ICCJ. Decizia nr. 903/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.903/2005
Dosar nr. 5179/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundaţia N.S. Piatra Neamţ a solicitat, în numele şi pentru reclamantul S.I., anularea deciziei nr. 84 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa şi cu alţi membri ai comunităţii romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944, fiind supuşi muncii forţate, suferind de foame şi frig.
A susţinut că, deşi deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecinţe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deşi aceasta exista ca organizaţie etnică legal constituită.
La termenul de la 27 ianuarie 2004 s-a depus la dosar, ca înscris doveditor, adeverinţa nr. 2 din 3 iunie 2003, emisă de O.N.G. A.D.C. Î. din Braşov, care atestă că reclamantul figurează pe lista cu persoane deportate în Transnistria, în perioada 1942 - 1944.
La acelaşi termen, reprezentantul reclamantului a învederat decesul acestuia, ulterior formulării acţiunii.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 79 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat, a constatat că numitul S.I. are calitatea de persecutat din motive etnice, întrucât a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada 1942 - 1944, astfel că, în temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 5 din legea menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2002 şi până la data decesului; a admis cererea de intervenţie formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.
Instanţa a reţinut că dreptul persoanei s-a născut de la data formulării cererii, la comisie, în decembrie 2001 şi că decesul a intervenit ulterior formulării acţiunii de faţă, iar potrivit art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat.
În atare situaţie, instanţa a apreciat că reclamantul a avut calitatea de deportat, în perioada 1942 - 1944, iar drepturile se acordă de la data introducerii cererii la Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, până la data decesului, beneficiari fiind moştenitorii legali.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, criticând soluţia instanţei, ca fiind nelegală, numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului a susţinut că Fundaţia Umanitară N.S. Neamţ, în sprijinul cererii reclamantului, a depus la comisia de specialitate, adeverinţa nr. 211 din 3 iunie 2003, eliberată de A.D.C. Î. din Braşov, abia la data de 14 august 2003, astfel că drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, au fost corect acordate, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic, respectiv 1 septembrie 2003.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, reclamantul a făcut dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele pentru a beneficia, în perioada 1942 - 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât priveşte data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator şi dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, respectiv de la 1 ianuarie 2002 şi până la data decesului reclamantului, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinţei nu poate fi reţinută.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 79 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 904/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
