Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1071/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--01.08.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1071

Ședința publică din 22 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel

GREFIER:

S-a luat în examinare pângerea formulată de petenta Auto SRL T împotriva deciziei nr.2997/C9/2827 din data de 09.07.2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor în dosarul nr.2827/2008, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională Drumuri și Poduri T, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsa părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra plângerii de ață constată:

Prin plângerea formulată în condițiile nr.OUG34/2006 modificată, petenta Auto SRL Tas olicitat anularea deciziei nr.2997/C9/2827/9.VII.2008 pronunșată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

În motivare se arată că la data de 15.2008 autoritatea contractantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale di România A- Direcția Regională Drumuri și Poduri T, a publicat anunț privind organizarea licitației publică deschisă având ca "atribuire contract de asigurare servicii de consultanță tehnică de specialitate și dirigenție de șantier la supravegherea execuției lucrărilor în cadrul obiectivului-Amenajare torenți și albie pe DN 7 KM 516+025, respectiv DN 7 KM 502+ 009", cod --8 Servicii de consultanță în domeniul lucrărilor publice, cu data limită de depunere a ofertelor 23.06.2008, ora 830, respectiv data deschiderii ofertelor 23.06.2008, ora 1130.

În urma evaluării ofertelor depuse în vederea atribuirii contractelor de asigurare de servicii de consultanță tehnică de specialitate și dirigenție de șantier la execuția unor lucrări, cod --8, oferta petentei a fost respinsă deoarece nu a plătit garanție de participare prin ordin de plată potrivit art.86 alin.3 lit.a din nr.HG925/2006,și nu potrivit Documentației de atribuire, respectiv prin scrisoare de garanție bancară sau prin sume cash depuse la caseria autorității contractante.

Ca urmare, a formulat contestația nr.69/27.06.2008 împotriva procesului verbal nr.111/1888/23.06.2008 soluționată de către Consiloiul Național de Soluționare a Contestațiilor prin decizia ce face obiectul prezentei.

Deczia a fost pronunțată la data de 09.07.2008 în condițiile în care la data de 07.07.2008 a primit de la, prin poștă cu confirmare de primire, Adresa nr.12759/2827/C9/02.07.2008 prin care se punea în vedere societății ca în termen de 5 zile de la primierea adresei să transmită actul doveditor privind îndeplinirea obligației stabilită la art.271 alin.2 din OUG nr.34/2006, respectiv de a face dovada comunicării contestației și autorității contractante.

Precizează, că în data de 11.07.2008, prin adresa nr.79/10.07.2008 a transmis cu confirmare de primire către dovada transmiterii contestației către autoritatea contractantă precum și note asupra răspunsului autorității contractante. La data de 14.07.2007 a primit însă decizia pronunțată în 09.07.2008 și trimis prin poștă la data de 10.07.2008, eata poștei, fără respectarea termenului de 5 zile statuat de prevederile art.270 alin.2 din OUG nr.34/2006. că în decizie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu a ținut seama nici de transmiterea dovezii de comunicare a contestației și nici de notele formulate asupra punctului de vedere și afirmațiilor autorității contractante.

Din aceste motive, decizia este nelegală.

În aceste condiții, în mod temeinic petenta se întreabă ce rol a mai avut solicitarea, mai ales că avea posibilitatea de a nu solicita aceste date. De asemenea, ce valoare are documentul trimis la dosarul de soluționare a contestației și mai ales dacă a fost anexat la dosar.

Mai mult, se soluționează și cu nerespectarea termenului legal de 5 zile, nici măcar nu a analizat contestația și actele depuse.

Astfel, prin decizie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că deși licitația avea denumirea de Consultanță tehnică la execuția obiectivului "Amenajare torenți și alebie pe KM 516+025, respectiv DN 7 KM 502+009 petenta a efectuat plata garanției de participare prin ordin de plată cu OP nr.318 în valoare de 240 Ron pentru 1 purtând mențiunea garanție de participare la licitație, și OP nr.319 în valoare de 480 Ron pentru 2 purtând aceeași mențiune pe care a făcut mențiunea denumirii licitației întocmai așa cum a fost trecută în anunțul de participare. Precizează că fiecare lot are o denumire în anunțul de participare pe care petenta a reținut-o și a făcut plata în consecință.

