Achizitii publice jurisprudenta. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.

Ședința publică de la 19.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - - C

GREFIER

...

Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta SC DRUMURI SRL împotriva Deciziei nr.4812/C1/4609 din data de 17.10.2008 pronunțată de în dosarul nr.4609/2008, în contradictoriu cu intimații COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B și SC SA - SC SRL - prin SC SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și aventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 19.02.2009, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2008 petenta SC Drumuri SRL a solicitat în contradictoriu cu intimații Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR) - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B și asociația SA SA - SC A SRL, prin liderul asociației SC SA, anularea Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) nr.4812/C 1/4609 din 17.10.2008 cu reținerea cauzei spre rejudecare, respingerea contestației formulată de asociația SC SA - SC A SRL și păstrarea deciziei autorității contractante privind rezultatul procedurii de declarare a ofertei petentei drept câștigătoare a licitației.

În motivarea plângerii a arătat că a participat cu o ofertă la licitația deschisă pentru atribuirea lucrării "Reparații pe suprafețe întinse pe DN 7C Km 65 + 050 - 100 + 100 organizată de CNADNR SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B, criteriul de atribuire fiind cea mai avantajoasă ofertă economică și a fost declarată câștigătoare.

Asociația intimată a formulat contestație care a fost admisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor care a anulat rezultatul licitației și raportul procedurii, a dispus reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evoluare a ofertelor și a dispus declararea ca neconformă a ofertei, petentei, urmând ca oferta câștigătoare să fie desemnată dintre ofertele admisibile.

Petenta a precizat că oferta sa a fost una viabilă, întocmită conform documentației de licitație, autoritatea contractantă fiind singura în măsură să decidă dacă prețurile prevăzute suficiente justificări și dacă sunt neobișnuit de scăzute.

Față de disp. art.255 alin.5, art.278 alin.2 din OUG 34/2006, Secțiunea 3 din pentru atribuirea contractelor de achiziție publică aprobat prin Ordinul 155/2006, nu poate evalua ofertele sau ofertanții și lua decizii în acest sens, înlocuind astfel autoritatea contractantă.

Competența pe care o avea în rezolvarea contestației este limitată la verificarea legalității procedurii desfășurate și la a lua decizii în privința regularizării acestei proceduri, nu de a face evaluări a rezultatelor.

Petenta a susținut că autoritatea contractantă a procedat corect atunci când a considerat că prețurile sunt justificate și nu sunt necesare alte clarificări, atât timp cât la dosar s-au depus documentele care atestă aceste prețuri, iar oferta este întocmită conform cerințelor din documentația de atribuire.

Majoritatea ofertelor s-a apropiat valorii mai mult de oferta sa decât de cea a contestatoarei, patru oferte situându-se într-o marjă de 51- 75% din valoarea estimată, oferta petentei neputând fi considerată una neobișnuit de scăzută.

În mod greșit nu a solicitat și punctul de vedere al petentei sau măcar al unui specialist în domeniu, deși OUG 34/2006 îi dădea această posibilitate.

Petenta a mai precizat că prezenta plângere a fost formulată în termenul prev. de art.272 alin.2 din OUG 34/2006 și că solicită și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică până la pronunțarea hotărârii în acest dosar.

La termenul de judecată din 12.02.2009, apărătorul petentei a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al SC SA pentru SC A SRL, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A și excepția lipsei de interes, apreciind că participarea în proces a SC SA este lipsită de interes, oferta acesteia clasându-se pe locul 4 la licitație.

Curtea apreciază că excepțiile sunt neîntemeiate și urmează să le respingă având în vedere următoarele considerente:

SC SA este lider desemnat al asocierii pe care a construit-o cu SC A SRL, conform acordului încheiat la data de 08.08.2008, fiind împuternicit de asociere să formuleze contestația depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Aceasta a fost formulată în nume propriu și în calitate de împuternicit al asocierii.

Având în vedere obiectul prezentei cauze, plângere împotriva deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost soluționată contestația asocierii, este evident că asocierea are calitate procesuală pasivă în speță, iar SC SA are calitatea de reprezentant al asocierii, deci și al SC A SRL.

Persoanele juridice care au avut calitatea de părți în procedura jurisdicțională desfășurată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au calitatea de părți și în litigiul care are ca obiect analizarea legalității actului administrativ jurisdicțional al, neputându-se reține că asocierea sau una dintre societățile comerciale din care aceasta este constituită nu ar avea calitate procesuală (pasivă, în speță), atâta timp cât decizia a fost dată ca urmare a soluționării contestației formulată de asociere.

Cât privește excepția lipsei de interes, acesta se referă, de fapt, la interesul asocierii de a formula contestația la, în prezenta cauză asocierea având calitatea de intimată și nu de petentă.

Interesul este folosul practic urmărit de cel ce apus în mișcare acțiunea civilă,astfel încât excepția lipsei de interes nu vizează etapa soluționării plângerii formulată în conformitate cu art.280 din OUG nr. 34/2006 întrucât plângerea nu este formulată de asociere, ci etapa contestării pe cale administrativă a rezultatului procedurii de atribuire.

Or, se constată că petenta nu a invocat în fața excepția lipsei de interes a asocierii în raport de clasarea ofertei sale abia pe locul 4 și, de asemenea, chiar și în aceste condiții asocierea justifică un interes atâta timp cât apreciază că nu au fost analizate cu suficientă atenție ofertele financiare ale tuturor ofertanților, existând posibilitatea ca în urma admiterii contestației și reevaluării ofertelor să se schimbe clasamentul ofertelor chiar prin descalificarea unora dintre ofertele situate pe primele locuri.

La dosar au fost depuse decizia contestată și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.

Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că intimata CNADNR - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B, în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin licitație deschisă având ca obiect "Reparații pe suprafețe întinse pe DN 7C Km 65 + 050 - 100 + 000", criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Valoarea estimată aferentă contractului este de 8.798.298 lei fără TVA, fiind depuse șapte oferte, iar oferta petentei având o valoare de 4.520.432 lei fără TVA a fost declarată câștigătoare.

SC SA în nume propriu și în calitate de împuternicit al asocierii SC SA - Lider Asociere & SC A SRL, asociație ce a avut calitatea de ofertant în cadrul procedurii a formulat contestație, prin care a solicitat anularea rezultatului procedurii și obligarea autorității contractante de a reevalua ofertele depuse.

Prin Decizia nr.4812/C1/4609 din 17.10.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația, a dispus anularea rezultatului și a raportului procedurii nr.AP nr.4392/03.10.2008 și continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor, declararea ca neconformă a ofertei depuse de petentă, în temeiul art.36 alin.2 lit.c din HG nr.925/2006 și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile conform art.200 din OUG 34/2006.

S-a dispus ca reevaluarea ofertelor cu respectarea celor dispuse anterior să se efectueze în termen de 3 zile de la expirarea termenului de exercitare a căii de atac,astfel cum este acesta prev. la art.280 alin.5 din OUG 34/2006.

a constatat că prețul ofertat de petentă este neobișnuit de scăzut în raport cu cea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat în conformitate cu cerințele tehnice și de calitate impuse în documentația de atribuire.

Deși prețul ofertei reprezintă un factor determinant în desemnarea ofertei câștigătoare, autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea valorii estimative a contractului pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea acesteia.

Se mai menționează în decizie că în condițiile în care oferta desemnată câștigătoare avea o valoare de 4.520.432 leri fără TVA, reprezentând 51,3% din valoarea estimativă prevăzută pentru achiziția publică, este evident că prețul ofertat nu este valabil, fiind neobișnuit de scăzut în raport cu cerințele avute în vedere la elaborarea documentației de atribuire și implicit a valorii estimative a contractului.

a mai constatat nerespectarea de către autoritatea contractantă a disp. art.202 alin.1 din OUG 34/2006.

Curtea apreciază că decizia este nelegală, fiind dată cu depășirea competenței funcționale, a limitelor atribuțiilor care îi revin potrivit legislației în materia achizițiilor publice.

Dispunând continuarea procedurii de atribuire prin declararea ca neconformă a ofertei petentei, impune, de fapt, autorității contractante să declare oferta petentei neconformă, ceea ce constituie o încălcare a disp. art.72 alin.2 din HG 925/2006, care stabilesc atribuțiile comisiei de evaluare, atribuția prev. la lit.h fiind aceea de stabilire a ofertei inacceptabile sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie.

Se constată așadar că sub aspectul declarării ofertelor inacceptabile sau neconforme, competența aparține exclusiv comisiei de evaluare din cadrul autorității contractante care, potrivit art.34 alin.2 din HG 925/2006 are obligația eaa naliza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, fiind cea care face aplicarea art.36 alin.1 și 2 din hotărârea sus menționată.

nu are abilitatea legală să se pronunțe asupra conformității unei oferte,astfel cum rezultă din disp. art.278 alin.2 din OUG 34/2006 conform cărora Consiliul va examina, din punct de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat și poate pronunța o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire.

Acest text de lege nu reglementează posibilitatea de a declara o ofertă ca neconformă, neputându-se considera că aceasta ar constitui o măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire în condițiile în care prin dispune o atribuirea acestei măsuri se substituie comisiei de evaluare îndeplinind o atribuție ce revine exclusiv acesteia.

a reținut încălcarea de către autoritatea contractantă a disp. art.202 alin.1 din OUG 34/2006 potrivit cărora în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat,executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

Curtea apreciază că actul ce afectează procedura de atribuire în sensul art.278 din OUG 34/2006 este neexecutarea de către autoritatea contractantă a obligației reglementată de art.202 alin.1 din ordonanță și nu oferta petentei, astfel încât măsura necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire pe care o putea dispune era obligarea autorității contractante să se conformeze prevederilor art.202 din ordonanță prin solicitarea de la petentă a unor lămuriri cu privire la oferta financiară și la modul de fundamentare a prețului.

În același sens sunt și disp. artt.78 din HG 925/2006 conform cărora comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens de ofertant trebuie să fie clară,precisă și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.

Împrejurarea că aparține comisiei de evaluare competența de a declara o ofertă neconformă după solicitarea clarificărilor, rezultă și din disp. art. 79 din HG 925/2006 care reglementează cele trei cazuri în care oferta va fi considerată neconformă, după cum ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările răspunsurilor solicitate sau acestea nu sunt concludente ori modifică conținutul propunerii tehnice sau financiare.

Comisia de evaluare este cea care declară ofertele neconforme sau inacceptabile, având obligația de a le respinge în conformitate cu art.81 din HG 925/2006.

În consecință, Curtea constată că prin decizia contestată, și-a depășit competența care îi revenea conform OUG 34/2006, substituindu-se comisiei de evaluare și îndeplinind atribuții care nu îi reveneau.

Mai mult, în vederea soluționării contestației nu a făcut nici măcar aplicarea disp. art.275 alin.1 din OUG 34/2006 care îi dau dreptul de a solicita lămuriri părților de a administra probe și de a solicita orice alte date/documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestației.

nu a solicitat petentei detalii și precizări cu privire la ofertă, la prețul acesteia, ci a avut în vedere exclusiv, faptul că valoarea ofertei acesteia reprezintă 51,3% din valoarea estimativă prevăzută pentru achiziția publică, fapt care atestă, în opinia, în mod evident că prețul ofertat nu este valabil.

Curtea apreciază, totodată, că decizia încalcă dreptul petentei la apărare și dreptul la un recurs efectiv față de împrejurarea că decizia poate fi atacată doar cu plângere adresată Curții de Apel, în timp ce actul autorității contractante poate fi atacat mai întâi cu o contestație în fața și ulterior cu plângere în fața instanței.

Întrucât impune comisiei de evaluare declararea ofertei petentei ca neconformă, autoritatea contractantă nu are posibilitatea de proceda la reevaluare și de a dispune în consecință, ipoteză în care petenta ar fi în situația de a ataca un act al autorității contractante în fața organului jurisdicțional care l-a impus.

Astfel, petenta nu are acces la un grad de jurisdicție, fiindu-i încălcat dreptul la un recurs efectiv, în timp ce un alt ofertant beneficiază în mod concret de existența acestui grad e jurisdicție.

Sunt încălcate și principiul nediscriminării și principiul tratamentului egal consacrate de art.2 alin.2 lit.a și b din OUG 34/2006 în sensul că decizia lipsește petenta de posibilitatea de a se apăra și eventual, de a ataca declararea de către autoritatea contractantă (și nu de ) a ofertei sale ca neconformă, neputând beneficia de aceleași căi de atac recunoscute celorlalți competitori.

În scopul în care aprecia că este întemeiată contestația formulată de către asocierea intimată, urma să se pronunțe în sensul desființării actului vătămător, dispunând autorității contractante reluarea procedurii de la un anumit moment, fără să-și depășească competența funcțională prin evaluarea unei oferte și declararea ei ca neconformă.

Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art.285 alin.1 din OUG 34/2006, Curtea va admite plângerea, va modifica în parte Decizia nr.4812/C1/4609 din 17.10.2008 în sensul că înlătură dispoziția privind continuarea procedurii de atribuire prin declararea ca neconformă a ofertei petentei și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile.

Curtea va dispune continuarea procedurii prin aplicarea de către autoritatea contractantă a disp. art.202 din OUG nr.34/2006, menținând restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant pentru SC A SA, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes.

Admite plângerea formulată de petenta SC DRUMURI SRL C, împotriva Deciziei nr.4812/C1/4609 din data de 17.10.2008 pronunțată de în dosarul nr.4609/2008, în contradictoriu cu intimații COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI B și SC SA - SC SRL - prin SC SA.

Modifică în parte Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr.4812/C1/4609 din 17.10.2008 în sensul că înlătură dispoziția privind continuarea procedurii de atribuire prin declararea ca neconformă a ofertei petentei și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile.

Dispune continuarea procedurii prin aplicarea de către autoritatea contractantă a dispozițiilor art.202 din OUG nr. 34/2006.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- - C

GREFIER

Red.

Gh./2 ex.

27.03.2009

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti