Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.337/CA/2009 -

Ședința publică din 4 iunie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana

- - - judecător

- -- grefier

*******

Pe rol fiind soluționarea plângerii în contencios administrativ și fiscal formulată de recurentul petent CONSILIUL LOCAL cu sediul în de,-, jud. S în contradictoriu cu intimataSC" PORTUGALIA - FILIALA Scu sediul în S M, nr.3. jud. S M și intimata SC""SRL cu sediul în localitatea, comuna Supur,-, jud. S împotriva Deciziei nr.654/C6/286 din 17 februarie 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, având ca obiect - achiziții publice -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul petent CONSILIUL LOCAL - consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, în 21 mai 2009 și pentru intimata SC" PORTUGALIA - FILIALA S M - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.562 din 20 mai 2009, emisă de Baroul Maramureș - Cabinet Individual și pentru intimata SC""SRL - consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.-/2004 emisă de societatea intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, plângerea este legal timbrată cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 21 mai 2009, plus 0,15 lei timbru judiciar, petenta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei petentei depune la dosar acordul de asociere solicitat de instanță, acord pe care îl comunică cu ambii reprezentanți ai intimatelor. Învederează că alte cereri nu mai are și solicită cuvântul asupra plângerii formulate.

Reprezentantul intimatei de rând I, solicită petentului recurent să indice numărul volumului în care a fost găsit acest acord de asociere, având în vedere că, a studiat întreg dosarul, iar acest acord nu a fost găsit în nici un volum.

Reprezentantul petentului recurent, învederează instanței că nu poate preciza în care volum al dosarului se găsește acest acord, însă acesta există și drept urmare a fost depus la dosar și comunicat cu ambele intimate.

Instanța, nefiind alte cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra plângerii formulate.

Reprezentantul petentului recurent susține plângerea astfel cum a fost formulată și motivată în scris, solicită admiterea plângerii în sensul modificării în totalitate a deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, în sensul remedierii aspectelor de nelegalitate și netemeinicie, menținerea în totalitate a procesului verbal din 15 ianuarie 2009, respectiv a raportului procedurii de desemnare a ofertei câștigătoare nr.143/22.01.2009 ca fiind temeinic și legal emise. În esență învederează instanței că, constatarea consiliului este netemeinică și nelegală având în vedere că dispozițiile art.190 alin.3 din OUG nr.34/2006 prevăd că, atunci când un grup de operatori economici depun oferta/candidatura comună, capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor membrilor grupului, rezultând astfel că se iau în calcul documentațiile depuse de grupul de operatori economici, neluându-se în calcul ofertantul individual, cu atât mai mult cu cât SC""SRL a ofertat pentru această lucrare în asociere cu SC""SRL. Mai arată că, legiuitorul în dispozițiile art.185 alin.3 din OG nr.34/2006 precizează cert demonstrarea situației economice și financiare, astfel încât nimeni nu poate da interpretare textului de lege, astfel cum în mod greșit a procedat consiliul. De asemenea, mai arată că, consiliul face o confuzie majoră cu privire la cifra de afaceri, respectiv confundă asociațiile, în sensul că, SC""SRL este asociat cu SC" "SRL S M și nu cu SC""SRL, de unde se poate deduce că, chiar dacă ar fi analizat ofertele comune, nu a analizat bine asociațiile. În consecință, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și motivată în scris, fără cheltuieli de judecată.

Intimata SC" PORTUGALIA - Filiala SMd epune la dosar concluzii scrise, pe care le susține, în sensul respingerii plângerii formulate și menținerii ca legale și temeinice a deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, în considerentele deciziei, consiliul a arătat în mod explicit și corect considerentele pentru care a apreciat că cei doi ofertanți SC""SRL și SC" "SRL nu au îndeplinit condițiile de calificare, petentul recurent invocând în plângerea formulată dispozițiile art.186 alin.3, art.190 alin.3 din OG nr.34/2006 și art.16 pct.2 din Legea nr.346/2004. În mod corect arată intimata, s-a apreciat că, afirmația petentului nu poate fi primită, art.3 lit."q" în sensul că din oferta depusă de cele două asociații rezultă o cifră de afaceri anuală mai M de 50%. Mai arată că din documentele de calificare depuse de, rezultă că cifra medie de afaceri este de 1.182.543 lei, iar în ceea ce privește cifra de afaceri a SC" "SRL, aceasta este de 5.320.219 lei, constatându-se astfel că cifra medie de afaceri a este mai mică cu 50% pe ultimii 3 ani, față de valoarea solicitată prin documentația de atribuire. medie de afaceri a unei societăți comerciale reprezintă un indicator financiar propriu al fiecărui operator economic și care reflectă situația de fapt. Apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurentului, potrivit cărora din ofertele depuse de cele două asociații rezultă că au lucrări similare de peste 800.000 euro, dispozițiile art.44 alin.1 coroborat cu art.3 lit."p" din OUG nr.34/2006, trebuind a fi coroborate cu art.34 din HG nr.925/2006.

