Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- DECIZIE Nr. 294/2009

Ședința publică de la data de 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia

Grefier -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C: B, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Comunei împotriva deciziei civile nr. 828 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru contestatoarea B, avocat, iar pentru intimat, d-l, primar al comunei

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru contestatoare, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată întrucât sunt îndeplinite condițiile art.318 Cod procedură civilă, hotărârea contestată fiind pronunțată în urma analizei eronate a probelor administrate în cauză. Astfel s-a dovedit cu documentele depuse la dosar, că cele două contestații adresate de contestatoare Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și autorităților contractante, au fost exercitate în termen legal și că recurenta și-a justificat interesul legitim în cauză. Mai susține că în raport de situația de fapt și prevederile legale, aceste contestații trebuiau analizate pe fond și nu respinse pe excepție. În concluzie, solicită admiterea contestației conform art.318 Cod procedură civilă și anularea deciziei contestate. Nu cere cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului având cuvântul solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Depune concluzii scrise.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

-deliberând-

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, contestatoarea LBa formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 828/11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, în temeiul art. 318 Cod procedură civilă.

În motivarea contestației se arată că atât Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și instanța de recurs au aplicat și interpretat greșit prevederile legale în materie, decizia pronunțată fiind netemeinică și nelegală. Astfel, s-a apreciat în mod greșit că inadmisibilă contestația nr. 1498/03 octombrie 2008. Data limită pentru deschiderea ofertelor a fost 06 octombrie 2008 ora 12,00, dată până la care trebuia depusă contestația în conformitate cu prevederile art. 272 alin. 5 din nr.OUG 34/2006.

Contestația nr. 1498/03 octombrie 2008 a fost trimisă printr-o firmă de curierat, concomitent către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și către autoritatea contractantă.

Având în vedere că la autoritatea contractantă a fost depusă contestația la data de 06 octombrie 2008, ora 810, cu atât mai mult această contestație a fost transmisă către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor înainte de data limită pentru deschiderea ofertelor. Prin urmare, susține contestatoarea, că excepția inadmisibilității trebuia respinsă și trebuia soluționată cauza pe fond, mai ales că legea nu prevede obligativitatea contestatorului de face dovada în fața autorității contractante a comunicării contestației către

În ceea ce privește contestația nr. 1522/07 octombrie 2008, având ca obiect anularea procesului verbal de deschidere ofertelor nr. 4570/06 octombrie 2008, în mod netemeinic și nelegal s-a dispus respingerea contestației ca fiind lipsită de interes. Consideră că este direct interesată, iar prejudiciul constă în pierderea contractului în valoare de 17.560.000 lei.

Curtea, analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 828/11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- a fost respinsă plângerea formulată de petenta LBî mpotriva deciziei civile nr. 5080/C3/4600 - 4808 din 04 noiembrie 2008 pronunțată de pentru următoarele considerente:

Contestația nr. 1498/03 octombrie 2008, formulată de Laf ost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că, potrivit art. 272 al. 5 din nr.OUG 34/2006, "contestația care se referă la prevederile documentației de atribuire poate fi depusă numai până la data stabilită pentru depunerea ofertelor.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține că, potrivit anunțului de participare publicat în (nr. 63012/05 septembrie 2008), data limită de depunere a ofertelor a fost 06 octombrie 2008, ora 1200, iar contestatoarea a transmis contestația nr. 1498/03 octombrie 2008 către Consiliu în data de 06 octombrie 2008, pe nota de transport nefiind precizată ora de transmitere a documentului.

Deși i s-au solicitat contestatoarei dovezi din care să rezulte ora transmiterii contestației către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, aceste dovezi nu au fost depuse.

Consiliul a stabilit că, întrucât contestația nu i-a fost înaintată în condițiile expuse de art. 272 alin. (5) din nr.OUG 34/2006, nu a intervenit măsura suspendării procedurii, în conformitate cu prevederile art. 277 al. l din același act normativ.

Petenta a susținut că argumentația Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este contradictorie, în sensul că, deși a reținut că nu se impunea suspendarea procedurii de atribuire pentru argumentele sus-enunțate, atunci când motivează soluția de respingere a excepției nulității contestației, consiliul arată că autoritatea contractului avea obligația de a suspenda procedura.

Este adevărat că decizia Consiliului este argumentată în modul sus-arătat, dar acest aspect nu îi conferă caracterul contradictoriu invocat de petentă.

Consiliul a apreciat în mod corect că, atâta vreme cât a fost formulată prima contestație, autoritatea contractantă avea obligația legală de a suspenda procedura.

Această obligație a fost stabilită însă teoretic, numai analizând cauza din perspectiva înregistrării contestației la autoritatea contractantă.

Însă, obligația de suspendare a procedurii de atribuire a fost analizată în continuare din perspectiva promovării contestației în condițiile art. 272 al. (5) din nr.OUG 34/2006.

Din acest punct de vedere, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a apreciat în mod corect, că petenta nu a făcut dovada că a depus contestația înainte de expirarea termenului prevăzut de art. 272 al. (5).

Deși petenta a susținut că a transmis contestația la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor concomitent cu depunerea ei la autoritatea contractantă (respectiv pe 06 octombrie 2008, ora 800) acest aspect nu a fost probat.

Formularul de transmitere a contestației prin curier conține o rubrică specială pentru ora transmiterii, rubrică ce nu a fost completată, deși petenta trebuia să manifeste diligență sub acest aspect.

Procesul - verbal de predare - primire nr. 4545/06 octombrie 2008, ora 810(invocat de petentă) dovedește transmiterea contestației către autoritatea contractantă, nu și către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Prevederile art. 271 al. 2 din ordonanță, pe care le invocă petenta, se referă la transmiterea contestației, ca dispoziție generală și nu au incidență în cauză.

În speță, însă, sunt aplicabile dispozițiile art. 272 al. (5),care stabilesc provederi de excepție pentru contestațiile ce vizează documentația de atribuire.

Ca urmare, curtea constată că excepția de inadmisibilitate contestației nr. 1498/03 octombrie 2008 a fost reținută corect și legal de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

În ce privește contestația nr. 1522/07 octombrie 2008, a reținut că aceasta este lipsită de interes, întrucât contestatoarea nu a depus o ofertă, motiv pentru care nu poate fi considerată "persoană vătămată", în sensul prevederilor art. 255 alin. (3) din nr.OUG 34/2006.

Potrivit art. 255 al. 3 "prin persoană care se consideră vătămată se înțelege orice persoană care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:

are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică pentru a cărui atribuire se aplică prevederile prezentei ordonanțe;

a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice".

În condițiile în care nu a depus o ofertă în cauză, chiar dacă acest lucru este o consecință a respingerii primei contestații, petenta nu poate fi considerată "persoană vătămată", în sensul prevederilor legale citate (sub aspectul ambelor condiții prevăzute de textul citat).

Contestatoarea a invocat ca temei al contestației în anulare art. 318 Cod procedură civilă care are următorul conținut:

"Hotărârea instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestația când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându- numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare".

Analizând motivele invocate în contestație Curtea constată că acestea nu se încadrează în nici una din situațiile vizate de dispoziția legală invocată. Textul de lege vizează greșeli materiale, de fapt, involuntare, în legătură cu aspectele formale ale recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale. Ori, contestatoarea, în motivele contestației, invocă greșeli de apreciere a probelor, susținând că în condițiile în care la autoritatea contractantă contestația a fost înregistrată la data de 06 octombrie 2008 ora 810și contestația transmisă la. a ajuns înainte de termenul limită.

Criticile referitoare la modul de soluționare celei de-a doua contestații vizează fondul cauzei și exced cadrului contestației în anulare.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatoareaLîmpotriva deciziei civile nr. 828 din 11.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,de la27 martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

tehnored. 2 ex.

24 aprilie 2009

Președinte:Maria Violeta Chiriac
Judecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Bacau