Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 315

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Lupea Judecător

- - - - Președinte Secție

- - - - Judecător

Grefier: -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul Consiliul Local, împotriva deciziei nr. 56/5C- din data de 09 ianuarie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

La apelul nominal s-au prezentat petentul Consiliul Local reprezentat de avocat și intimata SC T SRL prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care:

Avocat pentru petentul Consiliul Local depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri și chitanța nr. -/12.02.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar 0,15 lei.

Avocat pentru intimata SC T SRL depune la dosarul cauzei întâmpinare.

Avocat solicită introducerea în cauză, în calitate de parte, a.

Avocat lasă la aprecierea instanței.

Curtea respinge cererea de introducere în cauză.

Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:

Avocat pentru petentul Consiliul Local precizează că a respins excepția tardivității formulării contestației de către SC T SRL. Arată că petentul a comunicat rezultatul procedurii de atribuire către SC T SRL prin faxul Consiliului Local, din care rezultă că faxul a fost recepționat de către intimata SC T SRL în aceeași dată. Solicită admiterea plângerii și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii contestației formulate de SC T SRL ca tardiv formulată.

Avocat pentru intimata SC T SRL solicită respingerea plângerii, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Precizează că termenul de formulare a contestației împotriva actului autorității contractante este de 10 zile și că soluția adoptată de privind termenul în care se poate formula contestația este legală.

Mai arată că încheierea contractului cu firma declarată câștigătoare este rezultatul aplicării abuzive normelor legale, deoarece s-a încheiat înainte de a se pronunța.

Avocat susține că data încheierii contractului este anterioară datei la care se face dovada comunicării copiei contestației.

CURTEA:

Asupra plângerii de față;

Prin plângerea înregistrată la această C, petentul Consiliul Local al comunei a solicitat anularea Deciziei nr.56/5C-, în contradictoriu cu SC T SRL.

În motivarea plângerii s-a arătat că, prin decizia a cărei anulare se cere, a admis în parte contestația formulată de SC T SRL, dispunând anularea raportului procedurii și refacerea acestuia în termen de 12 zile, și că greșit s-a respins excepția tardivității contestației.

În susținerea plângerii, petentul a precizat că a comunicat rezultatul procedurii de atribuire către ofertantul SC" T SRL cu adresa nr.3353/14.11.2007, transmisă prin fax în aceeași dată și că se impunea înlăturarea susținerii contestatoarei privind înregistrarea faxului pe data de 16.11.2007, orele 03,44, deoarece nu se putea transmite fax la ora respectivă, în instituție nefiind nici un funcționar, așa încât este evident că faxul respectiv era setat incorect.

A precizat petentul că s-a înregistrat contestația la 22.11.2007 la, astfel încât contestația este tardivă și greșit a respins această excepție.

Petentul a susținut că SC T SRL nu a înaintat autorității contractante, Consiliul Local, copia contestației, motiv pentru care procedura de atribuire nu a fost suspendată de drept.

La dosar s-a depus: decizia, solicitându-se înaintarea și atașarea dosarului cauzei de la.

Intimata SC T SRL a formulat întâmpinare, precizând că valoarea estimată a contractului, publicată în anunțul de participare, este peste pragul valoric de 250.000 euro, prevăzut de art.124 lit.c din OUG 34/2006 și că în baza art.272 alin.2 din OUG 34/2006, termenul de contestație este, în cazul respectiv, de 10 zile, așa încât contestația a fost depusă în termen, indiferent de la ce dată se începe calculul acestui termen.

Examinând plângerea, probele administrate în cauză și legislația aplicabilă în materie, Curtea reține următoarele:

Consiliul Local al Comunei a organizat procedura de achiziție publică, licitație deschisă, pentru contractul de realizare de podețe în satele comunei pentru legarea la rețeaua de drumuri publice comunale și județene, Județul

Anunțul de participare a fost înregistrat în sistem electronic pe pagina corespunzătoare licitațiilor, sub numărul 35337/08.10.2007.

Valoarea estimată a contractului a fost de peste 2.200.000 RON, ceea ce înseamnă un prag valoric de peste 600.000 euro.

Din anunțul de participare, se constată că tipul procedurii este acela de licitație deschisă.

Autoritatea contractantă a declarat câștigător al procedurii firma SC" "SRL.

