Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2606/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2606
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș Eleonora Gheța
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de către contestatoarea SC SRL C-N împotriva Deciziei nr. 2994/ 276 C7/ 3688 din 10 iulie 2009, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 3688/2009, în contradictoriu cu intimatul - autoritate contractantă MUNICIPIUL C-N, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 21 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin decizia nr.2994/276C7/3688 din 10.07.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul art.278 alin.5 din OG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins ca tardivă contestația SC""SRL nr.3329-A/29.06.2009 în contradictoriu cu Municipiul C
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:
Consiliul a fost sesizat cu soluționarea contestației în motivarea căreia s-a arătat în esență că autoritatea contractantă i-a respins în mod nelegal oferta, comisia de evaluarea raportându-se la criterii inexistente în documentația de atribuire. Totodată comisia a reținut că în documentele ofertei SC""SRL nu a declarat existența subcontractanților la lucrare, existență pe care a dedus-o din răspunsul de clarificare nr.2869-A/07.06.2009. În realitate, referirile la "parteneri" din respectivul răspuns de clarificare privesc furnizorii de materiale, iar nu eventuali subcontractanți.
Prin punctul său de vedere nr.-/02.07.2009 asupra contestației, înregistrat la consiliul cu nr.21603/07.07.2009 împreună cu documentele aferente derulării procedurii, autoritatea contractantă solicită și aduce argumente pentru respingerea contestației ca neîntemeiată.
Din examinarea materialului administrat, aflat la dosarul cauzei, consiliul reține că procedura de atribuire utilizată de Primăria mun.C N pentru atribuirea contractului de lucrări "parching suprateran--42, mun.C N, cod --9, este licitația deschisă, valoarea estimată a contractului fiind de 5.550.000 lei, fără TVA, valoare indicată și în anunțul de participare la procedură nr.70564/06.01.2009, publicat în Sistemul Electronic de Publice, la pct.II.2.1. în euro al valorii estimate este de 1.390.977 lei, astfel cum rezultă și din fișa de prezentare transmisă de autoritate Ministerului Finanțelor Publice.
Conform art.278 alin.1 din OG nr.34/2006, consiliu se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de proceduri și de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiat, nu se mai procedează la analizarea pe fond a cauzei.
Trecând la verificarea respectării termenului legal de depunere a contestației, consiliul a constatat că actul atacat (comunicarea privind rezultatul procedurii) a fost primit de SC""SRL la 16.06.2009, după cum indică și ștampila cu nr.de înregistrate aplicată pe comunicare, dată care reprezintă data la care se va raporta termenul legal de depunere a contestației, definit în textul art.2562al.1 lit.b din ordonanța de urgență privind achizițiile publice. Conform acestui text legal, în cazul în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit este mai mică sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2, contestația poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal.
Față de valoarea estimată a contractului, de 1.390.977 euro, fără TVA, consiliul determină că termenul de depunere la consiliu a contestațiilor privind procedura de atribuire este de cel mai mult 5 zile de la data luării la cunoștință de către contestator despre actul apreciat ca nelegal, dată de la care se va calcula termenul de transmitere a contestației înregistrate la consiliu în 01.07.2009. Astfel, socotind termenul conform dispozițiilor procedurale, aplicabile, s-a constatat că acesta era depășit la data depunerii la oficiul poștal a contestației adresate consiliului.
Argumentul adus de contestatoare, precum că în adresa de comunicare a rezultatului autoritatea contractantă a indicat drept termen limită pentru contestare data de 29.06.2009, nu poate fi primit de consiliu, termenul de contestare precizat de autoritate fiind lipsit de relevanță, întrucât este stabilit expres de ordonanță, neputând fi modificat de autoritate, contestatoare, consiliu sau instanță. Așadar termenul de 5 zile nu este lăsat la dispoziția destinatarilor legii, acesta fiind impus de legiuitor. După cum s-a evidențiat și în practica judiciară, termenul de contestare este un termen legal și expres prevăzut de ordonanță, iar indicarea unui termen eronat de către autoritate nu exonerează contestatoarea de obligația legală de a promova în termen calea de atac a contestației. După cum însăși autoritatea contractantă arată în adresa nr.- din 10.07.2009, în care susține tardivitatea contestației, necunoașterea legii nu înlătură obligativitatea respectării ei.
Împotriva acestei decizii, a formulat plângere în termen legal, contestatoarea SC SRL C-N criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea ei, rejudecarea contestației în sensul admiterii acesteia, cu consecința anulării actului nr.12937/448/6.06.2009, emis de autoritatea contractantă Mun.C
De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea autorității contractante mun.C N, la reevaluarea ofertelor, prin raportarea strictă la criteriile de evaluare prevăzute în documentația de atribuire a contractului de lucrări, "parking subteran--42, mun.C N", cod --9, cu data de deschidere a ofertelor 23.02.2009, de către autoritatea contractantă mun.C
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat următoarele:
La data de 13.07.2009, prin adresa d 15258/3688-C7 se comunică decizia d2994/276C7/3688/10.07.2009, prin care se respinge contestația petentei, pe motivul tardivității formulării acesteia raportat la prevederile art.278 alin.5 din OUG nr.34/2006 și anume pentru faptul că aceasta a fost formulată înafara termenului legal de 5 zile prevăzut de art.55 alin.2 din OUG nr.34/2006.
Făcând aplicarea prevederilor art.278 alin.1 din OUG nr.34/2006, nu a mai examinat fondul contestației.
Prin decizia emisă, comisia a refuzat soluționarea pe fond a contestației formulate, invocând tardivitatea acesteia.
Astfel, prin pct.2 din adresa nr.14479/3688-C7/3.07.2009, a solicitat petentei exprimarea poziției sale cu privire la excepția tardivității contestației, poziție care a fost comunicată prin adresa nr.3428-A/06.07.2009.
Deși a invederat faptul că însăși autoritatea contractantă este cea care a indicat termenul final de depunere a contestației ca fiind 29.06.2009, prin decizia emisă se rezumă a considera ca tardivă contestația, motivând că termenele stabilite expres prin OUG nr.34/2006, nu pot fi modificate și arătând faptul că necunoașterea legii nu absolvă petenta de respectarea termenelor prevăzute de lege.
Faptul că autoritatea contractantă a indicat termenul de depunere a contestației, nu prezintă nici o relevanță.
Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă în temeiul prevederilor OUG nr.34/2006, art.3, 33 alin.1 și alin.2 lit.b și gad at petentei SC SRL C-N "instrucțiuni privind data limită care trebuie respectată și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire", precum și "instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac", instrucțiuni pe care aceasta le-a urmat întocmai.
Prevederile textului OUG nr.34/2006, sunt în aceeași măsură exprese și în aceeași măsură nu pot fi modificate de autoritate sau de consiliu, așa cum se precizează în decizia emisă de.
Este evident faptul că obligația autorității de a da instrucțiuni presupune în mod logic că acestea vor fi urmate de destinatarul lor devreme ce dispozițiile legale care tranșează în sarcina autorității obligația de a da instrucțiuni, sunt dispoziții imperative subiectul de drept căruia i se adresează, fiind obligat la respectarea lor.
În speță, ne aflăm în prezența unui caz de nulitate relativă, prevăzută de art.105 alin.2 pr.civ. cu privire la adresa nr.-/448/16.06.2008 pentru motivul indicării incorecte a termenului de depunere a contestației, în felul acesta petenta fiind indusă în eroare și prejudiciată de dreptul de a formula contestația prevăzută de lege și în mod indirect de dreptul de a participa la procedura de achiziție publică.
În consecință, trebuia să considere contestația ca fiind introdusă în termen, deoarece autoritatea contractuală nu se poate prevala de propria culpă în scopul obținerii protecției unui drept.
Un alt argument al contestatoarei vizând fondul procedurii de atribuire a licitației, îl reprezintă faptul că autoritatea contractantă a declarat neconformă oferta SC SRL C-N în temeiul deciziei cu nr.1850/178C7/1984/14.05.2009, act care nu face nici o referire la o posibilă neconformitate a ofertei SC SRL C-
De altfel, potrivit prevederilor OUG nr.34/2006, nu este în competența declararea conformității sau neconformității efectelor.
Comisia de evaluare susține faptul că ofertanta SC SRL C-N nu a declarat subcontractanții doar că prin clarificările comunicate cu adresa nr.2869-A/7.06.2009, a precizat că va lucra cu partenerii consacrați, aceasta reprezentând o modificare a ofertei.
Contestatoarea a precizat faptul că face referire la parteneri în calificările date, au fost menționate în sensul în care prin noțiunea de parteneri se înțeleg furnizori de materiale, structuri și alte componente care se prezintă în stare semifabricată și pentru care acești furnizori efectuează livrarea asistată de operatori.
Autoritatea contractantă a declarat oferta neconformă, datorită faptului că SC SRL C-N nu dispune de electrician, zugrav, vopsitor, instalator, galvanizator, geamgiu etc. Evaluarea ofertelor s-a realizat prin raportarea la criterii inexistente în documentația anunț de organizare și în caietul de sarcini, fapt care a dus la atribuirea ofertei în mod arbitrar.
Comisia de evaluare s-a raportat astfel la criterii care nu au fost stabilite ca cerințe în documentațiile autorității contractuale.
Un alt argument invocat de către contestatoare constă în faptul că desemnarea câștigătorului după soluționarea contestației s-a făcut prin creșterea punctajului acestuia fără nici o motivare cu privire la modificarea contractelor obținute.
Nu în ultimul rând s-a arătat că pretinsa modificare a propunerii publice este inexistentă deoarece articolul de deviz care precizează în documentația de atribuire care sunt caracteristicile lucrării sunt nemodificate.
Or, potrivit art.207 alin.2 din OUG nr.34/2006, autoritatea era obligată să motiveze concret modul în care a fost modificată propunerea făcută.
In toate situațiile de mai sus, autoritatea contractantă și-a încălcat obligația prevăzută la art.207 alin.2 lit.b din OUG nr.34/2006.
Pentru toate aceste motive contestatoarea a solicitat admiterea plângerii sale așa cum a fost formulată.
Intimatul Mun.C N legal citat a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată pentru următoarele motive:
In litigiu de față există o succesiune de legi în timp pentru fiecare secțiune respectiv: contestație, reevaluare, contestație și plângere la instanță, aplicându-se OUG nr.34/2006, cu modificările aduse prin OUG nr.228/2008, aplicabile pentru inițierea procedurii prin publicarea în, prin OUG nr.19/2009 aplicabilă pentru prima contestație cea a SC"N "SA și prin OUG nr.72/2009 aplicabilă pentru ultima contestație cea a SC SRL C-
Această succesiune de legi se aplică în conformitate cu art.III din OUG nr.19/2009, în vigoare la 12.03.2009.
Totodată, această succesiune de legi în timp este cea care a determinat eroarea materială privind menționarea datei până la care poate fi depusă contestația în speță data de 29.06.2009. Explicația are în vedere faptul că s-a luat în considerare atât OUG nr.34/2006, în forma în vigoare la data publicării anunțului de participare, respectiv 6.01.2009, (art.272 era în vigoare), cât și prevederile OUG nr.34/2006 modificată prin OUG nr.19/2009 care prevede la art.37 următoarele: "după art.256/1 se introduce un nou articol, articolul 256/2, cu următorul cuprins:
1. persoana vătămată poate sesiza Consiliul Național De Soluționare A Contestațiilor sau după caz instanța de judecată competentă în vederea anulării actului și/sau recunoașterea dreptului pretins ori a unui interes legitim în termen de: lit.a) 10 zile de la data luării la cunoștință în condițiile prezentei ordonanțe de urgență despre un act al autorității contractante considerat nelegal în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit estimată conform prevederilor cap.II secțiunea a 2-a este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2
lit.b) 5 zile de la data luării la cunoștință în condițiile prezentei ordonanțe de urgență de un act al autorității contractante considerat nelegal în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit estimată conform prevederilor cap.II secțiunea a 2-a, este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2 " fără a mai fi necesară menționarea datei limită pentru depunerea contestației, așa cum este prevăzut în ultima modificare a OUG nr.34/2006 prin OUG nr.72/2009.
Trebuie avut în vedere faptul că prevederea din OUG nr.34/2006, modificată la data introducerii contestației de către SC SRL C-N respectiv 29.06.2009, de la art.207 alin.2 lit.D conform cărora autoritatea contractantă trebuie să menționeze "data limită până la care au dreptul de a depune contestație", este lipsită de relevanță pentru că în momentul transmiterii comunicării rezultatului ce se dorește a fi contestat, autoritatea contractantă nu poate cunoaște data la care ofertantul ia cunoștință de înscris.
Așa cum într-o hotărâre judecătorească se precizează posibilitatea exercitării căii de atac într-un anumit termen de la data comunicării fără a se menționa data limită, tot astfel în cazul contestării actului de către ofertant autoritatea nu poate cunoaște anticipat data la care înscrisul a ajuns la cunoștința acestuia.
Autoritatea contractantă a respectat prevederile art.33 din OUG nr.34/2006 modificată, făcând precizarea asupra utilizării căilor de atac atât în anunțul de participare la licitație cu nr.70564/06.01.2009, secțiunea VI.4.2 cât și în comunicarea rezultatelor procedurii cu nr.89742/29.04.2009 respectiv -/16.06.2009. S-a precizat de asemenea faptul că actul poate fi contestat în condițiile OUG nr.34/2006 modificată.
Deși pe parcursul acestei proceduri s-au succedat trei acte normative de modificare a OUG nr.34/2006, termenul de contestare a procedurilor a căror valoare estimată este sub pragul de 5.000.000 Euro, pentru contracte de lucrări (execuție parking), a rămas același 5 zile de la data luării la cunoștință a actului care se dorește a fi contestat.
In acest sens, este corectă susținerea consiliului din decizia contestată prin care acesta arată "termenul de contestare precizat de autoritate fiind lipsit de relevanță întrucât el este stabilit expres prin ordonanță, neputând fi modificat (prelungit ori redus) de autoritate, contestatoare, consiliul sau instanțăiar indicarea unui termen eronat de către autoritate nu exonerează contestatoarea de obligația legală de a promova în termen calea de atac a contestației.
În ceea ce privește invocarea nulității relative a actului de comunicare a rezultatului procedurii pentru motivul indicării incorecte a termenului de repunere a contestației intimatul a arătat că fiind vorba de un act emis de o autoritate publică, comunicarea rezultatului procedurii îmbracă forma unui act administrativ.
Toate condițiile de valabilitate ale acestui act au fost respectate (emiterea de către organul competent în exercitarea legii, efectele actului să fie pentru viitor, comunicarea printr-un înscris) eroarea materială indicată neputând fi responsabilă de o eventuală nulitate relativă deoarece această sancțiune presupune o încălcare a condițiilor de valabilitate ale înscrisului.
Totuși, un act nu poate fi anulabil doar pentru o eroare materială, nepricinuindu-se nici o leziune persoanei interesate.
Așa cum autoritatea nu-și poate invoca propria culpă în stabilirea unei date greșite, nici reclamanta nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a obține o derogare de la efectele unui termen de decădere (termenul de 5 zile prevăzut de art.256/2 din OUG nr.34/2006, fiind un termen de exercitare a unei căi de atac stabilit prin lege imperativ fără posibibilitate de suspendare, întrerupere și repunere în termen).
SC SRL C-N a avut posibilitatea de a verifica termenul de contestare a actului, prin simpla consultare a anunțului de participare la licitație.
Prin analogie, intimatul a arătat faptul că art.261 pct.7 pr.civ. statuează asupra faptului că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă calea de atac și termenul în care se poate exercita.
În doctrină, asupra acestei prevederi s-au consemnat următoarele "lipsa acestei mențiuni sau indicarea greșită a căii de atac ori a termenului de exercitare nu-i poate conferi părții un drept pe care nu-l are, după cum nu-l poate nici suprima.căci calea de atac este un beneficiu al legii iar nu un drept acordat de instanță".
Mai mult, intimatul consideră că este aplicabil principiul "nemo ignorare legem censetur" conform căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, astfel încât se impune respingerea plângerii depuse de către SC SRL C-
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr.34/2006 modificată, HG nr.925/2006 modificată, art.304/1 și urm. pr.civ.
Analizând plângerea formulată, prin prisma dispozițiilor legale menționate, Curtea reține următoarele:
În procedura de atribuire prin licitație publică a contractului de execuție al str.- nr.38-42 C N, după deschiderea ofertelor la data de 23.02.2009, prin raportul procedurii cu nr.89742/448/29.04.2009, autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta de preț a SC SRL C-
SC N SA C N, a formulat contestație la data de 30.04.2009, înregistrată la sub nr.11489/4.05.2009.
Prin decizia nr.1850/178C7/194/14.05.2009, a admis contestația obligând autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei.
La data de 16.06.2009, prin adresa nr.12971/448/16.06.2009, autoritatea contractantă a declarat câștigător al licitației SC" N"SA comunicând petentei SC SRL C-N că oferta sa a fost declarată neconformă și pe cale de consecință a fost respinsă, indicând acesteia ca dată limită pentru formularea și depunerea contestației data de 29.06.2009.
La data de 29.06.2009, petenta a înaintat către contestația cu nr.3329-A/29.06.2009, înregistrată sub nr.20600/01.07.2001 solicitând anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarată neconformă și obligarea autorității la reevaluare a ofertelor prin raportare strictă la criteriile de evaluare prevăzute în documentația de atribuire.
Prin decizia nr.2994/276C7/3688 din 10.07.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul art.278 alin.5 din OG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins ca tardivă contestația SC "" SRL nr.3329-A/29.06.2009 în contradictoriu cu Municipiul C
Problema de drept care se impune a fi dezbătută în prezenta cauză vizează posibilitatea derogării de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea contestației împotriva rezultatului unei licitații în condițiile în care autoritatea contractantă stabilește ea însăși un alt termen și îl comunică părții.
Potrivit art. 206 si urm. din OUG 34/2006:
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a informa operatorii economici implicați în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecției, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziție dinamic, la rezultatul concursului de soluții ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire și eventuala inițiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris și cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200
(2) Comunicarea prin care se transmite informarea prevazuta la alin. (1) se transmite si prin fax sau prin mijloace electronice.
ART. 207
(2) In cadrul comunicarii prevazute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a informa ofertantii/candidatii care au fost respinsi sau a caror oferta nu a fost declarata castigatoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, dupa cum urmeaza:
d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuți la lit. a)-c), data-limită până la care au dreptul de a depune contestație, avându-se în vedere prevederile art. 256^2 alin. (1).
Pe de altă parte, potrivit rt. 256^2 din același act normativ:
(1) Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau, după caz, instanța judecătorească competentă în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, despre un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor cap. II secțiunea a 2-a, este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);
b) 5 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor cap. II secțiunea a 2-a, este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2).
Dincolo de maniera echivocă în care legiuitorul a înteles să statueze asupra procedurii achizițiilor publice ( în toate fazele acesteia ), instanța este nevoită să accepte ideea acreditată de către cu privire la legalitatea termenelor prevăzute de OUG 34/2006.
In acest sens, este corectă susținerea consiliului din decizia contestată prin care acesta arată că "termenul de contestare precizat de autoritate fiind lipsit de relevanță întrucât el este stabilit expres prin ordonanță, neputând fi modificat (prelungit ori redus) de autoritate, contestatoare, consiliul sau instanțăiar indicarea unui termen eronat de către autoritate nu exonerează contestatoarea de obligația legală de a promova în termen calea de atac a contestației,
Autoritatea contractantă, în temeiul prevederilor OUG nr.34/2006, art.3, 33 alin.1 și alin.2 lit.b și gad at petentei SC SRL C-N "instrucțiuni privind data limită care trebuie respectată și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire", precum și "instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac", instrucțiuni pe care aceasta le-a urmat întocmai doar că, în mod surprinzător, aceste, instrucțiuni, erau eronate.
Fără a putea aprecia asupra formei de vinovăție a reprezentanților autorității contractante, conduita acestora a avut efecte neîndoielnic vătămătoare asupra contestatoarei, aspectele invocate în fața Consiliului nemaiputând fi luate in discuție datorită tardivității formulării lor.
Dispozițiile legale ar trebui să se caracterizeze prin claritate, stabilitate și previzibilitate iar informațiile ( îndrumările ) primite de la autorități ar trebui să se bucure de prezumția de exactitate pentru a asigura echilibrul necesar în societate vis-a vis de justițiabili.
Revenind la datele speței, termenul procedural reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se îndeplinească un act de procedură.
Astfel, termenul pentru exercitarea unei căi de atac este un termen legal, imperativ și absolut nerespectarea lui atrăgând decăderea, în condițiile art. 103 alin 1 Cod proced. civilă.
Curtea apreciază că termenele prevăzute de art. 256 ind. 2 din OUG 34/2006 sunt termene de decădere, exercitarea căilor de atac cu nerespectarea lor atrăgând, cu titlu de sancțiune, respingerea lor ca tardive.
Ținând seama de limitele valorice prevăzute de art. 55 din OUG 34/2006, contestația trebuia formulată de către petentă în 5 zile de la comunicarea rezultatului licitației.
Consiliul a constatat că actul atacat (comunicarea privind rezultatul procedurii) a fost primit de SC""SRL la 16.06.2009, după cum indică și ștampila cu nr.de înregistrate aplicată pe comunicare, dată care reprezintă data la care se va raporta termenul legal de depunere a contestației, definit în textul art.2562al.1 lit.b din ordonanța de urgență privind achizițiile publice.
Conform acestui text legal, în cazul în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit este mai mică sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2, contestația poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal.
Față de valoarea estimată a contractului, de 1.390.977 euro, fără TVA, consiliul a determinat în mod just că termenul de depunere la consiliu a contestațiilor privind procedura de atribuire este de cel mai mult 5 zile de la data luării la cunoștință de către contestator despre actul apreciat ca nelegal, dată de la care se va calcula termenul de transmitere a contestației înregistrate la consiliu în 01.07.2009.
Astfel, socotind termenul conform dispozițiilor procedurale, aplicabile, s-a constatat că acesta era depășit la data depunerii la oficiul poștal a contestației adresate consiliului.
Intr-adevăr, necunoașterea legii nu înlătură obligativitatea respectării ei, motiv pentru care apărările formulate de către petentă în fața instanței de judecată apar ca neîntemeiate, urmând a fi respinse.
Urmare a soluționării cauzei de raportat la excepția tardivității formulării contestației, aspectele de fond nu se mai impun a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petiționara SC SRL C-N împotriva Deciziei nr. 2994/276 C7/3688/10.07.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor privind și pe MUNICIPIUL C-
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MH/MB
4.11.2009
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Eleonora Gheța