ICCJ. Decizia nr. 91/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 91/2008
Dosar nr.1964/2/2007
Şedinţa publică de Ia 11 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta N.Z. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că părinţii săi au fost obligaţi să părăsească domiciliul din Bulgaria, în urma încheierii Tratatului de la Craiova şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 1286 din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat, întrucât părinţii reclamantei au făcut obiectul schimbului de populaţie dintre Bulgaria şi România, conform Tratatului de la Craiova, fiind născută în timpul refugiului părinţilor săi şi suferind aceleaşi privaţiuni şi persecuţii etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
A arătat, în cadrul motivelor de recurs dezvoltate, faptul că reclamanta a solicitat iniţial recunoaşterea calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, iar prin acţiunea formulată a solicitat şi instanţa i-a recunoscut calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din actul normativ indicat.
Recursul este fondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că intimatei-reclamante i se va recunoaşte calitatea de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Aşa fiind, instanţa de fond trebuia să clarifice obiectul şi cauza (temeiul juridic) cererii de chemare în judecată în condiţiile în care atât cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, cât şi hotărârea acestei comisii, nr. 16290/555 din 23 noiembrie 2006, vizau încadrarea reclamantei în prevederile art. 3 din Legea nr. 189/2000 iar nu în cele ale art. l lit. c) din aceeaşi lege.
Văzând materialul probator administrat, Înalta Curte a constatat că reclamanta beneficiază de prevederile actului normativ invocat, întrucât a făcut dovada faptului că familia soţului său a fiicut obiectul schimbului de populaţie, conform Tratatului de la Craiova, iar acesta a fost născut în timpul refugiului familiei sale.
Conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000 soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia de o indemnizaţie lunară, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale arătate, Înalta Curte urmează a păstra celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1286 din 16 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 89/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 93/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
---|