Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 212/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 212

ȘEDINȚA DIN DATA - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

GREFIER -- -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind plângerea formulată de petentul Consiliul al Com., împotriva deciziei nr. 6807/C3/7626 din data de 09.12.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor în contradictoriu cu intimata SC, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.La apelul nominal făcut în ședința publică

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 27 ianuarie 2010, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2010.

CURTEA:

Asupra plângerii de față:

Prin decizia nr. 6807/C3/7626 din data de 09.12.200 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de contestatoarea SC SRL și s-a anulat raportul procedurii și adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire.

A dispus continuarea procedurii de atribuire prin întocmirea unui nou raport al procedurii în care se va consemna respingerea ofertei SC 2025 SRL.

Pentru a se pronunța astfel Consiliul a reținut că autoritatea contractantă a inițiat procedura, cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect "Proiectare - studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentații pentru avize, asistență tehnică și verificare proiect pentru obiectivul Construire sediu Primărie ", cod --6 Pregătire de proiecte și proiectare, estimare a costurilor, prin publicarea în a invitației de participare nr. -/16.10.2009. Potrivit procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 2441/27.10.2009, în cadrul procedurii au depus oferte 2 operatori economici. Urmare a întocmirii raportului procedurii de atribuire nr. 2498/02.11.2009, autoritatea contractantă a informat ofertanții asupra rezultatului acesteia, împotriva declarării câștigătoare a ofertei SC 2025 SRL.

SC SRL a formulat contestație, învestind Consiliul în soluționarea cererilor sale, respectiv de obligare a autorității contractante la respingerea ca neconformă a acesteia.

Critica contestatoarei împotriva desemnării câștigătoare a ofertei SC 2025 SRL a fost apreciată de Consiliu întemeiată.

În stabilirea acestei finalități. Consiliul a avut în vedere faptul că, prin Fișa de date a achiziției, punctul II. 1.4 Durata contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă a precizat un termen de execuție de 6 luni.

Prin oferta depusă în procedură, SC 2025 SRL a precizat o durată de realizare de 7 zile, respectiv 1 zi pentru studierea amplasamentului, 2 zile elaborare studiu de fezabilitate și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor, 3 zile pentru elaborarea proiectului tehnic, detaliilor de execuție și a documentației aferente obținerii avizelor și autorizațiilor aferente fazei și 1 zi pentru verificarea tehnică a proiectului, în susținerea termenului de 1 zi pentru studierea amplasamentului și a celor 2 zile pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației pentru obținerea avizelor, ofertantul declarat câștigător a precizat că anterior depunerii ofertelor, odată cu vizitarea amplasamentului a efectuat măsurători topografice și de sondare a solului, obținând informațiile necesare întocmirii studiului de fezabilitate, însă nu a prezentat niciun document din care să rezulte efectuarea acestora. De asemenea, ofertantul desemnat câștigător a susținut că a prezentat în cadrul ofertei depuse în procedură majoritatea planșelor și a memoriilor necesare studiului de fezabilitate, motiv pentru care două zile sunt suficiente pentru definitivarea acestuia și predarea lui autorității contractante, cu privire la acest aspect. Consiliul a constat că acesta a prezentat planșe pentru un plan parter, un plan etaj, un plan subsol, o secțiune transversală, trei fațade, un plan de situație și șase perspective, un memoriu de prezentare a conținutului etapelor de realizare a contractului (fazelor de proiectare), un memoriu tehnic general cu prezentarea soluției tehnice propuse (ca structură și compartimentare) și memorii generale pentru instalații sanitare, termice și electrice.

Având în vedere prevederile HG nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții. Consiliul a constat că, conținutul-cadru al unui studiu de fezabilitate este mult mai amplu decât cele câteva planșe și memorii generale prezentate de ofertantul desemnat câștigător. Mai mult, acesta susține că va oferi autorității contractante mai multe soluții tehnice ce vor fi tratate în studiul de fezabilitate, (în baza unor proiecte tip pe care le-ar deține) însă nu face în niciun fel dovada deținerii unor astfel de proiecte.

De asemenea, cu privire la realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a documentației aferente fazei, termenul de trei zile avansat de ofertantul desemnat câștigător nu a fost justificat de acesta [susțineri de genul,o mare parte a memoriilor tehnice a fost elaborată", nu pot fi reținute în contextul în care memoriile tehnice pe specialități prezentate în propunerea tehnică au caracter general și nu prezentarea concretă a soluției ofertate, (materiale, dimensiuni atât pentru structură cât și instalații, alei, platforme, parcări, etc.)]. Consiliul a apreciat că in extremis ar fi putut fi acceptat un termen de 3 zile de realizare a PT+DE+ doar în situația în care ofertantul făcea dovada că deține un proiect tip pentru soluția propusă prin oferta depusă în procedură, fiind necesară în acest caz doar adaptarea la teren a proiectului, însă acesta nu a făcut dovada deținerii unui astfel de proiect tip. Mai mult, analizând lista prestărilor de servicii în ultimii 3 ani, prezentată de ofertantul desemnat câștigător în cuprinsul documentelor de calificare. Consiliul a constat că acesta a realizat în anul 2007 adaptarea unui proiect tehnic (faza PT și DE și documentații avize) pentru un campus școlar cu 10 clase, în 2008 proiectarea unui sistem de alimentare cu apă a localității Montană, în 2008-2009 proiectarea unei baze sportive iar în anul 2009 a realizat un SF pentru un centru social la și un SF pentru un centru social și reabilitarea unui cămin cultural la Astfel că, nici prin experiența anterioară ofertantul desemnat câștigător nu poate demonstra realizarea sau deținerea unui proiect identic cu cel care eventual să impună doar adaptarea la teren a proiectului de față pentru amplasamentul în cauză. În același timp, s-a arătat că deși câștigătoarea procedurii își argumentează termenul de 3 zile alocat realizării proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a documentației aferente fazei și prin trimitere la personalul cheie (de specialitate) propus, direct responsabil de realizarea acestuia, Consiliul a constat că prin declarația privind personalul angajat și personalul de specialitate pentru îndeplinirea contractului supus achiziției, SC 2025 SRL precizează că numărul mediu al personalului angajat este de 5 persoane pentru realizarea contractului supus achiziției dispunând de următorul personal de specialitate: - inginer căi ferate drumuri poduri; - inginer instalații în construcții; a - inginer instalații în construcții; - arhitect; - - economist; - grafician calculator.

Analizând cerințele din Fișa de date a achiziției, punctul IV.4 Capacitate tehnică și/sau profesională, subpunctul Informații privind personalul, prin care autoritatea contractantă a impus ca operatorii economici să dispună cel puțin de: 1 arhitect cu drept de semnătură; 1 proiectant de specialitate, specialitatea rezistență; 1 proiectant de specialitate, specialitatea instalații sanitare/termice.

Se vor atașa diplomele de studii, certificările, atestările pentru fiecare poziție propusă cât și copia actului care dovedește relația juridică a specialistului propus cu operatorul economic ofertant,

Consiliul a constat că ofertantul desemnat câștigător nu dispune de 1 inginer proiectant pentru specialitatea rezistență, așa cum s-a solicitat, (oferta prezentând doar ingineri de drumuri și instalații), în această situație, s-a reținut că ofertantul desemnat câștigător nu face dovada că are capacitatea tehnică și de personal de a realiza obiectul contractului supus achiziției în doar 7 zile, în condițiile în care nu dispune de proiectantul de rezistență (inginer specialitatea construcții civile) impus ca cerință minimă prin Fișa de date a achiziției, aspect ce ar fi trebuit să conducă la respingerea ofertei, ca inacceptabilă, în condițiile precizate la art. 36 alin. (1) lit. b HG nr. 925/2006. Afirmația contestatoarei cu privire la lipsa din oferta desemnată câștigătoare a declarației privind vizitarea amplasamentului s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât în conținutul acesteia se găsește declarația ce a fost înregistrată la sediul autorității contractante sub nr. 2388/20.10.2009.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere autoritatea contractantă Consiliul al comunei.

În motivarea plângerii s-a arătat că potrivit articolului 36, alin. 2, lit. a din nr.HG 925/2006 oferta este considerată neconformă în situația în care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini.

În acest sens, conform fișei de date, la punctul 11.1.4, privind durata contractului de achiziție publică a fost prevăzut cu termen de execuție de 6 luni.

Operatorul economic desemnat câștigător a prezentat în cadrul ofertei, prin propunerea tehnică și graficul de execuție detaliat, dovada posibilității încadrării în termenul ofertat, indicând un termen de 7 zile de realizare.

În ceea ce privește documentele despre care se face vorbire în Decizia, considerate necesare pentru a face dovada respectării termenelor de o zi pentru studierea amplasamentului, două zile pentru elaborare studiu de fezabilitate și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor, acestea exced documentației de atribuire, nefiind solicitate astfel de documente.

S-a susținut că și-a motivat soluția pe simple presupuneri privind imposibilitatea respectării termenelor din ofertă, impunând dovezi suplimentare nesolicitate în Fișa de date a achiziției.

Mai mult s-a susținut că, deși în decizie arată că nu există documente pentru respectarea termenului de o zi de studiere a amplasamentului, ulterior arată că această apărare a contestatoarei este înlăturată deoarece există declarație privind vizitarea amplasamentului, înregistrată la sediul autorității contractante sub nr. 2388/20.12.2009.

S-a arătat și că este nefondată și susținerea cu privire la insuficiența planșelor și memoriului necesar studiului de fezabilitate întrucât, așa cum se reține și în decizie, a fost depusă o mare parte din acestea, operatorul economic arătând că are nevoie de 2 zile pentru definitivarea documentației aferente fazei

Precizându-se conținutul-cadru a studiului de fezabilitate conform HG 28/2008 s-a arătat că, per ansamblu, conținutul cadru al de Fezabilitate poate fi . În scrise și. Partea are 2 componente: componenta tehnică si componenta economică. Având in vedere că, prin cerințele Documentației de atribuire, oferta tehnică trebuia sa conțină Memorii tehnice pe specialități și anumite piese desenate, pentru finalizarea de Fezabilitate sunt necesari 3 pași: întocmirea componentei economice, centralizarea datelor cu privire la descrierea tehnică și la studiile de specialitate (geotehnic, topografic) și definitivarea desenate. În cadrul ofertei tehnice depuse de către 2025, aceasta a arătat faptul ca aceste activități vor fi îndeplinite de către persoane diferite, considerând astfel, în mod just, că durata de realizare a acestora ar fi de 2 zile.

Cu privire la necesitatea depunerii unui proiect tip pentru soluția propusă în vederea rectificării termenului de 3 zile de realizare PT+DE+ s-a arătat că și acesta excede cerințele documentației de atribuire, fiind apreciat de Consiliul ca fiind necesar, nu de către autoritatea contractantă nefiind cuprins în fișa de date a achizitorului.

De asemenea, referitor la experiența similară s-a arătat că în mod greșit Consiliul consideră necesar pentru dovedirea acesteia depunerea unui proiect identic, nefiind solicitat un astfel de document. Prin impunerea cerinței dovedirii experienței similare cu un proiect identic autoritatea contractantă ar fi încălcat prevederile art. 35 alin. 5 și art.38 din OUG34/2006 această condiție ducând la eliminarea anumitor operatori economici. Operatorul economic desemnat câștigător a depus dovezi privind experiența similară având experiență în proiectare de construcții civile.

Decizia împotriva căreia s-a formulat plângere a fost criticată și sub aspectul respingerii ca neconformă a ofertei 2025 arătându-se că potrivit art. 36 alin. 2, lit. a din HG925/2006 oferta este considerată neconformă în situația în care nu satisface cerințele caietului de sarcini, Consiliul reține însă, din motivarea deciziei, că oferta 2025 este inacceptabilă, deoarece a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una din cerințele de calificare, respectiv cea referitoare la capacitatea tehnică și de personal de a realiza obiectul contractului (conf. art.36 alin. 1 lit. b), făcându-se astfel o confuzie privind soluțiile de respingere ca inacceptabilă și ca neconformă.

S-a susținut și că au fost depuse de către 2025 documentele solicitate în fișa de date pentru dovedirea capacității tehnice (pct.lV.4) informații privind personalul.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 din OUG34/2006 și s-a solicitat admiterea plângerii și modificarea deciziei împotriva căreia s-a formulat plângerea în sensul respingerii plângerii formulate de

La dat de 18.01.2010 intimata SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii autorității contractante ca fiind inadmisibilă.

În acest sens s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a petentei - autoritatea contractantă argumentându-se că după pronunțarea deciziei, autoritatea contractantă a comunicat intimatei prin adresa nr. 2788/21/12.2009 că oferta acesteia a fost acceptată fiind considerată câștigătoare cu prețul de 70.000 lei fără TVA, invitându-o la data de 15.01.2010 ora 11 la sediul Primăriei pentru semnarea contractului de achiziție publică.

Tot autoritate contractantă, după ce anterior comunicase acceptarea ofertei intimatei, prin adresa nr. 2803/28.12.2009 comunică acesteia că, în urma unei plângeri pe care autoritatea contractantă a depus-o la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost suspendată.

Art. 255 din OUG nr. 34/2006 reglementează calitatea procesuală activă a persoanei vătămate, iar autoritatea contractantă nu intră în această noțiune de parte vătămată. În acest sens alin. 2 din același articol delimitează mai bine noțiunea de parte vătămată, precizând că prin persoană vătămată se înțelege orice operator economic care are sau a avut un interes legitim în legătură cu procedura de atribuire, etc, eliminând din această noțiune autoritatea contractantă, care la rândul său este definită în mod indirect prin alin. 3 din același articol de lege prin intermediul actelor administrative emise de autoritatea contractantă

S-a susținut și că potrivit art. 280 din OUG nr. 34/2006 decizia prin care Consiliul anulează în parte sau în tot actul atacat ori obligă autoritatea contractantă să emită un act sau să dispună orice altă măsură necesară pentru înlăturarea actelor ce afectează procedura de atribuire este executorie. Iar în cazul în care termenul prevăzut de art. 278 alin. (4) nu este respectat de autoritatea contractantă, se va aplica conducătorului unității care nu a efectuat toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului sau persoanei obligate o amendă pe fiecare zi de întârziere, ce constă în 20% din salariul minim lunar pe economie, la cererea părții interesate.

Prin urmare, autoritatea contractantă ca și sunt două autorități administrative. Or, calitatea procesuală presupune că cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are o obligație corelativă respectivului drept.

Interesul pentru atacarea deciziei aparținea celorlalți participanți la procedura de achiziție publică și nu autorității contractante care trebuia să joace rolul de arbitru și să nu se transforme în avocatul unui candidat, ducând astfel la apariția unui conflict de interese și manifestând o concurență neloială.

În cea de-a doua apărare s-a susținut că cererea contestatoarei este rămasă fără obiect, având în vedere că aceasta solicită "admiterea plângerii și modificarea deciziei în sensul respingerii plângerii formulate de SC Consult SRL" deși însăși contestatoarea a declarat oferta intimatei câștigătoare, luând în acest fel o decizie proprie care-i aparține în procedura de atribuire.

Atâta vreme cât contestatoarea în calitate de autoritate contractantă a luat decizia de a stabili rezultatul procedurii de atribuire prin stabilirea unei oferte câștigătoare, această decizie reprezintă un act administrativ propriu, (ulterior deciziei ) care trebuie respectat de către contestatoare și care a produs deja efecte și le va produce și în continuare.

În susținerea celor invocate prin întâmpinare s-au depus: adresa nr. 2788/21.12.2009 și adresa nr.2803/28.12.2009, raportul de atribuire a contractului de achiziție publică către SC Consult SRL.

La data de 20.01.2010 operatorul economic 2025, a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea petentei Consiliul al comunei.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că operatorul economic a participat la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "Proiectare construire sediu primărie comuna, județul D".

În consecință s-a susținut că intervenienta înțelege să susțină apărările autorității contactante în sensul că termenul de 7 zile de realizare este un termen rezonabil, aprecierile pur subiective ale contestatoarei Consult, reluate de privind durata de realizare fiind nefondate.

Termenul de 7 zile se susține și prin faptul că 2025 are experiența similară, realizând numeroase astfel de proiecte, dispunând de personal de specialitate.

De asemenea, s-a susținut că ulterior publicării în a anunțului de participare, intervenienta a realizat deja studierea amplasamentului, demarând procedurile de efectuare a măsurătorilor topografice și de sondare a solului, în vederea susținerii cu profesionalism și seriozitate a ofertei depuse.

Cu privire la susținerea referitoare la faptul ca ofertantul desemnat câștigător nu dispune de un inginer proiectant pentru specialitatea rezistență, s-a arătat că este nefondată deoarece intervenienta a depus întocmai documentele solicitate prin fisa de date a achiziției, unde, pentru dovedirea experienței similare și a existentei personalului de specialitate, se prevedea depunerea de contracte, recomandări si procese verbale, respectiv, diplome și -uri din care reiese experiența în proiectare a personalului de specialitate, ceea ce s-a și depus.

Pe de altă parte, calificarea proiectantului de specialitate se poate verifica, fiind menționat în lista publicată pe internet la ASOCIAȚIA CONSTRUCTORI STRUCTURI, calificarea acestuia fiind astfel făcută publică și putând fi verificată foarte ușor.

Astfel, în mod corect autoritatea contractanta a constatat depunerea de către SC. 2025 tuturor documentelor solicitate.

S-a mai arătat și că a absolvit facultatea de Construcții, secția Drumuri și poduri, așa cum corect a reținut, dar are și atestat profesional pentru specialitatea rezistenta.

Prin urmare în cauza nu operează dispozițiile art. 36, alin 1, lit. b din HG925/2006.

S-a solicitat admiterea cererii de intervenție și a plângerii formulate de autoritatea contractantă.

În drept, s-au invocat disp. art. 49 alin. 3 solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă conf. art. 242. pct. 2,.

La cererea de intervenție s-a anexat copie a paginii de internet de unde rezultă calificarea d-lui, membru al Asociației Constructori de Structuri, si copia legitimației acestuia.

În prealabil asupra excepției lipsei calității procesuale active a autorității contractante în promovarea plângerii, excepție invocată prin întâmpinarea formulată în cauză, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată dat fiind faptul că, așa cum precizează art. 271 și următoarele din OUG 34/2006 cu modificările ulterioare, procedura în fața Consiliului este una contencioasă (contradictorie) care se poartă între operatorul economic contestator și autoritatea contractantă în calitate de intimată, ce are calitate procesuală pasivă în soluționarea contestației.

Din acest punct de vedere procedura în fața consiliului nu derogă de la dreptul comun ce reglementează în principal procedura contencioasă și numai pe cale de excepție procedura necontenciasă ce are o aplicabilitate restrânsă la cazurile expres prevăzute de lege (art. 331 cod procedură civilă) în principal atunci când nu se urmărește a se stabili unui drept potrivnic față de o altă persoană, ceea ce evident nu este cazul în procedura analizată.

că în etapa procesuală a contestației, ce se desfășoară în fața unui organ administrativ-jurisdicțional () autoritatea contractantă nu poate avea calitate procesuală activă deoarece aceasta ar însemna să își conteste propriile acte, ceea ce este în mod vădit lipsit de interes.

În etapa procesuală a plângerii însă, ce reprezintă o cale de atac împotriva deciziei Consiliului pronunțată în soluționarea contestației (art. 283 și următoarele din OUG 34/2006), asimilată recursului, autoritatea contractantă, intimată în fața Consiliului, are drept și interes de a formula plângere atunci când soluția Consiliului, îi este defavorabilă în sensul că anulează actele întocmite de aceasta.

Din acest punct de vedere nu poate fi acceptată paralela între poziția Consiliului, autoritate administrativ jurisdicțională ce soluționează contestația și poziția autorității contractante, parte în soluționarea contestației.

Pe fondul plângerii formulate în cauză Curtea reține că prin soluția pronunțată în soluționarea contestației Consiliul și-a depășit competența, respectiv atribuțiile sale delimitate prin art. 278 alin. 2 din OUG 34/2006, potrivit căruia, prin soluția pronunțată, poate anula în tot sau în parte actul atacat, obliga autoritatea contractantă să emită un act, sau poate dispune orice măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire, însă nu poate stabili oferta câștigătoare (art. 200 din OUG 34/2006), atribuție a autorității contractante, ceea ce conduce și la știrbirea dreptului autorității contractante de a accepta oferta câștigătoare (art. 3 lit. a din OUG 34/2006).

În speță, Consiliul dispunând continuarea procedurii de atribuire prin întocmirea unui nou raport al procedurii în care se va consemna respingerea ofertei SC 2025 SRL ca inacceptabilă, în condițiile în care la procedură au participat doi operatori economici în calitate de ofertanți, a pus autoritatea contractantă în mod automat în situația de a declara câștigător al procedurii de achiziție publică pe cel de-al doilea ofertant și implicit de a accepta oferta acestuia.

