CSJ. Decizia nr. 357/2002. Contencios. Pensie. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.357

Dosar nr.886/2002

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat deB.D. împotriva sentinţei civile nr.503 din 12 octombrie 2000 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi a sentinţei nr.870/2001 a aceleiaşi instanţe.

La apelul nominal au lipsit: recurentul reclamant B.D. şi intimata pârâtă Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Dolj.

Procedura completă.

S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că recurentul prin concluziile depuse la fila 20 din dosar a solicitat judecarea recursului şi în absenţa sa.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.507 din 16 noiembrie 1998, Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului B.D. prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute pentru veteranii de război.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Dolj şi-a îndeplinit obligaţia de a-i acorda reclamantului drepturile decurgând din calitatea sa de veteran de război, că a efectuat plata în mod corect şi nu a acordat alte drepturi decurgând din decoraţii saumedalii, întrucât reclamantul nu a posedat astfel de distincţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, respins ca nefondat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr.2335 din 8 octombrie 1999.

La 21 august 2000 B.D. s-a adresat din nou instanţei de contencios administrativ cu o cerere similară prin care a solicitat obligareaDirecţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Dolj să-i plătească drepturile prevăzute de Legea nr.44/1994 privind pe veteranii de război.

Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ prin sentinţa nr.503 din 12 octombrie 2000 a respins acţiunea reclamantuluiconstatând existenţa autorităţii de lucru judecat.

A reţinut că o acţiune a reclamantului având acelaşi obiect a mai fost soluţionată definitiv prin sentinţa civilă nr.507 din 16 noiembrie1998 şi ca atare sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1201 Cod civil.

Sentinţa nr.503 din 12 octombrie 2000 arămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de B.D. potrivit deciziei nr.2561 din 26 iunie 2001 aCurţii Supreme de Justiţie.

În dosarul pe rol reclamantul B.D. a formulat o nouă cerere de recurs împotriva aceleiaşi sentinţe.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art.299 din codul de procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile fără dreptde apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţioală.

Or, în cauză sentinţa nr.503 din 12 octombrie 2000 a rămasirevocabilă prin Decizia nr.2561 din 26 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, motiv pentru careurmează ca instanţa să hotărască în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursuldeclarat de B.D. împotriva sentinţei civile nr.503 din 12 octombrie 2000 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrati şia sentinţei nr.870/2001 a aceleiaşi instanţe, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi30 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 357/2002. Contencios. Pensie. Recurs