Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1795/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1795

Ședința publică de la 25.08.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bulancea Diana Magdalena

JUDECĂTOR 2: Petrovici Cristina

JUDECĂTOR 3: Șuțu

GREFIER

Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN - prin reprezentant R împotriva Deciziei nr.2642/2C2/2888 pronunțată de Consiliul Național Pentru Soluționarea Contestațiilor la data de 24.06.2009, în contradictoriu cu SC SA și SC - SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.08.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 25.08.2008, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra plangerii de;

La data de 6.07.2009 sub nr- s-a inregistrat plangerea formulata de petentul-autoritate contractantă INSTITUTUL CULTURAL R împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2642/2C2/2888/24.06.2009.

Petenta a chemat in judecata pe intimata SC SA pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei nr. 2642/2009 a si sa sementina ca valabil raportul procedurii si a actelor aferente lotului 1 B Servicii de publicitate.

Prin decizia contestata aaf ost admisa contestatia depuse de SC SA si s-a dispus anularea raportului procedurii, partea afernta lotului nr. 1 si a tuturor actelor subsecvente.

S-a dispus continuarea procedurii de achizitie publica pentru lotul nr. 1 prin reevaluarea celor doua oferte admisibile, ramase in competitie, conform criteriului de atribuire stabilit prin documentatia de atribuire.

In plangerea sa impotriva deciziei petenta a aratat ca la 11.03.2009 a publicat in anuntul privind achizitionarea serviciilor de publicitate si tiparire materiale publicitare, serviciile fiind structurate pe 14 loturi afernte filialelor.

Pentru B au fost solicitate doua tipuri de servicii, care au fost impartite pe doua loturi distincte, servicii de publicitate si serviii tiparire materiale publicitare.

In urma evaluarii a transmis catre intimata la 1.06.2009 comunicarea rezultatului si desemnarea ofertei castibatoare a lotului nr. 1 ca fiind SC SRL.

Intimata a formulat contestatie, care a fost admisa de.

Considera decizia ca nelegala si netemeinica deoarece desi obiectul contestatiei l-a constituit doar lotul 1 atat in motivare cat si in dispozitivul deciziei s-a retinut ca ar fi vorba atat de servicii de publicitate cat si de serviciile de tiparire materiale publicitare.

Nu au fost respectate dispozitiile art. 269 din OUG nr. 34/2006 deoarece contestatoarea a depus o precizare a contestatiei la 19.06.2009 si petentul nu a avut cunostinta de aceasta completare, fiind lipsit de posibilitatea de a-si prezenta apararile.

Au fost incalcate astfel principiile contradictorialitatii si al celeritatii.

Petentul a mai aratat ca motivatia de la pagina 10 din decizie este nerealista si dovedeste modul superficial in care membrii au analizat documentele.

Considera ca nu a creat un avantaj firmei prin solicitarea corectarii si recalcularii ofertei in functie de tirajul corect.

Dupa refacerea ofertei firma in cauza s-a clasat pe locul 2 la serviciile de publicitate in cotidiene.

S-a invocat faptul ca raspunsul SC SRL a fost comuncat tardiv, insa petentul sustine ca firma a raspuns la data de 6.05.2009 orele 16,57 si nu la 8.05.2009, cum gresit a retinut.

In privinta ofertei societatii castigatoare pentru spatiile publicatare radio a aratat ca in caietul de sarcini sunt detaliate solicitarile autoritatii contractante pentru serviciile de publicitate.

Au fost solicitate 4 posturi de radio cu audienta nationala, iar oferta castigatoarei a inclus si Radio, despre care a retinut ca nu ar avea audienta nationala si nici ca nu ar fi certificata de vreo institutie specializata.

Din analiza documentului depus de firma considera ca reiese ca Radio are acoperire si in afara Bului, fiind receptionat in 26 de judete, iar firma Media House SRL a certificat aria de acoperire a acestui post de radio.

In ceea ce priveste publicitatea outdoor, a solicitat doar serviciul de inchiriere a spatiului publictar in B, adica montarea afiselor, intretinere, neutralizare si nu productia machetei grafice, care face obiectul pct. 5.1 al caietului de sercini sau a consurilor materialelor sau a tiparirii afisului ce urmeaza a fi expus care fac obiectul lotului 2.

Considera ca nu erau necesare alte clarificari cu privire la acest tip de publicitate, iar daca doi ofertanti au inclus elementele de const nesolicitate, acestea au fost de natura sa mareasca pretul unitar al ofertei.

Cu privire la publicitatea prin bannere pe internet, s-a solicitat prin caietul de sacini ca pretul ofertat sa fie afernt pentru 1000 accesari ale unui banner pe internet pe site-uri culturale.

Prin clarificarea postata in la 15.04.2009 nu a fost solicitata o limita a traficului pe site-urile de internet ci doar ca traficul sa fie certificat de institutii specializate.

Autoritatea contractanta a considerat ca nu mai era necesara solicitarea de clarificari cu privire la aspecte care au fost lamurite in.

Comisia de evaluare nu a presupus si nici nu s-a bazat doar pe supozitii asa cum a retinut ci a luat in considerare clarificarile publicate in care erau obligatorii pentru toti ofertantii.

S-au facut doar presupuneri ca pretul ofertat de SC SRL este unul neobisnuit de mic si nu s-a prezentat nici o dovada in acest sens.

In continuare a facut o prezentare a ofertelor contestatoarei si a firmei castigatoare.

Declararea ca inacceptabila a unei oferte este exclusa de catre comisia de evaluare.

In drept, au fost invocate prevederile OUG nr. 34/2006, HG nr. 925/2006 si art. 304 Cod procedura civila.

In dovedirea plangerii s-au depus decizia contestata emisa de, contestatia formulata impotriva rezultatului procedurii, calcule ale punctajelor, adrese, extrase din caietul de sarcini, documente din oferte.

La 18.08.2009 SC - SRL a depus cerere de interventie in intersul petentei, autoritatea contractanta prin care a solicitat admiterea plagerii, desfiintarea deciziei contestatea si mentinerea ca balabil a raportului procedurii si actelor subsecvente.

Intervenienta a formulat aceleasi critici impotriva deciziei ca si petentul, sustinand reaua credinta a contestatoarei care nu a adus la cunostinta autoritatii contractante precizarile la contestatie si ca nu si-a intocmit corect oferta.

Intimata intervenienta a depus si intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa pe langerea autoritatii contractante.

La termenul din 20.08.2009 intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea deciziei ca temeinica si legala.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca plangerea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente.

Curtea retine ca prin decizia contestata emisa de, nr. 2642/2C2/2888/24.06.2009, acesta a retinut ca autoritatea contractanta nu a respectat dispozitiile legale si art. 72 al. 2 din HG nr. 925/2006, respectiv a declarat drept castigatoare o oferta care nu satisface cerintele caietului de sarcini si in care unele preturi unitare ofertate puteau fi considerate ca fiind "rezultatul liberei concurente" doar in baza unor justificari fundamentate.

Membrii comisiei de evaluare nu au parcurs in mod corect pasii procedurii de evaluare a ofertelor omitand analiza temeinica a conformitatii acestora cu caietul de sarcini, astfel oferta SC - SRL nu a respectat cerintele caietului de sarcini.

Nici autoritatea contractanta si nici intervenienta nu au contestat in nici un fel retinerile potrivit cu care "ofertantul are obligatia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire", conform art. 170 din OUG nr. 34/2006 si ca oferta are caracter obligatoriu din punctul de vedere al continutului conform art. 171 din acelasi act normativ.

De asemenea se retine ca in mod corect a apreciat ca nu sunt incidente dispozitiile art. 80 al. 2 din HG nr. 925/2006, nefiind vorba despre o eroare aritmetica si prin urmare, oferta SC - SRL trebuia considerata neconforma conform art. 79 al. 3 din aceeasi hotarare de guvern.

Tot in mod corect a retinut ca postul de radio nu are audienta nationala, asa cum se solicitase prin caietul de sarcini pentru spatiile publicitare radio, in nici un caz neputandu-se aprecia ca receptionarea postului de radio in doar 26 de judete, poate fi considerata audienta nationala, asa cum sustin petentul si intervenienta.

Faptul certificarii audientei in 26 de judete, nu inseamna ca se certifica o audienta nationala.

Prin urmare nici sub acest aspect oferta castigatoare nu era conforma documentatiei de atribuire.

Cu privire la sustinerile petentului si intervenientei in sensul ca a fost de rea credinta contestatoarea ca nu a comunicat autoritatii contractante precizarile la contestatie se retine ca aceste sustineri nu au relevanta de dispozitiile art. 266 al 1 lit b din OUG nr. 34/2006 care dispune ca este competent "să se pronunțe asupra legalității procedurilor și operațiunilor desfășurate de autoritatea contractantă în atribuirea unui contract de achiziție publică, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență" si mai ales de dispozitiile art. 278 al. 2 ai 3 care dispun ca "va examina, din punct de vedere al legalității și temeiniciei, actul atacat și poate pronunța o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire" si "in situația în care Consiliul apreciază că există și alte încălcări ale prevederilor legale privitor la actul atacat, în afara celor invocate de contestator, poate să dispună din oficiu remedierea încălcării prevederilor legale".

De asemenea dreptul la aparare al autoritatii contractante este asigurat prin posibilitatea acesteia de a formula in instantei apararile pe toate aspectele retinute in decizia atacata emisa de.

In atare situatie nu se poate retine ca exista un motiv de anulare a deciziei contestate.

Nici formularea folosita de contestatoare si de in sensul folosirii sintagmei de servicii de publicitate si de tiparire materiale publicitare nu este de natura a afecta in vreun fel legalitatea sau temeinicia deciziei contestate, deoarece reiese ca denumirea generica a licitatiei organizate a fost aceasta, chiar si intervenienta folosind aceasta sintagma in raspunsurile sale cu privire la cererile de clarificari (filel 30 si 31 din dosar), atunci ca se refera la obiectul licitaitiei.

Chiar daca serviciile au fost impartite pe loturi, nu reiese ca a facut vreo confuzie cu privire la obiectul contestatiei, sau ca ar fi analizat sau dispus masuri cu privire la licitatia pentru lotul nr. 2.

Astfel legalitatea si temeinicia deciziei contestate nu este afectata in nici un fel de folosirea sintagemi "servicii de publicitate si de tiparire materiale publicitare".

Nici retinerile referitoare la preturile pentru publicitate outdoor nu au fost combatute prin dovezi de catre autoritatea contractanta sau intervenienta, acestea sustinand ca diferenta de pret intre oferta declarata castigatoare si celelelalte este ca in celelalte oferte s-au inclus cheltuieli privind productia publicitara.

Petentul si intervenienta nu au facut dovada contrarie celor retinute de in sensul ca in celelalte doua oferte pentru publicitate outdoor ar fi fost incluse si costuri privind machetarea grafica.

Nici cu privire la publicitatea prin bannere pe internet nici autoritatea contractanta si nici intervenienta nu au prezentat o justificare a diferentei foarte mari dintre preturile ofertate de intervenienta si ceilalti participanti la licitatie.

Astfel in mod corect a retinut ca petentul avea obligatia potrivit art. 202 din OUG nr. 34/2006 sa solicite ofertantului castigator precizari cu privire la pretul ofertei in ceea ce priveste atat publicitatea outdoor, cat si pe cea prin bannere pe internet.

de cele retinute mai sus se constata neintemeiate atat plangerea cat si cererea de interventie formulata de SC - SRL si in baza textelor de lege sus indicate, a art. 283 si urmatoarele din OUG nr. 34/2006 si ale legii nr. 554/2004, va respinge atat plangerea autoritatii contractante, cat si cererea de interventie.

Cu privire la solicitarea intimatei SC SA de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecata se retine ca documentul aflat la fila 110 nu dovedeste efectuarea cheltuielilor pentru acest dosar, nefiind dovedita legatura dintre plata efectuata de societate catre cabinetul de avocatura si acest dosar.

Numai o factura sau contractul de asistenta juridica puteau face dovada legaturii dintre suma achitata de societatea intimata si prezentul dosar.

Ca urmare in baza art. 274 Cod procedura civila va respinge cererea intimatei de obligare a autoritatii contractante la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plangerea petentului INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN cu sediul in B,-, sector 1 in contradictoriu cu intimatele SC SA cu sediul in P,-, jud. P si sediul ales la. Av. " " in B,-,. 4, sector 1 si SC - SRL cu sediul in B,- A, sector 1, ca neintemeiata.

Respinge cererea de interventie formulata de SC - SRL.

Respinge cererea intimatei SC SA de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25.08.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - -

GREFIER,

LUCRETIA

RED. JUD. CP (5 ex.)

17.09.2009

Președinte:Bulancea Diana Magdalena
Judecători:Bulancea Diana Magdalena, Petrovici Cristina, Șuțu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1795/2009. Curtea de Apel Bucuresti