Intimata SC"" solicită admiterea plângerii formulate de petentul Consiliul Local Supur, fără cheltuieli de judecată. În esență arată că, societatea pe care o reprezintă a participat la licitație prin acordul încheiat și care a fost depus la dosar, îndeplinind condițiile de participare. Decizia consiliul o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală, fiind întemeiată pe dispoziții eronate ale legii, art.3 pct.9 din OUG 34/2006, arată că oferta depusă în comun formează un singur ofertant, iar actele depuse reprezintă de asemenea o singură ofertă, condițiile de participare fiind îndeplinite.

În replică, reprezentantul petentului învederează că, art.3 lit."q" invocate de intimata sunt neavenite, decizia de soluționare a contestației fiind reglementată prin prisma art.44 alin.1 lit."b".

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin decizia nr.654/C6/286 din 17 februarie 2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Baa dmis în parte contestația formulată de SC" PORTUGALIA - Filiala S M, în contradictoriu cu Consiliul Local Supur și a dispus anularea procesului verbal intermediar din data de 15 ianuarie 2009, raportul procedurii nr.143/22.01.2009 și a actelor subsecvente acestora și reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, cu verificarea îndeplinirii de către ofertanți a criteriilor de calificare.

Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind desemnarea ofertei câștigătoare dintre cele care au fost declarate admisibile, respectiv declararea ca neconformă a ofertei declarată câștigătoare.

Pentru a pronunța această decizie, consiliul a reținut următoarele:

Din analiza documentației de atribuire a rezultat că autoritatea contractantă a prevăzut, în anunțul de participare la punctul III.2.2 și fișa de date a achiziției la cap. IV.3.drept criteriu de calificare " dovada că cifra medie anuală de afaceri pe ultimii 3 ani este de cel puțin 3 500 000 euro ".

Verificând documentele de calificare depuse de ofertantul SC SRL, consiliul a constat că, din documentul " Informații generale " rezultă că cifra medie de afaceri anuală este de 1.182.543 lei, respectiv echivalentul a 348.390,83 euro, la un curs stabilit de 1 euro = 3,3943 lei.

S-a mai constat că societatea se încadrează în prevederile Legii nr.346/2004 art.16 alin (2), potrivit cărora " Întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de reduceri cu 50 % pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și garanția de bună execuție, cerute în achizițiile publice de produse, lucrări și servicii ", însă, chiar și în aceste condiții valoarea de 348.390,83 euro a cifrei medii de afaceri anuală pe ultimii 3 ani este mai mică decât 50 % față de valoarea minimă solicitată prin documentația de atribuire, respectiv 3.500.000 euro.

În ceea ce privește SC SRL, ofertant clasat pe locul al doilea, din documentul " Informații generale " rezultă că cifra de afaceri anuală este de 5.320.219 lei, respectiv 1.567.398 euro, la un curs stabilit de 1 euro = 3,3943 lei, societatea încadrându-se în prevederile Legii nr.346/2004 art.16 alin (2), sens în care a depus o declarație, cifra medie de afaceri anuală de 1.567.298 euro reprezentând mai mult de 50% din valoarea solicitată de autoritatea contractantă.

În soluționarea contestației nu au fost reținute susținerile autorității contractante potrivit cărora " din oferta depusă de cele două asociații " rezultă o cifră medie de afaceri anuală mai M de 50 %, raportându-se în soluționare la dispozițiile art.44 alin. (1), coroborat cu art. 3 lit. p) din OUG 34/2006, conform cărora fiecare operator economic din cadrul asocierii trebuie să îndeplinească condițiile de calificare, fiind ofertant în cadrul procedurii de atribuire.

De asemenea nu au fost reținute susținerile mai sus menționate, constatând că cifra medie anuală de afaceri a unei societăți comerciale reprezintă un indicator financiar propriu fiecărui operator economic, care reflectă o situație de fapt, existentă la un anumit moment și nu face parte din categoria de resurse care pot fi transferate sau demonstrate prin cumul. prin cumul a situației economice și financiare se poate realiza în condițiile art.186 alin.(3) din OUG nr.34/2006, numai atunci când cerința ce se solicită a fi îndeplinită se referă la resurse financiare ce vor fi utilizate la executarea contractului, iar nu la indicatori financiari ( exemplu: cifra de afaceri, solvabilitatea patrimonială, lichiditatea generală), fiind reținută ca fondată critica contestatorului.

În ce privește critica referitoare la " îndeplinirea și finalizarea, în ultimii 5 ani,a cel puțin trei contracte care au avut ca obiect prestarea unor servicii similare și care au avut o valoare minimă de 800.000 euro", Consiliul a constatat, din analiza documentelor depuse de societatea declarată câștigătoare, respectiv SC SRL, că aceasta nu face dovada executării a trei contracte care să fi avut ca obiect prestarea unor servicii similare și care să cumuleze valoarea de 800.000 euro, conform cerinței autorității contractante.

Raportat la dispozițiile art. 34 din HG nr.925 /2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora " În cazul în care, în cadrul documentației de atribuire, a fost prevăzută obligația îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgență, comisia de evaluare are obligația verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte ".

Având în vedere cele de mai sus, Consiliul a constatat că SC SRL nu a îndeplinit toate criteriile de calificare solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, astfel că s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 alin. 29 lit. b) din HG nr.925/2006, potrivit cărora " oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații:

- b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare ".

Referitor la critica contestatorului privitoare la termenul de finalizare a lucrărilor indicat de ofertantul câștigător și de ofertantul situat pe locul al doilea, precum și la neconcordanța dintre durata contractului menționată în anunțul de participare și durata acestuia prevăzută în documentația de atribuire, s-au constatat următoarele:

Atât SC SRL cât și SC SRL au oferit un termen de executare a lucrărilor de 36 de luni, iar potrivit anunțului de participare nr.66834/20.10.2008, pct. II.3) " Durata contractului sau termenul pentru finalizare", acesta este " începând de la 01.01.2009 până la 30.09.2011", respectiv 33 de luni, în timp ce potrivit documentației de atribuire, respectiv a notei de la sfârșitul acesteia, " investiția se va derula pe o perioadă de trei ani, conform convenției nr. 2733 din 13.08.2008 (.)", respectiv 36 de luni, fiind astfel îndeplinită obligația privind elaborarea ofertei de către cele două societăți.

Cu privire la critica referitoare la perioada lungă de timp scursă între deschiderea ofertelor și comunicarea rezultatului procedurii, respectiv aproximativ 30 de zile, s-a constatat că actele normative privind achizițiile nu stabilesc în sarcina autorității contractante un termen în care această să fie obligată să efectueze evaluarea ofertelor, singura obligație fiind cea prevăzută de art. 206 alin (1) și anume de a " informa candidații / ofertanții despre deciziile referitoare la atribuirea contractului, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora ".

Cum această obligație care a fost respectată, prin comunicarea rezultatului procedurii în aceeași zi în care a întocmit raportul procedurii, respectiv 29.01.2009, Consiliul a respins ca nefondată această critică a contestatorului.

Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind desemnarea ofertei câștigătoare dintre cele care au fost declarate admisibile precum și cel privind declararea ca neconformă a ofertei câștigătoare, avându-se în vedere dispozițiile art. 72 alin (2) lit. h), i) și j) din HG nr. 925/2006, potrivit cărora printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt acelea de " stabilire ofertelor inacceptabile sau neconforme și a motivelor care au stat la baza încadrării ofertelor respective în această categorie ", " stabilirea ofertelor admisibile", " aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentația de atribuire, și stabilirea ofertei/ ofertelor câștigătoare ", CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR neputându-se substitui atribuțiilor comisiei de evaluare.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere CONSILIUL LOCAL, solicitând admiterea plângerii în sensul modificării în totalitate a Deciziei nr.654/C6/286 din 17.02.2009, pronunțată de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR B, ca fiind netemeinică și nelegală, iar în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate și netemeinicie, menținerea în totalitate a procesului verbal intermediar din data de 15.01.2009, respectiv a Raportului procedurii de desemnare a ofertei câștigătoare nr.143/22.01.2009 ca fiind legal și temeinic emise.

În motivarea plângerii se arată că prin decizia atacată, s-a constatat că cifra medie anuală de afaceri a unei societăți comerciale reprezintă un indicator financiar propriu fiecărui operator economic, care reflectă o situație de fapt, existentă la un anumit moment, precum și că această cifră nu face parte din categoria de resurse care pot fi transferate sau demonstrate prin cumul, numai dacă cerința ce se solicită a fi îndeplinită se referă la resurse financiare care vor fi utilizate la executarea contractului ci nu la indicatori financiari, neluând astfel în considerare susținerile sale.

Referitor la constatarea de către consiliu a faptului că SC SRL are cifra medie anuală de afaceri sub 50 % față de valoarea minimă solicitată prin documentația de atribuire, respectiv 3.500.000 euro, arată că ofertantul SC SRL a depus oferta comună cu SC P SRL, deci în asociere, fapt neluat în considerare de Consiliu, deși la dosar s-a depus acordul de asociere al celor două societăți precum și un act prin care se precizează realizarea în procente a lucrării. Apreciază că în acest context au fost aplicate în mod eronat dispozițiile legale, Consiliul dând o interpretare textului de lege.

Cu privire la îndeplinirea și finalizarea în ultimii 5 ani a cel puțin 3 contracte care să fi avut ca obiect prestarea de servicii similare, cu o valoare minimă de 800.000 euro, Consiliul a constatat că SC SRL nu a făcut dovada în acest sens. Apreciază această constatare ca fiind netemeinică întrucât nu s-a luat în calcul documentația depusă de grupul de operatori economici, astfel cum prevăd dispozițiile art.190 alin.3 din OG nr.34/2006.

Apreciază că se face o confuzie majoră cu privire la cifra de afaceri, respectiv se confundă asociațiile, în sensul că SC SRL este asociat cu SC CONTRUCT SRL S M și nu cu SC P SRL S M, de unde se poate deduce că, chiar dacă s-a analizat ofertele comune, cu certitudine nu s-au analizat bine asociațiile.

Menționează că ofertele depuse de cele două asociații de încadrează în prevederile Legii nr.346/2004, unde la art. 16 pct.2 se prevede " Întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de reduceri cu 50 % pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanție pentru participare și de garanția pentru bună execuție, cerute în achizițiile publice de produse, lucrări și servicii ".

Cele două asociații, respectiv SC SRL - SC P SRL și SC SRL - SC SRL au depus ofertă comună, formând astfel un singur ofertant, fiind îndeplinite dispozițiile art. 9 pct. p din nr.34/2006.

Mai arată că în susținerea precizărilor sale, a solicitat punctul de vedere al

În drept au fost invocate dispozițiile art. 186, art.190, OUG nr.34/2008, art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate în plângere, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

Problema de drept care se ridică în speță, este de a se stabili dacă în situația unei asocieri, în sensul art.44 din OUG nr.34/1006, criteriile de calificare și selecție referitoare la situația economică și financiară, precum și la capacitatea tehnică și/sau profesională, trebuie îndeplinite de fiecare agent economic din cadrul asocierii sau starea economică și capacitățile tehnice ale asociaților, pot fi cumulate, pentru îndeplinirea acestor criterii putând fi avută în vedere situația comună a operatorilor economici care fac parte din asociere.

Potrivit art.44 alin.1 din OUG nr.34/2006" mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatura sau oferta comună, fără a fi obligați să își legalizeze din punct de vedere formal, asocierea".

Conform art.176 din OUG nr.34/2006" autoritatea contractuală are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului,

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art.188 alin.2, lit."f" și alin.3 lit."e".

Criteriul referitor la situația economică și financiară este reglementat în paragraful 4, art.184 - 186 din ordonanța de urgență.

Potrivit art.186 alin.3 din OUG nr.34/2006" atunci când un grup de operatori economic depun oferta/ candidatura comună, situația economică și financiară se demonstrează prin luarea în considerare a tuturor membrilor grupului".

Criteriul referitor la capacitatea tehnică și/sau profesională este reglementat în paragraful 5, art.187 -190 din același act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art.190 alin.3 "atunci când un grup de operatori economici depune oferta / candidatura comună, capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

Din aceste texte de lege rezultă că, atunci când mai mulți operatori economic depun oferta comună atât situația economică și financiară, cât și capacitatea tehnică și profesională, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, deci cumulat fără a fi necesar ca fiecare operator economic din cadrul grupului să îndeplinească în mod separat aceste criterii de calificare și selecție.

Prin urmare, în mod greșit Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Baa preciat că fiecare operator economic din cadrul asocierii trebuie să îndeplinească cele două criterii de calificare.

Susținerea potrivit căreia demonstrarea prin cumul a situație economice și financiare, în condițiile art.186 alin.3 din OUG nr.34/2006 este aplicabilă numai atunci când cerința ce se solicită a fi îndeplinită se referă la resurse financiare ce vor fi utilizate la executarea contractului, iar nu la indicatori financiari, nu poate fi primită de către instanța de recurs, deoarece legea nu face distincție în sensul arătat, referindu-se doar la situația economică și financiară ce poate fi luată în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

Prin urmare, a aprecia că art.186 alin.3 din OUG nr.34/2006 se referă doar la resursele financiare ce vor fi utilizate la executarea contractului, reprezintă o adăugare la lege.

Din motivarea deciziei nr.654/C6/286 din data de 17 februarie 2009, mai rezultă faptul că în mod greșit Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, a reținut că SC""SRL a depus ofertă comună cu SC" "SRL, în loc de SC""SRL, SC" "SRL depunând ofertă comună cu SC""SRL S

Astfel din înscrisurile depuse la dosar rezultă că între intimata SC""SRL și SC""SRL S M, precum și între SC" "SRL și SC""SRL S M, s-au încheiat acorduri de asociere în vederea participării la procedura de atribuire la procedura de achiziție publică"canalizare menajeră și stație de epurare, comuna Supur".

Din analiza documentației de atribuire rezultă că autoritatea contractantă a prevăzut în anunțul de participare, printre criteriile de calificare și selecție, ca cifra medie anuală de afaceri pe ultimii trei ani a ofertanților, să fie de 3.500.000 euro, iar aceștia să facă dovada executării a trei contracte care să fi avut ca obiect, prestarea unor servicii similare și care să cumuleze valoarea de 800.000 euro.

Din actele de la dosar rezultă că cele două asociații au depus Declarație cu privire la încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, astfel că acestea se încadrează în prevederile art.16 pct.2 din Legea nr.346/2004 care prevede că"Întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție, cerute în achizițiile publice de produse, lucrări ori servicii".

Prin urmare, criteriul de calificare referitor la cifra de afaceri poate fi considerat îndeplinit dacă cifra de afaceri cumulată a celor două societăți asociate, este de 50% din 3.500.000, respectiv 1.750.000 euro.

Din documentele de calificare, depuse de SC""SRL și SC""SRL, respectiv din fișa de "informații generale" rezultă că cifra medie anuală de afaceri a SC""SRL este de 1.182.543 lei echivalentul a 348.390, 83 euro la un curs de 1 euro = 3,349 lei, iar SC""SRL a avut o cifră medie anuală de afaceri de 8.725, 773 lei, echivalentul a 2.471.248 euro.

cele două cifre de afaceri ale societăților rezultă că acestea au avut împreună o cifră de afaceri de peste 1.750.000 euro, necesară pentru a îndeplini criteriul de selecție referitor la situația economică și financiară.

De asemenea, tot din documentele de calificare depuse de cele două societăți rezultă că acestea îndeplinesc și criteriul de selecție referitor la experiența similară, făcându-se dovada executării a cel puțin 3 contracte, a căror valoare să fie de minim 800.000 euro.

Îndeplinirea criteriilor de selecție se constată și cu privire la asociația SC" "SRL - SC""SRL S M, pe care instanța nu o va mai analiza în detaliu, având în vedere că nu a fost câștigătoarea licitației.

Față de cele arătate, curtea apreciază că în mod greșit Consiliu Național de Soluționare a Contestațiilor Bac onsiderat că, cele două asociații nu îndeplinesc criteriile de selecție și a anulat procesul verbal intermediar din data de 15.01.2009, raportul procedurii nr.143 din 22.01.2009 și a actelor subsecvente acestora, dispunând reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, cu verificarea îndeplinirii de către ofertanți, a criteriilor de calificare astfel că, în baza art.285 din OUG.34/2006 va admite plângerea formulată de petenta Consiliul Local Supur și va modifica în parte decizia nr.654/C6/286 din 17.02.2009 în sensul că, va respinge contestația formulată de SC" PORTUGALIA - Filiala SM" SRL, menținând restul dispozițiilor deciziei.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

ADMITE ca fondată plângereadeclarată de petentulCONSILIUL LOCALîmpotriva deciziei nr.654/C6/286 din 17 februarie 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, pe care o modifică în parte în sensul că, respinge contestația formulată de SC" PORTUGALIA - FILIALA S M cu sediul în S M, nr.3. având drept obiect anularea procesului verbal intermediar din 15 ianuarie 2009, raportul procedurii nr.143 din 22 ianuarie 2009 și actele subsecvente emise de Consiliul Local Supur.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 4 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud.

- în concept, 02.07.2009

Tehnoredact.--

02.07.2009 / 3 ex.

1 com.______

- B,-, sector 3.

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Oradea