Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4542/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4542/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 3996/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -29.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 4542
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29 05 2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr._, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat R. Z. G. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței, înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant din partea pârâtei recurente.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 19.07.2012, sub nr. de dosar_, reclamantul R. Z. G. în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Caransebeș a solicitat instanței obligarea acestuia la restituirea sumei de 1542 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare, achitate .
Prin sentința civilă nr._ , pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul R. Z. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Caransebeș și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a obligat Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, față de reclamant, la restituirea sumei de 1542 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante. A Iuat act că nu s-au solicită de cheltuieli de judecată. A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1542 lei.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile recurate ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivate critică hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative învederează că reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat în cauză, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare, solicitând instanței să respingă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, având în vedere lipsa procedurii prealabile administrative
Pe fondul cauzei arată, în esență, că taxa de poluare a fost calculată în temeiul Legii 9/2012 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, Legea nr. 9/2012 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule (cf. art. 4), inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă Legea nr. 9/2012, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
Considerentele de mai sus au stat în egală măsură la baza practicii judiciare (unitare și constante începând din 2012) privind restituirea taxei de poluare plătite în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 (abrogată prin Legea nr. 9/2012).
Ele rămân valabile și după . noii legi (Legii nr. 9/2012) deoarece aceasta nu înlătură discriminarea între autoturismele deja înmatriculate în România și cele înmatriculate în alte state membre U.E. și descurajează în continuare cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E.
În sfârșit, taxa fiind nelegal percepută, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 1635/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU C. D. O.
GREFIER,
G. S.
Red. C.D.O. – 28.06.2013
Tehnored. G.S. – 28.06.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4727/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 419/2013.... → |
|---|








