Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 212/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu achiziții publice -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.212

Ședința publică din 11 februarie 2010

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria

Grefier - -

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenta SC Expert Cont SRL - prin administrator din comuna, sat,-, județul I, împotrivaDeciziei nr. 7036/C6/8379,8380,8381,8426 din 16 decembrie 2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, intimată fiind autoritatea contractantă Consiliul Județean

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru intimat, lipsă fiind petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că a fost achitată taxa judiciară de timbru stabilită prin rezoluție, că a fost depusă documentația de la B și că reprezentanta intimatului a depus delegație, întâmpinare și documentație.

Instanța, constatând plângerea legal timbrată și în stare de judecată, a dat cuvântul părții prezente.

Consilier juridic pentru intimat a arătat că oferta petentei a fost declarată neconformă potrivit art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006 cu modificările ulterioare, motivat de faptul că petenta a prezentat informații neconcludente legate de perioada de timp alocată pentru întocmirea rapoartelor de audit și necesarul de personal alocat pentru verificarea fiecărei cereri de rambursare, că autoritatea contractantă a solicitat clarificări și că oferta petentei a fost respinsă deoarece explicațiile prezentate în clarificările transmise, nu sunt concludente, în sensul că au fost modificate elemente componente ale ofertelor financiare depuse, dând naștere la neconcordanțe. În ceea ce privește timpul alocat pentru elaborarea fiecărui raport aferent cererilor de rambursare apar neconcordanțe inițial fiind alocat un termen de 10 zile lucrătoarea pentru fiecare cerere de rambursare, iar ulterior fiind prevăzute alte intervale de timp, respectiv46,5 ore, adică 5,8 zile pentru lotul 1 și 28 ore, adică 14 zile pentru lotul 2, că graficele de timp din ofertă prevăd numărul de zile calendaristice pentru execuție, din același tabel rezultând 10 zile lucrătoare, iar în contestații este folosită expresia timp estimat ceea ce nu este tot una cu timp efectiv. referitor la personalul alocat pentru verificarea fiecărei cereri de rambursare, sun neconcordanțe, în cadrul clarificărilor recurenta indicând oad oua persoană pe care însă, nu a indicat-o în ofertă, nefiind depuse de altfel lista persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului și nici Cv-urile acestor persoane. A arătat că oferta petentei a fost respinsă ca neconformă, în temeiul art.26 alin. 2 lit. a din HG 925/2006 întrucât s-a constatat că oferta SC Expert Cont SRL nu a respectat, cu privire la planul de lucru, modelul de contract prezentat în cadrul Ghidului Solicitantului din Programul regional 2007-2013, prezentând un Plan de lucru care face referire la proiecte de natură socio-umană finanțate prin programele PHARE. Pentru motivele indicate și dezvoltate pe larg în întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii și menținerea deciziei B ca fiind legală și temeinică.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra plângerii de față, constată:

Prin plângerea înregistrată cu nr- la Curtea de Apel Suceava, contestatorul SC Expert Cont SRL, cu sediul în, județul I, a solicitat anularea deciziei nr. 7036/C6/8379,8380,8381,8426 din 16 decembrie 2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, arătând că prin această hotărâre sunt contrazise deciziile nr.5277/C6/5777, 5848, 5884 din 5.10.2009 și nr. 6173/C6/7322,7327 din 12.11.2009, decizii emise de aceeași instituție și pe baza aceluiași temei juridic, respectiv art. 36 alin. 2 lit. a din nr.OG 34/2006, astfel încât în cauză este dată autoritatea de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, contestatorul reia criticile formulate prin contestația depusă la, arătând în esență următoarele: prin adresa nr. 13941/26.11.2009, autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire potrivit căruia oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 79 din nr.HG 925/2006.

Raportat la prevederile art. 79 din nr.HG 925/2006 invocate de autoritatea contractantă, contestatoarea precizează că a răspuns solicitărilor de clarificări, depunând în cadrul ofertei formularul 12I și lista cu personalul tehnic responsabil cu îndeplinirea contractului.

Totodată, se susține că autoritatea contractantă nu a solicitat nominalizarea tuturor membrilor echipei de audit, ci doar persoanei responsabile cu îndeplinirea contractului, iar contractul de muncă însoțit de cartea de muncă a fost solicitată doar pentru auditorul responsabil cu îndeplinirea contractului.

În ce privește justificarea prețului, contestatorul precizează că a prezentat o serie de argumente în acest sens.

Referitor la contractul de muncă al persoanei responsabile cu îndeplinirea contractului, contestatorul susține că acesta dovedește calitatea de angajat al societății, orice modificare a contractului făcându-se cu acordul părților.

În susținerea celor afirmate contestatorul precizează că a fost depus și formularul "Declarație de disponibilitate și exclusivitate", de către doamna.

Față de prevederile art. 36 alin. 2 lit. a din nr.HG 925/2006, contestatoarea face următoarele precizări:

au fost elaborate în conformitate cu prevederile documentației de atribuire nr. 81604/06.07.2009 și respectă dispozițiile art. 46 alin. 1 din nr.OUG 34/2006.

depuse de SC Expert Cont SRL pentru loturile 1 și sunt admisibile, deoarece au respectat cerințele minime de calificare potrivit anexei 1 a procesului-verbal nr. 8614/23.07.2009.

depuse de SC Expert Cont SRL pentru loturile 1 și 2 sunt conforme, întrucât au respectat cerințele caietului de sarcini, conțin rapoartele de audit detaliate ce vor fi elaborate de auditor pe întreaga perioadă de derulare a contractului conform 4400 și sunt însoțite de graficul de prestare ce corespunde cu Anexa III.

De asemenea, se susține că autoritatea contractantă nu a definit specificațiile tehnice din caietul de sarcini, potrivit art. 35 din nr.OUG 34/2006 și nu a prezentat o descriere obiectivă a serviciului solicitat astfel încât să corespundă necesității autorității contractante.

Contestatorul precizează că societatea sa a prezentat planul de lucru care a cuprins și rapoarte de audit detaliate, în conformitate cu standardele internaționale de audit adoptate de ca membru cu drepturi depline, respectiv Standardul Internațional pentru servicii conexe 4400, cât și metodologia de desfășurare a auditului reglementat de standardul 4400.

De altfel, contestatorul susține că, potrivit deciziilor nr. 5277/C6/57777, 5848, 5884 din 5.10.2009 și nr. 6173/C6/7322, 7327 din 12.11.2009, Consiliul a reținut că respingerea ofertei în temeiul art. 36 din nr.HG 925/2006 este nefondată.

Analizând contestația, Curtea o găsește neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din decizia contestată, din analiza raportului procedurii de atribuire nr. 13938/26.11.2009 și a fișelor de evaluare nr. 11.1 și 11.2, rezultă că ofertele depuse de SC Expert Cont SRL au fost respinse ca neconforme, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 79 din nr.HG 925/2006 cu modificările ulterioare.

au fost considerate neconforme, potrivit art. 79 alin. 1 din nr.HG 925/2006 cu modificările ulterioare, avându-se în vedere faptul că SC Expert Cont SRL a prezentat, prin adresa nr. 400/19.11.2009, informații neconcludente legate de perioada de timp alocată pentru întocmirea rapoartelor de audit și necesarul de personal alocat pentru verificarea fiecărei cereri de rambursare.

Din analiza adresei nr. 400/19.11.2009, rezultă că aceasta reprezintă răspunsul contestatorului la adresa nr. 13658/18.11.2009 prin care se solicita, de către autoritatea contractantă, depunerea contractului de muncă, cu viza ITM, însoțită de copia cărții de muncă a d-nei, precum și fundamentarea detaliată a ofertei de preț pentru fiecare din cele două loturi.

Verificând justificările prezentate de contestator, Consiliul a reținut ca întemeiate cele consemnate de autoritatea contractantă în fișele de evaluare nr. 11.1 și 11.2 cu privire la neconcordanțele dintre graficul de timp pentru îndeplinirea sarcinilor, depus în cadrul ofertei financiare și justificările contestatoarei, în sensul că în conținutul graficului de timp se vorbește despre un termen estimat de 10 zile lucrătoare pentru fiecare cerere de rambursare, iar în justificări sunt prezentate alte intervale de timp, respectiv 46,5 ore adică 5,8 zile, în cazul lotului 1 și 28 de ore adică 14 zile, în cazul lotului 2, obligația contestatoarei fiind aceea de a justifica prețurile prin raportare la termenele indicate în ofertă.

De asemenea, se rețin a fi întemeiate și cele consemnate de autoritatea contractantă în ceea ce privește personalul alocat pentru verificarea fiecărei cereri de rambursare, contestatoarea indicând în cadrul justificărilor, oad oua persoană pe care, însă, nu a indicat-o și în cadrul ofertei.

Susținerile SC Expert Cont SRL conform cărora autoritatea contractantă nu a solicitat nominalizarea tuturor membrilor echipei de audit, nu au fost reținute față de conținutul cap.4.2."Informații privind personalul angajat și cadrele de conducere" din fișa de date a achiziției, unde se prevede, pe de o parte, obligația ofertanților de a completa formularul 12I în care sunt evidențiate 2 rubrici, respectiv personal angajat și personal de conducere, precum și de a depune cv-urile acestor persoane, iar pe de altă parte, se prevede că în cazul în care ofertantul nu are personal angajat se vor prezenta contracte de colaborare/asociere etc.