Împotriva comunicării rezultatului procedurii, SC" "SRL a formulat contestație la.

În cursul soluționării contestației, autoritatea contractantă a invocat tardivitatea formulării acesteia.

Prin decizia nr.56/5C-, a admis contestația formulată de SC" T SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Consiliul Local și a dispus anularea raportului procedurii, refacerea acestuia în termen de 12 zile, prin aplicarea algoritmului de calcul prevăzut în fișa de date a achiziției.

Împotriva soluției, s-a formulat plângere de către autoritatea contractantă, arătându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității contestației.

Pentru a verifica dacă SC T SRL a formulat plângerea în termenul legal împotriva soluției adoptate de autoritatea contractantă, se vor face în continuare precizările necesare, rezultate din aplicarea prevederilor legale care guvernează materia achizițiilor publice, respectiv OUG 34/2006

În Capitolul IX Secțiunea a din OUG 34/2006 R este reglementată procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Astfel, contestația poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire și împotriva oricărui act al autorității contractante.

În continuare, în cuprinsul articolului 272 alin.3 este reglementat termenul în care poate fi depusă contestația împotriva actului autorității contractante considerat nelegal.

Termenul de contestare al actului autorității contractante, apreciat ca nelegal, este de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, în situația în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2 și de 5 zile când valoarea estimată a contractului este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.2.

În speța de față, valoarea estimată a contractului este mai mică decât cea prevăzută la articolul 55 alin.2, respectiv fiind sub 5.000.000 euro, prag valoric stabilit pentru contractele de lucrări.

În această situație, termenul de contestare este de 5 zile, și nu de 10 zile, termen care este prevăzut în art.272 alin.2, pentru contractele a căror valoare este mai mare decât pragurile valorice cuprinse în art.55 alin.2.

Curtea precizează că art.55 alin.2 prevede mai multe praguri valorice, în funcție de natura contractului, respectiv praguri diferite pentru contractele de furnizare sau de servicii și contractele de lucrări sau în raport de autoritatea contractantă, contractul ce urma să fie încheiat în cauza prezentă fiind contract de lucrări.

Dată fiind valoarea acestuia, de sub 5.000.000 euro, termenul de contestare este cel prevăzut de art.272 alin.3, respectiv 5 zile de la data luării la cunoștință a actului considerat nelegal.

Curtea mai precizează că la soluționarea cauzei se au în vedere dispozițiile art.272 din OG 34/2006, cu modificarea adusă prin OUG 94/2007.

Termenul de 10 zile și respectiv 5 zile prevăzut în forma precedentă a articolului 272 se raporta la pragurile valorice prevăzute de art.124 din Ordonanță, însă, în redactarea actuală, textul nu face trimitere la prevederile art.124, ci numai la prevederile art.55 alin.2.

La soluționarea cauzei, se aplică forma actuală a textului, deoarece la data întocmirii anunțului de participare, precum și la data desfășurării procedurii, textul art.272 era deja modificat prin OUG 94/2007, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.676/4.10.2007, așa încât intrarea în vigoare a avut loc, în baza art.78 din Constituția României, la data de 7.10.2007.

Art.124 din OUG 34/2006 prevedea într-adevăr alte praguri valorice, respectiv pentru contractul de lucrări, pragul maxim fiind de 250.000 euro.

Precizăm că, în ceea ce privește pragul valoric, se aplică prevederile ar.55 alin.2, indiferent de forma procedurii aleasă de autoritatea contractantă: licitație, cerere de ofertă, licitație deschisă, etc.

În forma actuală a OUG 34/2006 R art.124 reglementează pragurile valorice, numai cu privire la dreptul autorității contractante de a aplica procedura cererii de oferte, iar trimiterea cuprinsă în art.272 alin.2 și 3, la prevederile art.55 alin.2 se referă la orice formă de achiziție, termenul de contestare se stabilește în raport de valorile prevăzute la art.55.alin 2.

Așa cum s-a arătat și mai sus, întrucât în speță s-a procedat la licitație pentru încheierea unui contract de lucrări, cu o valoare care se situează sub pragul valoric prevăzut de art.55 alin.2,pentru cazul contractelor de lucrări, termenul de contestare este de 5 zile, termenul de 10 zile aplicându-se în cazul contractelor cu o valoare mai mare sau egală cu 5.000.000 euro.

