Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 3124/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3124
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 24 iunie 2009 privind plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA DE FORMATĂ DIN SC -, SC -, SC ȘI SC - împotriva deciziei nr. 1980/C8/1637,1665 din 21 mai 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a adresei nr.2137/07.04.2009 privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii, în contradictoriu cu intimata COMPLEXUL
La apelul nominal au lipsit părțile.
Dezbaterile din data de 24 iunie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Prin Decizia nr.1980/C8/1637, 1665 din 21.05.2009 a au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate de SC""- și SC"X", în contradictoriu cu COMPLEXUL, fiind menținută decizia de anulare a procedurii emisă de autoritatea contractantă.
În motivare s-a reținut că din contestațiile celor două societăți rezultă că au fost formulate critici ce vizează aspecte legate de nelegalitatea Raportului procedurii elaborat sub nr.11633/07.04.2009 și a adreselor nr.2139/07.04.2009 și nr.2140/07.04.2009.
Așa cum a reținut instanța în cadrul Deciziei nr.2212/29.10.2008, emisă de Curtea de APEL CRAIOVA rămasă definitivă și irevocabilă, la întocmirea documentației de atribuire, autoritatea contractantă a săvârșit erori care sunt de natură a conduce la o plată dublă. Prin formularea plângerii, Curtea de APEL CRAIOVAa fost investită să se pronunțe asupra faptului dacă "oferta petentei SC X" pentru lotul nr.1 îndeplinește condițiile legale, deoarece caietul de sarcini a fost astfel conceput încât pozițiile 100 - 104 din Anexa nr.2 constituie repere care aparțin aceluiași mecanism".
Consiliul, în cadrul Deciziei nr.1135/C8/596, 606 din data de 20.03.2009 a reținut faptul că potrivit prevederilor art.95 alin.2 din HG nr.925/2006 "în cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini prevalează prevederile caietului de sarcini".
Analizând motivele care stau la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire, prevăzută în Raportul procedurii nr.11633/07.04.2009, Consiliul a reținut următoarele:
- prin adresa nr./10.04.2009, SC - Câmpina, urmare a adresei nr.5520/10.04.2009 a SC - - asociat în cadrul Asociației de prestatori formată din: SC" -, SC a răspuns următoarele: "prin prezenta răspundem solicitării dvs nr.5520/10.04.2009 și vă informăm că reductorul dublu melcat 2 M-560-0 are prevăzute în vederea etanșării: Canale de 6x3 (mm) pentru șnur de nitrilic de 0 5 (mm) la planul de separație al semicarcaselor de la reductorul principal; s-a menționat că nu se vor executa canale pentru inele "0" la capacele laterale și la planul de separație a carcasei reductorului de intrare;
- potrivit actului de comunicare a rezultatului procedurii nr.2140/07.04.2009, printre motivele declarării ofertei SC" ca fiind neconformă sunt:
"în anexa nr.2 - piese de schimb noi pentru reparație schimbă denumirea unor poziții schimbând esențial semnificația acestora, constituindu-se în ofertă alternativă, -, prezentând neconcordanțe la poz.10, 59, 62, 63, 80, 85, 87 și 88";
"același lucru se regăsește și în anexa nr.3 - de schimb recondiționate pentru reparație: poz.7, respectiv nr.8";
"toate aceste modificări sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractantă, deoarece pentru piesele de schimb noi se oferă unele poziții incomplete (ex. Anexa 2, poz.10, 59, 62, 63, 80, 85 etc), iar pentru altele se solicită punerea la dispoziție a unor elemente ale subansamblului respectiv de către autoritatea contractantă (poz.53, etc.) nu sunt în mod evident avantajoase pentru autoritatea contractantă".
Față de aceste aspecte și ținând cont de prevederile art.35 din OUG 34/2006, Consiliul a constatat că SC" Energetic "- a săvârșit erori în modalitatea în care a elaborat caietul de sarcini, care astfel nu corespunde întocmai necesităților sale, deoarece așa cum a constatat Curtea de APEL CRAIOVA unele poziții au fost dublate, încălcându-se principiile consacrate de art.2 alin.1 lit.d din OUG 34/2006, iar altele nu au fost descrise în mod obiectiv și clar, în așa manieră încât să corespundă necesităților sale, astfel încât orice operator economic să poată depune o ofertă conformă solicitărilor sale.
Chiar dacă, potrivit opiniei contestatorilor în cauză, ofertele depuse în cadrul procedurii ar fi conforme, din toate documentele aflate la dosarul cauzei reiese că ele nu răspund necesităților autorității contractante, datorită erorilor existente în cadrul documentației de atribuire, astfel cum s-a antemenționat.
sau modificarea documentației în conformitate cu necesitățile reale ale SC" Energetic "- implică depunerea unor noi oferte și astfel inițierea unei noi proceduri.
Împotriva acestei decizii au formulat plângere SC""- - lider de asociație, SC" -, SC și SC""- B, solicitând anularea Deciziei nr.1980/C8/1637, 1665/21.05.2009 și a adresei nr.2137/07.04.2009, privind comunicarea rezultatului procedurii și implicit a Raportului procedurii și totodată obligarea autorității contractante de a emite un nou Raport al procedurii pentru lotul nr.1, având ca obiect "Reparație mecanică anuală 1400x30/7, COD --9, prin care oferta depusă de petente să fie declarată admisibilă și conformă, potrivit adresei nr.2079/06.05.2009.
În motivare s-a arătat că, prin adresa nr.2079/06.05.2008, asociația reprezentată de SC""- i s-a comunicat rezultatul procedurii, oferta acesteia fiind câștigătoare, iar în urma respingerii contestațiilor de către a fost încheiat acordul cadru nr.472/20.06.2008 și contractul subsecvent nr.473/20.06.2008.
Deoarece Curtea de APEL CRAIOVA, prin Decizia nr.2213 /29.10.2008 a admis plângerea SC"X" - a fost reluată procedura pentru lotul nr.1, când s-a hotărât anularea procedurii și reluarea acesteia. Prin Decizia nr.1135/C8/596/606/20.03.2009 a admis contestația petentei și a obligat autoritatea contractantă, în termen de 12 zile, la emiterea unui nou Raport al procedurii și la comunicarea noului rezultat.
La reluare, s-a hotărât din nou anularea procedurii, autoritatea contractantă SC" Energetic "- comunicând rezultatul prin adresa nr.2139/07.04.2009.
Contestând și acest rezultat, a respins cererea Asociației SC""-, decizie împotriva căreia s-a formulat plângerea de față, susținându-se în motivare că, prin probatoriul efectuat în fața s-a dovedit că motivele autorității contractante referitoare la neconformitatea ofertei sale cu prevederile caietului de sarcini sunt neîntemeiate; că nu a reținut în niciuna din deciziile anterioare că ar exista erori în caietul de sarcini sau că propunerea tehnică și oferta financiară ale Asociației nu concordă cu prevederile documentației de atribuire și nici autoritatea contractantă nu a invocat niciodată faptul că în caietul de sarcini sunt erori; că, după declararea drept câștigătoare a ofertei Asociației SC""- au fost încheiate acord cadru și contract subsecvent, iar până în prezent nici acordul cadru, nici adresa nr.2079/2008 nu au fost anulate; că motivarea este nesusținută de probe, în sensul documentelor care să susțină de ce oferta petentei este neconformă și care sunt erorile din documentația de atribuire și că, pe durata derulării contractului subsecvent, autoritatea contractantă nu a invocat interese afectate, Asociatia îndeplinindu-și sarcinile conform cerințelor cuprinse în caietul de sarcini.
În drept au fost invocate dispozițiile art.255-285 din OUG nr.34/2006 modificată.
La dosar au fost depuse, în copie: Decizia contestată, scrisoarea nr.2139/07.04.2009, Decizia nr.2452/C-/09.06.2008,adresa nr.2079/06.05.2008, Decizia nr.2213/2008 a Curții de APEL CRAIOVA, acordul cadru nr.472/2008, contract subsecvent nr.473/2008, adresa nr.803/09.02.2009, Decizia nr.1135/C8/596/606/20.03.2009, adresa nr.13083/27.04.2009, "punct de vedere", proces verbal din ședința de deschidere a ofertelor din 28.03.2008, fișa de date a achiziției, caietul de sarcini, acord de asociere, oferta tehnică, oferta economică.
La 18.06.2009, autoritatea contractantă SC" Energetic "- a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, apreciind decizia legală și temeinică.
La dosar a fost anexat dosarul nr.1637/2009 al:
Analizând cauza, Curtea apreciază plângerea nefondată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.2213/29 octombrie 2008, Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis plângerea formulată împotriva Deciziei nr.2452/C- din 9 iunie 2008 și a fost modificată în sensul că a fost admisă contestația SC "X" în parte, au fost anulate în parte adresele nr.2081/06.05.2008 și nr.2113/07.05.2008 și raportul procedurii nr. 13813/06.05.2008 cu privire la lotul nr.1, reținându-se în motivare faptul că, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, autoritatea contractantă a săvârșit o serie de erori la întocmirea caietului de sarcini.
În baza acestei decizii, a rezultatelor expertizei și a reanalizării ofertelor, SC" Energetic "- a decis anularea procedurii și reluarea acesteia pentru lotul nr.1, contestația societăților implicate la această soluție fiind respinsă în cele din urmă de prin Decizia nr.1980/C8/1637, 1665 din 21.05.2009.
Prima critică a petentei se referă la faptul că nu s-a dovedit de către autoritatea contractantă și nici nu a motivat, în ce constă neconformitatea ofertei Asociației SC""- cu caietul de sarcini.
Această critică este nefondată, deoarece, așa cum s-a arătat, erorile caietului de sarcini au fost constatate prin raportul de expertiză întocmit în Dosar nr- al Curții de APEL CRAIOVA, iar neconformitatea ofertelor a fost motivată de prin înscrisurile aflate la dosar și evidențiate de autoritatea contractantă în Raportul procedurii nr.1633/07.04.2009 și în punctul de vedere depus la filele ---. Cu această ocazie au fost detaliate ofertele financiare apreciate ca nesatisfăcând cerințele caietului de sarcini pentru piesele cu frecvență mare de reparație, prețul pieselor de schimb recondiționate fiind mai mare sau aproape de prețurile pieselor noi de același tip, pentru piesele cu frecvența de reparație redusă, în scenariile de reparații sunt prezentate prețuri mult mai mici decât cele de pe piață.
Toate aceste motive au determinat soluția autorității contractante și a, avându-se în vedere și principiile consacrate de art.2 alin.1 din OUG nr.34/2006, ofertele depuse nerăspunzând necesităților autorități contractante.
O a doua critică a petentelor se referă la faptul că deciziile anterioare ale pronunțate în cauză nu fac referire la faptul că autoritatea contractantă a săvârșit erori în modalitatea în care a elaborat caietul de sarcini sau că propunerea tehnică și oferta financiară nu sunt în concordanță cu prevederile documentației de atribuire.
Și această critică este nefondată, deoarece cele două decizii ale erau anterioare constatării erorilor de către Curtea de APEL CRAIOVA, respectiv prin ele nu s-a antamat această problemă. De asemenea, neconcordanța ofertei cu documentația de atribuire a fost observată după constatarea prin aceeași hotărâre a Curții de APEL CRAIOVA, a erorilor cuprinse în caietul de sarcini.
Tocmai pentru că aceste erori au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească în urma efectuării unui raport de expertiză, de-abia la 29 octombrie 2008 făcut ca anterior comunicării acestei soluții autoritatea contractantă să nu aibă cunoștință de respectivele erori și să nu le invoce.
Cât privește faptul că au fost încheiate atât acordul cadru, cât și contractul subsecvent în baza adresei nr.2079/06.05.2008, care nu au fost anulate, nu are relevanță, ele fiind înscrisuri ulterioare depunerii ofertelor, soarta lor depinzând de valabilitatea procedurii ce a stat la baza încheierii acestora.
Petenta nu a invocat motive contrare celor reținute de autoritatea contractantă în motivarea deciziei de anulare a procedurii, iar aspectele considerate ca nerăspunzând necesităților autorității contractante au fost detaliate și în punctul de vedere depus la dosar, așa cum s-a arătat anterior, fără ca Asociația condusă de SC""- să fi explicat în vreun fel aspectele apreciate ca necorespunzând intereselor SC " Energetic "-.
Ultima critică, referitoare la lipsa invocării de către autoritatea contractantă a unor interese afectate pe durata derulării contractului subsecvent este nerelevantă, deoarece faptul că nu s-au ivit situații practice, dezavantajoase în primele 6 luni de executare a contractului, nu implică posibilitatea ivirii unor astfel de situații ulterior.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că Decizia este legală și temeinică, urmând a fi respinsă plângerea petentelor ASOCIAȚIA DE FORMATĂ DIN SC -, SC -, SC ȘI SC -, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petentele ASOCIAȚIA DE FORMATĂ DIN SC -, SC -, SC ȘI SC -, împotriva deciziei nr. 1980/C8/1637, 1665 din 21 mai 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a adresei nr.2137/07.04.2009 privind comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii, în contradictoriu cu intimata COMPLEXUL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/29.06.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie