Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1753/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1753

Ședința publică de la 25. 06.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - -

GREFIER

...

Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta SC SRL împotriva deciziei nr.383/33C4/ 6361 din data de 23 ianuarie 2009 pronunțată de, în contradictoriu cu intimata SC.

Se învederează de către grefierul de ședință că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 24.06.2009, din partea petentei, Concluzii.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, la solicitarea expresă a apărătorilor acestora, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată sub nr- petenta SC SRL cu sediul în Râmnicu V, în calitate de lider al asociației ofertante alcătuită din SC SRL, SC SA și SC Consultanta SRL, în contradictoriu cu SC SA cu sediul în B, a solicitat modificarea Deciziei nr.383/33C4/6361/23.01.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în sensul admiterii contestației sale, anulării deciziei cuprinse în comunicarea nr.23910/ 12.12.2008 emisă de autoritatea contractantă, în sensul constatării conformității ofertei sale față de cerințele caietului de sarcini și obligarea autorității contractante la reluarea și finalizarea procedurii de licitație cu participanții ce au prezentat oferte conforme.

Deși obiectul licitației era constituit de produse software, în mod greșit autoritatea contractantă a făcut aplicarea disp. art.36 alin.2 lit.a din HG 925/1996, reținând că nu au fost îndeplinite condițiile prev. de art.6 lit.a din caietul de sarcini ce solicitau asigurarea unei disponibilități de 99,99% a funcționării produsului software pe un tip sau altul de hardware.

hardware nu face parte din achiziția actuală nefiind inclusă în caietul de sarcini și având în vedere dinamica pieței hardware, procedura sa a fost una flexibilă, nefiind legată de un anume producător sau de o anumită tehnologie.

Deși, autoritatea contractantă a recunoscut că soluția tehnică din documentul nr.113/09.01.2009 răspunde cerințelor sale completând oferta tehnică inițială, arată totuși că nu poate fi primită pentru că nu a fost inclusă în oferta tehnică și în răspunsul la cererea de clarificări, invocând astfel un element formal pentru a descalifica oferta sa.

Mai arată petenta că acceptarea contestației sale nu ar discrimina pe ceilalți participanți la licitație, întrucât și aceștia au avut posibilitatea să conteste în termenul reglementat decizia de descalificare.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.04.20009(fila 380 dosar) intimata SC SA a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Pe cale de excepție a invocat de interes cu privire la capătul 2 al plângerii (anularea deciziei cuprinsă în comunicarea nr.23910/12.12.2008) și inadmisibilitatea cu privire la capătul 3 al plângerii prin care reclamanta solicită obligarea autorității contractante la reluarea și finalizarea procedurii licitației.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei din adresa nr.23910/12.12.2008, intimata arată că prin aceeași adresă petenta a fost încunoștințată și cu privire la anularea procedurii de achiziție, potrivit art.209 alin.1 lit.b din OUG 34/2006. Întrucât aceasta nu a atacat și decizia de anulare a procedurii de achiziție, este lipsită de interes solicitarea de anulare a comunicării nr.23910/12.12.2008, numai cu privire la aspectul privind declararea neconformității ofertei SA.

Capătul 3 al cererii reprezintă o solicitare nouă în raport de ce s-a solicitat prin contestația depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, or în raport de disp. Art.283 din OUG 34/2006 și 294 Cod procedură civilă, nu se pot formula cereri noi și nu se pot modifica cele formulate într-o fază procesuală anterioară.

La termenul din data de 23.04.2009 (fila 394 dosar) petenta a formulat o cerere de completare și precizare a plângerii inițiale prin care a solicitat anularea deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr.383/33C4/6361 din data de 23.01.2009 și în consecință obligarea autorității contractante la reluarea și finalizarea procedurii de achiziție publică, având ca obiect atribuirea contractului "Aplicații de e-management pe rețeaua a RA ", cu reevaluarea ofertei petentei și declararea câștigătoare a ofertei acesteia.

În raport de formularea cererii completatoare intimata a invocat excepția inadmisibilității, arătând că potrivit disp. art.283 alin.3 din OUG 34/2006, coroborat cu disp. art.3041Cod procedură civilă, plângerea formulată împotriva deciziei se soluționează după regulile prevăzute pentru judecata recursului, indicând motivele de nelegalitate și netemeinicie înăuntrul termenului de plângere.

Excepția inadmisibilității cererii completatoare este întemeiată, urmând a fi admisă cu consecința respingerii acesteia.

Astfel, coroborând disp. art.270, 283 din OUG 34/2006 cu cele ale art.304 Cod procedură civilă, petenta avea obligația să indice motivele pe care-și întemeiază plângerea, precum și dezvoltarea acestora prin însăși plângerea formulată ori separat, însă în cadrul termenului legal de formulare a acesteia, respectiv 10 zile de la comunicarea deciziei atacate.

Cum cererea precizatoare nu cuprinde motive de ordine publică ce pot fi invocate în afara termenului prev. de lege pentru motivarea plângerii, de oricare din părți sau de instanță din oficiu, cererea completatoare și modificatoare depusă de SC SA la termenul din data de 23.04.2009 este inadmisibilă.

