Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1090/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1090/R-

Ședința publică din 21 noiembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță

- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid

- - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulată de SC SRL, cu sediul în, Șoseaua B-T, nr.176, jud.I, împotriva Deciziei nr.4520/456C7/4311 din 01.10.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN V, cu sediul în Rm.V,-, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Plângerea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, potrivit chitanței nr.-/10.11.2008 (fila 372 din dosar), și cu timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 14 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin Decizia nr. 4520/456C7/4311 din 01.10.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă Consiliul Județean

În motivarea deciziei, a reținut că autoritatea contractantă Consiliul Județean V demarat procedura de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de furnizare "scaune (fotolii teatru) cu montaj pentru Teatrul " stipulând în invitația de participare, publicată în, faptul că atribuirea contractului se va face pe criteriul "prețul cel mai scăzut". În Fișa de date a achiziției, în privința propunerii tehnice, s-a precizat că "fiecare caracteristică trebuie evidențiată în documentația producătorului astfel încât comisia de evaluare să o poată identifica drept criteriu îndeplinit conform cerințelor tehnice solicitate. care nu fac dovada explicită a caracteristicilor tehnice vor fi considerate neconforme".

În privința ofertei depuse de SC SRL, comisia de evaluare a decis respingerea acesteia ca neconformă pentru că operatorul economic respectiv nu a precizat materialul din care urmează a fi confecționat spătarul scaunului, nu a prevăzut spătarul cu rama din lemn de esență tare, iar, în forma sa finită, scaunul nu a respectat schița din de sarcini.

SC SRL a formulat contestație invocând faptul că oferta sa a prezentat prețul cel mai scăzut, însă autoritatea contractantă a atribuit contractul unui alt operator care a prevăzut un preț mai mare pentru oferta sa. Totodată, în documentația ofertei, SC SRL s-a obligat să execute fotoliile cu respectarea cerințelor din documentația de atribuire, a oferit un termen de garanția de 10 ani, cu livrarea în termen de 30 zile, termene mai mici decât cele ale operatorului câștigător.

, a considerat contestația ca fiind nefondată, întrucât, față de cerințele ui de sarcini referitoare la spătarul scaunelor, propunerea tehnică a contestatoarei nu a menționat componenta "rama de cherestea de esență tare". Totodată, produsul oferit de aceasta, prezentat în fotografia anexată propunerii tehnice, nu corespunde schiței din de sarcini. Astfel, scaunul prezentat de contestatoare nu este prevăzut cu ramă din lemn de esență tare, iar forma și dimensiunile acestuia, precum și sistemul de fixare în pardoseală sunt diferite de cele solicitate prin schița - proiect.

Ca atare, s-a concluzionat că în mod corect a încadrat autoritatea contractantă oferta SC SRL în categoria celor prev. de art. 36 alin. 2 lit. a) din HG nr. 925/2006, aceasta fiind neconformă prin nesatisfacerea cerințelor ui de sarcini. În aceste condiții, în raport și de dispoz. art. 13 alin. 2 din HG nr. 925/2006, invocarea faptului că oferta SC SRL a fost mai avantajoasă pentru că a prezentat "prețul cel mai scăzut" nu are relevanță.

Împotriva Deciziei a formulat plângere SC SRL care, invocând dispozițiile art.270 alin.1, 281 alin.2 și 284 alin.1 din OUG nr.34/2006, a solicitat anularea deciziei și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea plângerii.

Astfel, reclamanta a arătat că autoritatea contractantă nu a respectat propriile criterii din Fișa de date a achiziției și anume, în principal, prețul lucrării, oferind execuția la un preț mult mai mare decât cel propus de reclamantă. Deși reclamanta a oferit un termen de livrare de 30 zile de la perfectarea contractului și un termen de garanție de 10 ani, a fost preferată o altă societate care a oferit un termen de livrare de 60 de zile și nicio garanție. De asemenea, deși reclamanta s-a obligat să execute fotoliile cerute de pârâtă cu respectarea întocmai a documentației tehnice din de sarcini, atât în ceea ce privește spătarul, cât și tapițeria fotoliilor, nici autoritatea contractantă și nici nu au apreciat corect acest aspect. Din acest punct de vedere, se arată că trebuie reținut faptul că fotografia fotoliului prezentată de către reclamantă la licitație nu era relevantă în totalitate, întrucât reprezenta un fotoliu executat anterior, însă structura interioară a acestuia respecta cerințele din de sarcini. Respectarea obligațiilor din de sarcini de către reclamantă ar fi putut face ușor obiectul controlului pârâtei pe parcursul execuției contractului și la recepția bunurilor.

Reclamanta, în cuprinsul plângerii sale, a propus ca atât ea însăși, cât și câștigătoarea licitației să execute într-un termen foarte scurt câte un prototip al fotoliului pentru a se observa care dintre ele respectă cerințele din documentația tehnică și care este prețul bunurilor.

Criteriul principal de atribuire a contractului de către pârâtă l-a constituit prețul cel mai scăzut, criteriu nerespectat de către autoritatea contractantă, deși finanțarea execuției contractului se face din bani publici.

Examinând cu prioritate cererea de suspendare, Curtea constată, pe de o parte, că aceasta nu mai are obiect, întrucât soluționarea ei intervine la același termen de judecată la care s-a reținut cauza spre judecată pe fond, iar pe de altă parte, faptul că cererea de suspendare este total nemotivată.

În privința fondului cauzei, Curtea constată că plângerea este nefondată.

În mod corect, atât cât și autoritatea contractantă au apreciat că oferta reclamantei nu respectă cerințele tehnice impuse prin Fișa de date a achiziției și prin de sarcini.

Împrejurarea că, în cuprinsul documentației ofertei sale, reclamanta a făcut precizarea că oferta sa respectă documentația tehnică a autorității contractante este fără vreun efect, de vreme ce propunerea tehnică nu a evidențiat în mod explicit fiecare caracteristică a ofertei, așa cum s-a impus tuturor participanților la procedura de atribuire.

Potrivit punctului VI.8-Modul de Prezentare a Propuneriidin Fișa de date a achiziției " care nu fac dovada explicită a caracteristicilor tehnice vor fi considerate neconforme".

Cum oferta reclamantei nu făcea o astfel de dovadă, neprecizând materialul din care urma să confecționeze spătarul fotoliului - și care, potrivit documentației de atribuire, trebuia confecționat cu ramă din lemn de esență tare - și, respectiv, neprezentând o schiță care să respecte schița din de sarcini, în mod corect a fost considerată de către autoritatea contractantă ca fiind neconformă, potrivit art.34 alin.3 și 36 alin.2 lit.a din HG nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr.34/2006.

În aceste condiții este fără relevanță faptul că reclamanta a oferit un termen de livrare, un termen de garanție și un preț mai favorabile autorității contractante decât operatorul economic care a câștigat licitația, întrucât oferta sa nu a putut constitui un termen de comparație în procedura de achiziție.

Propunerea formulată de către reclamantă în plângere cu privire la testarea sa și a câștigătoarea licitației prin fabricarea unor fotolii nu poate fi impusă autorității contractante, neexistând temei legal în acest sens la dispoziția reclamantei.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art.283 și următoarele din OUG nr.34/2006 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea urmează să respingă plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de SC SRL, cu sediul în, Șoseaua B-T, nr.176, județul I, împotriva Deciziei nr.4520/456C7/4311 din 01.10.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN V, cu sediul în Rm.V,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

27.11.2008

Red.

EM/2 ex.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1090/2008. Curtea de Apel Pitesti