Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 191/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 191/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1309/59/2012
ROMÂNIA
C. DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -05.11.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 191
Ședința publică din 26 martie 2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . cu pârâtele C. de C. a României și Camera de C. C.-S., având ca obiect litigii C. de C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Gafu C. în reprezentarea reclamantei, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar, prin serviciul de registratură al instanței la data de 18.03.2013 note de ședință, precum și dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar din partea reclamantei.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială și precizare de acțiune.
Instanța invocă, din oficiu și pune în discuția părți prezente excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și trimiterea cauzei la Tribunalul C.-S. spre competenta soluționare.
După dezbateri, dar înaintea ridicării ședinței de judecată se prezintă consilier juridic B. A. în reprezentarea pârâtei C. de C. a României. Depune la dosar delegație de reprezentare, și solicită respingerea excepției invocate potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
CURTEA
Asupra acțiunii de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._, la data de 05.11.2012, reclamanta . în judecată pe pârâtele C. de C. a României și Camera de C. C.-S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Încheierii nr. 7 din data de 11.10.2012 a Curții de C. a României –Camera de C. a județului C.-S. și anularea deciziei nr. 50/10.09.2012.
Legal citate pârâtele nu au depus întâmpinare.
La acest termen, C. a invocat excepția necompetenței materiale, având în vedere obiectul cauzei și temeiul juridic al acțiunii.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, C. apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În cauză este atacat actul emis de Camera de C. a Județului C.-S., respectiv Decizia nr. 50/2012.
Ori, potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Faptul că în împotriva Deciziei nr. 50/2012 emisă de Camera de C. a Județului C.-S. s-a formulat contestație în procedura administrativă, fiind emisă Încheierea nr. 7/11.10.2012 a Curții de C., nu are ca efect schimbarea competenței materiale prevăzute de dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004, Concluzia se impune întrucât măsurile contestate în prezenta cauză sunt dispuse de o autoritate de nivel județean. Cu alte cuvinte, actul administrativ care produce efecte juridice este Decizia nr. 50/2012, emisă de Camera de C. a Județului C.-S., iar nu Încheierea prin care s-a soluționat contestația în procedura administrativă.
De asemenea, C. nu reține în cauză incidența punctului 228 din Regulamentul Curții de C., care ar stipula competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Și aceasta întrucât acest regulament intră în conflict cu norma imperativă a art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Altfel spus, C., verificându-și propria competență observă că pe de o parte dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevăd competența tribunalelor în primă instanță, iar pe de altă parte dispozițiile Regulamentului Curții de C. prevăd competența Curților de apel. Existând două norme contradictorii, C. urmează a o aplica pe cea cu forță juridică superioară, respectiv norma înscrisă în lege, în defavoarea normei înscrise în Regulamentul Curții de C., regulament care este doar un act administrativ. Este adevărat că actul administrativ menționat are și caracter normativ, fiind un regulament care privește organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, însă un act administrativ, fie el și cu caracter normativ, nu poate modifica o lege.
C. reține astfel că, dacă legiuitorul (iar nu Plenul Curții de C. care a aprobat regulamentul) ar fi intenționat să schimbe competența de soluționare a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de C., care până la modificarea regulamentului reveneau tribunalului, ar fi făcut-o printr-o dispoziție legală având aceeași forța juridică precum cea a legii care instituie competența. Această concluzie rezultă și din sintagma „dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”, folosită în partea finală a alin.1 art.10 din Legea nr.554/2004, textul arătând în mod expres că de la dispozițiile art.10 se poate deroga doar prin lege organică specială.
Pe cale de consecință, excepția urmează a fi admisă și, constatând că aceasta este de ordine publică, potrivit art.159 pct. 2 Cod procedură civilă, C. urmează a declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului C.-S., potrivit art.158 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta . cu pârâtele C. de C. a României și Camera de C. C.-S. în favoarea Tribunalului C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2013
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. D. G. S.
Red.M.C.D. – 29.03.2013
Tehnored.G.S. – 29.03.2013
2ex/SM
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3312/2013.... → |
|---|
