Achizitii publice jurisprudenta. Sentința 4352/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4352
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.12.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2009 și apoi la 08.12.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin adresa nr.29021/5832 - 5968 C4/3.XI.2009 Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor înaintat Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, dosarele nr.5832/2009 și 5968/2009 în care s- pronunțat decizia nr.5106/481 C4/5832 - 5968/29.09.2009 rămasă irevocabilă prin neatacare, prin care și-a declinat competența de soluționare a contestației formulate de - SRL, - Consult SRL în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Națională de Autostrăzi și Drmuri Naționale SA.
Prin contestația nr.19/7.09.2009, - SRL a solicitat în contradictoriu cu autoritatea contractantă CNADNR SA anularea adresei nr.93/36691 din 1.09.2009 emisă de CNADNR SA în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect asistența tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliile de execuție și documentației de atribuire pentru varianta de ocolire P R, Câmpulung M și V D și continuarea procedurii de atribuire.
În motivarea în fapt a contestației s- arătat că prin adresa menționată s-a respins ca inacceptabilă oferta contestatoarei potrivit art.36 al.1 lit.b din HG 925/2006 întrucât nu au fost îndeplinite criteriile prevăzute de punctul 5.4.1 din fișa de date a achiziției.
Susține contestatoarea că în cuprinsul clarificării nr.6 la documentația de atribuire autoritatea contractantă a arătat faptul că având în vedere numărul mare de clarificări solicitate, referitoare la imposibilitatea emiterii clarificărilor de atestare a capacității tehnice profesionale a operatorului economic, în temeiul art.177 din ordonanță, aceasta acceptă pentru dovedirea acestei capacități și prezentarea altor documente justificative, cum ar fi contracte/recomandări/certificate emise de către beneficiari sau alte unități competente.
Ținând cont de toate acestea, societatea a depus formularul nr.5 intitulat "certificat privind experiența prestatorului" emis chiar de către autoritatea contractantă ce are ca obiect contractul referitor la modernizarea DN 11 B - O - B, certificat emis de Direcția Regională de Drumuri și Poduri I, având ca obiect realizarea de către reclamantă a ramforsării sistemului rutier DN 12, un altul având ca obiect realizarea ramforsării sistemului rutier DN 11A, și certificat privind experiența prestatorului (contestatoarea) având ca obiect elaborarea de studiu de fezabilitate - consolidare versanți pentru.
În consecință, susține reclamanta că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.36 alin.1 din HG 925/2006, ci art.38 din același act normativ, societatea furnizând ofertă eligibilă, conform tuturor condițiilor de capacitate tehnică, prevăzută atât în documentația de atribuire cât și în prevederile legale în vigoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.2562din OUG 34/2006, art.177 și art.187 din OUG 34/2006.
Prin întâmpinare, autoritatea contractantă CNADNR a invocat excepția tardivității formulării contestației de către - SRL în raport de dispozițiile art.256 alin.11și alin.12precum și având în vedere obiectul procedurii de achiziție publică, respectiv litigiul privind procedura de atribuire de serviciu și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național. În raport de data înregistrării contestației pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, pârâta susține că termenul de 10 de formulare a contestațiilor a fost depășit, astfel încât se impune respingerea contestației ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art.36 alin.1 lit.b din HG 925/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamanta contestă adresa nr.92/36691 din data de 1.09.2009, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "asistența tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliile de execuție și documentației de atribuire pentru varianta de ocolire P R, Câmpulung M și V D" oferta sa a fost declarată inacceptabilă întrucât nu au fost îndeplinite criteriile prevăzute de pct.5.4.1 din fișa de date a achiziției.
Această adresă a fost comunicată reclamantului la data de 1.09.2009, aceasta formulând contestație înregistrată pe rolul la 7.09.2009, în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de dispozițiile art.2562din OUG 34/2006, astfel încât excepția tardivității formulării contestației invocată de către autoritatea contractantă, este neîntemeiată.
