Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 3548/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3548
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
- - - -JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
-- - -JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
GREFIER-
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta SC SA, împotriva Deciziei nr.3428/2C2/3983,3949,3990,4140 pronunțată la data de 27.07.2009 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN M.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru petenta SC SA și consilier juridic pentru intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Consilier juridic pentru petenta SC SA, solicită admiterea plângerii, desființarea Deciziei nr.3428/2C2/3983, 3949, 3990, 4140 pronunțată la data de 27.07.2009 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea în tot a Deciziei autorității contractante Consiliul Județean M, anularea Raportului procedurii nr.5503/02.07.2009 și a tuturor actelor subsecvente acestuia emise de M, obligarea Autorității Contractante de a reevalua ofertele admisibile, inclusiv oferta SC SA, în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit.
Consilier juridic pentru intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN M solicită respingerea plângerii, depunînd concluzii scrise la dosar.
CURTEA:
Asupra plângerii de față;
Prin plângerea înregistrată la această C, petenta SC SA Rm.V a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Județean M, anularea deciziei nr.3428/2C2/3983, 3949, 3990, 4140/27.07.2009 a C, anularea deciziei autorității contractante,anularea raportului procedurii nr.5503/02.07.2009 și a tuturor actelor subsecvente acestuia emise de Consiliul Județean M, obligarea autorității contractante de a reevalua ofertele admisibile și de a lua toate măsurile necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale.
În motivarea plângerii petenta a arătat că în urma procedurii de achiziție publică organizat de către autoritatea contractantă Consiliul Județean M, la data de 05.06.2009, a avut loc ședința de deschidere a ofertelor și a documentației de atribuire privind obiectivul: "Reabilitarea DJ 670 - (DN 67) km.64 + 180 - 89 + 890, Județul
Cu această ocazie s-a constatat că oferta depusă de către petentă îndeplinește toate cerințele impuse prin fișa de date a achiziției, așa cum rezultă din procesul verbal de deschidere nr.4759/05.06.2009.
Ulterior, prin comunicarea nr.5503/02.07.2009 - rezultatul procedurii, autoritatea contractantă a transmis că oferta petentei nu a fost declarată câștigătoare, deoarece a fost declarată inacceptabilă, în conformitate cu art.36 alin.1 lit.b din HG 925/2006, fiind depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare privind experiența similară și depunerea documentelor de proprietate pentru fiecare utilaj, indiferent dacă este deținut în proprietate sau închiriat.
Petenta a învederat că întrunește cerințele sus-precizate, întrucât a prezentat acte de proprietate pentru utilajele proprii, iar pentru cele închiriate a prezentat copie după contractul de închiriere.
Cu privire la îndeplinirea cerințelor cuprinse la pct.4.2 "Informații privind experiența similară", SC""SA a prezentat contractul de execuție nr.42/1992 care cuprinde execuția unei lucrări similare și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.110/472/11.12.2007 care atestă faptul că societatea petentă a executat, finalizat și recepționat în anul 2007 o "lucrare similară", cu mult peste valoarea solicitată prin caietul de sarcini.
Ca atare, decizia este nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a solicitat prezentarea unui contract finalizat, încetat, ci prezentarea unui contract de execuție pentru o lucrare similară.
În cauză, lucrarea similară invocată de petentă presupune recepția unei părți din contractul invocat.
În aceste condiții, motivația în sensul că nu poate fi luat în calcul contractul prezentat, deoarece acesta se află încă în derulare, nu are fundament legal. Aceasta cu atât mai mult cu cât la pct.4.2 din fișa de date a achiziției sunt prevăzute două tipuri de procese verbale care produc efecte diferite și reprezintă situații diferite, cu posibilitatea depunerii unuia dintre cele 2.
Cu privire la cea de-a doua cerință obligatorie a arătat petenta că, prin opinia a 2 dintre membrii săi, a dat o interpretare excesivă documentelor care trebuie depuse prin solicitarea documentelor de proprietate a firmelor care închiriază o parte din utilaje.
Interpretarea corectă a sintagmei "acolo unde este cazul" presupune depunerea documentului de proprietate pentru utilajele aflate în proprietate și a documentului de închiriere pentru utilajul aflat în închiriere.
Pentru aceste motive, petenta a apreciat că soluția de respingere ca nefondată a contestației este nelegală.
La data de 1.09.2009, intimatul Consiliul Județean Maf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii formulate de către petentă.
În motivare, intimatul a arătat că în mod corect oferta SC" SA a fost declarată inacceptabilă, în conformitate cu art.36 alin.1 lit.b din HG 925/2006.
Astfel, deși autoritatea contractantă a solicitat dovada dreptului de proprietate în toate cazurile, chiar și la închirierea utilajelor, solicitare reiterată prin clarificările cerute cu adresa nr.4920/15.06.2009, petenta nu s-a conformat și nu a depus aceste documente.
De asemenea, oferta petentei nu a corespuns nici cerinței obligatorii prevăzute de Cap.4.2 din fișa de date a achiziției privind "experiența similară", în condițiile în care contractul invocat nu este finalizat, fiind în derulare.
La dosar s-au depus acte și dosarul achiziției publice aflat la.
Examinând plângerea, Curtea găsește nefondată pentru motivele care se vor expune în continuare:
Autoritatea contractantă Consiliul Județean Mao rganizat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică privind obiectivul:"Reabilitarea DJ 670 - (DN 67) km 64.+180- 89 +890, Județul
Prin comunicarea nr.5503/02.07.2009, privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă a transmis că oferta SC""SA a fost declarată inacceptabilă, fiind depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare prevăzute în Cap.4.2 și 4.4 din Fișa de date a achiziției.
Analizând fișa de date a achiziției, document ce nu a fost contestat de către petentă, Curtea reține că la Cap..4.4 se prevede "declarația privind echipamentele, utilajele, instalațiile necesare realizării investiției". În acest capitol autoritatea contractantă a solicitat ofertanților să facă dovada că au dotarea minimă necesară, specifică tipului de lucrări ce fac obiectul contractului, prezentând pentru fiecare utilaj din listă "documentul de proprietate și contractul sau convenția de închiriere, acolo unde este cazul".
Ca atare, din interpretarea gramaticală a sintagmei se înțelege că autoritatea contractantă a solicitat, în toate cazurile, documentele privind dovada dreptului de proprietate pentru utilaje, dovadă la care, în cazul celor închiriate, trebuie alăturat contractul de închiriere.
În condițiile în care ofertantul ar fi considerat excesivă această cerință obligatorie avea posibilitatea legală de aoc ontesta în condițiile OUG 34/2006. În caz contrat, conform art.170 din OUG 34/2006, ofertantul are obligația de elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Aceasta cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă a solicitat clarificări (adresa nr.4920/16.06.2009) privind prezentarea documentelor de proprietate ale utilajelor, respectiv facturi, indiferent dacă sunt în proprietate sau închiriate.
Ca atare, decizia cu privire la acest petit al contestației este întemeiată.
Cu privire la criteriul de calificare referitor la "experiența similară" prevăzută în Capitolul 4.2, Curtea reține că s-a solicitat "prezentarea dovezii îndeplinirii și finalizării, în ultimii 5 ani, a cel puțin unei lucrări similare". In acest sens s- solicitat prezentarea contractului de execuție pentru o lucrare similară, respectiv proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau de recepție finală, după caz, pentru lucrare similară".
Ca atare, solicitarea vizează un contract având ca obiect o lucrare finalizată prin încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau recepție finală. Se are în vedere astfel, pentru determinarea "experienței similare" existența unui contract finalizat.
Ori, în cauză, contractul de lucrări nr.42/1992 prezentat de petentă se afla în derulare, fiind anexat actul adițional nr.1/2007, care a prelungit durata de execuție până la 31.12.2009, nefiind astfel un contract finalizat.
Încheierea lucrărilor pentru un tronson din acest contract nu poate fi extrapolată ca fiind o lucrare similară finalizată, contractul fiind în derulare. Aceasta cu atât mai mult cu cât se solicită "cel puțin" o lucrare similară, în cauză petenta depunând dovada doar a finalizării unei părți dintr-o astfel de lucrare.
Având în vedere motivele expuse anterior în cauză sunt incidente dispozițiile art.36 alin.1 lit.b din HG 925/2006, în conformitate cu care oferta este considerată inacceptabilă, în situația în care a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire.
Întrucât petenta nu a procedat la respectarea cerințelor impuse prin fișa de date a achiziției, în mod corect oferta sa a fost declarată inacceptabilă.
În raport de cele menționate anterior, Curtea constată că soluția pronunțată de este întemeiată, iar motivele din plângere sunt nefondate, așa încât, în baza art.285 alin.4 din OUG 34/2006, plângerea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petenta SC SA, împotriva Deciziei nr.3428/2C2/3983,3949,3990,4140 pronunțată la data de 27.07.2009 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 2 ex/25.09.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Alina Răescu