Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2619/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2619/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5194/325/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2619
Ședința publică din 18 aprilie 2013
P.:Ș. E. P.
JUDECĂTOR:R. C.
JUDECATOR:M. I.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții reclamanți C. N. și C. F. împotriva sentinței civile nr.2347/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. Timișoara, P. Timișoara și C. L. Timișoara, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenții reclamanți C. N. și C. F. avocat P. E., iar pentru intimații pârâți P. M. Timișoara, P. Timișoara și C. L. Timișoara se prezintă consilier juridic G. A..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare.
Reprezentanta pârâților intimați depune la dosar delegația de reprezentare.
Instanța revine asupra dispoziției timbrării recursului cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, constatând că aceasta a fost depusă la dosar odată cu cererea de recurs.
Nemaifiind alte cereri formulate Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamanților, fără cheltuieli de judecată. Menționează că cele două certificate de urbanism nu au doar caracter de act de informare deoarece nu se limitează la prevederile art. 6 fiind inserată în acestea mențiunea că prezentul certificat nu poate fi valorificat în scopul solicitat până la reglementarea situației juridice, autoritatea emitentă interzicând folosirea certificatului în scopul declarat de obținere a autorizației de construire, cu exces de putere. Arată că deși reclamanții prin precizarea de acțiune formulată solicitaseră să se constate refuzul de eliberare a unei autorizații de construire, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2347/29.06.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulata si completata, înaintata de reclamanții C. N. si C. F., in contradictoriu cu paratii P. M. TIMISOARA, PRIMARIA TIMISOARA si C. L. TIMISOARA, având ca obiect – obligație de a face, fara cheltuieli de judecată.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 – privind contenciosul administrativ, „Orice persoana care se considera vatamata . sau ori ., de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”.
În ce privește înțelesul noțiunii de act administrativ – acesta este definit de prevederile art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect:
- punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;
- executarea lucrarilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achizitiile publice”;
Tribunalul a reținut că, așa cum s-a statuat în mod constant în practica judiciară, certificatul de urbanism nu este un act administrativ, în sensul art.1 al.1 raportat la art. 2 al.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, ci este reglementat ca fiind actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si condițiile necesare in vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii (art. 29 alin.1 din Legea nr. 350/2001 – privind amenajarea teritoriului și urbanismul și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 - republicată).
Prin urmare, certificatul de urbanism materializează doar o operațiune administrativă prealabilă/pregătitoare emiterii actului administrativ - reprezentat de autorizația de construire/desființare.
Nici un moment, însă, obiectul acțiunii reclamanților nu l-a format un eventual refuz al pârâtei P. M. Timișoara de a elibera autorizația de construire pentru lucrările pe care aceștia intenționează să le realizeze la imobilul din Timișoara, ., nr. 33, jud. T., litigiul purtându-se exclusiv asupra formei si conținutului certificatului de urbanism.
Ori, așa cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 din Legea nr. 50/1991 - modificată și republicată, în calitate de act premergător eliberării autorizației de construire, certificatul de urbanism nu poate fi atacat în mod individual printr-o acțiune în contencios administrativ, întrucât, potrivit art.12 din Legea nr.50/1991, numai autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii.
În consecință Tribunalul a reținut că anularea certificatului de urbanism este admisibilă numai concomitent cu anularea autorizației de construire/desființare, potrivit art.12 din Legea nr.50/1991, dar nicidecum separat de actul administrativ în considerarea căruia a fost eliberat - ca act premergător de informare. Totodată, mai reține că, deși pentru eliberarea autorizației de construire legea prevede necesitatea depunerii certificatului de urbanism alături de celelalte documente enumerate de art. 7 alin.1 lit. a-e din Legea nr.50/1991, tot legea conferă caracter de act administrativ numai autorizației de construire/desființare, nicidecum fiecărui act premergător în parte (a se vedea, în același sens, decizia Curții de Apel Târgu M., nr. 569/R/19.06.2008 sau decizia nr. 10/24.07.2007 a Curții de Apel Bacău).
Împotriva sentinței civile nr.2347/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, au formulat recurs recurenții reclamanți C. N. și C. F., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
In motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății.
În fața primei instanțe au arătat că P.M.Timisoara a avizat negativ Certificatul de Urbanism nr.5280 din 30.12.2011 si ulterior nr.424 din 14.02.2012 pentru diverse lucrări de modernizări imobil si de asemenea s-a respins in 26.03.2012 cererea de eliberare a unei autorizații de construcție, toate pentru motivul existenței unor " litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești".
Conform art. 6 din legea nr. 50/1991 "1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4:
a)fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;
b)stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;
c)stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
d)încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării."
