ICCJ. Decizia nr. 1587/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ fiscal, la data de 16 august 2010, petenta S.C. F.F. S.R.L. a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 26.503 RON depusă la dosarul cauzei, prin recipisa de consemnare nr. 2118316/1 din data de 16 octombrie 2008 emisă de CEC Bank - Agenția Victoria.
Prin încheierea din 16 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de restituire cauțiune formulată de petenta S.C. F.F. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională a Vămilor -Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instața de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 7231alin. (3) teza I din C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Una dintre cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale vizează soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, care este reprezentat de acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ, iar nu cererea de suspendare a executării respectivului act.
Aceasta deoarece la momentul soluționării irevocabile a cererii de anulare a actului administrativ se poate constata existența sau inexistența vreunui prejudiciu cauzat prin măsura de suspendare a executării actului administrativ contestat, care să justifice o eventuală cerere de despăgubiri formulată de emitentul actului administrativ.
S-a constatat că, întrucât fondul litigiului nu a fost soluționat irevocabil, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7231alin. (3) teza I din C. proc. civ.
De asemenea, s-a mai reținut că restituirea cauțiunii nu poate fi dispusă nici prin raportare la art. 7231alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., care reglementează posibilitatea restituirii cauțiunii dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. F.F. S.R.L. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 3041din Codul de procedură civilă.
în motivarea recursului se susține în esență că instanța de fond a ignorat două aspecte invocate de reclamantă și anume:
- adresa Curții de Apel București din 6 august 2010 prin care îi punea în vedere societății reclamante să formuleze cererea de restituire a recipisei de consemnare din 16 octombrie 2008 privind plata cauțiunii în cuantum de 26.503 RON;
- situația potrivit căreia reclamanta a achitat două sume cu titlu de cauțiune, în două dosare având ca obiect suspendarea executării acelorași acte administrativ-fiscale, una întemeiată pe art. 14 și a doua pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Se mai susține că instanța de fond s-a aflat într-o gravă confuzie, apreciind că cererea de restituire a cauțiunii este neîntemeiată deoarece suspendarea executării s-a dispus până la soluționarea irevocabilă a litigiului pe fond. în realitate cererea de restituire vizează prima cauțiune, plătită în cadrul cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care a fost admisă în primă instanță și respinsă în recurs ca rămasă fără obiect, deoarece nu se introdusese acțiunea în anulare în termen de 60 de zile de la data pronunțării suspendării.
Prin urmare, arată recurenta, cauza ce a format obiectul Dosarului s-a soluționat irevocabil, suspendarea fiind întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar pentru cauza ce a avut ca obiect suspendarea executării acelorași acte administrativ-fiscale, dar întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 - s-a depus o altă cauțiune, care într-adevăr, nu poate fi restituită decât după soluționarea irevocabilă a fondului litigiului.
Recursul este întemeiat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor incidente în materia restituirii cauțiunii, înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 7231alin. (3) teza I C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Aceste dispoziții legale trebuie adaptate la situația concretă dedusă judecății, care este într-o oarecare măsură atipică în raport de textul legal precitat.
Astfel, din lucrările dosarului rezultă că societatea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu două cereri succesive de suspendare a executării acelorași acte administrativ-fiscale.
Prima cerere de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată după formularea contestației administrative și a format obiectul Dosarului Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, în cadrul căruia reclamanta a depus cauțiune în cuantum de 26.503 RON, a cărei restituire se solicită în prezenta cauză.
Dosarul a fost soluționat în primă instanță prin admiterea cererii și suspendarea executării actului administrativ-fiscal până la pronunțarea instanței de fond. în recurs, prin decizia nr. 2720 din 20 mai 2009 se pronunță respingerea recursului ca rămas fără obiect. Se reține în motivare faptul că, între timp, societatea reclamantă a introdus acțiune în anularea actelor administrativ-fiscale care a format obiectul Dosarului, în paralel aceasta formulând a doua cerere de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar prin Sentința nr. 1905 din 06 mai 2009 s-a dispus suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.
Societatea recurentă a depus cauțiune în cuantum de 120.000 RON și în Dosarul care a avut ca obiect cererea de suspendare a executării, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pornind de la această situație de fapt, atestată de actele dosarului, înalta Curte constată că instanța de fond nu a avut nici un temei juridic pentru respingerea cererii de restituire a cauțiunii în cuantum de 26.503 RON, în condițiile în care Dosarul se soluționase irevocabil și nu mai avea nicio legătură cu soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, care făcea obiectul unui alt dosar, în cadrul căruia se depusese o altă cauțiune în vederea suspendării executării.
Acest raționament este susținut și de actele depuse de recurentă în susținerea cererii de recurs, care atestă împrejurarea că societatea a formulat cererea de restituire a cauțiunii în urma adresei primite de la Curtea de Apel București în 6 octombrie 2010, precum și situația, potrivit căreia prin decizia nr. 240 din 18 ianuarie 2011, înalta Curte a soluționat irevocabil Dosarul în sensul anulării actelor administrativ fiscale contestate, iar prin încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, a dispus restituirea cauțiunii de 120.000 RON.
în acest context, soluția de respingere a cererii de restituire a cauțiunii consemnată în Dosarul este nelegală, în raport de dispozițiile art. 7231alin. (3) teza I din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea atacată și, în urma rejudecării cererii a dispus restituirea cauțiunii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5580/2011. Contencios → |
|---|
