Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 864/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 864/CA/2008

Ședința publică de la 22 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Augustin Mândroc

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de către petentul INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI A împotriva Deciziei nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță pentru petentul Inspectoratul Școlar al Județului A dl., lipsind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că petentul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, chitanța justificativă privind achitarea taxei de timbru, în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Dl. depune la dosar delegația de reprezentare pentru Inspectoratul Școlar al Județului A și declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii formulată împotriva deciziei nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o apreciază ca fiind neîntemeiată și nelegală, întrucât, procedural s-au îndeplinit toate prevederile OUG nr. 34/2006. Învederează instanței faptul că, față de rezultatul procedurii de evaluare a ofertelor, intimata AIa depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, apreciind că parametrii tehnici ai ofertei declarate câștigătoare nu îndeplinesc cerințele minime impuse prin caietul de sarcini. Or, această susținere nu poate fi acceptată, dat fiind faptul că dimensiunea hârtiei ului, respectiv format A4 se încadrează în solicitarea din caietul de sarcini - de maxim format A3.

Reprezentantul petentului învederează instanței faptul că criteriul de evaluare stipulat atât în publicarea în a anunțului de participare, cât și în documentația întocmită a fost " prețul cel mai scăzut ", iar acest criteriu este cel care stabilește ierarhia ofertelor, criteriu care nu mai poate fi modificat pe întreaga perioadă a procedurii de achiziție. Pentru acest considerent apreciază că aplicarea deciziei în sensul reevaluării ofertelor de către autoritatea contractantă ar duce la încălcarea prevederilor art. 200 din OUG nr. 34/2006.

Mai mult decât atât, arată reprezentatul petentului, într-un caz similar, același Consiliu, în același complet, a respins contestația depusă la procedura de achiziție organizată de Inspectoratul Școlar

De altfel și în decizia nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008 un membru al completului a formulat opinie separată, în sensul aprecierii ca și corect a modului de evaluare al ofertelor.

Pentru aceste considerente, reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință a se dispune desființarea deciziei nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii de față:

Prin Decizia nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Baf ost admisă în parte contestația nr. 219 din 22.05.2008, depusă de în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar al Județului A și anulat raportul procedurii nr. 3144 din 13.05.2008 și comunicările privind rezultatul procedurii, acte subsecvente și dependente de acesta.

- a fost obligată autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, în termen de cel mult douăsprezece zile de la primirea deciziei, cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și a documentației de atribuire.

În temeiul art. 278 al. 5 din ordonanță, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la declararea câștigătoare a ofertei

- a fost respinsă cererea autorității contractante de sancționare a contestatoarei cu amendă pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații pe cale administrativ jurisdicțională.

Pentru a se pronunța această decizie s-a reținut:

Procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de furnizare " copiatoare și aparate telefon - fax" a fost inițiată de către Inspectoratul Școlar al Județului A prin publicarea în a anunțului de participare nr. 45062 din 29.02.2008 din al cărui conținut s-au reținut informațiile: cantitatea totală sau domeniul - 79 copiatoare și 79 aparate telefon fax; valoarea estimată, fără TVA a contractului - 330.000 RON; criteriul de atribuire a contractului - prețul cel mai scăzut; data limită de depunere a ofertelor - 24.04.2008, ora 11,00; data deschiderii ofertelor - 24.04.2008, ora 13,00.

Prin caietul de sarcini din documentația de atribuire, cerințele minimale impuse pentru echipamentul, cu relevanță în soluționarea cauzei, au fost: dimensiune hârtie - maxim A3 și timpul de încălzire - mai mic sau egal cu 30 secunde.

Fișa și prospectul tehnic ale produsului " AR - ", depuse în oferta tehnică a - 2 U, menționează dimensiunea hârtiei - maxim A4, minim A6 și timpul de încălzire - "zero" secunde, tipul de echipament fiind model "auto ".

