Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1719/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1719
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.06.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR S -
JUDECĂTOR 2: Severin Daniel
GREFIER -
Pe rol soluționarea plângerii formulate de petenta - SRL împotriva Deciziei nr.225/23C- din 16.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘI TEHNICA și CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta - SRL, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru și Tehnica, prin consilier juridic, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că s-a depus la dosarul cauzei din partea documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Ambele părți prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe plângere.
Petenta - SRL, prin apărător, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
Intimatul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru și Tehnica, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiate. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 2.02.2009, reclamanta - SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘI TEHNICA a solicitat anularea Deciziei nr.225/23 C- a, modificarea Deciziei menționate în sensul admiterii contestației și obligării INSTITUTULUI NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘI TEHNICA la anularea deciziei prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de către - SRL în cadrul procedurii licitației deschise organizate de către autoritatea contractantă cu privire la atribuirea contractului de achiziție publică"contract de furnizare microscop de forță atomică", reluarea procedurii de la momentul deschiderii ofertelor și obligarea autorității contractante la evaluarea din nou a ofertelor și la aplicarea corectă a factorilor de evaluare și a punctajului stabilit în criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin respingerea contestației petentei, a omis să cerceteze aspectele referitoare la modul în care autoritatea contractantă a procedat la aplicarea criteriului de atribuire la oferta depusă de reclamantă și a reținut în mod eronat caracteristicile ofertei depuse de către societatea câștigătoare a licitației.
Astfel, conform documentației de atribuire, criteriul de atribuire ales de către autoritatea contractantă a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, factorii de evaluare fiind caracteristicile tehnice și funcționale (60 de puncte), prețul (30 de puncte), termenul de livrare (5 puncte) și termenul de garanție (5 puncte).
ofertat de reclamantă corespunde în întregime acestor specificații și este superior celui ofertat de către - SRL.
Se arată că a stabilit în mod greșit că nu prezintă relevanță faptul că anumite specificații tehnice ale produsului ofertat de către - SRL nu corespund celor menționate pe site-ul producătorului, având în vedere dispozițiile art.72 alin.2 lit.f din HG 925/2006, precum și faptul că în cazul în care ofertantul anexează la ofertă documentația sau prospectele produsului, specificațiile din ofertă trebuie să fie identice cu cele care se regăseau în documentația tehnică.
Reclamanta susține că, atât autoritatea contractantă, avea obligația de a clarifica diferențele dintre datele cuprinse în oferta tehnică și documentele care descriu produsul ofertat, iar avea obligația de a dispune obligarea autorității contractante la verificarea și clarificarea acestor discrepanțe.
Totodată, din cuprinsul prospectului ofertat de către - SRL, reiese faptul că acest ofertant nu avea cum să primească 45 de puncte, cu privire la caracteristicile tehnice minime și 7 puncte cu privire la caracteristicile tehnice superioare.
Contestatoarea a învederat în plângerea adresată aspecte legate de produsele ofertate, care demonstrează că motivarea autorității contractante în sprijinul dovedirii diferențelor dintre aparatul ofertat și cel ofertat de către - SRL, este nefondată.
În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei decizia contestată, și dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 34/2006.
Contestatoarea a solicitat și suspendarea deciziei atacate și a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, până la soluționarea prezentei cauze.
Prin întâmpinare, autoritatea contractantă a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că reclamanta nu a motivat în ce constă încălcarea de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art.200 din OUG 34/2006, rezumându-se la a afirma că produsul ofertat de aceasta corespunde specificațiilor indicate de către autoritatea contractantă și este superior din acest punct de vedere.
Se arată că, în comunicarea rezultatului procedurii s-a detaliat răspunsul prin compararea celor două oferte, iar prin contestația formulată petenta propune în mod nejustificat alte specificații tehnice, care în opinia sa ar fi trebuit evaluate substituindu-se autorității contractante.
În ceea ce privește obligația autorității contractante și a de solicita clarificări ale ofertelor depuse, intimata susține că aceasta este, potrivit dispozițiilor art.201 din OUG 34/2006, doar o facultate și nu o obligație.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de susținerile părților și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Cererea de suspendare a deciziei contestate urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect în considerarea faptului că aceasta a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată la care cauza a fost dezbătută pe fond.
Prin Decizia nr.225/23C-, a respins ca nefondate contestațiile formulate de - EUROPE SRL și - în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘI TEHNICA, reținând că până la termenul limită stabilit în procedura de atribuire a contractului de furnizare "microscop de forță atomică" organizat de intimată, au fost depuse 5 oferte, iar ulterior evaluării ofertelor și comunicării rezultatului procedurii, cele două societăți au formulat contestație în fața.
S-a reținut că prin raportul procedurii de atribuire au fost declarate admisibile trei oferte, respectiv cele ale - SRL, - EUROPE SRL și -, oferta câștigătoare fiind cea a producătorului - SRL:
a respins criticile contestatoarelor referitoare la neconformitatea ofertei câștigătoare cu cerințele caietului de sarcini, arătând că faptul că anumite specificații tehnice nu corespund celor menționate pe site-ul societății câștigătoare, nu este de natură să determine respingerea ofertei, atâta vreme cât Comisia de evaluare trebuie să verifice, potrivit atribuțiilor sale prevăzute de art.72 alin.2 lit. din HG 925/2006, corespondența propunerii tehnice depuse de ofertant în procedură și nu în informațiile postate pe internet.
Criticile petentei - SA, referitoare la nelegalitatea și netemeinicia Deciziei, vizează încălcarea dispozițiilor art.200 alin.1 din OUG 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, Curtea reține că atât oferta contestatoarei cât și oferta - SA au fost apreciate ca întrunind cerințele tehnice minimale și declarate admisibile, astfel încât argumentele menționate în acest sens de către petentă, sunt neîntemeiate, aceasta nefăcând nici o probă din care să reiasă un punctaj eronat efectuat de autoritatea contractantă, relativ la caracteristicile tehnice ale produsului ofertat.
Contestatoarea apreciază că în mod greșit s-a apreciat drept câștigătoare oferta - SRL, întrucât din verificarea informațiilor postate pe site-ul producătorului reiese că produsul ofertat prezintă alte caracteristici de ordin tehnic, iar în acest condiții autorității contractante îi revenea obligația de a clarifica diferențele dintre datele tehnice ale produsului afișate pe site-ul - SRL și cele cuprinse în oferta depusă în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.
Curtea va respinge și acest motiv de nelegalitate invocat de către contestatoare în considerarea dispozițiilor art.72 alin.2 lit.f din HG 925/2006 și având în vedere faptul că nici o dispoziție legală în materie nu impun Comisiei de evaluare desemnată cu aprecierea ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, verificarea din mai multe surse a ofertelor, respectiv pe site-ul ofertanților. Singura obligație care incumbă Comisiei de evaluare este aceea de a verifica concordanța între oferta depusă de participanții la o procedură de atribuire, cu specificațiile tehnice și de altă natură, cuprinse în documentația de atribuire.
Pe de altă parte, Curtea reține că petenta a formulat în cadrul contestației critici referitoare la neconcordanța ofertei declarate câștigătoare, față de specificațiile cuprinse în documentația de atribuire, fără produce însă nici o probă din care să reiasă greșita aplicare de către autoritatea contractantă a criteriilor menționate în documentația de atribuire la produsul ofertat de către contestatoare și care ar fi fost de natură să conducă la declararea drept câștigătoare a ofertei sale.
tehnice menționate în plângere ale produsului ofertat de contestatoare și apreciate ca superioare de aceasta, nu se regăsesc și între caracteristicile produsului cuprinse în documentația de atribuire, astfel încât acestea nu pot fi avute în vedere.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept reținute, Curtea va respinge cererea de suspendare a deciziei, ca rămasă fără obiect și va respinge plângerea formulată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a Deciziei, ca rămasă fără obiect.
Respinge plângerea formulată de petenta - SRL împotriva Deciziei nr.225/23C- din 16.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘI TEHNICA și CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Radu
S
GREFIER
Red.
Tehnored./2 ex.
17.09.2009
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu