Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1173/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1173/R-
Ședința publică din 19 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
Judecător: -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de petenta SC SRL - LA CABINET DE AVOCAT, cu sediul ales în B,-,.4, sector 1, împotriva Deciziei nr.- din 17 octombrie 2008, emisă de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, intimat fiind MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE- INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE, cu sediul în Rm.V,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru petentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura, legal îndeplinită.
Plângerea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2008 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
S-a făcut apelul și în dosarul nr-, răspunzând pentru petenta BÂRSEI SA B, avocat și pentru intimata SRL, avocat, lipsă fiind intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE- INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE.
Apărătorul petentei SRL solicită conexarea celor două dosare, fiind întrunite condițiile art.164 Cod pr.civilă.
Apărătorul petentei BÂRSEI SA arată că este de acord cu întrunirea cauzelor.
Curtea, în baza dispozițiilor art.164 Cod proc.civilă dispune reunirea celor două dosare, respectiv dosar nr-, la dosar nr-.
Apărătorul petentei BÂRSEI solicită admiterea probei cu înscrisuri, acestea nefiind depuse la dosar, întrucât la acel moment nu era angajat în cauză.
Curtea admite proba cu înscrisuri, apărătorul petentei BÂRSEI depunând la dosar borderou cu acte, pe care l-a comunicat și petentei CONSTRUCȚII SRL.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatându-se plângerile în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestora.
Apărătorul petentei CONSTRUCȚII SRL solicită admiterea plângerii formulată împotriva deciziei nr.4792/482C7/4399 din 17 octombrie 2008, modificarea în parte a acesteia și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulată de SRL, anularea deciziei prin care a fost desemnată oferta și a raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică întocmit de autoritatea contractantă, precum și a actelor subsecvente. Solicită, de asemenea, obligarea autorității contractante să declare inacceptabilă oferta Asocierii Bârsei SA-SC SRL, precum și să desemneze oferta Asocierii SRL- SA- SRL ca fiind singura admisibilă. Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei, arată că aceasta a rămas fără obiect. Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul petentei Bârsei SA depune concluzii scrise formulate de parte personal și concluzii scrise formulate de el. Solicită admiterea plângerii sale, anularea Deciziei nr.4792/482C7/4399 din 17 octombrie 2008, ca fiind netemeinică și nelegală, menținerea procesului verbal nr.7434/18.08.2008 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr.8471 din 24 septembrie 2008 emisă de Rm. Apreciază că oferta depusă de Bârsei corespunde din toate punctele de vedere criteriilor de calificare și selecție cerute de Rm. Susține că decizia nr.3510/358C7/2772 din 06.08.2008 nu a fost contestată de părți, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că, procesul verbal nr.7434/18.08.2008 întocmit de autoritatea contractantă în spiritul deciziei de mai sus, nu mai putea fi anulat.
Apărătorul petentei CONSTRUCȚII SRL, având cuvântul asupra aspectului privind puterea lucrului judecat a deciziei menționate, arată că aceasta are puterea lucrului judecat numai cu privire la aspectele analizate la momentul respectiv.
CURTEA
Asupra plângerii de față:
Prin contestația, fără număr de înregistrare și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.23856 din 25.09.2008, depusă de, lider asociat cu și, împotriva rezultatului procedurii transmis prin adresa nr.8482 din 24.09.2008, de către Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare () Rm.V, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată în vederea atribuirii contractului de "lucrări de execuție perimetru de ameliorare III - coduri --4 și - - 1", contestatoarea a solicitat anularea deciziei prin care a fost declarată oferta depusă de asociația formată din Bârsei A și, iar oferta petentei a fost declarată neD. precum și obligarea autorității contractante la declararea iao fertei asociației contestatoare.
Prin decizia nr.4792/482 C7/4399 din 17 octombrie 2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul alin.(2) și (6) ale art.278 din nr.OUG34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr.337/2006, cu modificările și completările ulterioare, a admis în parte contestația nr.23856 din 26 septembrie 2008, depusă de, în asociere cu și, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Rm.V și a anulat procesul verbal nr.7434 din 18 august 2008, adresele de comunicare a rezultatului procedurii, precum și procedura contestată.
Prin aceeași decizie a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere constând în obligarea autorității contractante la declararea a ofertei asociației contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de "lucrări de reconstrucție ecologică în terenuri degradate constituite în perimetrul de ameliorare III - comuna, județul D, pe suprafața totală de 332,77 ha." a fost inițiată prin publicarea în de către Rm.V a anunțului de participare nr.44847 din 28.02.2008, în care s-au prevăzut: descrierea contractului - lucrări de pregătire a terenului și a solului, plantare cu specii forestiere și întreținere culturi până la închiderea stării de masiv; cantitatea totală - reconstrucție ecologică pe terenuri degradate cu suprafața totală de 332,77 ha.; valoarea estimată a contractului, fără TVA - 6.634.408 RON; cerințele minime de calificare referitoare la:experiența similară - depunerea listei de lucrări efectuate în ultimii 5 ani însoțită de de bună execuție, din care să rezulte că ofertantul a mai executat lucrări similare în perimetre de ameliorare a căror valoare să fie de minim 2.368.480 leiși depunerea certificatului valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de; criteriul de atribuire a contractului - prețul cel mai scăzut.
Relevante pentru soluționarea cauzei sunt cerințele minime de calificare impuse prin fișa de date a achiziției din documentația de atribuire, referitoare la "capacitatea tehnică", constând în:
- lista de experiență similară - "ofertantul trebuie să facă dovada că a mai finalizat lucrări similare în perimetre de ameliorare a căror valoare însumată este de cel puțin 2.368.480 lei;
- alte autorizări specifice domeniilor de activitate - "se solicită certificatul valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de B care să conțină atestarea pentru categoriile de lucrări specifice acestui obiectiv".
În procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.4341/7.05.2008 a fost menționată depunerea ofertelor de către următorii ofertanți, la prețurile menționate în dreptul fiecăruia, astfel: asociația formată din Bârsei și - 6.250.000 lei și în asociere cu și - 6.610.015 lei.
În tabelul conținând documentele de calificare depuse de ofertanți, s-a menționat nedepunerea de către Bârsei a certificatului de atestare
Prin raportul procedurii nr.5786/19.06.2008, oferta depusă de asociația formată de Bârsei și a fost declarată inacceptabilă, pe motivul că certificatul eliberat de este pentru tipuri de lucrări diferite de cele solicitate prin documentația de atribuire, fapt pentru care experiența similară a ofertantului nu poate fi luată în considerare.
a fost declarată oferta depusă de asociația formată din, și, la prețul de 6.610.015,02 lei, fără TVA, echivalentul a 1.775.453,94 euro.
Rezultatul comunicat Bârsei, prin adresa autorității contractante nr.5894/24.06.2008, a fost atacat prin contestația nr.821/26.06.2008, soluționată prin Decizia Consiliului nr.3510/358 C7/2772/6.08.2008. Întrucât autoritatea contractantă a considerat că certificatul de atestare nr.113 din 10.10.2007, prin care Bârsei a fost atestată conform prevederilor art.73 lit.d) din Legea îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 pentru executarea activităților de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol aferente nivelului de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj" nu corespunde specificului contractului cu obiectul "lucrări de reconstrucție ecologică în terenuri degradate", fără a fi solicitat anterior ofertantului să depună un punct de vedere al emitentului Ordinului nr.239/2007 (Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale), referitor la încadrarea lucrărilor de reconstrucție ecologică în terenuri degradate în nivelul de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj", Consiliul a obligat autoritatea contractantă să clarifice cu contestatoarea, dacă lucrările de reconstrucție ecologică în terenuri degradate se încadrează în nivelul de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj" pentru care Bârsei deține atestare și să procedeze la reevaluarea ofertelor cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice și a prevederilor documentației de atribuire.
În vederea respectării deciziei Consiliului, autoritatea contractantă a solicitat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale următoarele clarificări:
- Direcției Dezvoltare Forestieră și Consolidare Păduri Private - prin adresa nr.4819/21.05.2008: "având în vedere că execuția perimetrului de ameliorare III presupune lucrări de pregătire a terenului și a solului, plantarea de specii forestiere și întreținere culturi până la închiderea stării de masiv, vă rugăm să ne precizați dacă atestatul prezentat de Bârsei este valabil pentru lucrările ce trebuie executate [.]";
- Direcției de Îmbunătățiri Funciare - prin adresa nr.7469 din 20.08.2008: "având în vedre că [.] Bârsei care posedă certificatul de atestare seria - nr.113/2007 [.], vă rugăm să ne specificați dacă nivelul de competență <executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj> este compatibil cu lucrările de reconstrucție ecologică în terenuri degradate [.]"; aceeași solicitare a fost reluată prin adresa nr.7856/3.09.2008;
- Comisiei de Atestare Îmbunătățiri Funciare în domeniul Silvic i-au fost solicitate aceleași clarificări prin adresa nr.8025/8.09.2008.
Urmarea celor solicitate, autorității contractante i-au fost comunicate:
- prin adresa nr.-/23.05.2008, Direcția Dezvoltare Forestieră și Consolidare Păduri Private a precizat: "[.] direcția noastră nu poate emite un punct de vedere, fără să cunoască conținutul anunțului de participare și al documentației de atribuire [.]; în conformitate cu principiul asumării răspunderii prevăzut de art.2 din nr.OUG34/2006, atribuirea contractului intră în responsabilitatea exclusivă a autorității contractante";
- prin adresa nr.97040/DI din 8.09.2008, Comisia de atestare a persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic, a precizat: "[.] certificatul de atestare seria - nr.113/2007 [.] nu este compatibil cu lucrările de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic. [.] lucrările de reconstrucție ecologică prin împădurire a terenurilor degradate [.] trebuie să fie realizate de către posesorii certificatului de atestare eliberat conform normelor metodologice [.] aprobate prin Ordinul ministrului nr.88/2006";
- prin adresa nr.- din 10.09.2008, Direcția de Îmbunătățiri Funciare a citat dispozițiile art.2 din Legea îmbunătățirilor funciare nr.238/2004, la care a atașat anexa nr.2 a Normelor metodologice privind atestarea persoanelor juridice pentru a desfășura activități de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.239/2007.
Prin procesul verbal nr.7434/18.08.2008, autoritatea contractantă a stabilit că, în urma analizei documentelor solicitate, asociația formată din Bârsei și a făcut dovada îndeplinirii "unei experiențe similare în cuantum de 2.771.485 lei, constituită din lucrări similare celor solicitate prin documentația de atribuire aferentă obiectului "lucrări de execuție perimetru de ameliorare III", concluzie în urma căreia a fost emisă adresa nr.8472/24.09.2008 - comunicarea rezultatului procedurii către petentă - prin care a fost declarată oferta depusă de Bârsei, în asociere cu, la prețul, fără TVA, de 6.250.000 lei.
Raportat la susținerile părților, actele depuse la dosarul cauzei și normele legale în vigoare în materie, Consiliul a constatat:
În documentele de calificare a asociației formată din Bârsei și, au fost depuse următoarele acte:
- pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare constând în prezentarea "certificatului valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de B, care să conțină atestarea pentru categoriile de lucrări specifice acestui obiectiv" - certificatul de atestare nr.648/10.10.2006 eliberat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, valabil până la data de 9.10.2011, prin care d-lui, administratorul a fost atestat ca persoană fizică pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare în domeniul silvic constând în amenajări pedoameliorative pe terenuri, perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole și plantații pentru combaterea eroziunii solului; certificatul de atestare nr.665 din 10.10.2006 eliberat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, valabil până la data de 9.10.2011, prin care a fost atestată ca persoană juridică pentru efectuarea acelorași lucrări de îmbunătățiri funciare în domeniul silvic, ca și administratorul societății; certificatul de atestare nr.113 din 10.10.2007, prin care Bârsei a fost atestată conform prevederilor art.73 lit.d) din Legea îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 pentru executarea activităților de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol aferente nivelului de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj";
- în dovedirea experienței similare constând în prezentarea listei de experiență similară din care să rezulte că "ofertantul a mai realizat lucrări similare în perimetre de ameliorare a căror valoare însumată este de cel puțin 2.368.480 lei", Bârsei a depus lista conținând un număr de 13 contracte de realizare de diverse perimetre de ameliorare, în valoare totală de 4.004.407 lei.
de bună execuție (recomandări, aprecieri, caracterizări) din care a rezultat că Bârsei a mai executat lucrări similare în perimetre de ameliorare, au fost eliberate de către: B, C și Consol
Întrucât, în cadrul asocierii de ofertanți formată din Bârsei și, parte semnificativă a experienței similare este cea a Bârsei, prin raportare la definiția dată operatorilor economici de art.3 lit.r) din nr.OUG34/2006 - "operator economic - oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoană fizică/juridică, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piață produse, servicii și/sau execuție de lucrări", se impune a se determina dacă respectivul ofertant poate executa în mod legal lucrările și prestările de servicii, așa cum acestea au fost descrise în documentația de atribuire.
În temeiul dispozițiilor Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, art.71 "răspunderea pentru coordonarea activităților de îmbunătățiri funciare revine Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sau oricărei alte autorități publice centrale căreia i se atribuie răspunderea pentru sectorul îmbunătățirilor funciare", coroborate cu cele ale art.73 lit.d) din același act normativ "în sectorul îmbunătățirilor funciare ministerul are următoarele atribuții: "d) atestă persoanele fizice și juridice care își manifestă intenția de a desfășura activități de îmbunătățiri funciare și/sau de fabricare și utilizare a instalațiilor și echipamentelor specifice acestor activități, potrivit normelor metodologice ce se aprobă prin ordin al ministrului". Au fost elaborate Ordinele ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.88/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic, și respectiv nr.239/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor juridice pentru a desfășura activități de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol.
Din modul de redactare a cerinței documentației de atribuire care a impus prezentarea de către ofertanți a "certificatului valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de B, care să conțină atestarea pentru categoriile de lucrări specifice acestui obiectiv", fără a fi fost precizat domeniul de atestare, respectiv: pentru lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic sau pentru activități de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol și mai ales din răspunsurile date autorității contractante de către Direcția de Dezvoltare Forestieră și Consolidare Păduri Private, Comisia de atestare a persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic și respectiv Direcția de Îmbunătățiri Funciare din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a reținut că nu se poate stabili cu certitudine dacă certificatul de atestare nr.113/10.10.2007, prin care Bârsei a fost atestată conform prevederilor art.73 lit.d) din Legea îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 pentru executarea activităților de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol aferente nivelului de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj", corespunde sau nu specificului contractului cu obiectul "lucrări de reconstrucție ecologică în terenuri degradate".
De asemenea, a reținut că documentația de atribuire fiind eronat și insuficient de clar întocmită, conduce la imposibilitatea evaluării obiective și transparente a ofertelor, procedura de atribuire fiind astfel afectată încă de la inițierea sa, neputând a fi remediată fără încălcarea principiilor consacrate de art.2 din nr.OUG34/2006.
Față de cele constate, în baza dispozițiilor art.278 alin.(2) și (6) din nr.OUG34/2006, Consiliul a admis în parte contestația nr.23856/26.09.2008, depusă de, în asociere cu și, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Rm.V și a anulat procesul verbal nr.7434/18.08.2008, adresele de comunicare a rezultatului procedurii, precum și procedura contestată.