Este adevărat că, în raport de obiectul litigiului, respectiv procedura de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii transport de interes național, contestația trebuia adresată în primă instanță Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, însă legiuitorul nu prevede o sancțiune expresă în condițiile în care plângerea este greșit îndreptată în cuprinsul OUG 34/2006, astfel încât nu se poate reține că plângerea a fost depusă cu depășirea termenului legal.
Atunci când legiuitorul a intenționat să prevadă sancțiunea nulității pentru o cerere sau contestație greșit îndreptată, aceasta a fost menționată în mod expres, ceea ce în cuprinsul OUG 34/2006 nu s-a realizat.
Potrivit pct.5.4.1. din fișa de date a achiziției, având ca obiect informații privind capacitatea tehnică s-au prevăzut ca cerințe obligatorii dovedirea finalizării de către ofertant a cel puțin două studii de fezabilitate în domeniul infrastructurii de transport rutier în ultimii 5 ani, respectiv cel puțin 2 proiecte tehnice la nivel de detalii de execuție, în domeniul infrastructurii de transport rutier în ultimii 5 ani, din care un proiect tehnic la nivel de detalii de execuție pentru un proiect de drum național și/sau drum expres, și/sau autostradă, cu lungimea de cel puțin 5 km.
Oferta depusă de către contestatoare a fost considerată inacceptabilă, potrivit dispozițiilor art.36 alin.1 lit.b, reținându-se neîndeplinirea criteriului 2 al pct.5.4.1 din fișa de date a achiziției - informații privind capacitatea tehnică, întrucât nu a fost finalizat nici un proiect tehnic la nivel de detaliu de execuție, în domeniul infrastructurii de transport rutier.
Înscrisurile depuse de către contestatoare în combaterea concluziilor autorității contractante, respectiv contractul referitor la modernizare DN 11 B - O - B, contractul semnat cu autoritatea contractantă DRDP I, având ca obiect realizarea de către reclamantă a ramforsării sistemului rutier DN 12A, certificatul emis de DRDP I, având ca obiect reavizarea de către reclamantă a ramforsării sistemului rutier DN 11, certificatul emis de DRDP având ca obiect elaborarea de studiu de fezabilitate - consolidare versanți pentru DN 7A, nu sunt de natură, în opinia instanței, să conducă la concluzia că reclamanta a îndeplinit pct.2 al criteriului 5.4.1. care se referă la detaliile de execuție în domeniul infrastructurii de transport rutier, astfel cum acestea sunt definite în nota aferentă ca fiind lucrări de construcție nouă, modernizare sau reabilitare, sau de lărgire, aferentă drumurilor naționale.
Contractele depuse la dosarul procedurii de atribuire de către contestatoare vizează cu preponderență efectuarea de către aceasta a studiilor de fezabilitate și a serviciilor de proiectare pentru modernizarea unor drumuri naționale, fără a se face dovada efectuării propriu zise a unor lucrări, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul documentației de atribuire a achiziției.
Este real că în cuprinsul clarificării nr.6 la documentația de atribuire, autoritatea contractantă a lărgit, în temeiul art.177 din OUG 34/2006, posibilitatea ofertanților de a prezenta și alte documente justificative în afara celor inițial menționate în documentația de atribuire, însă aceasta nu schimbă și conținutul cerinței referitoare la demonstrarea de către ofertanți a cel puțin 2 proiecte tehnice la nivel de detalii de execuție în domeniul infrastructurii de transport rutier.
În consecință, Curtea apreciază că în mod legal autoritatea contractantă a făcut aplicarea dispozițiilor art.36 din HG 925/2006, declarând oferta contestatoarei ca inacceptabilă, contestația formulată urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității.
Respinge contestația formulată de reclamanta - SRL cu sediul în B, sector 2,-, -3,.A,.5, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în B, sector 1,- ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 08.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./4 ex.
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta