ICCJ. Decizia nr. 1557/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 173 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.O., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea Hotărârii nr. 21943 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 1 iulie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat, în anul 1941 - din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea Cojocna, în care își avea domiciliul, într-o altă localitate, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.
împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. în motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză nu este concludent și că, raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declarațiile notariale ale martorilor B.A. și C.L., confirmate și de declarația martorului P.I., audiat nemijlocit de către instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în iulie 1941, din localitatea de domiciliu Cojocna, în localitatea Pata și, apoi, în localitatea Boju, întorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.
în cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2593/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1926/2008. Contencios → |
|---|
