ICCJ. Decizia nr. 4327/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea hotărârii nr. 4348 din 13 ianuarie 2011 a Consiliul Baroului București și a deciziei nr. 27 din 8 iulie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, recunoașterea dreptului reclamantului de a fi admis în Baroul București cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că, la data de 22.
04.2010 a solicitat Baroului București admiterea sa în cadrul profesiei de avocat, ca avocat definitiv, cu scutire de examen, cerere întemeiată pe disp. art. 16 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data respectivă.
A arătat că, deși îndeplinea toate condițiile legii, deținând titlul de doctor în drept, funcționând ca magistrat cu o carieră de 26 de ani, fără cazier judiciar, neaflându-se în nici un caz de nedemnitate, având exercițiul drepturilor civile și politice și fiind apt din punct de vedere medical să exercite profesia de avocat, aspecte dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, la data de 5 februarie 2011 cererea sa a fost respinsă prin hotărârea nr. 4348 din 13 ianuarie 2011, deoarece, din evaluarea care i s-a făcut a rezultat că nu și-a însușit cunoștințele specifice profesiei de avocat.
Reclamantul a criticat hotărârea ca nelegală, susținând că printre condițiile limitativ prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru admiterea în avocatură cu scutire de examen, nu se regăsește condiția invocată de Baroul București, și ca netemeinică, în condițiile în care reclamantul s-a prezentat la interviul de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat și a răspuns corect la toate întrebările adresate de avocații examinatori.
A mai arătat că împotriva acestei hotărâri a formulat contestație adresată Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România care, prin decizia nr. 27 din 8 iulie 2011 i-a respins contestația, ca neîntemeiată.
în drept, acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data respectivă.
Prin sentința civilă nr. 2667 din data de 23 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și, în consecință, a anulat decizia nr. 27 din 8 iulie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și hotărârea nr. 4348 din 13 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului București, a obligat Baroul București să procedeze la primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen, precum și la plata sumei de 4,3 RON către reclamant, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că refuzul pârâților de a da curs cererii reclamantului este nejustificat, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, condiția privind exercitarea unor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat, inclusiv acelora privind legislația specifică acestei profesii.
Curtea a arătat că textul de lege menționat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, dreptul de a fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții arătate de lege, condiții pe care reclamantul le îndeplinește pe deplin, aspect necontestat de altfel nici de pârâți.
Deși, potrivit Statutului profesiei de avocat, în cazul cererilor de primire în această profesie cu scutire de examen, Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, această prevedere din statut nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o examinare a solicitanților chiar și sub forma unui interviu. A da o astfel de interpretare înseamnă a goli de conținut și eficiență prevederea cuprinsă în textul de lege anterior citat, care reglementează dreptul reclamantului de a fi primit în această profesie cu scutire de examen, iar susținerea acestui interviu cu efectul respingerii cererii de primire în profesia de avocat contravine art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
2. Calea de atac exercitată
2.1. împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Consiliul Baroului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate critici care, în esență, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 3041din C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, recurentele susțin că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reținând că aceste dispoziții legale conferă reclamantului de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Mai susțin recurentele, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior.
Hotărârea nr. 4348/2011 a Consiliului Baroului București este legală, fiind conformă cu dispozițiile legale și regulamentare citate, dar și cu ghidul aprobat prin hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, pct. 5 alin. (3) din Cap. II, unde se prevede că rezultatul verificării poate determina respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
în concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii formulate, actele administrative atacate fiind temeinice și legale.
2.2. Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor formulate în recurs și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
3. Soluția instanței de recurs
Recursurile sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
în cauză, este necontestat că intimatul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 51/1995 republicată, deținând titlul de doctor în drept, pe de o parte și exercitând funcția de procuror începând cu anul 1982, la diferite niveluri ierarhice, pe de altă parte.
De asemenea, este necontestat că intimatul-reclamant a fost supus unui interviu, înregistrat audio, potrivit susținerilor acestuia, înregistrări care nu au fost depuse la dosar și nici transcriptul acestora, de către Consiliul Baroului București, în cauză nefiind formulată întâmpinare de către autoritățile pârâte.
Prin hotărârea nr. 4348 din 13 ianuarie 2011 Consiliul Baroului București a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, în considerentele acesteia afirmându-se că "aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat".
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată[2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).
Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.
Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/ inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin hotărârea nr. 902/2010, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat constatat ca fiind nelegal.
Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de față.
Deci, Baroul București a avut temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective în formă scrisă, așa cum a și organizat verificarea din data de 29 noiembrie 2010 la care reclamantul a și participat, fără să o conteste.
în cauză, însă, autoritățile pârâte nu au formulat întâmpinare în fața instanței de fond și nici nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului transparenței activităților specifice adoptării/emiterii actelor administrative.
Astfel fiind, afirmația din considerentele hotărârii nr. 4348/2011, că intimatul-reclamant nu și-ar fi însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat, nu se susține și nu este motivată, astfel încât realizarea interviului respectiv nu poate fi sustrasă de sub o puternică bănuială de arbitrariu.
Deci, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au conferit persoanelor care îndeplinesc condițiile respective un drept de acces în profesia de avocat în condițiile în care autoritățile competente au primit de la legiuitor un drept discreționar de apreciere. Exercitarea dreptului de apreciere trebuie însă realizată în limitele stabilite prin Statutul profesiei de avocat și prin ghidul aprobat prin hotărârea nr. 902/2010, în mod transparent și motivat.
Cum în cauza de față, respectarea acestor condiții nu a fost probată, în mod judicios a reținut instanța de fond că neprimirea în profesie a intimatului-reclamant reprezintă un refuz nejustificat, actele administrative atacate fiind nelegale.
în concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluția instanței de fond era legală și temeinică, astfel că recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4329/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4326/2012. Contencios → |
|---|
