CSJ. Decizia nr. 641/2003. Contencios. Anulare ordin M.F. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 641/2003
Dosar nr. 2189/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 25 martie 2002, reclamantul M.D. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea Ordinului emis de acesta, cu nr. 1981 din 8 octombrie 2001.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever, pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor", faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi care greşit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme, cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.
În opinia reclamantului, ordinul este şi nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină – comisie inexistentă la data emiterii ordinului.
Prin sentinţa civilă nr. 485 din 8 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară, de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze şi să sancţioneze comportamentul utilizatorului.
Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr. 188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.
Pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că s-a făcut dovada abaterii disciplinare, la reţeaua Ministerului Finanţelor având acces anumiţi utilizatori, printre care nu se numără şi reclamantul.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999, art. 24, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, şi cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.
Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare, la 10 octombrie 2001, acţiunea formulată la 25 martie 2002, s-a făcut cu depăşirea acestui termen.
Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, este nefondată şi urmează a fi respinsă. Acest termen de un an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrstrative nelegale să-şi producă toate efectele.
În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în acelaşi timp, vizează un raport de muncă, supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.
Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greşit instanţa fondului a considerat acţiunea, ca fiind formulată în termen.
Văzând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 485 din 8 mai 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de M.D., ca tardivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 640/2003. Contencios. Anulare acte vamale.... | CSJ. Decizia nr. 643/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|