CSJ. Decizia nr. 588/2001. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.588

Dosar nr.4210/2001

Şedinţa publică din 13 februarie 2003

S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de SC „Alias" SRL Târgu Jiuîmpotriva deciziei nr.3572 din 8 noiembrie 2001 aCurţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat: contestatoarea SC „Alias" SRL Târgu Jiu prin C.Ş., manager general, şi intimata SC „Robur" SA Târgu Jiu prin G.I., lipsind intimatul Ministerul Industriei şi Resurselor.

Procedura completă.

Reprezentantul contestatoarei a solicitat instanţei să ia act de renunţarea SC „Alias" SRL Târgu Jiu la judecata contestaţiei în anulare formulate.

G.I. a lăsat la aprecierea instanţei măsura ce urmează a fi dispusă.

CURTEA

Asupra contestaţiei în anularede faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr.3572 din 8 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, a respins ca tardivă contestaţia în anulare formulată de SC „Alias" SRL – Târgu Jiu împotriva deciziei nr.715 dată de aceeaşi instanţă la 1 martie 2000.

Nemulţumită de soluţia pronunţată, societatea comercială contestatoare a formulat o nouă contestaţie în anulare criticând Decizia nr.3572 din 8 noiembrie 2001 pentru greşita aplicare a legii.

La termenul de astăzi, 13 februarie 2003, reprezentantul petiţionarei a declarat cărenunţă la judecată.

Aşa fiind, în temeiul art.316coroborat cu art.246 din codul de procedură civilă Curtea Supremăde Justiţie va lua act de declaraţia privind renunţarea la judecata contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare formulată de SC „Alias" SRL Târgu Jiu împotriva deciziei nr.3572 din 8 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 588/2001. Contencios