Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1927/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 1927

Ședința publică din 08.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Diana Magdalena Bulancea

JUDECĂTOR 2: Horațiu Pătrașcu

JUDECĂTOR 3: Alina

Grefier: -

Pe rol se află soluționareaplângeriiformulate de petenta SC SRLîmpotriva Deciziei nr. 3647/C4/3935 din data de 04.08.2009 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilorîn contradictoriu cu intimata -ADMINISTRAȚIA.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, și intimata -Administrația, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune în ședință.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinităși că intimata -Administrația a depus, prin serviciul registratură, la data de 07.10.2009, concluzii scrise.

Petenta, prin avocat, depune dovada timbrării plângerii cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4 lei, și cu timbru judiciar, în valoare de 0,5 lei.

Se prezintă SC SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, și depune cerere de intervenție în interesul intimatei-autoritate contractantă Administrația, în trei exemplare.

Curtea comunică petentei și intimatei -Adminstrația, prin reprezentanți, cererea de intervenție formulată de SC SRL apoi pune în discuție încuviințarea în principiu a acesteia.

Petenta cu cerere de intervenție, prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii, motivând că interesul său este justificat de faptul că are calitate de ofertant câștigător.

Intimata -Administrația, prin avocat, solicită încuviințarea în principiu a cererii de intervenție.

Petenta SC SRL, prin avocat, lasă cererea de intervenție la aprecierea instanței.

Curtea, deliberând, apreciază ca admisibilă cererea de intervenție în interesul intimatei -Administrația formulată de SC SRL și o încuviințează în principiu, intervenientul urmând a lua cauza în starea în care se află.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe plângere.

Petenta, prin avocat, solicită admiterea plângerii și modificarea în tot a deciziei. Arată că susținerea autorității contractante că nu ar fi făcut dovada experienței similare, nu este întemeiată, având în vedere documentele depuse precum și faptul că, la pagina 17 din decizie, afirmă că cerința experienței similare a fost îndeplinită. De asemenea, nici critica autorității contractante privind neîndeplinirea cerinței privind deținerea de panouri de semnalizare nu este justificată, fapt reținut și de, acesta constatând, în decizie, că a fost îndeplinită cerința privind dotarea cu panouri de semnalizare. În ce privește celelalte susțineri ale autorității contractante, a făcut dovada deținerii utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi, utilaj pentru care a depus certificat de conformitate emis de producător, acesta având o vechime mai mică de un an de la data fabricației. Și recunoaște că există utilaj de ștergere a marcajelor vechi. Cu privire la ofertantul câștigător, SC SRL, acesta, conform actelor existente la dosar, nu are experiența similară solicitată de autoritatea contractantă. Solicită admiterea plângerii, pentru aceste motive și pentru considerentele expuse pe larg în scris, și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de achiziție publică. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata -Administrația, prin avocat, arată că, deși admite anumite critice ale petentei, constată că anumite cerințe minime de calificare nu au fost îndeplinite. În primul rând, petenta nu a făcut dovada deținerii utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi. La pagina 115-121 din ofertă spune petenta că se află dovezi în acest sens, însă erau documente în limba engleză și, cu toate că a solicitat depunerea traducerii legalizate a acestora, nu a găsit această traducere la dosar. Astfel, documentele în limba engleză nu pot fi luate în considerare. Bunul despre care face vorbire petenta este un echipament de vopsit, care este diferit de utilajul de ștergere a marcajelor vechi. În al doilea rând, petenta nu a depus certificatul de inspecție tehnică pentru utilajul de ștergere a marcajelor vechi, nici chiar un certificat de conformitate. Solicită respingerea plângerii și menținerea deciziei.

Intervenienta accesorie SC SRL, prin avocat, solicită respingerea plângerii pentru motivele arătate în scris și menținerea deciziei. În ce o privește, învederează că, pentru dovedirea cerinței privind experiența similară, a depus contractul încheiat cu autoritatea contractantă, nr. 30/04.03.2008, având drept obiect execuție de marcaje rutiere, în privința căruia nu expirase perioada de garanție.

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 19.08.2009 petenta SC SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul General al Municipiului - Administrația, desființarea Deciziei nr. 3647/C4/3935 din data de 04.08.2009 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea actului administrativ emis de autoritatea contractantă sub nr. 13578 din 03.07.2009, obligarea acesteia la reluarea procedurii de achiziție publică și declararea ofertei petentei ca fiind câștigătoare, și suspendarea procedurii de atribuire.

În motivarea plângerii petenta a criticat decizia de respingere a contestației administrative, prezentând motivele de nelegalitate a deciziei autorității contractante nr. 13578 din 03.07.2009.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondate.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes alăturat intimatei autorități contractante câștigătoarea procedurii de achiziție publică, SC SRL, care a solicitat, de asemenea, respingerea plângerii și menținerea deciziei, cerere admisă în principiu.

În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe, fiind solicitat și depus dosarul achiziției publice constituit la.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile HG nr. 925/2006 privind Normele de aplicare a OUG 34/2006 și ale OUG nr. 34/2006.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Analizând înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în conformitate cu dispozițiile art. 283 ale OUG nr. 34/2006 raportat la dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 3647/C4/3935 din data de 04.08.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea deciziei autorității contractante și reluarea procedurii de achiziție și ca inadmisibil capătul de cerere privind declararea ofertei sale câștigătoare, din contestația formulată de contestatoarea petentă -ADMINISTRAȚIA împotriva deciziei autorității contractante -ADMINISTRAȚIA de declarare a ofertei sale ca inacceptabile în cadrul procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de achiziție "Lucrări de marcaje orizontale de informare sau de transmitere mesaje".

În esență, a reținut că două dintre criticile petentei referitoare la dovada experienței similare în forma solicitată prin documentația de atribuire, respectiv dovada deținerii panourilor mobile de avertizare luminoasă cu comandă electronică fig. 41 din SR 1848-1/2004, sunt întemeiate, însă criticile referitoare la neefectuarea dovezilor deținerii utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi și a la neprezentarea raportului de inspecție tehnică emis de un organism competent pentru utilajul de ștergere a marcajelor nu sunt întemeiate, astfel încât soluția autorității contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabile este întemeiată.

Curtea apreciază că se impune, în aceste condiții, a se analiza în mod exclusiv criticile contestatoarei petente neînsușite de către, care sunt, de altfel, într-o strânsă legătură.

Astfel, prin fișa de date a achiziției (VI.4.5. Informații privind dotările specifice), autoritatea contractantă a solicitat, ca cerință minimă obligatorie,un utilaj pentru ștergerea marcajelor vechi.

Pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe contestatorul a prezentat 4 documente în limba engleză, fără traducere, și un contract de leasing ce are ca obiect "echipament pompă de vopsit". Prin adresa nr. 11858/15.06.2009, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului contestator să îi comunice care sunt documentele depuse în ofertă ce dovedesc deținerea unui utilaj pentru ștergerea marcajelor vechi, precum și "traducerea autorizată în limba română pentru documentele de calificare depuse În altă limbă". Cu adresa nr. 724/18.06.2009 petenta a comunicat autorității contractante că documentele care dovedesc deținerea utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi sunt cele depuse în ofertă la pag. 115-121 și a solicitat autorității contractante să indice cu exactitate care sunt documentele pentru care dorește traducerea autorizată în limba română, susținând că a prezentat traduceri legalizate ale tuturor documentelor prezentate cu excepția certificatului de conformitate al utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi. Deși autoritatea contractantă revine cu o nouă solicitare de clarificări prin adresa nr. 13218 din 01.07.2009 prin care îi cere contestatorului să specifice unde se regăsește, în documentația de calificare depusă, traducerea legalizată pentru documentul prezentat la paginile 115-118, respectiv "" - (4 pagini), prin adresa nr. 785 din 02.07.2009, petenta îi răspunde autorității contractante că traducerea solicitată se află în documentația depusă în cadrul ofertei.

Cele reținute de către referitor la faptul că în Formularul 12H - Lista cuprinzând cantitățile de utilaje, instalații și echipamente tehnice nu este menționat utilajul pentru ștergerea marcajelor vechi și că prin niciun document depus pentru procedura în cauză, petenta nu a făcut dovada deținerii utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi sunt apreciate de către instanța ca fiind reale, petenta neindicând și nedepunând nici în fața instanței de recurs dovezile care ar demonstra îndeplinirea cerinței de calificare.

De asemenea, prin fișa de date a achiziției (VI.4.5. Informații privind dotările specifice), autoritatea contractantă a precizat "obligativitatea prezentării pentru utilaje a rapoartelor de inspecție tehnică emise de organisme competente".

Pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe petenta a prezentat un document în limba engleză, fără traducere, iar prin adresa nr. 11858/15.06.2009 autoritatea contractantă a solicitat ofertantului contestator să îi comunice care sunt documentele depuse în ofertă ce reprezintă raportul de inspecție tehnică emis de un organism competent a utilajului pentru ștergerea marcajelor vechi. Petenta, prin adresa nr. 724/18.06.2009, a indicat autorității că pentru utilajul de ștergere a marcajelor vechi există la pagina 118 certificatul de conformitate emis de producătorul care indică faptul că produsul este conform Directivei /37/EC, iar produsul fiind în perioada de garanție a producătorului, nu necesită un raport de inspecție tehnică. Astfel, înseși petenta contestatoare a recunoscut implicit inexistența unui astfel de raport de inspecție tehnică, susținând că această dovada nu ar fi necesară în condițiile în care utilajul este nou, în măsura în care nu a contestat această cerință din cuprinsul documentației de atribuire deși avea posibilitatea să o facă, de la momentul luării la cunoștință având prefigurată soluția utilizării unui utilaj nou.

Mai mult, Curtea apreciază că susținerile autorității contractante referitoare la diferența dintre un certificat de conformitate si un raport de inspecție tehnică este temeinică, un certificat de conformitate reprezentând, potrivit dispozițiilor OG nr. 71/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor,documentul emis pe baza regulilor unui sistem de certificare si care indica existenta increderii adecvate ca un produs, identificat corespunzator, este conform cu un anumit standard sau cu un alt document normativ, pe când raportul de inspectie tehnica atestă funcționarea corespunzătoare a unui produs. Activitatea de inspectie tehnica are ca scop verificarea indeplinirii unor cerinte de baza pentru echipamentele/masinile inspectate, si anume: capacitatea tehnologica de realizare a unor lucrari de constructii la nivelul de calitate stabilit prin standarde, normative, specificatii tehnice, ghiduri, etc. potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/1995; securitatea si sanatatea personalului care deserveste echipamentul/masina, potrivit Directivei Europene 89/655/CEE; respectarea conditiilor de asigurare a calitatii mediului.

Din cele de mai sus rezultă că cerința privind prezentarea unui raport de inspecție tehnică pentru utilajul de ștergere a marcajelor vechi nu a fost îndeplinită de contestator nici în ofertă, nici în urma clarificărilor autorității contractante.

Curtea constată astfel că petenta nu a respectat două dintre cerințele minime obligatorii solicitate prin fișa de date a achiziției, astfel încât criticile sale referitoare la o eventuală neconformitate a ofertei intimatei declarate câștigătoare sunt lipsite de interes.

Având în vedere dispozițiile art. 36 din HG 925/2006- "Oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilorart. 11alin. (4) - (5), documente relevante în acest sens", Curtea constată că în mod corect autoritatea contractantă a considerat inacceptabilă oferta petentei.

Având în vedere că prin respingerea primului motiv al plângerii se constată legalitatea deciziei de respingere a ofertei depuse de SC SRL ca inacceptabilă, cerințele minime de calificare fiind solicitate cumulativ, Curtea constată că analiza celorlalte motive invocate (referitoare la alte cerințe de calificare, la neîndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertantul câștigător) nu este utilă, neputând influența soluția ce se va pronunța în cauza dedusă judecății.

Având în vedere aceste considerente, văzând și faptul că cererea de suspendare nu a mai fost susținută, aceasta rămânând fără obiect, Curtea va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta SC SRL împotrivaDeciziei nr. 3647/C4/3935 din data de 04.08.2009 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilorîn contradictoriu cu intimatele -ADMINISTRAȚIA și SC SRL, ca nefondată.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei, formulată de SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

-

Red. /2 ex./

Președinte:Diana Magdalena Bulancea
Judecători:Diana Magdalena Bulancea, Horațiu Pătrașcu, Alina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1927/2009. Curtea de Apel Bucuresti