Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1820/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1820
Ședința publică de la 11 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
-- - - Judecător
Grefier -
xxxxx
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 28 august 2008, privind acțiunea formulată de petenta - SRL împotriva pârâtelor PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, -.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 28 august 2008, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Petenta - SRL a formulat plângere împotriva deciziei nr. 2265/313C4/22-127 pronunțată de B pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând anularea actului administrativ jurisdicțional, iar în urma constatării de către instanța competentă a încadrării ofertantului - SRL în categoria întreprinderilor mici și mijlocii îndeplinind cumulativ toate condițiile impuse de art. 2 din Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii precum și a faptului că ofertantul a depus în nume propriu oferta în cadrul procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de furnizare " fibră optică, camere de luat vederi și amenajare dispecerat" inițiată de către Primăria Mun. S demonstrându-și situația economică și financiară prin susținerea acordată de către - SRL și nu prin depunerea unei oferte comune cu această societate, astfel încât neîncadrarea celei din urmă societăți în categoria -urilor nu poate lipsi ofertantul de consecințele juridice materializate prin facilitățile prev. de art. 16 alin. 2 din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora aceasta beneficiază de facilitatea reducerii cu 50% a valorilor legate de cifra de afaceri și de cuantumul garanției de participare sau de bună execuție pe care trebuie să le constituie.
Și-a întemeiat plângerea pe prev. de art. 184 - 188, art. 202, 203, 254 din OUG 34/2006 și pe dispoz. art. 33, 71 - 83, 84 - 88 din HG 925/2006.
A solicitat anularea deciziei nr. 2265/313C4/22.-127/30.05.2008 și admiterea pe fond a contestației promovate obligând în consecință autoritatea contractantă să stabilească oferta câștigătoare potrivit criteriului de atribuire specificat în anunțul de participare ținând cont și de propunerea tehnică și financiară a petentei.
La dosarul cauzei s-au depus: împuternicire avocațială, chitanță încasare impozite și taxe, timbrul judiciar, adresa nr. 13774/9.06.2008 q Primăriei Mun. S și concluzii scrise depuse de petentă.
Primăria Mun. Saf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale și a capacității de exercițiu a acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii reclamantei ca nefondată.
Plângerea va fi respinsă, pentru considerentele următoare:
Prin plângerea formulată împotriva deciziei nr. 2265/313C4/22-172 pronunțată de, s-a solicitat instanței anularea acesteia și anularea hotărârii comisiei de evaluare din cadrul autorității contractante, comunicată cu adresa nr.29274 din 28.12.2007 prin care s-a respins oferta petentei ca inacceptabilă, cu motivarea că nu a făcut dovada situației economice și financiare din fișa de date, prin realizarea unei cifre de afaceri în ultimii trei ani de 20.000.000 lei.
Se susține de către petentă că a calificat în mod eronat susținerea acordată reclamantei de către altă societate, nefiind vorba de o ofertă comună a două societăți, - SRL și - SRL.
Pe de altă parte, petenta invocă constatarea nulității absolute a comunicării privind respingerea ofertei reclamantei ca fiind inacceptabilă.
Pârâta Primăria Mun. Saf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii reclamantei ca nefondată.
Se susține că autoritatea contractantă a constatat că reclamanta nu a participat în nume propriu, ci în asociere fiind astfel aplicate prevederile art. 186 alin. 3 din OUG nr. 34/2006, iar asociatul - SRL nu îndeplinește condițiile prev. de Legea nr. 346/2004.
Pe de altă parte, oferta reclamantei a fost considerată inacceptabilă deoarece ofertantul nu a îndeplinit cerința obligatorie solicitată prin fișa de date, respectiv realizarea unei cifre medii de afaceri de medii de afaceri de minimum 20.000.000 lei în ultimii 3 ani.
Prin decizia nr. 2265/313C4/22-127 din 30.05.2008, a respins ca nefondată contestația vizând obligarea autorității contractante de a emite o decizie de atribuire a contractului către petentă și cererile vizând anularea actului nr. 29273 din 28.12.2007 și anularea deciziei, autorității contractante de atribuire a contractului din contestația depusă de.
Din documentația depusă odată cu propunerea tehnică și financiară cerute prin fișa de date achiziției, s-a făcut dovada că reclamanta se încadrează în categoria -urilor, întrunind condițiile impuse de art. 2 din Legea nr. 346/2004.
Prin urmare, reclamanta trebuia să probeze pentru susținerea situației economice și financiare prin realizarea unei cifre medii de afaceri 10.000.000 lei, reclamanta invocând conform art. 186 alin. 2 din OUG nr. 34/2006susținerea financiară acordată de o altă societate, - SRL.
Această susținere s-a realizat prin prezentarea unui angajament ferm al acestei societăți, prin care se angaja să pună la dispoziția ofertantului resursele financiare invocate în angajament.
Din probe rezultă că a fost depuso o ofertă în nume propriu, comisia de evaluare trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor de calificare impuse.
Petenta invocă un acord pe care îl intitulează "asociere" dar care are caracterul unui angajament prin care - SRL devine garant pentru ofertantă în realizarea cifrei de afaceri, ce nu produce efecte juridice.
Oferta propriu zisă a fost depusă numai de reclamantă.
Autoritatea contractantă a stabilit în fișa de date a achiziției, cerințele minime de calificare, solicitând ofertanților să dovedească realizarea unei cifre medii de afaceri de 20.000.000 lei în ultimii 3 ani.
Reclamanta nu a îndeplinit condiția de calificare privind cifra medie de afaceri anuală, nici împreună cu - SRL, astfel că decizia autorității contractante de a respinge ca inacceptabilă oferta depusă de reclamantă în asociere cu - SRL.
Prin urmare, a procedat corect în temeiul art. 278 alin. 5 din OUG nr. 34/2006 dispunând respingerea ca nefondată a cererii privind anularea hotărârii comisiei de evaluare, prin care a fost respinsă ca inacceptabilă oferta reclamantei.
Pentru considerentele expuse, plângerea se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.4//24.10.2008
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță