Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 341/CA
Ședința publică din 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta - - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA, împotriva Deciziei nr. 3221/C5/3467 din 17.07.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimații - -. SA, cu sediul în B, sector 3,-, -01 și Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02022, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23.09.2009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.09.2009 și 02.10.2009.
CURTEA:
Asupra plângerii de față:
Prin Decizia nr.3221/C5/3467 din data de 17.07.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, s-a admis contestația formulată de - -. SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE - Unitatea Militară 02022, dispus anularea Raportului procedurii de atribuire nr.E 1536/ 19.06.2009 și a tuturor actelor subsecvente acestuia și întocmirea unui nou Raport de atribuire, cu înlăturarea ofertei neconforme identificată conform celor expuse, în termen de 15 zile și continuarea procedurii de atribuire.
Pentru a pronunța această decizie organul jurisdicțional a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr.19186/ 22.06.2009 formulată de către - -. SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă Ministerul Apărării Naționale Unitatea Militară 02022 în cadrul procedurii de atribuire prin cerere de oferte a contractului de achiziție publică având ca obiect servicii de asigurare de răspundere civilă auto pentru perioada 01.07.2009 - 31.12.2009 s-a contestat rezultatul procedurii de atribuire transmis cu adresa nr. E/545/19.06.2009 și s-a solicitat Consiliului: "admiterea contestației, desființarea Deciziei nr.E /545/19.06.2009 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire și descalificarea ofertei - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA - declarată câștigătoare".
În motivarea contestației, - -. SA arată că prin adresa nr.E/545/19.06.2009 i s-a comunicat că oferta sa " a fost desemnată admisibilă, conformă și corespunzătoare dar nu a fost declarată câștigătoare", oferta - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA a fost declarată câștigătoare, deoarece a prezentat prețul cel mai mic".
Contestatoarea susține că "se impune descalificarea ofertei - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA, deoarece oferta de tarife prezentată încalcă dispozițiile legale imperative ale reglementărilor din domeniul asigurărilor" în sensul că tarifele oferite sunt cu mult sub limita reducerilor admise de până la 25% față de tarifele comunicate pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și al - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA pentru anul 2009" și consideră că aceasta "încalcă vădit principiul concurenței între operatorii economici".
În dovedirea contestației sale, contestatoarea -. SA a depus în copie un set de documente.
Autoritatea contractantă a înaintat Consiliului, prin adresa nr.E 1361/29.06.2009, înregistrată la Consiliu sub nr.20232/30.06.2009, în copie, o parte din dosarul achiziției publice și a formulat un punct de vedere asupra contestației formulată de - -. SA, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea actelor întocmite ca fiind legale și temeinice.
Față de aspectele contestate, autoritatea contractantă arată că, pentru procedura de achiziție publică ce face obiectul prezentei contestații au depus oferte de cinci operatori economici, dintre care trei admisibile, printre acestea numărându-se și oferta contestatoarei, iar după aplicarea criteriului de atribuire stabilit "prețul cel mai scăzut" a fost declarată câștigătoare oferta prezentată de - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA în valoare de 81.264 lei, contestatoarea prezentând oferta de 118.484 lei.
Cu privire la actele de fond ce fac obiectul contestației, autoritatea contractantă consideră că a acționat în spiritul restrictiv delimitat de actele normative în vigoare și susține că "în scopul certificării faptului că operatorii economici care depun oferte îndeplinesc condițiile legale pentru asigurarea serviciilor de răspundere civilă auto - RCA, a solicitat o serie de documente specifice, printre care se numără și cele prevăzute la cap.V2 și V4 din fișa de date a achiziției și anume: Autorizare pentru desfășurarea activităților de asigurare emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA); confirmarea scrisă de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, eliberată cu maximum 30 de zile înainte de data desfășurării procedurii, din care să rezulte că ofertantul nu s-a aflat în ultimii 2 ani, sub incidența Legii nr.503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare și prevederilor art.39 alin.(3) lit.d și lit.e din Legea nr.32/2000; declarație privind notificarea tarifelor de primă RCA - conform Formularului F7.
De asemenea, autoritatea contractantă susține că din informațiile desprinse de pe site-ul - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA, invocat de contestatoare, rezultă că societatea de asigurări a prevăzut tarife speciale de prime pentru anul 2009 la asigurarea RCA extinsă în funcție de felul autovehiculului supus înregistrării, respectiv în funcție de masa autovehicului exprimată în kilograme iar față de acestea, nivelul semestrial al primei de asigurare/autovehicul notificat CSA a fost redus cu 19%/vehicul, rezultând valori unitare, respectiv valoarea totală a primei de asigurare specificată în propunerea financiară, această reducere situându-se în limita stabilită de art.21 alin.(2) din ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.20/2008 respectiv "Sistemul de corectare a primei de asigurare de bază va permite acordarea unor reduceri cumulate/ succesive până la un nivel maxim de 25%", considerând că nu se impune descalificarea - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA și că aceasta a îndeplinit toate criteriile de calificare și cerințele minime impuse prin documentația de atribuire.
Pe baza acestor considerente, cât și a faptului că punctul de vedere al comisiei de evaluare a fost confirmat și de structura regională de audit intern a Ministerului Apărării care a avizat favorabil raportul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă apreciază că a respectat întocmai prevederile actelor normative în vigoare cu incidență asupra modalității de atribuire a contractului de achiziție publică ce face obiectul prezentei cauze.
Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul a reținut următoarele:
Autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire, prin "cerere de oferte" a contractului de achiziție publică având ca obiect "servicii de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) pentru perioada 01.07.2009 - 31.12.2009", cod: - - 1 (.2), publicând în invitația de participare nr. -/28.05.2009, stabilind data de deschidere a ofertelor la 09.06.2009 ora 9,30 și criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut".
Procedând la verificarea ofertei declarată câștigătoare, Consiliul luat în calcul, din tarifele notificate de către - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA pe site-ul său, tarifele cel mai mici, respectiv "Locația 2, vechime sub 28 ani", însă după aplicarea algoritmului de calcul privind cuantumul asigurării pentru 6 luni și aplicarea reducerii maxime de 25% prevăzută în "Normă/07.11.2008 - privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule", aprobată prin Ordinul CSA nr.20/2008 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762/ 11.11.2008, rezultatul îl constituie o sumă mai mare decât cea înscrisă în oferta declarată câștigătoare. Mai mult decât atât, oferta este lineară, deși tarifele respective sunt crescătoare în raport de capacitatea cilindrică, iar calculul de verificare a luat în vedere valoarea primei de asigurare notificată pentru capacitatea cilindrică cea mai mică, astfel încât, susținerile autorității contractante referitoare la o reducere de numai 19% nu subzistă.
În aceste condiții, este vorba evident de faptul că autoritatea contractantă în mod incorect și nelegal a procedat la declararea ca admisibilă a ofertei prezentate de - ROMÂNEASCĂ INSURANCE SA, deși în realitate trebuia să facă aplicația art.36 alin.(2) lit.c) din HG nr.925/2006 și să declare această ofertă ca fiind neconformă, întrucât conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate.
În aceste condiții, în temeiul prevederilor art.278 alin.4 și 6 din OUG nr. 34/2006, Consiliul a admis contestația, a dispus anularea Raportului procedurii de atribuire nr.E 1536/19.06.2009 și a tuturor actelor subsecvente acestuia și întocmirea unui nou Raport de atribuire, cu înlăturarea ofertei neconforme identificată conform celor expuse, în termen de 15 zile și continuarea procedurii de atribuire.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA, arătând că în deplină concordanță cu cerințele din documentația de atribuire, a depus oferta de asigurare cu respectarea:
1. de primă, avizate la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, conform adresei nr.XII - 262 din 25.11.2008. de primă se regăsesc pe site-ul și sunt atașate în fotocopie. În funcție de felul autovehiculului supus înregistrării, tarifele de primă pentru autovehicule înregistrate sunt calculate pe alte categorii de încadrare decât cele aferente autovehiculelor înmatriculate, respectiv pentru mopede, tractoare (două grupe, funcție de puterea motorului), alte autovehicule supuse înregistrării (cinci grupe funcție de masa totală maximă). Evident că aceste categorii acoperă toate tipurile de autovehicule posibil a se regăsi în circulație, prin urmare și cele din lista transmisă de autoritatea contractantă;
2. Prevederile Ordinului 20/07.11.2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
3. Prevederilor OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Cap. II, secțiunea 2, art.13, alin.(2) unde se stipulează că: "Autovehiculele și remorcile din dotarea Ministerului Apărării, a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și cele ale Serviciului Român de Informații se înregistrează la aceste instituții și pot, după caz, să fie înmatriculate în condițiile prevăzute la alin.(1).
Petenta apreciază contestația depusă de -. SA total neîntemeiată, dat fiind faptul că nu a ofertat tarife mai mici decât cele notificate la CSA și publicate pe site-ul său. Pentru probarea celor susținute, a făcut o demonstrație, prin calcularea primelor de asigurare ce au considerat aceștia că puteau ofertate de. În calculele efectuate de se constată erori grave, dar fiind că pentru autovehiculele de la categoria 1 și categoria 2 din tabelul acestora (existent în Contestație) s-au aplicat primele de asigurare de la autovehicule înmatriculate și nu de la cele înregistrate. Așa cum a arătat reclamanta la punctul 1, tarifele autovehiculelor, altele decât mopede și tractoare se face în funcție de masa maximă autorizată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat în motivarea Deciziei nr. 3221/C5/3467 din 17.07.2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a procedat la verificarea ofertei luând în calcul " din tarifele notificate de - Românească - SA pe site-ul său, tarifele cel mai mici, respectiv "Locația 2, vechime sub 28 ani".
Solicită petenta a se constata că astfel, în demersul întreprins în scopul soluționării contestației cu care a fost investit, s-a aflat într-o gravă eroare, expresie a unei neglijențe (singurul motiv aparent plauzibil fiind acela că persoana care a efectuat verificările pe site-ul nu a derulat pagina cu tarifele pentru a observa că mai jos se găsesc tarifele pentru autovehicule supuse înregistrării).
Doar într-o atare ipoteză își explică petenta faptul că în motivare se invocă tarifele de primă RCA aferente autovehiculelor înmatriculate aparținând persoanelor fizice (pentru care în nici un caz nu se organizează proceduri de achiziție publică, cu atât mai puțin având la bază OUG 34/2006), neținându-se seama de faptul că procedura de achiziție organizată de autoritatea contractantă a avut ca obiect asigurarea autovehiculelor înregistrate (aparținând UM 02022) adică a unei persoane juridice.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, HG nr.925/2006 privind aprobarea normelor de aplicare, Directivă 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, bunuri și servicii, precum și ordinul nr.20/07 noiembrie 2008, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Intimata - -. SA a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, pentru considerentele:
Singurul motiv invocat de recurentă pentru admiterea plângerii formulate, este acela că tarifele ofertate corespund celor transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și afișate pe site-ul societății.
În realitate, însă, astfel cum în mod corect a apreciat și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, oferta prezentată de petentă în cadrul procedurii de atribuire, cuprinde tarife lineare, deși, din întregul material probator rezultă fără putință de tăgadă că autoritatea contractantă a solicitat și întocmit întreaga documentație defalcat, în raport de capacitatea cilindrică a fiecărui autovehicul.
Vehiculele supuse înregistrării sunt toate acele vehicule care nu pot fi încadrate în nici una din categoriile incluse în lista vehiculelor supuse înmatriculării și pentru care prima de asigurare se calculează în funcție de masa maximă autorizată. Astfel, nu poate fi încadrat în categoria vehiculelor supuse înregistrării un autoturism care are capacitatea cilindrică determinată din fabricație și care poate fi înmatriculat, în conformitate cu legislația în materie.
Asigurarea de răspundere civilă obligatorie pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule este reglementată prin Legea nr.136/1995 privind activitatea de asigurare și reasigurare în România și prin normele și ordinele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea legii.
În baza Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor reprezintă autoritatea administrativă îndrituită să supravegheze activitatea de asigurare în România și să emită ordine, norme, decizii, etc. în aplicarea legilor din domeniul asigurărilor.
În ce privește asigurarea obligatorie RCA, a fost emis Ordinul nr.20/2008 care reglementează, în detaliu, derularea raporturilor de asigurare obligatorie RCA, între asigurați, asiguratori și terții păgubiți.
Potrivit art.21 din Ordinul nr.20/2008, asigurătorii RCA au obligația de stabili tarifele de primă pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de 1 an, calculate pe baze actuariale, pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art.24, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute de legislația în vigoare și plata contribuțiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, precum și acoperirea cheltuielilor de achiziție și de administrare.
În conformitate cu aceleași reglementări legale din domeniul asigurărilor, asigurătorii autorizați pentru încheierea polițelor de asigurare RCA au obligația comunicării acestor tarife Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și de asemenea, afișarea pe propriul site, pentru a fi accesibile publicului. Or, din site-ul propriu rezultă că - ROMÂNEASCĂ INSURANCE SA are stabilite pentru anul 2009, alte tarife pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă RCA, decât cele comunicate autorității contractante, prin oferta de participare.
Analizând oferta de prețuri ale petentei și comparând-o cu lista de tarife comunicată pe site, se observă o diferență semnificativă de prețuri.
- ROMÂNEASCĂ INSURANCE SA, în oferta depusă, a indicat tarife mai mici decât cele afișate, fapt pe care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor l-a reținut în mod just.
Tot potrivit reglementărilor din asigurare, sistemul de corectare a primei de asigurare de bază, permite acordarea unor reduceri de până la 25%.
În concluzie, intimata, întrucât decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor este temeinică și legală, solicită respingerea plângerea formulată de - ROMÂNEASCĂ INSURANCE SA, ca neîntemeiată.
Autoritatea contractantă a formulat întâmpinare prin care a arătat că s-a conformat deciziei și prin Raportul de atribuire nr./05.08.2009 a atribuit contractul de achiziție către - -. SA.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate, Curtea constată că plângerea nu este fondată.
Conform caietului de sarcini întocmit de autoritatea contractantă, obiectul achiziției îl reprezintăprestarea și decontarea serviciilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule din înzestrarea Statului al Forțelor Navale. Conform Anexei nr.1 autovehiculele pentru care se vor încheia polițe de asigurare sunt trecute în funcție de capacitatea cilindrică a fiecăruia, în funcție de nr. locurilor cu care sunt prevăzute și de masa autorizată.
Or, din situația centralizatoare depusă de ofertanta petentă rezultă fără echivoc o diferență între aceasta și tarifele comunicate de aceasta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și afișată pe site-ul societății. Astfel, în oferta afișată pe site tarifele sunt crescătoare, în raport de capacitatea cilindrică iar în cea depusă la autoritatea contractantă tarifele sunt lineare, rezultând o reducere a primei de asigurare de bază cu depășirea procentului maxim admis.
Această diferență rezultă din încadrarea greșită pe care făcut-o ofertanta reclamantă a tuturor autovehiculelor în categoria celor supuse înregistrării, fără a le diferenția pe cele supuse înmatriculării, pentru care prima de asigurare se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a fiecăreia.
Nu va fi reținut punctul de vedere al reclamantei care menționează că s-a aflat într-o gravă eroare întrucât nu a ținut cont de faptul că procedura de achiziție organizată de autoritatea contractantă a avut ca obiect asigurarea autovehiculelor înregistrate, întrucât în caietul de sarcini întocmit de autoritatea contractantă nu există o asemenea specificație.
Față de cele arătate, instanța constată că în mod corect a reținut Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor că oferta - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA este neconformă întrucât conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate și a dispus anularea Raportului procedurii de atribuire nr.E 1536/19.06.2009 și a tuturor actelor subsecvente acestuia și întocmirea unui nou raport de atribuire, cu înlăturarea ofertei neconforme.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a deciziei atacate, Curtea apreciază că plângerea este nefondată, urmând ca în temeiul art.283 și art.284 din OUG nr.34/2006 coroborat cu art.312 pr.civ. să fie respinsă.
În temeiul art.274 pr.civ. va obliga petenta la plata sumei de 1.190 lei cheltuieli de judecată către SA, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată plângereaformulată de petenta - ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA, împotrivaDeciziei nr. 3221/C5/3467 din 17.07.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilorîn contradictoriu cu intimații -. SA, cu sediul în B, sector 3,-, -01 și Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02022, cu sediul în C,-, județul
Obligă petenta la plata sumei de 1.190 lei cheltuieli de judecată către SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Gref. CV/05.10.2009
tehnoredactat dec.jud.-- -/ 2ex/14.11.2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Adriana