Și din acest punct de vedere, apărarea intimatei în sensul că după pronunțarea deciziei, autoritatea contractantă a comunicat intimatei prin adresa nr. 2788/21/12.2009 că oferta acesteia a fost acceptată fiind considerată câștigătoare cu prețul de 70.000 lei fără TVA, invitându-o la data de 15.01.2010 ora 11 la sediul Primăriei pentru semnarea contractului de achiziție publică nu poate conduce la ideea lipsei de interes a autorității contractante în promovarea plângerii, în condițiile în care potrivit art. 280 alin. 1 din OUG 34/2006, deciziile consiliului sunt executorii, iar adresa mai sus arătată nu constituie astfel o executare voluntară a deciziei Consiliului, ci tocmai expresia respectării de către autoritatea contractantă a caracterului executoriu al deciziei.

Referitor la fondul contestației Curtea reține că, Consiliul a prezentat în adoptarea deciziei luate o motivare neconvingătoare și contradictorie pornind de la prezumția că ofertantul desemnat câștigător nu poate realiza lucrarea în durata de realizare precizată de 7 zile, respectiv 1 zi pentru studierea amplasamentului, 2 zile elaborare studiu de fezabilitate și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor, 3 zile pentru elaborarea proiectului tehnic, detaliilor de execuție și a documentației aferente obținerii avizelor și autorizațiilor aferente fazei și 1 zi pentru verificarea tehnică a proiectului, ceea ce ar duce la ideea neconformității ofertei, potrivit art. 36 alin. 2 lit. a din HG 925/2006, pentru ca la final să concluzioneze că oferta desemnată câștigătoare este inacceptabilă datorită neîndeplinirii de către ofertantul câștigător a cerințelor de calificare potrivit art. 36 alin. 1 lit. b din HG 925/2006

Referitor la neconformitatea ofertei 2025 se contată că și Consiliul a reținut că în susținerea termenului de realizare a lucrării ofertantul declarat câștigător a prezentat explicații în sensul că anterior depunerii ofertelor, odată cu vizitarea amplasamentului a efectuat măsurători topografice și de sondare a solului, obținând informațiile necesare întocmirii studiului de fezabilitate. Mai mult, există declarație privind vizitarea amplasamentului, înregistrată la sediul autorității contractante sub nr. 2388/20.12.2009.

De asemenea, operatorul economic desemnat câștigător a prezentat în cadrul ofertei, prin propunerea tehnică și graficul de execuție detaliat, dovada posibilității încadrării în termenul ofertat. Se are în vedere în acest sens și că ofertantul desemnat câștigător, în cadrul ofertei tehnice depuse a arătat faptul că activitățile necesare realizării studiului de fezabilitate vor fi îndeplinite de către persoane diferite.

Aceste justificări, ale termenului de realizare propus de 2025 trebuiau avute în vedere de Consiliu, iar nu înlăturate cu argumentarea că termenul propus nu poate fi justificat decât prin deținerea anterioară a unui proiect-tip pentru soluția propusă.]

Referitor la caracterul inacceptabil al ofertei operatorului economic desemnat câștigător de către autoritatea contractantă vor fi reținute ca deplin justificate și dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei susținerile intervenientei în sensul că d-l, reținut și de Consiliu ca făcând parte din personalul ofertantului deși a absolvit facultatea de Construcții, secția Drumuri și poduri, are și atestat profesional pentru specialitatea rezistență, calificarea acestuia fiind menționată și în lista publicată pe internet la ASOCIAȚIA CONSTRUCTORI STRUCTURI și fiind astfel făcută publică.

Ca urmare, pentru considerentele mai sus precizate, și potrivit art. 285 alin. 1 lit. d din OUG 34/2006 cu modificările ulterioare va admite plângerea formulată de autoritatea contractantă și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC 2025 SRL în interesul petentei și va modifica în tot decizia în sensul că va respinge contestația formulată de intimata SC SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite plângerea formulată de petentul Consiliul al com., cu sediul în com., nr. 75, jud. D și cererea de intervenție accesorie formulată de SC 2025 SRL, cu sediul în C,-, jud. D,

Modifică în tot decizia nr. 6807/C3/7626 din 09.12.2009 în sensul că respinge contestația formulată de SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. jud.

2 ex.

01 Februarie 2010

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 212/2010. Curtea de Apel Craiova