ICCJ. Decizia nr. 19/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 19/2014
Dosar nr. 5249/1/2012
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 201
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei. Obiectul contestaţiei
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iulie 2012, contestatorul O.C.I.D.O. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii de a nu acredita lista de observatori de 3 persoane, (depusa în termen si cu îndeplinirea tuturor formalităţilor legale) a O.C.I.D.O., hotărâre netemeinică si nelegală prin care s-a respins, de fapt, cererea de acreditare la alegerile pentru referendumul din 29 iulie 2012 a instituţiei, sub pretextul că nu ar fi depus şi în original la B.E.C. declaraţia de neafiliere politica a persoanei delegate în vederea acreditării, deşi declaraţia respectiva a fost depusă în copie scanată, transmisă prin e-mail si reconfirmată.
Contestatorul apreciază că cerinţa excesiva a depunerii originalului unei declaraţii date pe onoare şi conştiinţa reprezintă un vestigiu al perioadei în care, potrivit concepţiilor sovietice, cercetarea falsului nu s-ar putea face decât daca exista instrumentum în original - şi din acest motiv, protestează faţă de faptul că o asemenea concepţie este permisa la B.E.C., indiferent de componenta si impactul politic al hotărârilor unui B.E.C.
Totodată, se apreciază că B.E.C. putea face o derogare de la propriile măsuri de organizare, cu privire la originalul declaraţiilor - distanţa şi dificultatea deplasării până la B.E.C. a oricărui observator care solicita acreditarea în ultimele zile, când formalităţile originale nu mai ajung nici prin curier poştal - si astfel, prin flexibilitate, nu ar fi făcut inutile nici mijloacele moderne de comunicare si ar fi dat posibilitatea realizării unui drept prevăzut de lege si nu ar fi încălcat nici un drept al vreunei persoane cu drept de implicare în monitorizarea unei importante activităţi publice.
În raport de toate aceste considerente, cat si de dispoziţiile art. 43 și urm. din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completă ulterioare, precum si din Legea nr. 3/2000, contestatorul înţelege sa ridice excepţia de nelegalitate a Hotărârii B.E.C. nr. 4/H din 11 iulie 2012, având în vedere lipsa semnăturilor tuturor membrilor B.E.C., cât şi lipsa de temei legal a cerinţei excesive a depunerii originalului declaraţiei de neafiliere politica.
Solicita instanţei judecătoreşti competente sa anuleze din Hotărârea nr. 4/H acea dispoziţie excesiva, situata în afara cadrului legal.
Având în vedere argumentele enunţate, din care transpare netemeinicia hotărârii emise de B.E.C., contestatorul solicită modificarea hotărârii emise cel puţin cu neglijenta, dispunându-se admiterea cererii de acreditare a autorităţii, întrucât erau îndeplinite toate cerinţele şi exigentele legale.
Contestatorul a invocat ca temei legal al contestaţiei prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pe de o parte, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă în primă instanţă decât materiile date prin lege în competenţa sa, iar pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 „secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."
În ceea ce priveşte teza a doua a textului de mai sus: „şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", raportată la problema de competenţă materială pusă în discuţie, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, coroborate cu cele ale alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, numai contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei B.E.C. se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/2004 : ” (1) B.E.C. are următoarele atribuţii (…) h) soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc în aceleaşi condiţii, folosindu-se aceleaşi liste electorale şi aceleaşi liste de candidaţi şi candidaturi independente, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidaţi sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor. Existenţa fraudei electorale se stabileşte de B.E.C. de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o;”
Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede următoarele: „(4) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin B.E.C. emite hotărâri care se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate. Hotărârile B.E.C. sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din ţară, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţa publică.”
Conform prevederilor art. 39 din Legea nr. 67/2004 :
„ (1) Contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei birourilor electorale se pot face în termen de 48 de ore de la desemnarea preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora sau, după caz, de la completarea birourilor electorale cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale.
(2) Contestaţiile se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare, de biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau a municipiului Bucureşti, dacă privesc biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească sau municipală, respectiv de sector al municipiului Bucureşti, de B.E.C., dacă privesc biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau a municipiului Bucureşti, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă privesc B.E.C., în termen de două zile de la înregistrarea contestaţiilor.
(3) Hotărârea pronunţată este definitivă şi irevocabilă şi se comunică, în cazul preşedintelui biroului electoral şi locţiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, preşedintelui tribunalului care, în cazul admiterii contestaţiei, procedează la o nouă desemnare.”
Reclamantul contestă Hotărârea nr. 38/H din 29 iulie 2012 prin care B.E.C., constituit în cadrul Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, a respins cererea de acreditare a reprezentanţilor O.C.I.D.O., depusă de dl G.B., în calitate de reprezentant legal.
Totodată, reclamantul solicită anularea parţială a Hotărârii B.E.C. nr. 4/H/l din 1 iulie 2012 privind procedura de acreditare la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012.
Înalta Curte are în vedere faptul că nu există în conţinutul Legii nr. 67/2004 un text care să prevadă - similar dispoziţiilor art. 39 - că hotărârile B.E.C. pronunţate în soluţionarea contestaţiilor cu privire la acreditarea observatorilor interni, în temeiul art. 37 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, sunt supuse recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare, în lipsa unui text expres, aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) teza a IV-a din Legea nr. 67/2004 la situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 37 alin. (2) din lege nu se poate face.
Înalta Curte reţine că sub aspectul calificării birourilor electorale, în general şi a B.E.C., în special, ca „autorităţi publice" emitente ale unor acte administrative, se constată că aceste entităţi cu o existenţă limitată, astfel cum sunt conturate în Legea nr. 67/2004, nu se încadrează în sensul strict al termenului, astfel cum este el definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare.
Totuşi, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, membrii acestor birouri exercită „o funcţie ce implică autoritatea de stat", ceea ce conferă biroului însuşi calitatea de autoritate publică.
Prin urmare, chiar şi în aceste circumstanţe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea B.E.C., pe baza dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 67/2004, poate fi asimilată celei a unei autorităţi publice centrale, iar atribuţia pe care o exercită în soluţionarea sesizărilor referitoare la frauda electorală, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 67/2004, se circumscrie unei „jurisdicţii administrative speciale", astfel cum este ea definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă şi Hotărârea B.E.C. nr. 38/H din 29 iulie 2012 are natura juridică a unui „act administrativ jurisdicţional", în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, contestaţia formulată în cauza de faţă este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din Lege, curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă în privinţa litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autorităţile publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137, cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 192/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