Prin urmare, ofertanții aveau obligația de a indica în cadrul ofertelor toate persoanele implicate în executarea contractului.

În ceea ce privește respingerea ofertelor contestatorului, ca neconforme, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a din nr.HG 925/2006 cu modificările ulterioare, Consiliul a constatat, din analiza ofertelor depuse de contestatoare, că aceasta nu a respectat în ceea ce privește planul de lucru, modelul de contract prezentat în cadrul Ghidului Solicitantului din 2007-2013, respectiv axa prioritară2, domeniul de intervenție 2.1, indicat la cap. 7 "Legislația aplicabilă" din fișa de date a achiziției, aceasta făcând referire la reglementări care nu au fost indicate, decizia autorității contractante de a respinge ofertele contestatoarei, ca neconforme, dovedindu-se a fi una legală.

Analizând răspunsurile date de Consiliu fiecăreia dintre criticile enunțate, Curtea constată că acestea sunt susținute de prescripțiile din caietul de sarcini sau de textele de lege evocate, după cum urmează:

- în ce privește discordanțele dintre graficele de timp depuse în cadrul ofertei și justificările date de contestator, acesta din urmă nu aduce în plângere nici un argument care să înlăture raționamentul autorității contractante și a Consiliului, neconcordanța neavând în consecință o justificare obiectivă.

- în ce privește personalul alocat pentru verificarea fiecărei cereri de rambursare, autoritatea contractantă a reținut corect că în cadrul ofertei a fost indicată o singură persoană, în vreme ce justificările vizează oad oua persoană, obligația indicării tuturor acestor persoane reieșind fără echivoc din fișa de date a achiziției, cap. 4.2. -"Informații privind personalul angajat și cadrele de conducere", care obligă în mod expres la depunerea cv-urilor pentru personalul angajat sau prezentarea de contracte de colaborare/asociere în cazul în care ofertantul nu are personal angajat, condiție în care, declarația de disponibilitate și exclusivitate dată de numita nu poate fi considerată ca acoperind solicitarea sus menționată.

- așa cum reține Consiliul, aspect pe care contestatoarea a omis a-l aminti, declararea, ca neconformă a ofertei a avut în vedere și nerespectarea cerințelor specifice ale caietului de sarcini în ce privește planul de lucru, autoritatea contractantă identificând în adresa contestată în fața, 8 neconcordanțe pe care petenta nu numai că nu le-a putut justifica, dar nu a înțeles să facă vorbire despre ele.

- în ce privește critica referitoare la specificațiile tehnice din cadrul caietului de sarcini, așa cum a arătat și Consiliul, ele au fost analizate și declarate tardive în cadrul deciziei nr. 5277/C6/5777, 5848,5884 din 5.10.2009 (fila 92 verso dosar), decizie care nu a fost contestată de petentă.

În fine, referitor la critica potrivit căreia conformitatea ofertei contestatoarei a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a contestațiilor admise de Consiliu prin deciziile nr. 5277/5.10.2009 și 6173 din 12.11.2009, Curtea o va respinge ca neîntemeiată constatând că prin aceste decizii Consiliul nu a validat ca fiind conformă oferta petentei, ci a anulat raportul procedurii de atribuire nr.10390/31.08.2009 și nr. 12537/22.10.2009 și actele subsecvente acestora, dispunând continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor. Or, neconformitatea ofertei contestatoarei, constatată prin raportul procedurii de atribuire nr. 13938 din 26.11.2009, fiind determinată de prezentarea unor informații neconcludente în raport de adresa de clarificare nr. 13658 din 18.11.2009, constituie o chestiune ulterioară și distinctă de motivele ce au determinat prima respingere a ofertei ca neconformă și ulterior respingerea acesteia ca inadmisibilă, excluzând în consecință, pretinsa autoritate de lucru judecat față de această din urmă decizie.

În consecință, constatând legală și temeinică soluția, Curtea va respinge plângerea ca nefondată, în temeiul art. 285 alin. 4 din nr.OG 34/2006.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC Expert Cont SRL - prin administrator din comuna, sat,-, județul I, împotrivaDeciziei nr. 7036/C6/8379,8380,8381,8426 din 16 decembrie 2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, intimată fiind autoritatea contractantă Consiliul Județean

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

2ex/08.03.2010

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Andrieș Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 212/2010. Curtea de Apel Suceava