Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 492/CA/2008
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta - SRL împotriva Deciziei nr.4092/C1/4726 din 21 12 2007 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Spitalul Mun. A și câștigătorul contractului de achiziții publice - AIR SA.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă avocat pentru petentă, avocat pentru intimatul Spitalul Municipal A, lipsă fiind intimații: - SRL, - AIR SA, - SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata - AIR SA a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii formulată, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
De asemenea, petenta a depus la dosar prin Serviciul Registratură, răspuns la întâmpinarea formulată de Spitalul Municipal
Mandatarul petentei învederează instanței că la dosar nu s-a depus întreaga documentație depusă de participant, astfel se impune suplimentarea probațiunii cu aceste înscrisuri.
Instanța respinge cererea formulată de mandatarul petentei, privind depunerea la dosar a întregii documentații, ca nefiind utilă soluționării cauzei, întrucât Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nu privește fondul cauzei.
Mandatarul petentei depune la dosar în trei exemplare, înscrisuri ce nu au fost depuse la, respectiv: decizia civilă nr.429/15.02.2008, autorizația de mediu nr.SB 108/ 21.06.2007, autorizația de mediu nr.8605/27.11.2006, contractul de prestări servicii nr. 726/12 07 2007.
Instanța unește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata - AIR SA cu fondul cauzei.
Reprezentantul petentei și reprezentantul intimatului Spitalul Mun. A arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate de intimata - AIR SA și asupra plângerii formulate.
Reprezentantul petentei față de excepția invocată de intimata - AIR SA, arată că, contestația a fost formulată în contradictoriu cu toți participanții la procedura de atribuire; intimata - AIR SA este participant la procedura de atribuire astfel că orice decizie s-ar luat va avea efect și asupra acesteia.
Mai arată că, plângerea formulată a fost trimisă prin poștă la. la data de 8.12.2007, în termenul legal prevăzut de lege, în condițiile în care decizia autorității contractante a fost comunicată petentei în 03.12.2007. din actele depuse la dosar se poate observa că data depunerii contestației este 8.12.2007, data depunerii la poștă a contestației. Consiliul nu poate să respingă cererea ca inadmisibilă, contractul fiind încheiat după ce s-a trimis contestația. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei având în vedere derularea în timp a evenimentelor, se poate constata că la data de 3.12.2007 au fost comunicate adrese către toate societățile ofertante prin care s-a anunțat câștigătoarea licitației. În urma transmiterii rezultatului petenta a formulat contestație împotriva deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii, contestația fiind comunicată intimatei Spitalul Mun. A la data de 13.12.2007. de altfel, a considerat valabil încheiat contractul și a constatat că nu are competență cu privire la soluționarea contestației formulate de către petentă, aceasta putând soluționa contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului. În ce privește excepția invocată de intimată lasă la aprecierea instanței. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.23667/ 11 12 2007, contestatoarea "."SRL a atacat Decizia autorității contractante Spitalul Municipal A în cadrul procedurii de atribuire prin cerere de oferte a contractului având ca obiect "servicii de colectare,transport incinerare deșeuri medicale"comunicată petentei cu adresa nr.2751/3 12 2007.
Prin decizia nr.4092/C1/4726 din21.12.2007 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca inadmisibilă contestația în temeiul art.266 al.1 lit. a din OUG.34/2006,reținând că petenta a formulat contestație după expirarea termenului de 5 zile și autoritatea contractantă a încheiat contractul cu societatea câștigătoare,astfel consiliul nu mai este competent a soluționa contestația.
Împotriva deciziei a formulat plângere petenta "."SRL, înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr-.
Prin plângerea formulată petenta a criticat modul de soluționare a cererii sale pe calea excepției inadmisibilității contestației solicitând a se dispune casarea deciziei și trimiterea contestației spre rejudecare Consiliului,susținând că de fapt a formulat contestație încă din 8 12 20087,expediind-o prin poștă cu confirmare de primire atât autorității contractante cât și Consiliului astfel că se consideră ca fiind declarată în termen conform art.104 pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea contractantă solicită respingerea plângerii susținând că în cauză au fost corect aplicate prevederile art.271 al 2 din OUG.34/2006,întrucât contestația a fost tardiv formulată acest fapt contribuind la continuarea procedurii prin încheierea contractului de achiziție publică.
În fața Curții de apel petenta și-a precizat plângerea în contradictoriu cu toate societățile participante la procedură - AIR SA, - SRL ȘI - SRL,însă instanța apreciază că are calitate procesuală pasivă în afară de autoritatea contractantă doar adjudecatara procedurii,întrucât prin plângerea de față se tinde la desființarea unui drept dobândit de aceasta,ceea ce nu este cazul celorlalte participante care nu au câștigat și nici nu au formulat contestații împotriva deciziei de atribuire a contractului. În consecință,excepția lipsei calității procesuale pasive se va respinge pentru - AIR SA și se va admite pentru pârâtele SRL ȘI - SRL urmând a se respinge plângerea petentei împotriva acestor două pârâte.
Analizând conținutul deciziei atacate, raportat la actele dosarului și la dispozițiile legale invocate, Curtea constată că plângerea cu care a fost investită, este fondată.
Potrivit art. 272 din OUG 34/2006 " (1) Contestația poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire și împotriva oricărui act al autorității contractante, astfel cum este definit la art. 255 alin. (4)."
Termenul de declarare a contestației este în speță cel prevăzut la art.272 al.(3):"În cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap. II secțiunea a 2-a a contractului care urmează să fie atribuit este egală cu sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2), contestația poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal."
Potrivit art.271 al.1)" Contestația se transmite Consiliului, iar contestatorul va atașa la contestație și copia actului atacat,în cazul in care acesta a fost emis, precum și copii ale înscrisurilor prevăzute la art. 270 alin. (1), dacă acestea sunt disponibile iar conform alin. (4) "Toate notificarile sau comunicările actelor procedurale se fac cu confimare de primire. Dispozițiile art. 60 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.În art.60 se prevede " Documentele scrise pot fi transmise prin oricare dintre urmatoarele modalități:
a) prin poștă;
b) prin fax;
c) prin mijloace electronice;
d) prin orice combinație a celor prevăzute la lit. a)-c)."
Față de textele legale de mai sus se constată că procedura permitea expedierea contestației prin poștă, chiar dacă este o cale de comunicare mai anevoioasă decât cea prin fax.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a apreciat greșit că nu are competența verificării contestației pe fond dacă în cauză a fost încheiat deja contractul. Nu se poate neglija faptul că în speță contestatoarea a formulat contestația în termenul legal de 5 zile de la primirea comunicării privind rezultatul procedurii-la 8 12 2007- data poștei, aspect care trebuia cercetat de Consiliu și numai în cazul în care contestația n-ar fi fost declarată în termenul legal, iar contractul era încheiat ar fi putut constata că nu mai are competență să se pronunțe asupra contestației.
În consecință,se apreciază că sunt incidente prevederile art. 285 al.2 din ordonanță potrivit căruia"În cazul în care, în mod greșit, Consiliul a soluționat cauza pe excepție, instanța va desființa decizia respectivă și va trimite cauza acestuia spre soluționare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desființarea deciziei."
În consecință, în temeiul art.285 alin.2 din OUG nr.34/2006 astfel cum a fost modificat prin OUG nr.94/2007, se va admite plângerea formulată și se va casa decizia atacată și se va trimite cauza consiliului spre rejudecare,urmând ca acesta să considere că petenta a formulat contestația în termen,ceea ce conferă consiliului competența soluționării contestației .
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite plângerea formulată de petenta - - SRL C N împotriva Deciziei nr.4092/C1/4726 din 21 12 2007 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Spitalul Mun. A și câștigătorul contractului de achiziții publice - AIR SA și în consecință:
Desființează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea contestației în favoarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților - SRL Sibiu și - SRL A și respinge plângerea formulată în contradictoriu cu acești intimați.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei - AIR SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.MF
Dact./ex.3/5 05 2008
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea