Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 711/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - lit.priv.achiz.publ. -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.711
Ședința publică din 09 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - Clinica de Diagnostic SRL B, cu sediul în B, sector 1,--45, bloc 35 C,.E,.2,.159, împotriva sentinței nr. 3382 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal
(dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns avocat pentru recurentă și consilier juridic pentru pârâtul intimat Spitalul Județean de Urgență S cel S, lipsă fiind pârâtul Consiliul Județean Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă prin serviciul corespondență de către intimatul Consiliul Județean S întâmpinare,cu duplicat pentru comunicare, din care se comunică un exemplar și reprezentantei intimatului Spitalul Județean de Urgență S cel
Apărătorul recurentei depune la dosar delegație de reprezentare și chitanțele nr.- și - ambele din 1.04.2009, pe care sunt consemnate sumele de câte 2,0 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,15 lei, anulate la dosar, cu care face dovada timbrării recursului.
Reprezentanta intimatului Spitalul Județean de Urgență S cel S depune la dosar întâmpinare și o serie de înscrisuri( 17-25 dosar).
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. a se face în cauză aplic.disp.art.301 Cod pr.civilă. Face precizarea că deși comunicarea a fost făcută recurentei la data de 6.02.2009 și că adresa este corectă, recurenta nu a primit nici o hotărâre. Este exclusă posibilitatea că nu s-a găsit nici o persoană și că comunicarea s-a făcut prin afișare. Că recurenta a aflat despre comunicarea hotărârii în momentul în care s-a anulat licitația. De aceea solicită ca acest recurs să fie calificat ca fiind declarat și motivat în termenul de 15 zile stabilit de lege.
Reprezentantul intimatului Spitalul Județean de Urgență S cel S, solicită respingerea recursului ca tardiv,iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 13.10.2008, reclamanta - Clinica de Diagnostic SRL Bac hemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean S și Spitalul Județean de Urgență S cel S, solicitând anularea rezoluției nr.30168/8.10.2008 emisă de secund pârâtă, admiterea contestației și înlăturarea declasării petentei din procedura licitației privind închirierea spațiului de 116,16 mp de la nivelul I al Spitalul Județean de Urgență S cel S; suspendarea rezoluției menționate până la soluționarea contestației.
În motivare reclamanta a arătat că a participat la licitația organizată de secund pârâtă pentru închirierea spațiului sus menționat; că, motivat de nedepunerea unei dovezi privind prelungirea scrisorii de garanție bancară a fost declasată din procedura licitației; a făcut contestație, care se află pe rolul Tribunalului Suceava. A mai arătat că, determinat de existența unei alte contestații, procedura licitației spațiului menționat a fost suspendată, apoi a fost reluată fixând drept dată de desfășurare 6.10.2008. Că, la data licitației - 6.10.2008, scrisoarea de garanție bancară pe care a depus-o la dosar era valabilă, din conținutul adresei nerezultând un termen până la care aceasta să fie prelungită.
În dovedire depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Județean Sad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că prin Hotărârea nr. 43 din 18 aprilie 2008, a aprobat închirierea prin licitație a unui spațiu cu altă destinație decât cea de locuință, în suprafață de 116,16 mp, aflată în proprietatea publică a județului S și în administrarea Spitalului de Urgență S cel Că licitația se va organiza de administratorul bunului, așadar răspunderea cu privire la organizarea și desfășurarea licitației publice revine în totalitate Spitalul Județean de Urgență S cel Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Si Spitalul Județean de Urgență S cel a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr.3382 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a prim pârâtului Consiliul Județean
S-a respins cererea de suspendare și cererea de anulare a rezoluției nr.30168 din 8.10.2008 formulate împotriva prim pârâtului pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
S-a respins cererea de suspendare și cererea de anulare a rezoluției nr.30168 din 8.10.2008 formulate de reclamanta Clinica de Diagnostic B în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență S cel
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean S, instanța constată că aceasta este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie anularea rezoluției nr.30168/8.10.2008 emisă de secund pârâtă și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de închiriere privind spațiul de 116,16 mp aflat la nivelul I al Spitalului Județean de Urgență S cel
Prin hotărârea nr.43/18.04.2008 a Consiliului Județean S s-a stabilit că licitația de va organiza de administratorul bunului, respectiv Spitalul Județean de Urgență S cel
Ca urmare, tribunalul a apreciat că este singura instituție ce justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, Consiliul Județean nefiind parte în litigiul dedus judecății, astfel încât cererea introdusă împotriva sa a fost respinsă.
În ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență S cel S, tribunalul a reținut următoarele:
Din cuprinsul art.15 al.1 din Legea nr.554/2004 rezultă că o dată cu sesizarea instanței de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anulare, în tot sau în parte a actului atacat, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a se dispune în acest sens, este necesar a fi întrunite cumulativ două cerințe. constă în existența unui caz bine justificat, iar a doua privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în accepțiunea art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004, deci a unui prejudiciu material viitor.
Chiar dacă prin continuarea licitației i s-ar produce societății reclamante un prejudiciu iminent, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile expres prev. De art. 15 rap.la art.14 din Legea nr.554/2004, instanța a considerat că nu s-a justificat suspendarea licitației privind închirierea spațiului în discuție.
În ce privește cererea de anulare a rezoluției, prin care au fost respinse contestațiile formulate de reclamantă, instanța a apreciat că aceasta de asemenea este nefondată.
În documentația de atribuire privind închirierea spațiului de 116,16 mp aflat la nivelul I al Spitalului Județean de Urgență S cel S, se menționează că operatorii economici participanți la procedură sunt obligați să constituie garanție de participare în sumă de 5000 lei, care trebuie prezentată cel mai târziu la deschiderea ofertelor și a cărei perioadă de valabilitate trebuie să fie cel puțin cu perioada de valabilitate a ofertei.
Inițial termenul de valabilitate era stabilit la 30.09.2008, dar procedura a fost suspendată în urma contestației formulată de - Medical SRL B, începând cu data de 26.06.2008.
Întrucât prin decizia nr.978 din 4.09.2008 a Curții de Apel Suceava s-a respins ca nefondată plângerea formulată de această petentă împotriva deciziei nr.2889/C/2594 din 3.07.2008 a, autoritatea contractantă a hotărât reluarea procedurii de atribuire a contractului anunțând societățile ofertante, că deschiderea ofertelor va avea loc la data de 6.10.2008.
Cu toate acestea, cu ocazia deschiderii ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de închiriere, la această dată - 6.10.2008 - Comisia de evaluare constatat că reclamanta a constituit garanția numai până la 6.10.2008, deși perioada valabilității ofertei a fost prelungită cu 72 de zile.
Ca urmare, oferta societății reclamante a fost respinsă la deschidere, făcându-se astfel aplicarea clauzei din documentația de atribuire, care prevede că acele oferte care nu sunt însoțite de garanția de participare vor fi respinse în cadrul ședinței de deschidere.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este tardiv formulat.
Hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 10.02.2009, iar recursul a fost declarat la data de 31.03.2009, cu mult peste termenul prevăzut delege.
Potrivit art.301 Cod proc. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Sancțiunea nedepunerii în termen este, potrivit art.103 Cod proc. civilă, decăderea.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al.1 Cod proc. civilă,
În numele Legii,
Pentru aceste motive,
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta - Clinica de Diagnostic SRL B, cu sediul în B, sector 1,--45, bloc 35 C,.E,.2,.159, împotriva sentinței nr. 3382 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.04.2009
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta