Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 440/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 440

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier - -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta - - SRL PRIN REPREZ.DL., în contradictoriu cu intimații - SRL și COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință a lipsit petenta - - SRL PRIN REPREZ.DL., fiind reprezentată de consilier juridic și intimații - SRL și COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL a depus cerere de amânare, după care,

Consilier juridic reprezentanta petentei - - SRL PRIN REPREZ.DL. arată că nu se opune cererii de amânare formulată de intimata COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL.

Având în vedere caracterul urgent al procedurii, instanța respinge cererea de amânare formulată de intimata COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL.

Consilier juridic reprezentanta petentei - - SRL PRIN REPREZ.DL. solicită admiterea plângerii, așa cum a fost formulată și anularea actelor de licitație.

CURTEA

Asupra plângerii de față:

Prin decizia nr 188/ 17 /8981, 9035 din 12 01 2010, a respins, ca nefondată, contestația formulată de, în contradictoriu cu autoritatea - contractantă COMUNA prin CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna,-, județul D și a respins, ca nefondată, contestația formulată de L, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA prin CONSILIUL LOCAL, județul

Pentru a decide astfel a reținut că prin contestația fără număr la emitent, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr.49053/22.12.2009, formulată de către, cu sediul în municipiul C, str. -, nr.23,.l,.2,.8, județul D, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J-, având -, împotriva adresei nr.7929/18.12.2009 privind anularea procedurii de atribuire prin "licitație deschisă", cu etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de lucrări având ca obiect "CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STR. - -.25, COM., JUD.D", organizată de către autoritatea contractantă COMUNA, prin CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna,-, județul D, s-a solicitat Consiliului "continuarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări".

Prin contestația nr.5799/23.12.2000, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr.49347/23.12.2009, formulată de către, cu sediul în municipiul C,-, -.1,.18, județul D, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J-, având -, împotriva adresei nr.7930/18.12.2009 privind anularea procedurii de atribuire prin "licitație deschisă", cu etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de lucrări având ca obiect "CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STR. - -.25, COM., JUD.D", organizată de către autoritatea contractantă COMUNA, prin^ CONSILIUL LOCAL, cu sediul în comuna,-, județul D, s-a solicitat Consiliului "anularea raportului procedurii și a documentelor subsecvente acestuia și obligarea autorității contractante de a reevalua ofertele eu luare în considerare a ofertei depuse de ".

În temeiul dispozițiilor art.273 alin.(l) din nr.OUG34/2006, aprobată prin Legea nr.337/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a procedat la conexarea celor două contestații pentru pronunțarea unei soluții unitare.

În cuprinsul contestației formulată de L, autoarea acesteia menționează că prin Fișa de date a achiziției la Capitolul IV.4. - Capacitatea tehnică și/sau profesională, subpunctul "Informații privind capacitatea tehnică", autoritatea contractantă a solicitat ca cerință minimă de calificare "îndeplinirea și finalizarea în ultimii 5 ani a cel puțin unui contract care a avut ca obiect execuția unei lucrări similare în valoare de minim 2.500.000 lei, exclusiv TVA".

În acest context, contestatoarea arată că în data de 21.12.2009 a primit, prin fax, adresa nr.7929/ 18.12.2009 prin care i s-a comunicat de către autoritatea contractantă faptul că oferta sa a fost declarată "inacceptabilă" deoarece nu îndeplinește cerințele minime de calificare "(contractele privind experiența similară nu sunt de natura lucrărilor supuse licitației)".

Totodată, contestatoarea precizează că în cadrul documentelor de calificare a depus, pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similară, un contract de execuție de lucrări în valoare de 3.122.491,87 lei, exclusiv TVA, pe care îl consideră suficient pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare deoarece "cuprinde lucrări de aceeași complexitate (ex. placat cu alcobond, perete cortină, placare cu marmură, ventilo-convectoare, ciller) ca cele din prezentul proiect, iar valoarea experienței similare depășește pragul impus de către autoritatea contractantă".

Pentru a putea face o analiză cât mai corectă, contestatoarea arată că, autoritatea contractantă trebuia să le solicite documente prin care să demonstreze ce fel de lucrări s-au executat în cadrul contractului prezentat ca experiență similară.

De asemenea, societatea contestatoare susține că autoritatea contractantă a solicitat prin Fișa de date a achiziției ca pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară să se atașeze "copii după contracte, recomandări și proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu viza ".

Față de cerința mai sus menționată, contestatoare consideră că "din. simple copii după niște contracte unde nu sunt specificate prea multe detalii despre lucrare decât denumirea lucrării, valoarea, beneficiarul și constructorul, comisia de evaluare nu putea să stabilească dacă contractul prezentat. este sau nu de natura lucrărilor supuse licitației".

De asemenea, contestatoarea subliniază,că prin Fișa de date a achiziției autoritatea contractantă a solicitat îndeplinirea și finalizare în ultimii 5 ani a cel puțin unui contract care a avut ca obiect execuția unei lucrări similare și nu identice cum reiese din comunicarea primită de la autoritatea contractantă.

În concluzie, în conformitate cu art.2562din OUG nr. 34/2006,
contestatoarea precizează că înțelege să conteste decizia autorității/
contractante de anulare a licitației și solicită "continuarea procedurii de
atribuire a contractului de lucrări".

În cuprinsul contestației formulată de L, autoarea acesteia menționează că în data de 21.12.2009, prin adresa cu nr.7930/18.12.2009, a luat la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă deoarece nu îndeplinește, condițiile minime de calificare "conform art.36 alin.(l) lit.b) din HG nr.l 925/2006 (contractele privind experiența similară nu sunt de natura lucrărilor supuse licitației".

Prin urmare, contestatoarea consideră că decizia autorității contractante este nejustificată întrucât în unul din contractele prezentate de societatea sa ca experiență similară și anume contractul cu nr.818/15.09.2005, privind Gara C, "lucrările executate sunt de aceeași natură cu cele supuse licitației, pentru construire centru cultural și baza sportivă și anume:

1.: săpătură de pământ, turnări de betoane, montări de armături, cofraje pentru betoane, confecții metalice.

7.. din cărămidă și bca, tencuieli la pereți și tavane, pereți și placări din gips carton, termosisteme la fațadele clădirilor. plafoane suspendate din rigips și aluminiu, tencuieli structurate la fațade, placaje din faianță, gresie, travertin și granit la pereți și pardoseli, placări cu alucobond, tâmplărie. luminatoare și pereți cortină din aluminiu cu rupere termică și geamuri termopan, balustrăzi, glafuri la ferestre și zugrăveli lavabile interioare etc.

3. Instalații sanitare: conducte pentru apă interioare și exterioare, conducte de canalizare interioară și exterioară, cămine, montaj de obiecte sanitare.

4. Instalații de încălzire: conducte pentru agent termic, robineți, radiatoare și convectoradiatoare, montare cazane pentru încălzire, de fum, izolarea conductelor etc.

5. Instalații de incendiu: montare centrală de incendiu adresabilă 8008, conducte și robineți, sprinklere, butoane de alarmare, cablaj, etc.

6. Instalații de voce date: cabluri de date, splittere, module RJ 45 cat 6, etc.

7. Instalații electrice: tuburi de protecție, pat cabluri metalice și pvc, coloane și distribuție din cabluri și conductor, montări de tablouri electrice, montare generator electric și, prize și întrerupătoare, corpuri de iluminat interior și exterior, etc.

8. Instalații de aer condiționat și ventilații: montări centrale de aer,
splituri, tubulatură izolată, perdele de aer, ventilatoare și exhaustoar, etc.

9. Instalații de sonorizare: cablaj, difuzoare, stație de amplificare,
etc.

10.Amenajări exterioare: săpături, turnări de betoane, montări de borduri, pavimente din granit, etc".

Față de cele arătate mai sus, contestatoarea precizează că pentru argumentarea celor descrise atașează la contestație copie "după listele de cantități fără valori (listele sunt în engleză)".

Având în vedere cele expuse mai sus, societatea contestatoare solicită anularea raportului procedurii și documentelor subsecvente acestuia și obligarea autorității contractante de a reevalua ofertele cu luarea în considerare a ofertei depuse de.

În dovedirea contestației sale, contestatoarea a depus în copie, un set de documente.

Autoritatea contractantă a transmis Consiliului, cu adresa de înaintare nr. 8026/28.12.2009, înregistrată la sub nr.50289/

31.12.2009, Punctul său de vedere însoțit de documentele din dosarul achiziției publice, prezentate în copie.

Totodată, autoritatea contractantă menționează că C și C contestă rezultatul procedurii.

Față de criticile formulate, autoritatea contractantă precizează următoarele:

Contestatoarele au depus, pentru demonstrarea cerinței privind experiența similară solicitată de către autoritatea contractantă, următoarele contracte de lucrări:

-: sediu Primărie și execuție mansardă sediu Primărie.

-: Gara
Autoritatea contractantă susține că a apreciat că aceste lucrări nu

satisfac cerința privind experiența similară, pornind de la următoarele considerente:

- lucrarea supusă licitației a fost încadrată în următorul cod
:--6 - lucrări de construcții de clădiri destinate activităților
de recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante.

în acest context, autoritatea contractantă consideră că lucrările prezentate de către contestatoare ca și experiență similară nu pot fi încadrate în acest cod și nici într-un cod apropiat.

Totodată, autoritatea contractantă precizează că niciunul dintre ofertanți nu a făcut dovada că a executat lucrări similare, respectiv: centru cultural și bază sportivă; mai mult nu a îndeplinit toate prevederile și clauzele contractuale pentru investiția " intersecție -, din municipiul C", potrivit certificatului pentru îndeplinire obligațiile contractuale nr.27572/02.03.2009.

Astfel, autoritatea contractantă susține că, "așa cum reiese din proiect investiția cuprinde următoarele categorii de lucrări:

- arhitectură;

- rezistență;

-instalații electrice;

- instalații curenți slabi;

- instalații termoventilații;

- alei pietonali și carosabile și spații verzi;

- teren sport și tribune;

- rețele exterioare.Autoritatea contractantă precizează că, membrii Comisiei de evaluare au considerat că și nu îndeplinesc cerințele minime de calificare, așa cum au fost acestea solicitate în Fișa de date a achiziției, motiv pentru care a declarat cele două oferte "inacceptabile", în temeiul dispozițiilor art.36 alîn.(l) lit.b) din nr.HG 925/2006.

Față de cele prezentate, autoritatea contractantă solicită să se analizeze și să decidă respingerea contestațiilor în conformitate cu art.278 din nr.OUG 34/2006.

Din documentele depuse de părți, precum și din susținerile acestora, Consiliul a reținut următoarele:

Autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire, prin "licitație deschisă", cu etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de lucrări având ca obiect "CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STR. -, -.25, COM., JUD. ", prin publicarea în a anunțului de participare nr.91221 din 19.11.2009, stabilind data pentru deschiderea ofertelor la 09.12.2009 și criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

Analizând conținutul documentației de atribuire, Consiliul reține
următoarele:

- în anunțul de participare nr.91221/19.11.2009, la punctele II.1.5) și
II. 1.6, autoritatea contractantă a menționat următoarele:

II. 1.5. - "Descrierea succintă a contractului sau a achiziției / achizițiilor:
Construire Centru Cultural și sportivă;

II. 1.6. - " Clasificare (vocabularul comun privind achizițiile):
- - 6 - Lucrări de construcții de clădiri destinate activităților de
recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante (.2).

- în Fișa de date a achiziției, la Capitolul II - Obiectul contractului, punctul
II. 1) - Descriere, autoritatea contractantă a prevăzut următoarele:
"Lucrări: EXECUȚIE LUCRĂRI pentru investiția CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STRADA - -.25,COMUNA, JUD.

Principala locație a lucrării: comuna Cod - - - 6 - Lucrări de construcții de clădiri destinate activităților do recreere, sportive, culturale, do cazare și restaurante".

- în cadrul de date a achiziției, la CapitolulJV - Criterii de calificare și/sau selecție, punctul IV. 4) - Capacitatea tehnică și/sau profesională, autoritatea contractantă a stabilit ca și cerință minimă "îndeplinirea si finalizarea, în ultimii 5 ani, a cel puțin unui contract care a avut ca obiect execuția unei lucrări similare în valoare de minim 2.500.000 RONexclusiv TVA. Pentru dovedirea experienței similare autoritatea contractă stabilește, ca cerință minimă obligativitatea prezentării contractelor, a recomandărilor din partea unor beneficiari/clienți pentru lucrările similare prezentate și a proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu viza ".

În cadrul procedurii de atribuire, au depus oferte șase operatori economici, după cum urmează:

- T;

- L;

- ;

- L;

- ;

-

Prin Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.7733/ 09.12.2009, autoritatea contractantă a respins ofertantul deoarece "garanția de participare nu a fost constituită în cuantumul solicitat, iar prin Raportul procedurii de atribuire nr.7925/18.12.2009 autoritatea contractantă a declarat celelalte cinci oferte depuse în cadrul * procedurii de atribuire ca fiind inacceptabile deoarece "experiența similară nu satisface cerințele minime de calificare" și a dispus anularea procedurii de atribuire, conform dispozițiilor art.209 alin.(l) lit.b) din ordonanță.

Cu privire la contestația formulată de către,Consiliul a reținut următoarele:

Prin adresa nr.7929/18.12.2009, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată "inacceptabilă" deoarece "nu îndeplinește cerințele minime de calificare (contractele privind experiența similară nu sunt de natura lucrărilor supuse licitației)", iar "procedura a fost anulată în conformitate cu art.209 alin. 1 lit.b din OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare".

Verificând experiența similară prezentată de, Consiliul constată că lucrările " SEDIU PRIMĂRIE ȘI EXECUȚIE SEDIU PRIMĂRIEI " -"contract 5782/26.06.2007 și 5201/06.07.2009 (contract la contractul inițial)", nu se încadrează în codul menționat în Fișa de date a achiziției și în anunțul de participare.

Față de cele mai sus menționate, Consiliul a apreciat că membrii

Comisiei de evaluare au apreciat în mod corect "similaritatea" în funcție de codul - - 6 - Lucrări de construcții de clădiri destinate activităților de recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante, în condițiile în care acordul-cadru de lucrări care urmează a se atribui prin procedura de atribuire în discuție este "CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STR. - -.25, COM., JUD. D".

De asemenea, Consiliul a apreciat că în situația în care contestatoarea, după studierea documentației de atribuire, avea nelămuriri cu privire la natura "lucrărilor similare", pentru care trebuia să prezinte contracte, recomandări și procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu viza, aceasta avea posibilitatea de a solicita autorității contractante clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, conform dispozițiilor art.78 din ordonanță.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că "din. simple copii după niște contracte unde nu sunt specificate prea multe detalii despre lucrare decât denumirea lucrării, valoarea, beneficiarul și constructorul, comisia de evaluare nu putea să stabilească dacă contractul prezentat. este sau nu de natura lucrărilor supuse licitației", Consiliul apreciază că în situația în care considera că documentele solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire nu sunt edificatoare pentru dovedirea experienței similare, aceasta avea posibilitatea de a contesta prevederile documentației de atribuire în cadrul termenului stipulat de art. 2562alin.(l) lit.a) și alin.(2) din ordonanță.

Criticarea prevederilor documentației de atribuire, în actualul stadiu al procedurii, apare ca fiind tardivă, iar, prin depunerea ofertei, autoarea contestației a acceptattoateprevederile documentației de atribuire, asumându-și riscul respingerii ofertei sale în situația în care nu dovedește îndeplinirea tuturor cerințelor cuprinse în documentația de atribuire.

Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, Consiliul a constat că decizia autorității contractante de a declara ca inacceptabilă oferta depusă de, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.(l) lit.b) din nr.HG925/2006, a fost corectă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.278 alin.(5) din ordonanță, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA, prin CONSILIUL LOCAL.

În ceea ce privește contestația formulată de, Consiliul a reținut următoarele:

Autoritatea contractantă a comunicat, faptul că oferta sa a fost declarată "inacceptabilă" deoarece "nu îndeplinește cerințele minime de calificare (contractele privind experiența similară nu sunt de natura lucrărilor supuse licitației)", iar "procedura a fost anulată în conformitate cu art.209 alin. 1 lit.b din OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare".

Verificând experiența similară prezentată de, raportat la susținerile contestatoarei, Consiliul constată că lucrările " GARA C" - "contract nr.818/ 15.09.2005" nu se încadrează în codul menționat în Fișa de date a achiziției și în anunțul de participare.

"Fată de cele mai sus menționate, Consiliul apreciază că membrii Comisiei de evaluare au apreciat în mod corect "similaritatea" în funcție de codul - - 6 - Lucrări de construcții de clădiri destinate activităților de recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante, în condițiile în care acordul-cadru de lucrări care urmează a se atribui prin procedura de atribuire în discuție este "CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL ȘI SPORTIVĂ, STR. - -.25 COM., JUD. ".

Analizând restul contractelor depuse de contestatoarea pentru probarea experienței similare, Consiliul constată că niciunul dintre acestea nu reprezintă "lucrări similare" care să se încadreze în codul menționat în documentația de atribuire, respectiv - - 6 și să aibă o valoare de minim2.500.000 RON, exclusiv TVA.

Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, Consiliul constată că decizia autorității contractante de a declara ca inacceptabilă oferta depusă de, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin.(l) lit.b) din nr.HG925/2006, a fost corectă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.278 alin.(5) din ordonanță, respinge, ca nefondată, contestația formulată de, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA, prin CONSILIUL LOCAL. La data de 29.01.2010 petenta - - SRL a formulat plângere împotriva deciziilor nr. 188/1710C/8981 și nr. 9035/12.01.2010, comunicate la 18.01.2010, solicitând admiterea plângerii, anularea deciziilor și pe cale de consecință anularea actului de licitație, cu reluarea procedurii de atribuire și luarea în considerare a ofertei propuse de societatea patentă în stabilirea câștigătorului. În motivarea plângerii petenta - - SRL a arătat că la data de 19.11.2009 autoritatea contractantă Comuna, prin Consiliul Local a publicat anunțul nr. 91221 prin care intenționa atribuirea acordului-cadru de lucrări pentru obiectivul "Construire centru cultural și bază sportivă,-, com., jud. D", stabilind ca procedură de desfășurare procedura licitației deschise.

Petenta - - SRL PRIN REPREZ.DL., a formulat plângere împotriva deciziei nr. 188/1710C/8981, 9035/12.01.2010 prin care a solicitat admiterea plângerii anularea deciziei nr. 188/1710C/8981, 9035/12.01.2010 și pe cale de consecință anularea actului de licitație cu reluarea procedurii de atribuire și luarea în considerare a ofertei propuse de noi.

În motivarea plângerii petenta a arătat că autoritatea contractantă Comuna, prin Consiliul Local a publicat anunțul nr. 91222 prin care intenționa atribuirea acordului cadru de lucrări pentru obiectivul "Construire centru cultural și bază sportivă,-, com., jud. D".

Prin adresa nr. 7930/18.12.2009 autoritatea contractantă a considerat că oferta petentei nu poate fi acceptată, menționând că nu îndeplinește cerințele minime de calificare, respectiv că subsecvent documentației atașate ofertei, contractele privind experiența similară nu sunt de natura lucrărilor supuse licitației, drept pentru care autoritatea contractantă, considerând și celelalte oferte depuse inacceptabile, a procedat la anularea procedurii de atribuire conform art. 209 alin. 1 lit. b din OUG 34/2006.

Referitor la adresa nr. 7930/18.12.2009 a arătat că este incompletă întrucât această comunicare nu conține nici o motivare în fapt deși potrivit art. 210 din OUG 34/2006 autoritatea contractantă areobligațiade a comunica în scris tuturor participanților, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării motivul concret ce a determinat decizia de anulare. Această lipsă a fost adusă la cunoștința autorității contractante pe care autoritatea contractantă nu le considerase a fi de natura lucrărilor supuse licitației, apreciind exprimarea conținută în adresa precedentă ca fiind ambiguă.

Acestor obiecțiuni a răspuns autoritatea contractantă prin adresa nr. 7962/22.12.2009.

Împotriva actului de anulare a licitației s-a formulat contestație, prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii și a documentelor subsecvente acestuia, cu obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor, cu luarea în considerare a ofertei petentei. Contestația a fost depusă la la data de 23.12.2009 și soluționată de acesta prin decizia nr. 188/1710C/8981, 9035/12.01.2010, prin care s-a respins contestația, ca nefondată.

Autoritatea contractantă nu a respectat nici prevederile art. 290 din OUG 34/2006 în sensul că, din adresele 7930/18.12.2009 nu se poate deduce cu exactitate momentul în care aceasta a adoptat hotărârea de anulare a procedurii, aceasta trebuind a fi luată înainte de transmiterea comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire.

Și-a întemeiat plângerea pe prev. art. 281 din OUG 34/2006 coroborate cu art. 209 și 210 din același act normativ, art. 36 alin. 1 lit. din HG 925/2006, dispoz. Regulamentului nr. 2195/2002 cu modificările ulterioare, practică judiciară.

La dosarul cauzei s-au depus: decizia nr. 188/1710C/8981, 9035/12.01.2010, contestația nr. 5799/23.12.2009, adresele autorității contractante nr.7930/18.12.2009, 7962/22.12.2009, adresele petentei nr. 5759/21.12.2009, 5789/23.12.2009 și decizia nr. 318/2008.

Plângerea este nefondată.

Față de cuprinsul documentației de atribuire, Curtea reține că obiectul contractului de achiziție îl constituie construirea unui Centru Cultural și bază sportivă în comuna, lucrare ce are clasificarea - --6, respectiv construcții de clădiri destinate activităților de recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante. Potrivit fișei de date a achiziției, la Capitolul IV ce cuprinde Criteriile de calificare și/sau selecție, punctul IV.4 privind Capacitatea tehnică și/sau profesională, autoritatea contractantă a stabilit ca și cerință minimă "îndeplinirea și finalizarea, în ultimii 5 ani, a cel puțin unui contract care a avut ca obiect execuția unei lucrări similare în valoare de minim 2.500.000 RON, exclusiv TVA. Pentru dovedirea experienței similare, autoritatea contractantă a stabilit ca cerință minimă obligativitatea prezentării contractelor, a recomandărilor din partea beneficiarilor lucrărilor similare prezentare și a proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu viza.

Petenta -"-"SRL a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire, ofertă declarată inacceptabilă de către autoritatea-contractantă, deoarece experiența similară nu satisface cerințele minime de calificare, dispunând anularea procedurii de atribuire, conform dispozițiilor art.209 alin.1 lit.b din OUG 34/2006.

Decizia pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în sensul respingerii ca nefondată a contestației formulată de -" "SRL, este legală și temeinică, în cauză fiind corect interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente.

Astfel, conform celor expuse, în anunțul de participare autoritatea contractantă a indicat clasificarea a obiectului contractului de achiziție, respectiv - - 6 - lucrări de construcții de clădiri destinate activităților de recreere, sportive, culturale, de cazare și restaurante, în fișa de date precizând că ofertanții trebuie să facă dovada executării unei lucrări similare în ultimii 5 ani. Petenta -"-"SRL a depus o serie de contracte anterioare pentru a dovedi experiența similară, printre care și contractul invocat în prezenta plângere, respectiv lucrarea de " gară C". Consiliul a reținut în mod corect că acest contract nu se încadrează în codul menționat în fișa de date a achiziției și în anunțul de participare, motiv pentru care s-a apreciat că petenta nu a probat îndeplinirea condiției experienței similare.

Nu poate fi reținută susținerea petentei privind faptul că s-a apreciat în mod greșit sintagma "experiență similară", întrucât expresia definește executarea unei lucrări de aceeași natură, de același fel, analogă, stabilirea similarității lucrărilor fiind limitată de încadrarea în același cod.

Mai mult decât atât, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că prin decizia contestată s-a făcut o interpretare greșită a legii, soluția de anulare a acesteia și acceptarea ofertei petentei este lipsită de folos practic și contrară principiului concurenței între operatorii economici reglementat de art.2 lit.a din OUG 34/2006, întrucât ar fi singura ofertă din cadrul procedurii, având în vedere că toate celelalte au fost declarate inacceptabile, iar operatorii economici care le-au formulat nu au contestat în instanță legalitatea soluției de anulare a procedurii.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de petenta - - SRL PRIN REPREZ.DL., în contradictoriu cu intimații - SRL și COMUNA PRIN CONSILIUL LOCAL.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. M

Ex.3//01.03.2010

22 Februarie 2010

Președinte:Carmina Mitru
Judecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 440/2010. Curtea de Apel Craiova