Capătul de cerere, constând în obligarea autorității contractante la declararea a ofertei asociației contestatoare, a fost respins, ca inadmisibil, reținându-se că oferta este desemnată de autoritatea contractantă, conform prevederilor art.200 din nr.OUG34/2006, pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse.
Împotriva deciziei nr.4792/482 C7/4399 din 17.10.2008 emisă de, în termen legal, a formulat plângere petenta Pitești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Petenta a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, până la soluționarea definitivă a prezentei plângeri.
În motivarea plângerii, Pitești susține că decizia atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
1. în mod eronat, a apreciat că documentația de atribuire nu ar fi clar întocmită, deoarece nu ar fi fost specificat domeniul de atestare pentru care a fost solicitat certificatul valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de B, deși cerința autorității contractante a fost suficient de clară, în sensul că ofertanții trebuie să prezinte un certificat de atestare eliberat de pentru lucrări de îmbunătățiri funciare similare celor care fac obiectul viitorului contract de achiziție publică, constând în perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole și plantații pentru combaterea eroziunii solului în domeniul silvic; petenta consideră că, în motivarea deciziei atacate, a interpretat în mod greșit dispozițiile legale în materie de atestare a persoanelor care execută lucrări de îmbunătățiri funciare, apreciind că cerința minimă prevăzută în fișa de date a achiziției nu ar fi suficient de clară pentru a permite selecția ofertanților, soluția anulării procedurii de atribuire fiind abuzivă și conducând la prejudicierea gravă a intereselor autorității contractante, precum și a operatorilor economici participanți;
2.. a considerat greșit că nu poate fi verificată îndeplinirea cerinței minime de calificare privind certificatul de atestare eliberat de, deși prin adresa nr.97040/DI/8.09.2008, Comisia de atestare a persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic a precizat în mod clar că certificatul de atestare deținut de Bârsei nu este compatibil cu lucrările de reconstrucție ecologică prin împădurire a terenurilor degradate; neprezentarea certificatului de atestare eliberat de în domeniul aferent unor lucrări similare cu cele care urmează a se executa, echivalează cu neîndeplinirea cerinței minime de calificare stabilită în mod suficient de clar prin fișa de date a achiziției; petenta susține că certificatul de atestare nr.113/10.10.2007, emis conform Ordinului nr.239/2007, deținut de Bârsei nu este valabil, întrucât lucrările cuprinse în categoria de competență prevăzută în Anexa nr.2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.239/2007, fac parte din categoria "lucrări de îmbunătățiri funciare-cod 0161" și din categoria "silvicultură și alte activități forestiere - cod 0210", lucrări care nu sunt cuprinse în obiectul de activitate al acestei societăți, astfel că îndeplinirea/neîndeplinirea cerinței minime de calificare privind atestarea pentru lucrări similare cu cele care urmează a fi executate, putea fi analizată atât de către autoritatea contractantă, cât și de în soluționarea contestației cu care a fost investit;
3.. a omis să analizeze toate criticile invocate de petenta, prin contestație, nepronunțându-se asupra încălcării de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art.183 din nr.OUG34/2006 privind capacitatea de exercitare a activității profesionale a ofertanților; în speță, Bârsei nu poate efectua activități de natura celor vor face obiectul viitorului contract de achiziție publică, întrucât activitățile nu sunt prevăzute în obiectul de activitate al societății, aceasta echivalând cu neîndeplinirea cerințelor minime de calificare impuse prin documentația de atribuire, precum și cu neîndeplinirea condiției referitoare la experiența similară, astfel că oferta asocierii din care face parte Bârsei trebuia să fie declarată inacceptabilă.
Pentru aceste motive, solicită admiterea plângerii, modificarea în parte a deciziei atacate și în consecință, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
La acest termen, la prezentul dosar, a fost conexat dosarul nr-, având ca obiect plângerea formulată de Bârsei B, împotriva aceleiași decizii nr.4792/482 C7/4399 din 17.10.2008 emisă de
În motivarea plângerii, Bârsei susține că prin decizia nr.3510/358 C7/2772 din 6.08.2008, a admis contestația nr.281/26.06.2008 depusă de Bârsei B, în asociere cu, a anulat raportul procedurii nr.5786/19.06.2008 și adresele de comunicare nr.5894 și nr.5892/24.06.2008, obligând autoritatea contractantă, ca în termen de 12 zile de la primirea deciziei să procedeze la calificarea și reevaluarea ofertelor, cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice și prevederilor documentației de atribuire. Susține că decizia a rămas definitivă și executorie pentru părți, nefiind atacată de către autoritatea contractantă.
Petenta mai susține că, în mod greșit, anulează procesul verbal nr.7434/18.08.2008, care a fost întocmit de autoritatea contractantă tocmai în spiritul deciziei nr.3510/358 C7/2772 din 6.08.2008 a, în sensul clarificării și reevaluării ofertelor; arată că cele două decizii nr.3510/358 C7/2772 din 6.08.2008 și nr.4792/482 C7/4399 din 17.10.2008, emise de sunt diferite și contradictorii și chiar presupunând că Bârsei B nu ar fi prezentat certificatul de atestare sau certificatele B pentru codurile menționate de, ar fi beneficiat de prevederile art.190 alin.1, 2 și 3 din nr.OUG34/2006, fiind asociată cu, care prevede îndeplinirea acestor condiții cumulativ în cazul asociațiilor.
Pentru aceste motive, solicită admiterea plângerii, anularea deciziei atacate și menținerea în vigoare a procesului verbal nr.7434/18.08.2008 a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr.8471/24.09.2008, emisă de autoritatea contractantă.
Plângerile formulate de Pitești și Bârsei B nu sunt fondate.
În mod legal, în temeiul art.278 alin.(2) și (6) din nr.OUG34/2006, prin decizia atacată nr.4792/482 C7/4399 din 17.10.2008, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a fost admisă în parte contestația nr.23856 din 26.09.2008, formulată de în asociere cu și, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Rm.V și în consecință, a fost anulat procesul verbal nr.7434/18.08.2008, adresele de comunicare a rezultatului procedurii, precum și procedura contestată, respingându-se ca inadmisibil capătul de cerere, constând în obligarea autorității contractante la declararea a ofertei asociației contestatoare.
S-a reținut că, din modul de redactare a cerinței documentației de atribuire care a impus prezentarea de către ofertanți a "certificatului valabil de atestare în domeniul execuției lucrărilor de îmbunătățiri funciare eliberat de B, care să conțină atestarea pentru categoriile de lucrări specifice acestui obiectiv", fără a fi fost precizat domeniul de atestare, respectiv: pentru lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic sau pentru activități de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol și mai ales din răspunsurile date autorității contractante de către Direcția de Dezvoltare Forestieră și Consolidare Păduri Private, Comisia de atestare a persoanelor fizice și juridice care efectuează proiectarea și/sau execută lucrări de îmbunătățiri funciare din domeniul silvic și respectiv Direcția de Îmbunătățiri Funciare din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, nu se poate stabili cu certitudine dacă certificatul de atestare nr.113/10.10.2007, prin care Bârsei a fost atestată conform prevederilor art.73 lit.d) din Legea îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 pentru executarea activităților de îmbunătățiri funciare pe terenuri din domeniul agricol aferente nivelului de competență "executarea lucrărilor de construcții-montaj și instalații-montaj", corespunde sau nu specificului contractului cu obiectul "lucrări de reconstrucție ecologică în terenuri degradate".
De asemenea, a reținut că documentația de atribuire fiind eronat și insuficient de clar întocmită, conduce la imposibilitatea evaluării obiective și transparente a ofertelor, procedura de atribuire fiind astfel afectată încă de la inițierea sa, neputând a fi remediată fără încălcarea principiilor consacrate de art.2 din nr.OUG34/2006.
Criticile formulate de petenta Pitești nu pot fi primite, deoarece:
1. a interpretat în mod corect dispozițiile legale în materie de atestare a persoanelor care execută lucrări de îmbunătățiri funciare, apreciind că cerința minimă prevăzută de fișa de date a achiziției nu este suficient de clară pentru a permite selecția ofertanților;
2. pentru aceleași considerente, a reținut legal că nu poate fi verificată îndeplinirea cerinței minime de calificare privind atestarea pentru lucrări similare, cu cele care urmează a fi executate;
3.. a analizat toate criticile formulate de prin contestație, pronunțându-se implicit asupra încălcării de către autoritatea contractantă a dispozițiilor legale prevăzute de nr.OUG34/2006, privind capacitatea de exercitare a activității profesionale a ofertanților, atunci când a reținut că documentația de atribuire a fost insuficient de clar întocmită, conducând la imposibilitatea evaluării obiective și transparente a ofertelor, procedura de atribuire fiind afectată încă de la inițierea sa și neputând fi remediată.
De asemenea, nu pot fi primite nici criticile invocate de Bârsei
Este adevărat că autoritatea contractantă Rm.V nu a atacat decizia nr.3510/358 C7/2772 din 6.08.2008, dar această decizie a intrat în puterea lucrului judecat numai cu privire la aspectele analizate în momentul respectiv. Prin admiterea contestației nr.281 din 26.06.2008 depusă de Bârsei SA B, în asociere cu SRL, a fost anulat raportul procedurii nr.5786 din 19.06.2008, precum și adresele de comunicare nr.5894 și 5892 din 24.06.2008, dar autoritatea contractantă a fost obligată ca în termen de douăsprezece zile de la primirea deciziei, să procedeze la calificarea și reevaluarea ofertelor cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice și prevederilor documentației de atribuire. Ca urmare, s-a încheiat procesul verbal nr.7434/18.08.2008, prin care autoritatea contractantă a stabilit că, în urma analizei documentelor solicitate, potrivit deciziei, Bârsei SA și SRL au făcut dovada îndeplinirii "unei experiențe similare în cuantum de 2.771.485 lei, constituită din lucrări similare celor solicitate prin documentația de atribuire aferentă obiectivului- lucrări de execuție perimetru de ameliorare III " fiind declarată, oferta depusă de Bârsei cu SRL, la prețul, fără TVA, de 6.250.000 lei. Procesul verbal menționat mai sus, precum și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, au fost contestate de SRL, în urma contestației pronunțându-se decizia atacată.
Pentru considerentele reținute la analizarea criticilor invocate de, Curtea apreciază că plângerea formulată de Bârsei B nu este fondată.
Chiar dacă procesul verbal nr.7434/18.08.2008 a fost întocmit de Rm.V în spiritul deciziei nr.3510/358 C- al, în sensul calificării și reevaluării ofertelor, reținându-se că documentația de atribuire a fost insuficient de clar întocmită, în mod legal, s-a considerat că procedura de atribuire a fost afectată încă de la inițierea sa, neputând fi remediată fără încălcarea principiilor consacrate de art.2 din nr.OUG34/2006.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art. 285 (4) din OUG nr.34/2006, să se respingă ca nefondate ambele plângeri, menținându-se în vigoare decizia atacată nr.4792/482 C7/4399 din 17.10.2008 emisă de
Cererea de suspendare a deciziei nr.- din 17.10.2008 emisă de, precum și a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petenta - la cabinet de avocat, cu sediul ales în B,-,.4, sector 1, și de petenta BÂRSEI, cu sediul în B,- A, împotriva Deciziei nr.4792/482 C7/4399 din 17 octombrie 2008, emisă de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, intimat fiind MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE, cu sediul în Rm.V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./19.01.2009
GM/2 ex.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Andreea Tabacu