Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZI A NR. 295
Ședința publică din data de 19 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de petenta - -, cu sediul în comuna Tunari, Calea nr. 74 - 4 3. 90 județul I și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru din B,- - 3.90 sectorul 3, împotriva Deciziei nr. 23/C5/6210/07.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimataDistribuție Muntenia Nord -,cu sediul în P,- județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitatea petentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 februarie 2009.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- recurenta - - a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 23/C5/6210/7.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Distribuție Muntenia Nord -,decizie pronunțată în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică de furnizare lacăte și chei .
S-a solicitat, în raport de prevederile art. 284 din nr.OUG 34/2006, să se dispună suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea plângerii.
Recurenta a susținut că Consiliul Național de Solutionare a Contestațiilor a asimilat, în mod greșit, produselelacăte și chei cu echipamentele de producție, concluzionând că ofertantul declarat câștigător deține certificările necesare pentru producerea și comercializarea produselor respective.
Recurenta a susținut că Consiliul Național de Solutionare a Contestațiilor a interpretat, în mod greșit, prevederile Legii nr. 319/2006 și pe cele ale nr.HG 1048/2006-elaborată în aplicarea prevederilor art. 51 din Legea 319/2006, deoarece,
din definiția dată echipamentului individual de protecție reiese că orice echipament individual de protecție este destinat pentru protecția salariatului împotriva riscurilor și nu pentru protecția unor obiective, instalații, etc.
Din simplul fapt că echipamentul de protecție este individual și pus la dispoziția salariatului pentru a fi purtat, rezultă că un dispozitiv menit să asigure integritatea și siguranța unui obiectiv nu intră în sfera de reglementare Legii nr. 319/2006.
În concluzie, recurenta apreciază că atribuirea contractului de achizitie publică s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece ofertantul câștigător nu deține certificările cerute de autoritatea contractantă, astfel că solicită desființarea deciziei pronunțată de și pe fond, admiterea contestației.
Intimata - de Distribuție a Energiei Electrice Distribuție Muntenia - formulat întâmpinare prin care solicită respingerea, ca netemeinică, a plângerii.
Examinând decizia pronunțată de Consiliul Național de Solutionare a Contestațiilor prin prisma criticilor formulate și a dispozitiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 23/C5/6210/07.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Solutionare a Contestațiilor a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de societatea -recurentă împotriva procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică lacăte și chei .
Obiectul contestației l-a constituit faptul că autoritatea contractantă nu putea desemna câștigătoare oferta unei societăți care, în opinia contestatoarei nu poate fi producătorul produselor solicitate în caietul de sarcini, argumentând că unic producător este - SRL, iar ofertantul declarat câștigător putea participa la licitație doar în baza unei autorizări din partea acestei societăți, autorizare care nu a fost prezentată.
Din actele transmise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reiese că acesta a verificat susținerile contestatoarei referitoare la neîndeplinirea de către operatorul economic declarat câștigător a cerinței referitoare la certificatele necesare pentru producerea și comercializarea produselor respective și a constatat că sunt neîntemeiate.
Astfel, la dosarul licitației au fost depuse documente din care rezultă că societatea declarată câștigătoare depus dovada faptului că are în obiectul de activitate, fabricarea altor articole din metal cod - 2875.
Autorizația de livrare cerută la cap. VI.5. nu a fost necesară întrucât firma SRL (declarată câștigătoare) s-a prezentat la licitație ca producător.
În conformitate cu fișa de date a achiziției Cap VI: criterii de calificare, aceeași societate, declarată câștigătoare, a depus declarație pe propria răspundere privind efectivele medii anuale ale personalului angajat și al cadrelor de conducere de care dispune ofertantul, o altă declarație privind utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice de care dispune ofertantul pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului.
S-a mai arătat că, potrivit ofertei tehnice pentru produsele solicitate în caietul de sarcini, exista un acord de fabricație între firma SRL M C și - SRL Reghin.
Prin urmare, contrar susținerilor contestatoarei-recurente, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a constatat că - SRL Reghin a depus, în cadrul ofertei, atât documentul cu nr. 14/5.03.2008 intitulat acord de fabricare încheiat între - SRL și - SRL, în cuprinsul căruia searată că prin prezenta ne dăm acceptul și punem la dispozitie planul de operații pentru fabricarea lacătelor de concepție proprie tip pe o perioadă de un an de la data semnării prezentei, societății SRL, cât și certificatul nr. 465/11.01.2006 prin care se certifică sistemul de management al calității pentru SRL pentru domeniul proiectarea, fabricarea și comercializarea de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru protecție și lucru și comercializarea echipamentelor pentru protecție .
Cererea de suspendare nu a mai fost susținută astfel încât instanța nu s-a mai pronunțat asupra sa.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca temeinică și legală decizia pronunțată de
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de petenta - -, cu sediul în comuna Tunari, Calea nr. 74 - 4 3. 90 județul I și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru din B,- - 3. 90 sectorul 3, împotriva Deciziei nr. 23/C5/6210/07.01.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimataDistribuție Muntenia Nord -,cu sediul în P,- județul P, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red MP
dact MC
3 ex/3.03.3009
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu