CSJ. Decizia nr. 290/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 290/2003
Dosar nr. 2737/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 9 februarie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul O.M. a chemat în judecată Ministerul Educaţiei Naţionale, cerând să se constate nulitatea absolută a Ordinului ministerului nr. 4209 din 20 iulie 2000 şi să se dispună obligarea pârâtului, de a emite un nou ordin, în care să i se confirme distincţia acordată cu ocazia susţinerii tezei sale de doctorat, de „Summa cum laude".
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în urma susţinerii tezei de doctorat la Institutul de Cercetări Juridice, Comisia de doctorat a propus acordarea titlului de doctor, cu distincţia „summa cum laude", iar conducerea instituţiei de organizare a doctoratului i-a acordat acest titlu, cu distincţia menţionată.
Dosarul fiind emis Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, confirmând titlul de doctorat, a înlocuit distincţia acordată, cu aceea de „Cum laude", ulterior modificată, la contestaţia sa, cu distincţia „Magna cum laude".
Instanţa învestită, prin sentinţa civilă nr. 703 din 28 mai 2001, a admis acţiunea, a anulat ordinul atacat, prin care s-a luat act de propunerea Consiliului Naţional de Atestare, conferindu-i-se titlul de doctor, cu distincţia „Magna cum laude" şi fiind obligat pârâtul să emită un nou ordin, care să confirme distincţia acordată iniţial, de „Summa cum laude".
În cursul procesului a făcut cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, Institutul de Cercetări Juridice.
În motivarea soluţiei date, prima instanţă a constatat că în mod nelegal şi nejustificat, la nivelul confirmării, s-a înlocuit prima distincţie, cu aceea de „Cum laude", fiind încălcate prevederile HG nr. 37/1999, care exclud posibilitatea modificării titlului şi distincţiei acordate de către Comisia de doctorat şi Instituţia Organizatoare de Doctorat. De asemenea, şi pentru acelaşi motiv, în mod nelegal a fost acordată cea de a doua distincţie „Magna cum laude", modificându-se astfel prima distincţie de „Summa cum laude", recunoscută reclamantului.
Sentinţa a fost recurată de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurentul a susţinut, în esenţă, că prevederile legale aplicabile în speţă, nu exclud posibilitatea modificării distincţiei acordate de către Instituţia Organizatoare de Doctorat.
Recursul declarat este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită în cauză, şi asupra acestei chestiuni nu există puncte de vedere contradictorii.
Problema litigioasă este aceea dacă se poate opera o modificare de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a distincţiei acordate de Instituţia Organizatoare de Doctorat.
Dispoziţiile legale în care se poate regăsi reglementarea acestei materii sunt HG nr. 37/1999, (M. Of. nr. 32/27.01.1999) şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministerului Învăţământului nr. 4085 din 29 mai 1995.
Potrivit art. 30 din HG nr. 37/1999,
„(1) Pe baza calificativelor primite de doctorand la susţinerea examenelor, a referatelor sau a lucrărilor de creaţie şi a aprecierilor asupra tezei de doctorat, comisia (în faţa căreia se susţine teza) deliberează şi comunică auditoriului, hotărârea de a conferi doctorandului, titlul ştiinţific de doctor.
(2) Pentru teze de doctorat care probează calităţi deosebite de creativitate, aducând contribuţii importante la dezvoltarea cunoaşterii în context internaţional, se poate acorda una dintre distincţiile: Summa Cum Laude, Magna Cum Laude sau Cum Laude".
Potrivit art. 35 din acelaşi act normativ,
„(2) După aprobare, Institutul de Organizare a Doctoratului transmite dosarul de doctorat şi un exemplar al Tezei de doctorat, la Ministerul Educaţiei Naţionale, în vederea confirmării de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, a titlului de doctor, propus de comisie, acordat de conducerea Institutului de Organizare a Doctoratului".
Din analiza complexă literală, teleologică, raţională a prevederilor mai sus citate, se desprind următoarele concluzii:
1. Titlul ştiinţific de doctor are, atunci când este cazul, două componente îngemănate: titlul ca atare, precum şi, dacă se impune, distincţia acordată. Această unitate nu poate fi fragmentată, comisia având obligaţia de a se pronunţa, în raport cu reglementările conţinute în cele două alineate ale art. 30 din hotărâre.
2. La rândul său, Consiliul Naţional de Atestare nu poate examina parţial titlul de doctor acordat de Institutului de Organizare a Doctoratului şi distincţia de care este însoţit, întrucât, aşa cum s-a învederat mai sus, ele formează un tot, valorificând de ansamblu calitatea lucrării.
3. Nu se poate susţine că dacă legiuitorul ar fi dorit să se facă numai o evaluare a titlului de doctor, ar fi afirmat-o expres, deoarece dacă ar fi înţeles să o excludă de sub controlul consiliului, ar fi fost obligat, dimpotrivă, să formuleze expres o atare rezervă, în lipsa acesteia, titlul ştiinţific de doctor cuprinzând laolaltă îndreptăţirea acordării acestuia, dar şi îndreptăţirea acordării distincţiei însoţitoare.
O atare concluzie este indirect confirmată şi de împrejurarea că, potrivit reglementării art. 35 alin. (2), se transmite Consiliului de atestare, în afară de teza de doctorat, care ar fi fost suficientă dacă ar fi fost vorba de o confirmare mecanică a titlului, întreg dosarul de doctorat, ceea ce presupune cu necesitate obligaţia de a se verifica întreg doctoratul susţinut.
5. Acordarea distincţiei este condiţionată de „aducerea unei contribuţii importante la dezvoltarea cunoaşterii în context internaţional". Evocând ca simplă ipoteză de lucru, faptul că lucrarea, deşi valoroasă, nu satisface această cerinţă legală, ar însemna că, consiliul are rolul precis de a examina de sine stătător, şi corespondenţa dintre conţinutul lucrării şi distincţia acordată şi de a sancţiona, cu modificarea corespunzătoare, respectiva distincţie.
6. De principiu, orice treaptă în parcursul unei proceduri administrative este justificată obiectiv, de efectuarea unui anumit control. A considera că procedura de conferire a unui titlu de doctor, cu o notaţie de excelenţă, în plus, trece prin girul unei comisii de înaltă specialitate, numai pentru ca aceasta să o transmită mai departe, fără a examina incidenţa criteriilor care o legitimează, înseamnă a promova un formalism inutil, care nu poate fi acceptat că s-ar fi aflat în intenţia legiuitorului.
Faţă de considerentele mai sus expuse, urmează a se constata că nu au fost depăşite limitele de competenţă materială a Consiliului Naţional de Atestare, prin reevaluarea distincţiei acordată reclamantului şi în consecinţă, admiţând recursul declarat în cauză, a se casa sentinţa atacată şi în fond, a se respinge acţiunea introdusă de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împotriva sentinţei civile nr. 703 din 28 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2899/2003. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 290/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