Analizând decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin prisma criticilor invocate, Curtea reține:

Cu privire la excepția lipsei de interes, în raport de capătul 2 al plângerii,Curtea o apreciază ca neîntemeiată.

Petenta a solicitat anularea deciziei autorității contractante cuprinsă în comunicarea nr.23910/12.12.008 cu privire la neconformitatea ofertei sale.

Împrejurarea că autoritatea contractantă, urmare a analizării ofertelor a făcut aplicarea disp. art.209 alin.1 lit.b dinOUG 34/2006 anulând procedura de achiziție nu atrage lipsa de interes în promovarea plângerii (sub aspectul capătului 2 al acesteia), având în vedere că decizia de anulare a achiziției este consecința declarării ofertelor ca neconforme.

Astfel, petenta justifică interesul promovării plângerii în sensul anulării adresei de comunicare prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că oferta sa este neconformă.

Cu privire la fondul cauzei, prin adresa nr.23910/12.12.2008 petentei, în calitate de lider al asocierii ofertante, i-a fost comunicat rezultatul aplicării procedurii oferta sa fiind declarată neconformă în baza art.36 alin.2 lit.a din HG 925/2006, reținându-se că cerințele menționate în caietul de sarcini - pct.6 lit.a) nu auf ost integral îndeplinite.

Totodată, în aceeași adresă se precizează că toate ofertele depuse au fost declarate neconforme, astfel că s-a făcut aplicarea disp. art.209 alin.1 lit.b) din OUG 34/2006, cu consecința anulării procedurii de achiziție, aceasta urmând să fie reluată la o dată ulterioară.

Împotriva acestei comunicări, petenta a formulat contestație prin care a solicitat anularea comunicării și atribuirea contractului de achiziție publică în cauză.

Prin Decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr.383/3C4/6361/23.01.2009 a fost respinsă contestația formulată ca nefondată.

Problema de drept dedusă judecății este aceea dacă oferta depusă de asocierea petentă a îndeplinit sau nu toate cerințele cuprinse în documentația de atribuire, inclusiv cerința caietului de sarcini de la pct.6 lit.a).

Cerința menționată în caietul de sarcini la pct.6 lit.a constă în asigurarea implementării unui sistem informativ unitar, integrat, cu factor de disponibilitate de min. 99,99%, verificat prin mai multe implementări și care să poată fi întreținut ușor, cu resurse minime, sistemul trebuie să aibă o structură centralizată cu o bază de date unică la sediul central, iar, utilizatorul final să aibă instalată o interfață prin care să se acceseze modulele soluției software.

Întrucât din propunerea tehnică prezentată de asocierea ofertantă nu a rezultat îndeplinirea condiției privind factorul de disponibilitate care trebuie că fie la solicitarea autorității contractante, de minimum 99,99%, comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la ofertă.

au fost transmise cu adresa înregistrată la autoritatea contractantă sub nr.23274/05.12.2008 în care se menționează că oferta asigură factorul de disponibilitate solicitat de minimum 99,99%.

Se mai arată că sistemul informatic integrat ofertat beneficiază de tehnologia Real inclusă în baza de date, ofertată, care permite rularea software-ului de baza de date într-o structură de noduri cluster de tip activ - activ Real în cazul în care unul dintre noduri este dezactivat sau are orice problemă hardware sau software, permite celorlalte moduri să preia activitatea într-un mod transparent pentru utilizatorii finali, asigurând un factor de disponibilitate de minim 99,99%.

Astfel, aceste detalieri privesc asigurarea factorului de disponibilitate de 99,99% numai pentru nivelul bază de date, unul dintre cele trei niveluri ale aplicației ofertate, pentru celelalte niveluri: client și aplicație, nefăcându-se alte precizări.

Această concluzie rezultă și din Raportul tehnic nr.23592/09.12.2008 întocmit de experți cooptați de autoritatea contractantă, în vederea evaluării ofertelor prezentate.

Instanța nu poate lua act de concluziile cuprinse în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul (fila 508 dosar), întrucât acesta a fost întocmit la solicitarea petentei SC SRL, ulterior pronunțării Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor atacată în prezenta cauză.

Astfel, întrucât petenta nu a făcut dovada îndepliniri cerințelor cuprinse în art.6 lit.a9, caietul de sarcini pentru toate componentele aplicației ofertate, în mod corect autoritatea contractantă a decis respingerea ofertei ca neconformă, în baza art.36 alin.2 lit.a din HG 925/2006 și ulterior constatând că toate ofertele depuse sunt neconforme, a făcut aplicarea disp. art.209 alin.1 lit.b) din OUG 34/2006, dispunând anularea procedurii de atribuire,soluție ce a fost menținută prin Decizia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor atacată în prezenta cauză.

Așa fiind, în temeiul disp. art.283 din OUG 34/2006, Curtea va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității cererii completatoare pe care o respinge ca inadmisibilă.

Respinge excepțiile lipsei de interes cu privire la capătul 2 al plângerii și inadmisibilității capătului 3 al plângerii.

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC SRL, împotriva deciziei nr.383/33C4/6361 din data de 23 ianuarie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata SC.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red.

Gh./2 ex.

04.08.2009

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1753/2009. Curtea de Apel Bucuresti