Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1189/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1189
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 05 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Grecu Gheorghe G
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea plângerii împotriva Deciziei nr.5669/C8/5633 din 28 11 2008, formulată de petenta SC SRL, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, SC, SC, SC, SC, SC.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/20 02 2009 depusă la fila 90 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având cuvântul, apărătorul declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe plângerea formulată.
Intimata Universitatea de Științe și Medicină Veterinară prin apărător, solicită respingerea plângerii ca nefondate și menținerea Deciziei nr.5669/C8/5633 din 28 11 2008 ca fiind temeinică și legală,pentru considerentele din întâmpinare.
În ce privește suspendarea procedurii de atribuire, față de faptul că au fost încheiate contractele, nu mai poate fi vorba de suspendare. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare pe fond și pe cererea de suspendare.
CURTEA
Asupra plângerii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2008, petenta SC SRL a formulat în contradictoriu cu Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Universitatea de științe și medicină Veterinară și pentru opozabilitate în contradictoriu cu SC, SC Diagnostics, SC, SC, SC, plângere împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr.5669/8/5633 din 28.11.2008, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună procedurii de atribuire până la suspendarea prezentei plângere, admiterea plângerii, anularea în parte a deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare, respectiv în cazul loturilor 1,2,5,6,7,8, 11 și 12, emisă de autoritatea contractantă și comunicată prin adresa nr.10391/20.11.2008; anularea în parte a raportului procedurii pentru loturile menționate ca o consecință directă a anulării parțiale a deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare; anularea în parte a adresei nr.10391/20.11.2008 ca subsecvent a raportului procedurii; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa publicării anunțului de participare.
În motivarea plângerii s-a arătat că în fapt Universitatea de științe și medicină Veterinară Bao rganizat în temeiul OUG 34/2006, în calitate de autoritate contractantă procedura de tip licitație deschisă pentru atribuire contractului de achiziție publică având ca obiect "achiziție aparatură de laborator - laboratorul de gestiune a deșeurilor organice și controlul acestora asupra mediului înconjurător".
În anunțul de participare cu nr.64068 publicat în la data de 17.09.2008 a fost stabilit ca și criteriu de atribuire "prețul cel mai scăzut".
Autoritatea contractantă își propunea să achiziționeze aparatură de laborator defalcată pe 14 loturi, fiecare având caracteristicile și cerințele minime specificate în caietul de sarcini.
Prin anunțul de participare a fost precizată valoarea estimată a întregii proceduri (165.718 ron fără TVA) precum și defalcat valoarea estimată a fiecărui lot în parte.
În etapa internă de analiză a anunțului de participare, premergătoare participării petentei la această licitație, un factor decisiv a fost valoarea estimată de autoritatea contractantă pentru fiecare lot în parte. În acest sens au fost comparate valorile estimative precizate de autoritatea contractantă cu oferta societății contestatoare pentru produse similare și întrucât oferta petentei depășea în unele cazuri valoarea impusă, s-a luat decizia de a nu se depune oferte în aceste cazuri.
Se arată că ulterior petenta a constatat că autoritatea contractantă în mod inexplicabil nu a ținut cont de valoarea estimată inițial, declarând câștigătoare alte oferte ce depășeau de câteva ori această valoare.
Arată contestatoarea că decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este criticabilă pentru următoarele:
1.deși constată încălcarea prev.OUG 34/2006 prin depășirea fondurilor disponibile cu 89.392,65 lei, pe fondul aplicării criteriului prețului cel mai scăzut, respinge ca nefondată contestația interpretând în mod greșit dispozițiile legale;
2.deși constată că aprobarea majorării fondurilor a fost solicitată și obținută după deschiderea ofertelor, nu a aplicat în mod corect dispozițiile legale.
3.nu a constatat faptul că la data emiterii ofertelor declarate ulterior câștigătoare propunerea financiară conținută depășea valoarea estimativă cunoscută la data deschiderii lor, motiv pentru care trebuiau declarate inadmisibile.
4.decizia de respingere a contestației nu conține numele președintelui acesteia.
S-a mai arătat că au fost încălcate rpev.art.2 pct.1 și 2 lit.b,d,f și respectiv art.26 din OUG 34/2006.
câștigătoare aferente loturilor 1,2,5,6,7,8,11 și 12 trebuiau respinse ca inacceptabile conf.art.36 alin.1 lit.e din HG 925/2006.
S-a mai arătat că petenta justifică un interes legitim în formularea prezentei contestații și se consideră vătămată prin prisma modului de derulare a procedurii de atribuire și implicit în emiterea deciziei de atribuire a loturilor 1,2,5,6,7,8,11 și 12.
În drept cererea se întemeiază pe disp.art.283 și urm. art.25,26,27 din OUG 34/2006, art.36 din HG 1660/2006, art.1 din Legea nr.554/2004.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri, intimata autoritate contractantă a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate în conf.cu art.13 din Legea nr.554/2004.
Autoritatea contractantă Universitatea de Științe și Medicină Veterinară B () a formulat întâmpinare la plângerea formulată de SC SRL împotriva deciziei nr.5669/C8/5633/28.11.2008, solicitând respingerea acesteia.
Se arată că prin adresa nr.10391/20.11.2008 a transmis către SC SRL rezultatul procedurii arătând că: - oferta sa a fost declarată câștigătoare pentru lotul 13; - nu s-a încadrat în criteriul de atribuire pentru loturile 3,4,5,6 și 10, - oferta a fost neconformă pentru lotul 9 și 11, - pentru loturile 1,2,7,8,12 și 14 nu au fost depuse oferte.
Împotriva acestei adrese societatea petentă a făcută contestație la care a respins-o ca nefondată.
Arată autoritatea contractantă că, a considerat legală adjudecarea loturilor așa cum a fost stabilită de către aceasta, iar la data de 9.12.2008 a încheiat primul contract cu una din societățile câștigătoare și anume SC SA pentru lotul 7, la 11.12.2008 s-a încheiat contract cu SC SRL pentru lotul 9 și cu SC Diagnostics SRL pentru lotul 5, iar la 12.12.2008 s-a încheiat contractul cu SC X- SRL pentru lotul 4, cu SC SRL pentru loturile 3 și 6 și contractul cu SC SRL pentru loturile 1,10 și 12.
La 18.12.2008 s-a încheiat contract cu societatea contestatoare SC SRL pentru lotul 13 și de asemenea cu SC SRL pentru loturile 2,8 și 11.
Contractele s-au derulat deja și prin urmare procedura de atribuire nu mai poate fi suspendată și se pot cere despăgubiri conf.art.285 al.3 din OUG 34/2006.
Analizând actele dosarului Curtea constată următoarele:
În fapt Universitatea de științe și medicină Veterinară Bao rganizat în temeiul OUG 34/2006, în calitate de autoritate contractantă procedura de tip licitație deschisă pentru atribuire contractului de achiziție publică având ca obiect "achiziție aparatură de laborator - laboratorul de gestiune a deșeurilor organice și controlul acestora asupra mediului înconjurător".
În anunțul de participare cu nr.64068 publicat în la data de 17.09.2008 a fost stabilit ca și criteriu de atribuire "prețul cel mai scăzut".
Autoritatea contractantă își propunea să achiziționeze aparatură de laborator defalcată pe 14 loturi, fiecare având caracteristicile și cerințele minime specificate în caietul de sarcini.
Prin anunțul de participare a fost precizată valoarea estimată a întregii proceduri (165.718 ron fără TVA) precum și defalcat valoarea estimată a fiecărui lot în parte.
Petenta SC SRL a participat la această procedură în calitate de ofertant doar pentru anumite loturi.
Prin adresa nr.10391/20.11.2008 a transmis către SC SRL rezultatul procedurii arătând că: - oferta sa a fost declarată câștigătoare pentru lotul 13; - nu s-a încadrat în criteriul de atribuire pentru loturile 3,4,5,6 și 10, - oferta a fost neconformă pentru lotul 9 și 11, - pentru loturile 1,2,7,8,12 și 14 nu au fost depuse oferte.
