ICCJ. Decizia nr. 1067/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1067/2012
Dosar nr. 6115/1/2011
Şedinţa publică de la 28 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3639 din 22 iunie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.I. împotriva sentinţei nr. 309 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de susnumitul, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, având ca obiect anularea deciziei nr. 1/2009 de respingere a contestaţiei împotriva procesului-verbal de inspecţie, prin care s-a reţinut că reclamantul, în calitate de primar al Comunei Ciobanu, a încheiat în mod nelegal contracte de achiziţie publică, producând un prejudiciu de 158.655,30 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, înalta Curte a reţinut următoarele: Instanţa de fond a apreciat în mod justificat că reclamantul, primar al Comunei Ciobanu, în calitatea pe care o avea de ordonator de credite, nu a luat măsurile necesare de organizare a personalului din subordine în vederea verificării modului de cheltuire a sumelor alocate de la buget, şi a angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate.
Referitor la contractul încheiat prin procedura de achiziţionare directă SC C.E.C. SRL Medgidia, a rezultat că reclamantul a achitat contravaloarea pavelelor şi a bordurilor fără a le recepţiona, parte din marfa nefiind livrată, iar parte nefiind corespunzătoare.
Cât priveşte susţinerea reclamantului că, ulterior, a comandat diferenţa de marfa nelivrată de la o altă societate comercială însă a fost refuzată de noul primar al comunei, din adresa Primăriei Ciobanu nr. 263 din 29 martie 2010 rezultă că pavelele ce ar fi trebuit livrate nu au corespuns standardelor de calitate/preţ şi nu au fost recepţionate, obiectivele pentru care erau necesare fiind deja realizate.
Prin modul defectuos de încheiere şi executare a contractului, reclamantul a încălcat prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi ale Legii contabilităţii nr. 82/1991.
Cu privire la acordurile-cadru încheiate cu SC N.F. SRL Hârşova pentru achiziţie de piatră calcaroasă şi, respectiv, pentru prestări de servicii cu utilaje specifice, a rezultat de asemenea, încălcarea dispoziţiilor legale, atât referitor la specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, cât şi la conţinutul contractelor care nu menţionează în mod cert obiectul acordului, cantitatea de servicii ce vor fi efectuate ori preţul acestora.
De asemenea, nu au fost întocmite documente, privind existenţa unui proiect pentru efectuarea lucrării, desemnarea unei comisii de recepţie a mărfii, existenţa unor devize de lucrări, ori a unor acte care să certifice executarea lucrărilor ori reţinerea garanţiei de bună execuţie.
În aceste împrejurări, s-a reţinut în mod justificat că plata efectuată este nelegală, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, încălcând şi în acest caz, prevederile Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 273/2006 şi ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice.
De menţionat că, la sesizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, s-a efectuat un control pe linia respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi de către reprezentanţii Autorităţii naţionale pentru reglementarea şi monitorizarea achiziţiilor publice care, în raportul datat 21 septembrie 2009, au constatat încălcări ale normelor în materie, atât în privinţa achiziţiei directe de pavele şi borduri, cât şi a acordurilor - cadru pentru modernizarea drumurilor, faptele constituind contravenţii care, însă, nu puteau fi sancţionate urmare a intervenirii prescripţiei.
Împrejurarea că prin modul defectuos de organizare a activităţii de către reclamant, ca ordonator de credite, s-au săvârşit contravenţii, nu înlătură răspunderea acestuia pentru efectuarea de plăţi nelegale, conform art. 6 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 şi respectiv, art. 20 din Legea nr. 273/2006 şi art. 128 din Legea nr. 215/2001, cu referire la art. 84 şi 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Împotriva deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare recurentul T.I., invocând prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de recurs „nu a cercetat motivele de recurs invocate";.
Examinând decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivul invocat de contestator, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondată contestaţia în anulare, după cum se va arăta în continuare.
Conform prevederilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., invocate de contestator în cererea formulată, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când (.) instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Aceste dispoziţii legale au în vedere, aşadar, omisiunea instanţei de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate în susţinerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanţă, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.
Este, deci, suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia.
În cauză, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în speţă, care, în opinia recurentului, pentru abaterile reţinute în sarcina sa, se limitează la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, fără a prevede şi recuperarea sumelor de bani achitate pentru prestaţiile efectuate.
Or, acest motiv a fost analizat pe larg şi respins de către instanţa de recurs, care, în considerentele deciziei pronunţate, expuse rezumativ mai sus, s-a referit la toate criticile şi argumentele formulate de recurent în susţinerea motivului de recurs invocat.
Pentru considerentele arătate, fiind nefondată, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1066/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1070/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
