Pretentii. Decizia nr. 1469/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1469/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 597/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1469/R
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Judecător: M. B.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței civile nr. 3278/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă avocat H. M., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 11.03.2013, întâmpinare formulată de către reclamantă.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială și copia chitanței reprezentând onorariul avocațial
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3278/10.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T.:
A admis acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtei ANAF, DIRECȚIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 1593 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor;
A dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/29.07.2011 emisă pe numele reclamantei și a obligat pârâta la 1039 lei cheltuieli de judecată restrânse față de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate ca nelegală în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se invocă incidența art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât recurentei nu i s-au comunicat înscrisurile anexate acțiunii și astfel, nu și-a putut formula apărarea, astfel că hotărârea dată este lovită de nulitate absolută.
Pe fond, se invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că potrivit art. 1-33 din Legea 157/2005, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor; că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie și apreciind că art. 90 din TCE nu este incident în cauză.
În ce privește obligarea DGAMC la restituirea taxei de poluare, arată că aceasta constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de către acesta.
Referitor la dobânzile legale acordate potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003, arată că Curtea de Apel București a reținut prin decizia nr. 1026/22.04.2010 că este neîntemeiat capătul de cerere privind dobânda legală, astfel că solicitarea acesteia este inadmisibilă.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestora, considerând că pentru a fi acordate, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă sau să fi determinat aceste cheltuieli, ceea ce nu este cazul în speță
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO, recurenta susținând compatibilitatea legislației interne cu Tratatul UE.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat, menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
În primul rând, în ce privește critica adusă de recurentă faptului că nu i s-au comunicat înscrisurile anexate acțiunii, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, având în vedere că la termenul din 26.09.2012, instanța de fond a luat în considerare cererea recurentei de amânare pe motiv că nu i s-au comunicat înscrisurile depuse de către reclamantă și a acordat termen la data de 10.10.2012 în acest sens.
Cu toate acestea, în baza rolului activ al părților instituit de art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să ia la cunoștință de la dosar de actele depuse, cu atât mai mult cu cât judecarea cauzei la instanța de fond s-a derulat pe parcursul a 9 luni, timp suficient pentru ca recurenta să studieze înscrisurile depuse și să-și formuleze apărarea, iar pe de altă parte, înscrisurile depuse de către reclamantă erau fie emanate de la recurentă, fie depuse de către reclamantă în cadrul procedurii prealabile de restituire la taxei.
Pe fond, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european și cu dreptul intern, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta – recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamanta – intimată . a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București împotriva sentinței civile nr. 3278/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă Administrația Finanțelor Publice A. la plata către reclamanta – intimată . a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
dr. P. M. | dr. A. B. | dr. M. B. |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red.P.M./2204.2013
Tehnored. F.L.N./22.04.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Jud. – M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8352/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4818/2013.... → |
|---|
