Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR -

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia civilă nr 171

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Radu Ionel

JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR: S

GREFIER:

*************

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de petenta, împotriva Deciziei nr 3461/C3/3717-3804 din data de 28.07.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimata SN

Dezbaterile in fond și concluziile părților au avut loc in ședința publică din data de 4 ianuarie 2010, fiind consemnate in incheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronunțarea la 11 ianuarie 2010 și ulterior pentru astăzi 18 ianuarie 2010, cand a hotarat următoarele.

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2009, petenta SC solicitat în contradictoriu cu intimata SN anularea deciziei nr. 3461/C-/28.07.2009.

În motivarea plângerii, se arată că prin respingerea ofertei reclamantei s- ignorat criteriul de atribuire stabilit prin caietul de sarcini, respectiv "cea mai avantajoasă ofertă economică".

De asemenea, se arată că adresa nr. 4771 din 25.06.2009 fost comunicată la 40 de zile de la data încheierii procesului-verbal al ședinței.

Recurenta mai susține că potrivit caietului de sarcini graficul de prestare al serviciilor urma să fie stabilit de comun acord după semnarea contractului. Față de aceste prevederi ale caietului de sarcini nu pot fi primite criticile reținute de privind nerespectarea unui grafi detaliat iar cele 14 zile propuse pentru executarea lucrărilor la trafo-05134-T2 nu pot constitui un criteriu de respingere ofertei ca neconforme.

Din caietul de sarcini nu se poate reține ca și condiție fără echivoc scoaterea de sub tensiune simultană sau succesivă a celor trei transformatoare pe parcursul 12 zile sau maxim 36 de zile.

Oferta fost în sensul scoaterii de sub tensiune simultană a transformatoarelor cu încadrarea în cele 36 de zile impuse în caietul de sarcini.

Un al patrulea motiv al plângerii se referă la faptul că petenta avea credibilitatea și garanția lucrului executat de calitate și la termen, eliberând recomandare pentru lucrări similare.

La dosar s-au depus decizia atacată și actele care au stat la baza emiterii ei.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că plângerea este neîntemeiată.

În ceea ce privește primul motiv, acesta nu are un conținut concret ci trebuie coroborat cu al treilea motiv din plângere, petenta criticând decizia atacată pentru faptul că motivele pentru care oferta sa a fost declarată neconformă ar fi neîntemeiată. Critica concretă a acestor motive se face însă doar prin cel de-al treilea motiv al plângerii.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de 20 de zile impus de art. 200 din HG nr. 925/2006, Curtea constată că este vorba de un termen de recomandare cărui depășire nu are consecințe cu privire la legalitatea actului.

Cât privește temeiurile concrete pentru care oferta petentei a fost declarată neconformă, Curtea constată că prin decizia sa reținut în mod corect că petenta a întocmit o ofertă în care propune scoaterea de sub tensiune unui transformator pentru perioadă de 14 zile în condițiile în care prin caietul de sarcini s- stipulat că durata de scoatere de sub tensiune fiecăruia dintre cele trei transformatoare supuse reviziei nu trebuie să depășească 12 zile.

În aceste condiții, oferta nu corespunde caietului de sarcini stabilit de autoritatea contractantă. Faptul că în caietul de sarcini s-ar fi stabilit că după semnarea contractului se va întocmi un grafic de prestare a serviciilor nu înseamnă că ofertantul nu avea obligație să întocmească oferta în conformitate cu cerințele caietului de sarcini inclusiv în ceea ce privește durata de scoatere fiecărui transformator de sub tensiune.

Dispozițiile din caietul de sarcini invocate de petentă se referă la zilele concrete în care se va proceda la revizia transformatoarelor (astfel încât autoritatea contractantă să-și poată organiza activitatea cu luarea în calcul a zilelor în care transformatoarele vor fi scoase de sub tensiune.

Dacă intimata ar fi acceptat oferta petentei, ea nu ar mai fi putut pretinde la momentul semnării contractului ca graficul de prestare al serviciilor să fie întocmit astfel încât nici un transformator să fie scos de sub tensiune mai mult de 12 zile. Aceasta întrucât oferta petentei prevedea scoaterea unui transformator de sub tensiune pe durată de 14 zile iar acceptarea respectivei oferte presupunea acceptarea acestei soluții tehnice neconforme cu caietul de sarcini.

Cât privește lipsa unor precizări în caietul de sarcini referitoare la posibilitatea scoaterii de sub tensiune transformatoarelor în mod succesiv sau în mod simultan, aceasta nu prezintă relevanță întrucât indiferent de opțiunea ofertantului acesta trebuia să propună soluție tehnică ce nu presupunea scoaterea de sub tensiune niciunui transformator mai mult de 12 zile.

Nici cel de-al patrulea motiv al plângerii nu poate fi primit de instanță întrucât recomandările pentru lucrări similare nu pot suplini ofertă care să corespundă exigențelor caietului de sarcini.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta, împotriva Deciziei nr. 3461/C3/3717-3804 din data de 28.07.2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimata SN, ca neîntemeiată.

Obligă petenta la 6759,2 RON cheltuieli de judecată către SN.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Severin

S

GREFIER

Red.DS

Tehnored. CB/ 2ex.

04.02.2010


Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Severin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Bucuresti