În speță, comunicarea s-a efectuat la data de 14 noiembrie 2007, prin adresa nr.3353.

Se are în vedere această dată de comunicare, deoarece chiar în adresa nr.1380/15.11.2007, contestatoare T SRL face vorbire despre adresa 3353/14.11.2007.

Dacă nu s-ar fi comunicat prin fax adresa 3353, la data de 14.11.2007, ar fi fost imposibil ca la 15.11.2007 să se formuleze un punct de vedere al ofertantului, o solicitare a acestuia de a se reveni asupra procedurii.

Așadar,la calculul termenului pentru introducerea contestației se are în vedere data de 14.11.2007.

Ținând seama de faptul că trebuia formulată contestația în termen de 5 zile, înseamnă că la data de 20.11.2007 contestația trebuia deja înregistrată la.

Ori, în speța de față, contestația a fost înregistrată la la data de 21.11.2007, așa cum rezultă din faxul aflat la dosarul cauzei.

Așadar, contestația a fost introdusă peste termenul de 5 zile, motiv pentru care soluția este greșită.

Analizând decizia, Curtea reține că aceasta a respins excepția tardivității formulării contestației, având în vedere, pe de o parte, că nu se face dovada comunicării prin fax la data de 14.11.2007, și că probele administrate ar demonstra înregistrarea la faxul contestatoarei în data de 16.11.2007, ora 03,44, dar că în realitate înregistrarea s-ar fi efectuat la data de 15.11.2007, sub nr.1430.

Aceasta reprezintă o eroare evidentă de interpretare a probelor cauzei, deoarece la fila 25 I al dosarului aflat la se află adresa nr.1380/15.11.2007, întocmită de SC T SRL către Primăria, din care rezultă expres că la acea dată era deja cunoscută adresa nr.3353/14.11.2007.

Nu se poate aprecia că termenul începe să curgă de la 19.11.2007, deoarece rezultatul procedurii a fost anunțat la 14.11.2007, corespondența ulterioară dintre părți nefiind relevantă sub aspectul procedurii legale și de altfel OUG 34/2006 nu prevede o altă cale decât aceea a contestării la sau a alegerii procedurii prevăzute de Legea 554/2004.

Invocarea în cuprinsul deciziei a prevederilor art.205 alin.1 din OUG 34/2006, privind termenul de așteptare și reținerea dispozițiilor acestui text ca temei al soluției de respingere a excepției tardivității, este irelevantă, deoarece art.205 reglementează o altă situație juridică decât aceea privind termenul de introducere a contestației, textul respectiv făcând parte din secțiunea referitoare la stabilirea ofertei câștigătoare.

Ori în cauză, legiuitorul a prevăzut procedurile de exercitare a căilor de atac, între acestea fiind și contestația în fața, așa încât nu se poate folosi o altă categorie juridică decât aceea expres reglementată în lege.

Referitor la cererea apărătorului petentului, de a fi introdus în cauză, ca parte în litigiu, Curtea precizează că în conformitate cu prevederile art.283 alin.1 teza finală din OUG 34/2006, acest organism cu activitate administrativ jurisdicțională nu are calitate de parte în proces.

Alături de argumentul rezultat expres din textul enunțat, Curtea mai arată că funcționează ca organ administrativ jurisdicțional independent de părțile în litigiu.

Practic, Consiliul funcționează ca o instanță jurisdicțională administrativă, având dreptul de a decide asupra conflictului cu care a fost sesizat.

Consiliul nu este emitent al actului administrativ care se contestă, pentru că emitentul este autoritatea contractantă, în acest sens a se vedea art.25 alin.4 din OUG 34/2006.

Consiliul exercită activitatea de cenzură a actului administrativ emis de autoritatea contractantă, adoptând decizii cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ supus controlului.

Părțile în litigiu sunt autoritatea contractantă, contestatorul și ceilalți participanți la activitatea de achiziție publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite plângerea formulată de petentul Consiliul Local, împotriva deciziei nr. 56/5C- din data de 09 ianuarie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Modifică decizia.

Respinge contestația SC" T "SRL, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

- -

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

- -

JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu

- -

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 13.03.2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Elena Canțăr, Iuliana Rîciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Craiova