Obiectul cererii nu a fost certificatul de urbanism, ci refuzul nejustificat al autorității publice de a permite utilizarea certificatului de urbanism în scopul declarat, respectiv de a obține autorizare de construire cu toată documentația prealabilă. Consideră că prin refuzul nejustificat de a permite utilizarea înscrisurilor (CU. menționate) în scopul declarat, respectiv de a obține autorizare de construire cu toată documentația prealabilă, le este încălcat atât dreptul de proprietate cât și dreptul de informare menționat la art. 6 din lege. Prin refuzul arătat a fost schimbată natura înscrisului ( certificatului de urbanism) dintr-un act de informare într-un act administrativ, întrucât autoritatea emitentă și-a exercitat autoritatea de putere publică în momentul menționării în cuprinsul celor două certificate de urbanism a interdicției de a fi utilizate în scopul declarat.
Sub acest aspect consideră că prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, întrucât soluția pronunțată trebuia să vizeze excesul de putere invocat, manifestat prin emiterea certificatelor de urbanism.
Conform art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 „ exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;" Autoritățile emitente au săvârșit un exces de putere întrucât prin actul de informare nu se poate interzice solicitantului să folosească un act prin care a fost informat cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru obținerea autorizației de construire.
Potrivit art. 7 alin. 9 din Legea 50/1991 "Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - responsabilitatea aparținând solicitantului."
Față de acest text de lege apreciază că existența pe rolul instanțelor, a unor litigii referitoare la imobilul în cauză nu constituie un impediment de emitere a autorizației de construire din moment ce riscul unor eventuale prejudicii cauzate de existența litigiilor constituie responsabilitatea solicitantului.
Pe de altă parte, prima instanță respinge acțiunea „ formulată și completată", iar la pagina 3 primul paragraf din considerentele hotărârii reține că reclamanții au depus la data de 25.04.2012 o completare a cererii de chemare în judecată ce viza refuzul de eliberare a autorizației de construire pentru același imobil. Cu toate acestea, motivele care au stat la baza soluției primei instanțe au fost:
-lipsa naturii de act administrativ a certificatului de urbanism
-faptul că „ nici un moment, însă, obiectul acțiunii reclamanților nu l-a format un eventual refuz al pârâtei P. M. Timișoara de a elibera autorizație de construire pentru lucrările pe care aceștia intenționează să le realizeze la imobilul din Timișoara.
Apreciază astfel că instanța de fond, deși s-a pronunțat pe completarea la cerere, nu a motivat soluția pe această completare, dimpotrivă reține că acesta nu există.
Arată că prin completarea la cererea de chemare in judecată a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Primarului M. Timișoara de a elibera un act administrativ - Autorizația de Construcție - utilizând același motiv ilegal prezentat anterior si anume " dosar penal pe rol", iar motivul invocat de instanța de fond in cazul certificatelor de urbanism nu mai este opozabil. Refuzul rezultă din adresa nr. UR2012-_/26.03.2012 .
Totodată, in motivarea sentinței, instanța de fond a avut in vedere prevederile art. 12 din Legea 50/1991 care precizează ca "autorizațiile de construire sau desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii ".In mod eronat insa a utilizat înaintea citării acestui text de lege cuvântul "numai". In acest mod instanța si-a limitat artificial si incorect opțiunile pe care le are in funcție de fiecare caz in parte . Prin coroborarea acestui articol de lege, cu art. 18, alin.2 din Legea 554/2004 Legea Contenciosului Administrativ care arata ca "Instanța este competenta sa se pronunțe... si asupra legalității actelor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecații", instanța de fond a considerat ca Certificatul de Urbanism, fiind un act informativ, pregătitor, nu poate fi atacat separat de actul administrativ si anume Autorizația de Construcție .
Arată că motivarea instanței de fond este corecta atâta timp cât actul informativ pregătitor si anume Certificatul de Urbanism se refera strict la condiționările legale dispuse de Legea 50/91 pentru emiterea unei Autorizații de Construcție .
Insa, in situația in care se introduc condiționări ilegale, care blochează anticipat emiterea acestei Autorizații de Construcție, acesta se transforma el însuși in act administrativ emis prin exces de putere.
Or, certificatele de urbanism primite de ei nu pot fi calificate drept acte pregătitoare, întrucât ele nu vor fi urmate de emiterea unei autorizații de construire, neputând fi folosite in acest scop. Certificatele de Urbanism 5280/30.12.2012 si 424/14.02.2012 precizează clar " Prezentul CU. nu poate fi utilizat in scopul declarat pina la reglementarea situației juridice a imobilului (litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești). Se arată că recurenții nu au nici-un litigiu privind terenul sau construcția pe rolul instanțelor judecătorești inscris in cartea funciara fiind evident refuzul nejustificat al autorității pârâte de a rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a unui certificatului de urbanism cu condiționări legale, care sa permită emiterea unui act administrativ si anume autorizația de construire .
Invocă practică judiciară în acest sens, respectiv Decizia nr.4353 a Curții de Apel C., Decizia 10/11.01.2007 a Curții de Apel Bacău.
Intimații deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art.304, 304 ind. 1 Cod proc.civilă, instanța constată că acesta este fondat.
În mod nejustificat instanța de fond a reținut în speță că certificatul de urbanism solicitat de reclamanți nu ar putea fi calificat drept act administrativ, în înțelesul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Potrivit definiției legale cuprinse în menționata normă legală, un act juridic poate fi calificat act administrativ, în măsura în care, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică pentru organizarea executării legii sau pentru executarea în concret a legii, produce prin el însuși la efecte juridice, în sensul de a da naștere, de a modifica sau stinge raporturi juridice.
Certificatul de urbanism ce face obiect al cauzei îndeplinește toate condițiile impuse cumulativ de definiția legală amintită, pentru a fi calificat drept act administrativ, de vreme ce a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, având în vedere competențele cu care a fost învestită legal acea autoritate, pentru executarea dispozițiilor legale în materia autorizării executării lucrărilor de construcții, acesta fiind de natură să producă prin el însuși efecte juridice, având în vedere că în acest certificat se menționează expres că „ Prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul declarat până la reglementarea situației juridice ( dosar pe rol )”.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin 1 și 2 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, certificatul de urbanism este doar un act de informare, care se eliberează solicitantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, reprezentând un act premergător emiterii autorizație de construcție, emis tocmai pentru a da posibilitatea părții interesate să cunoască cerințele legale și administrative în domeniul urbanismului.
Cu toate acestea, mențiunea inserată în certificatul de urbanism contestat de reclamanți se analizează ca efect juridic propriu al Certificatul de urbanism, întrucât împiedică pe viitor utilizarea acestuia conform scopului declarat de a obține autorizația de construire, astfel încât se confirmă susținerea recurenților în sensul că prin inserarea respectivei mențiuni certificatul de urbanism și-a pierdut caracterul de simplu act de informare, respectiv de act premergător emiterii autorizație de construcție. Se poate deci concluziona că pentru aceste măsuri actul administrativ atacat întrunește condițiile legale pentru a fi calificat drept act administrativ și, pe cale de consecință, poate face obiect al acțiunii reglementată de art. 1 alin.1 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, se constată că în considerentele sentinței recurate instanța de fond a reținut că la termenul de judecată din 25.04.2012, reclamanții au formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând să se constate refuzul nejustificat al Primarului M. Timișoara de a elibera certificatul de urbanism solicitat și autorizația de construire și a respins acțiunea formulată și completată înaintată de reclamanți. Cu toate acestea, instanța de fond a mai reținut că „ Nici un moment, însă, obiectul acțiunii reclamanților nu l-a format un eventual refuz al pârâtei P. M. Timișoara de a elibera autorizația de construire pentru lucrările pe care aceștia intenționează să le realizeze la imobilul din Timișoara, ., nr. 33, jud. T., litigiul purtându-se exclusiv asupra formei si conținutului certificatului de urbanism.”
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține că instanța de fond ar fi analizat cererea reclamanților astfel cum ea a fost completată, atâta timp cât în mod greșit a reținut că obiectul acțiunii reclamanților nu l-a format un eventual refuz al pârâtei P. M. Timișoara de a elibera autorizația de construire, deși prin completarea cererii de chemare în judecată aceștia au solicitat să se constate refuzul nejustificat de a emite autorizația de construire.
Față de aceste considerente, urmează a se constata că în mod nejustificat instanța de fond a apreciat inadmisibilă acțiunea cu care a fost învestită, respingând-o fără a o analiza în fond, ceea ce justifică aplicarea în speță a prevederilor art. 304 pct.9, 312 alin.3 și 5 Cod proc.civilă, în temeiul cărora se va admite recursul declarat și va fi casată sentința recurată, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., pentru analizarea în fond a acțiunii cu care a fost învestită astfel cum a fost formulată și completată.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, constatând totodată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, de vreme ce în această etapă procesuală nici o parte nu poate fi considerată căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți C. N. și C. F. împotriva sentinței civile nr.2347/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. Timișoara, P. Timișoara și C. L. Timișoara.
Casează sentința civilă nr. 2347/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului T. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER,
G. K.
Red.:. SP/24.05.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./ 24.05.2013
Inst.fond:Tribunalul T. :jud.D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4868/2013.... → |
|---|