Mai mult, chiar prin procesul verbal de evaluare și deschidere a ofertelor pe care l-a contestat autoritatea contractantă a reținut că a plătit garanția de participare însă nu prin scrisoare de garanție bancară sau numerar la casierie.

De asemenea, prin decizia ce face obiectul prezentei, Consiliul Național de Soluțșionare a Contestațiilor constată că procesul verbal este un act constator pe care nu este nevoie să semneze președintele comisieide evaluare și nici măcar membrii comisiei, în ciuda faptului că acesta este menit să producă efecte juridice. Practic, prin procesul verbal de de evaluare și deschidere a ofertelor nr.111/1888/23.06.2008 sunt descalificași sau calificați ofertanții, potențialii câștigători ai unei licitații de foarte mare interes public.

Consiliul Național de Solușionare a Contestațiilor reține totuși, că în procesul verbal de evaluare și deschidere a ofertelor se regăsesc elementele principale ale ofertelor și modul de desfășurare a ședinței, care ședință nu are importanță de cine este condusă și nici măcar dacă participă membrii desemnați special la acest proces. Ba mai mult rolul președintelui comisiei de evaluare și deschidere a ofertelor este unul decorativ ăn opinia, putând lipsi cu desăvârșire.

Se arată instanței că OUG nr.34/2007 stă la baza achizițiilor publice, având ca obiect bani public, astfel că procedura cde licitație este strict reglementată în cele mai mici detalii. Ordonanța la art.67-70 reglementează la modul cel mai grav compunerea comisiei de evaluare și de deschidere a ofertelor și condișiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare persoană desemnată. De asemenea, art.33 alin.4 din nr.925/2006, stabilește obligația semnării de către toți membru a procesului verbal:

"Ședința de deschidere se finalizează printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de evaluare de expertții cooptați și de reprezentanții operatorilor economici, în care se consemnează modul de desfășurare a ședinței respective, aspecte formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecărei oferte".

Președintele comisie de evaluare și deschidere a ofertelor nu are doar un rol în acestă procedură, ci practic acesta este responsabil pentru fiecare aspect de legalitate a procedurii. În cazul de față, președintele comisie este chiar reprezentantul legal al autorității contractante, persoana care angajează instituția publică în relațiile contractuale cu terții, astfel că prezența nu este decorativă.

În acest context, ținând seama de faptul că nu au fost prezenți la licitație, absența semnăturii președintelui comisiei nu poate releva decât faptul că președintele comisiei nu a fost prezent la data deschiderii ofertelor.

Deși, art.72 din HG nr.925/2006 alin.1 prevede că Persoana responsabilă pentru atribuirea contractului este, totodată, și preșeinte al comisiei de evaluare, Consiliul Național de Solușionare a Contestațiilor consideră totuși că unele aspecte legale pot fi ignorate.

Decizia ce face obiectul prezentei acțiunii este netemeinică în ce privește conținutul său și măsura dispusă a fi dusă la îndeplinire. Astfel, autoritatea contractantă are obligația legală de a utiliza în mod eficient fondurile publice alocate (art.2 (2) lit. f) OUG nr.34/2006 și de respecta în primul rând principiul legalității.

Or, Consiliul Național de Solușionare a Contestațiilor, deși constată că au fost restrânse de către autoritatea contractantă prevederile art.86 alin.3 din OUG nr.34/2006, respectiv plata garanției de participare doar prin scrisoare de garanție bancară și sume cash, respinge contestașia pentru motivul neconfirmării petentei la cerința stabilită prin fișa de date a achiziției.

Precizează că asupra motivului care a stat la baza contestației formulate și a unor aspecte similare cu cele invocate în contestație, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a mai pronunțat prin Decizia nr.860/31C7/1058/30.05.2007.

Astfel, prin decizia mai sus menționată, Consiliul Național de Solușionare a constatat că deși autoritatea contractantă a prevăzut în fișa de date a achiziției plata garanției de participare prin scrisoare de garanție bancară, a reținut că deschiderea ofertei nu era de natură a produce prejudicii autorității contractante sau să o angajeze în vreun fel. Mai mult a reținut că autoritatea contractantă nu poate restrânge prevederile legale prin documentația de atribuire și nici a da alte interpretări decât cele stabilite de legiuitor.

Plata garanției de participare nu a fost condiție de eligibilitate care să determine respingerea ofertei fără a fi deschisă și nici nu se face vreo mențiune expresă privind respingerea ofertei în cazul în care garanția de participare nu este consemnată în forma cerută

Consiliul Național de Solușionare a Contestațiilor a procedat nelegal în emiterea deciziei fără respectarea termenelor legale, ingnorând prevderile Ordonanței nr.34/2006 și a normelor de aplicare HG nr.925/2006 în ce privește procedura de evaluare și deschidere a ofeterlor. De asemenea, se remarcă interpretări disttincte date acelorași articole din ordonanță, în aceeași problematică în decizii diferite.

Examinând plângerea, se constată că este nefondată și se respinge pentru că:

Prin decizia nr.2997/C9/2827/9.VII.2008 Consiliul Național de Soluționare a respins ca nefondată contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională Drumuri și Poduri T și a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.

În motivare s-a reținut că petenta Auto SRL T, în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Sirecția Regională Drumuri și Poduri Taf ormulat contestație împotriva procesului verbal nr.111/1888/23.06.2008, a solicitat "anularea în tot a acestuia, a tuturor actelor emise de autoritatea contractantă privind procedura de atribuire emise ulterior procesului verbal contestat, precum și reluarea procedurii de la etapa de selectare și calificare a ofertanților.

În motivarea contestației, contestatoarea precizează că la data de 15.05.2008, autoritatea contractantă a publicat anunțul privind organizarea procedurii de licitație deschisă în cauză, cu data limită de depunere a ofertelor 23.06.2008, ora 830, respectiv data deschiderii ofertelor 23.06.2008, ora 1130.

Contestatoarea precizează că la data stabilită pentru deschiderea ofertelor, autoritatea contractantă a constatat că garanția de participare a fost achitată prin ordin de plată și nu prin scrisoare de garanție bancară, motiv pentru care i-a respins oferta, conform prevederilor art.33 alin.3 lit.

Contestatoarea menționează că, la data de 20.06.2008 a achitat în contul autorității contractante valoarea stabilită pentru garanția de participare, cu OP nr.318 în valoare de 240 lei pentru 1 și OP nr.319 în valoare de 480 pentru 2, purtând fiecare mențiunea garanție de participare la licitație, anexate documentației potrivit specificațiilor autorității contractante. Contestatoarea susține că suma a fost corectă, la fel contul în care a fost efectuată plata și modalitatea de prezentare a ofertei, iar autoritatea contractantă avea cunoștință despre constituirea garanției.

Contestatoarea precizează că, autoritatea contractantă, în fișa de date a achiziției la pct.VI Prezentarea ofertei, subpct.3 a menționat că garanția de participare va fi constituită prin scrisoare bancară sau prin sume cash depuse la caseria autorității contractante, însă aceasta nu a fost condiție de eligibilitate care să determine respingerea ofertei fără a fi deschisă și nici nu se face vreo mențiune expresă privind respingerea ofertei în cazul în care garanția de participare nu este consemnată în forma cerută.

Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a restrâns prevederile art.86 alin.3 din HG nr.925/2006.

De asemenea, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a suferit nici un fel de prejudiciu ca urmare a plății garanției de participare prin ordin de plată și nu prin scrisoare de garanție bancară, contul autorității contractante fiind același.

Contestatoarea precizează că prin nedeschiderea tuturor ofertelor, comisia de evaluare nu arespectat prevederile art.33 alin.1 li art.72 din UG nr.925/2006.

Contestatoarea precizează că nu se află în situația prevăzută de art.172 alin.3 din OUG nr.34/2006 motiv pentru care autoritatea contractantă a procedat nelegal refuzând deschiderea ofertei, în pofida faptului că oferta nu era întârziată sau depusă la o altă adresă.

Totodată, contestatoarea precizează că procesul-verval ședinței de deschidere nu este semnat de către președintele comisiei de evaluare și de către unul din membrii comisiei, motiv pentru care consideră că acesta este nul absolut.

Contestatoarea susține că respingerea ofertei pentru motivul plății garanției de participare printr-una din modalitățiile prevăzute de lege și nu prin modalitatea stabilită de autoritatea contractantă contravine și Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/18/CE din 31 martie 2004 pct.46 și art.2.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația petentei SC SRL T penru că autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect, "asigurare servcii de consultanță tehnică la execușia obiectivelor-Amenajare torenți și albie pe DN 7 KM 516+025, respectiv DB 7 KM 502+ 009", prin publicarea în a anunțului de aprticipare nr.52529/15.05.2008.Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită în 23.06.2008, ora 830, deschiderea acestora urmând a avea loc în aceeși zi, ora 1130. Drept criteriu de atribuire a fost stabilit "prețul cel mai scăzut". Valoarea estimată a contractului este de 72.000 lei, fiind solicitată o garanție de participare totală de 720 lei și o garanție de bună execuție de 5% din valoarea contractului.

SC SRL a achiziționat documentația de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză, în baza facturii nr.-/17.06.2008.

La data de 23.06.2008, ora 1130a avut loc ședința de deschidere a ofertelor, ocazie cu care a fost încheiat procesul- verbal nr.111/1888/23.06.2008. Deoarece SC SRL a depus garanția de participare prin ordin de plată, autoritatea contractantă a respins oferta depusă de aceasta în baza art.33 alin.3 lit.b din HG nr.925/2008.

Constatând incidența art.33 alin.3 lit.b dinH. nr.925/2006, care prevede că, "în cadrul ședinței de deschidere, nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepția celor care se încadrează într-una din următoarele situații: b( nu sunt însoțite de garanție de participare astfel cum a fost solicitată în documentația de atribuire, obligația ofertantului fiind acea de a respecta solicitările documentației de atribuire astfel încât să poată depune ofertă. Așa cum se menționează în fișa de date a achiziției la punctul VI.3 "Garanția de participare", autoritatea contractantă a prevăzut în mod expres la subpunctzl 3 că modul de constituire a garanție de participare este sub formă de scrisoare de garanție bancară sau prin depunere de numerar la caseria instituției, iar contestatoarea nu a constituit-o sub nici una din aceste forme. În cazul în care avea nelămuriri asupra acestui aspect contestatoarea putea solicita clarificări, potrivit art.78 alin.1 din OUG nr.34/2006.

Privitor la aspectul nulității procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertei, pentru că nu a fost semnat de doi membri, Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor a respins critica petentei pentru că respectivul document are caracter constatator, în el regăsindu-se elementele principale ale ofertelor și modul de desfășurare a ședinței.

Curtea constată că raportat la considerentele cuprinse în decizia atacată plângerea este neîntemeiată pentru că:

Privitor la incidența prevederilor art.271 alin.2 din nr.OUG34/2006, Curtea de Apel Timișoara constată că termenul acolo reglementat este nul de recomandare, astfel că nerespectarea lui este lipsită de efecte juridice privitor la legalitatea deciziei emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și totodată nerespectarea acestui termen nu s-a constituie într-o vătămare a reclamantei, în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, ceea ce de altfel petenta nici nu a demonstrat.

Privitor la respingerea ofertei petentei, art.33 alin.3 din lit.b din nr.HG925/2006 prevede că în cadrul ședinței de deschidere, nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepția celor care se încadrează într-una din situațiile prevăzute în conținutul articolului susmenționat, prevăzându-se la lit.b că "nu sunt însoțite de garanția de participare, astfel cum a fost solicitată în documentația de atribuire".

Întrucât în fișa de date a achiziției, la pct.VI.3, privitor la "Garanția de participare", autoritatea contractantă a prevăzut expres la subpunctul 3 că modul de constituire a garanției de participare este sub formă de scrisoare de garanție bancară sau prin depunere de numerar la caseria instituției, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale suscitate, astfel că bine a fost respinsă contestația petentei prin decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel că și plângerea se respinge ca nefondată.

Raportat la legalitatea măsurii de respingere a ofertei petentei, este lipsită de relevanță juridică, sub aspectul vreunui drept vătămat, critica petentei legată de nesemnarea procesului verbal de deschidere a ofertelor de către toți membrii comisiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea petentei Auto SRL T împotriva deciziei nr.2997/C9/2827/9.VII.2008 pronunțată de

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 22.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR

- - - - - -

aflat în semnează

Vicepreședinte,

GREFIER

Red.-23.2008

Tehnored. /4.11.2008/ 2 ex.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Victoria Catargiu, Mircea Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1071/2008. Curtea de Apel Timisoara