Împotriva acestei adrese petenta a formulat contestație la, iar prin decizia nr.5669/C8/5633/28.11.2008, a respins ca nefondată contestația și a dispus continuarea procedurii de achiziție în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că susținerile contestatorului referitoare la faptul că propunerile financiare ale ofertanților câștigători depășesc valoarea estimată menționată în anunțul de participare pentru loturile contestate urmează să fie respinse deoarece la stabilirea valorii estimate a obiectivului supus procedurii în cauză s-a făcut aplicarea disp.art.27 al.5 din OUG -, stabilind valoarea de 165.718 lei prin cumulul valorii produselor defalcate pe loturi. Această valoarea este inclusă al data de 28.05.2008 în "Anexa nr.Ib - alocații la buget - Lista poziției "Alte cheltuieli de investiții de la buget", defalcată pe categorii de bunuri repartizate pentru la poziția II - dotări independente - 1. laboratoare licență în sumă de 3899 mii lei.
Referatul de necesitate elaborat de autoritatea contractantă în data de 21.07.2008 conține o repartizare a valorii estimate pe 14 produse.
Prin Nota privind majorarea fondurilor alocate pentru achiziția de aparatură de laborator nr.10316/18.11.2008, consiliul a reținut faptul că pentru loturile 1,2,5,6,8,11 și 12, autoritatea contractantă a depășit fondurile cu 89.392 lei fără TVA, pentru loturile 3,4,9,10 și 13, economisit fonduri în valoare de 52.297 lei fără TVA, iar lotul 14 în valoare de 3.087 lei nu a fost ofertat, astfel autoritatea contractantă a solicitat aprobarea suplimentării fondurilor pentru diferența de sumă în valoare de 34.008 lei, iar consiliul a constatat că această majorare a fost aprobată.
În aceste condiții valoarea fondurilor acre pot fi disponibilizate de autoritatea contractantă, respectiv 255.110 lei fără TVA nu se depășește.
Consiliul a mai reținut că susținerea contestatorului că dacă ar fi știut anterior datei de depunere a ofertei că se poate depăși valoarea estimată pentru fiecare lot în parte ar fi participat cu oferte, nu este justificată, întrucât valoarea cunoscută de contestator reprezintă o valoare estimată a autorității contractante și nu valoarea fondurilor care pot fi disponibilizate.
Curtea reține că a emis o decizie în conformitate cu prevederile legale, constatând că nu au fost încălcate prevederile invocate de petenta SC SRL.
Astfel, în mod corect a reținut aplicarea în cauză a prev.art.27 alin.5 din OUG 34/2006, care stabilește că "în cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze produse similare dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată va fi valoarea cumulată a tuturor loturilor.
În conf.cu art.36 alin.1 lit.e din HG 925/2006, o ofertă este considerată inacceptabilă și ca atare trebuie respinsă conf.art.81 în cazul în care "prețul inclus în propunerea financiară depășește valoarea fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv".
Având în vedere că a fost stabilit pentru atribuirea contractului de achiziție publică ca și criteriu de atribuire "prețul cel mai scăzut", Curtea apreciază că petenta în calitate de ofertant dacă a făcut o ofertă financiară inferioară valorii estimate și-a asumat riscul pentru respingerea ofertei sale în conf.cu art.36 alin.2 lit.a din HG 925/2006, în situația existenței altor oferte financiare care îndeplinesc cerințele caietului de sarcini.
Se constată că în cauză autoritatea contractantă nu a încălcat prev.art.36 alin.1 lit.e) din HG 925/2006, în condițiile în care așa cum rezultă din referatele și notele menționate și de a fot aprobată majorarea fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv.
În ceea ce privește cererea de suspendare a procedurii de atribuire până al soluționarea prezentei plângeri, Curtea constată că nu au fost invocate motive care să reprezinte caz bine justificat și prejudiciul iminent în conf.cu art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 și totodată constată că contestatorul nu a solicitat în fața suspendarea procedurii de atribuire, nu a fost analizată o asemenea cerere în fața, iar prin decizia contestată s-a dispus continuarea procedurii de achiziție, care de altfel s-a finalizat cu încheierea contractelor de furnizare de produse de către autoritatea contractantă cu mai mulți ofertanți, contracte care se află în derulare.
Față de cele arătate mai sus, se va respinge plângerea și cererea de suspendare ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea și cererea de suspendare formulate de formulată de petenta SC SRL, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, SC, SC, SC, SC, SC, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr.5669/C8/5633 din 28.11.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.VR GREFIER
EF/2ex.
30.06.2009
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Grecu Gheorghe