Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.02.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 371
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Cristian Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare plângerea formulată de contestatoarea SC CONSTRUCTION SRL-S M împotriva deciziei nr. 164/C6/23 din 16.01.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor,în contradictoriu cu intimata Administrația Națională APELE ROMÂNE- Direcția Apelor
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea contestatoarei consilier juridic și avocat iar pentru intimată consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul contestatoarei consilier juridic solicită anularea deciziei contestate ca netemeinică și nelegală,în baza art. 284 din OUG nr. 34/2006 suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru execuția lucrării" râu pe sector T - frontiera Serbia,jud. T -cod / - - 3 și trimiterea cauzei la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor pentru soluționarea pe fond a contestației, arătând că se confirmă depunerea în termen a contestației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Reprezentanta contestatoarei avocat pune aceleași concluzii,doar că solicită suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, până șa soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.
Reprezentantul intimatei arată că nu s-a încheiat contractul, solicită respingerea contestației și a cererii privind suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică,pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin plângerea formulată împotriva deciziei nr. 164/C6/23 din 16.01.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, SC CONSTRUCTION SRL în calitate de lider al asociației SC CONSTRUCTION SC SRL + SC SA- SMa solicitat anularea deciziei și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.
În motivare a invocat art. 283 din OUG nr. 34/2006, art.270 și urm. Din OUG nr. 34/2006,Hot.925/2006 și a susținut următoarele:Prin decizia atacată, a respins contestația ca tardiv formulată, încălcându-se dispozițiile Codului d e procedură civilă, art.101 alin.5 care prevede prelungirea termenului care se sfârșește într-o zi de legală.
Contestatoarea a susținut că termenul de depunere a contestației s-a prorogat până la 03.01.2008, zi în care a fost înaintată contestația.
Contestatoarea a mai precizat și motivele invocate în contestație.
La dosar s-au depus întâmpinări;Direcția Apelor a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii atât asupra excepției tardivității cât și asupra fondului cauzei; arată că cu are calitate procesuală și invocă nulitatea plângerii formulată direct la instanță, iar prin adresa nr. 3860/11.03.2008, a confirmat înregistrarea contestației formulată de SC CONSTRUCTION SRL, iar prin fax la 03.01.2008, orele 23,56.
Examinând plângerea, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, Curtea de Apel Timișoara constată că estre fondată și o va admite conform următoarelor considerente:
Direcția Apelor a comunicat adresa 20.289/21.12.2007 către SC CONSTRUCTION SRL,rezultatul evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în discuție.
Prin urmare termenul de 10 zile de depunere a contestației conform art. 272(2) din OUG nr.34/2006, început să curgă în 22.12.2007 și s-a sfârșit la 01.01.2008, dar s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, respectiv până în 3.01.2008, conform art. 101 alin.1 și alin. Ultim Cod procedură civilă.
Întrucât a confirmat înregistrarea în ziua de 03.01.2008 a contestației formulată de reclamantă,rezultă că excepția invocată, de nulitate ca urmare a depunerii contestației direct la instanță nu este fondată, și nici excepția tardivității contestației, în baza căreia s-a soluționat contestația.
Ca urmare a soluționării de către a contestației pe excepția tardivității contestației, în baza art.285(2) din OUG nr. 34/2006, se va desființa decizia și se va trimite cauza spre soluționare pe fond.
În baza art. 284(1) și 277(12) din OUG nr. 34/2006, se va admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite plângerea SC Construction SRL SMî mpotriva Deciziei 164/C6/23 din 16.01.2008 emisă de C, anulează decizia 164/C6/23,trimite cauza spre soluționare pe fond la.
Admite cererea și dispune suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică pentru execuția lucrării" rău pe sector T - frontieră Serbia jud. T,cod /--3".
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 27 III 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
JUDECĂTOR
- -
GREFIER
Red. - 15.04.2008
Tehnored LM-15.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Alexandru Cristian Dacu