CSJ. Decizia nr. 517/2002. Contencios. Contestatie în anulare.. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 517
Dosar nr. 454/2002
Şedinţa publică din 7 februarie 200.
Asupra contestaţie în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C. U. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bacău şi Garda Financiară Bacău, a solicitat anularea deciziei nr. 2683 din 30 noiembrie 1999 emisă de primul pârât, prin care i s-a respins plângerea împotriva dispoziţiei nr. 442 din 20 octombrie 1999 emisă de cea de a doua pârâtă, pentru suma de 23.203.800 lei TVA întârziere nerezidinţiată şi nevirată şi 14.038.299 lei majorări de întârziere aferente.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 48 din 4 aprilie 2000, a respins acţiunea reţinând legalitatea actelor contestate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 116 din 18 ianuarie 2002, a anulat recursul declarat de S.C. U. S.A. Bacău , ca netimbrat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi reclamanta a fost citată cu menţiunea de a completa taxa de timbru cu 130.000 lei nu a dat curs obligaţiei legale ce-i incumba.
Prin contestaţia în anulare formulată la 30 ianuarie 2002, S.C. U. S.A. Bacău, arată că nu a timbrat întrucât nu a fost citată legal.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii;
2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În prezenta cerere se susţine că, societatea contestatoare se află în situaţia prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât citaţia existentă la dosar nu a fost întocmită cu suspendarea dispoziţiilor legale.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că U. S.A. îşi are înregistrat sediul în Bacău unde are domiciliul stabilit administratorul C.Z. Acesta nefiind găsit acasă, procedura s-a realizat prin afişare prin întocmirea procesului-verbal conform art. 92 pct. 2 C. proc. civ.
Acelaşi, mod de citare legal a fost realizat şi cu ocazia soluţionării dosarului de fond nr. 4785/1999 a Curţii de Apel Bacău, cu deosebirea că aici societatea s-a prezentat prin administrator dar la Curtea Supremă de Justiţie nu a făcut acest lucru.
Nefiind îndeplinite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. U. S.A. Bacău împotriva deciziei nr. 16 din 18 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 512/2002. Contencios. La revizuire (refuz... | CSJ. Decizia nr. 533/2002. Contencios. La revizuire (refuz... → |
---|