Raportul procedurii nr. 3144 din 13.05.2008 a menționat depunerea a 5 oferte admisibile, cel mai mic preț fiind cel oferit de - 2 U, în sumă de 325.460,20 lei, fără TVA, precum și decizia de atribuire a contractului respectivului ofertant.

În raport de cele de mai sus, Consiliul a constat că produsul ofertat de - 2 Uap rezentat un cu dimensiunea hârtiei de maxim A4, dimensiune care nu răspunde cerinței din caietul de sarcini ca dimensiunea hârtiei să fie maxim A3.

Dacă s-ar accepta interpretarea contrară în sensul că prin copiatoare cu dimensiunea hârtiei de " maxim A3" se înțeleg toate copiatoarele cu dimensiuni ale hârtiei de "până la 3", s-ar ajunge la situația în care autoritatea contractantă ar trebui să accepte copiatoare cu dimensiuni ale hârtiei de A4 ( ceea ce s-a și întâmplat în speță ), situație care a condus implicit la compararea unor oferte cu propuneri tehnice și financiare total diferite, în sensul în care s-a comparat un cu dimensiunea hârtiei de maxim A4, cu un cu dimensiunea hârtiei de maxim A3.

În concepția autorității contractante, chiar și o ofertă pentru un cu format numai A5 sau A6 ( plicuri ), ar trebui admisă ca și conformă, soluție evident eronată.

De altfel și contestatoarea a arătat că autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care a ales un format A4, în detrimentul unui format A3, pentru care prețurile sunt apropiate, iar din punct de vedere tehnic utilizarea ului format A3 este superioară ului format A4.

Câtă vreme autoritatea contractantă nu a precizat în documentația de atribuire dacă prin maxim A3 se înțelege că se ofertează un cu dimensiunea hârtiei, inclusiv A3, în cazul în care autoritatea contractantă constată că pentru procedura în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 209 alin.(1) lit. d) din ordonanță, în sensul că au fost depuse oferte care deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii de atribuire.

În considerarea celor prezentate, Consiliul a admis în parte contestația formulată de și a anulat raportul procedurii nr. 3144 din 13.05.2008 și comunicările privind rezultatul procedurii, acte subsecvente și dependente de acesta.

A obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, în termen de douăsprezece zile de la primirea deciziei, cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și documentației de atribuire. După reevaluarea ofertelor, rezultatul procedurii va fi comunicat ofertanților în termenul legal.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere Inspectoratul Școlar al Județului A solicitând admiterea plângerii și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii comisiei de evaluare pronunțată în Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică înregistrat cu nr. 3144/13.05.2008 la Inspectoratul Școlar Județean

În dezvoltarea motivelor arată că:

Prin caietul de sarcini din documentația de atribuire, cerințele minimale impuse pentru echipamentul "", cu relevanță pentru soluționarea cauzei, au fost: dimensiune hârtie - maxim A3 și timpul de încălzire - mai mic sau egal cu 30 secunde.

Pe tot parcursul derulării procedurii nici un ofertant nu a făcut uz de prevederile art. 78 din OUG 34/2006, în sensul solicitării de clarificări legate de eventuala neînțelegere a specificației "dimensiune hârtie".

Oferta câștigătoare depusă de 2U are dimensiunea hârtie - A4, iar timpul de încălzire - 0 secunde, conținând opțiune "auto-".

Din punct de vedere financiar oferta depusă de 2U este cea mai avantajoasă, având prețul cel mai scăzut.

Se consideră că autoritatea contractantă a procedat corect în baza prevederilor art. 200 din OUG 34/2006 în sensul stabilirii ofertei câștigătoare în conformitate cu criteriul de evaluare precizat în documentația de atribuire, aplicabil tuturor ofertelor care îndeplinesc caracteristicile tehnico-funcționale impuse prin caietul de sarcini.

Față de rezultatul procedurii de evaluare a ofertelor, AIa depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, considerând că parametrii tehnici ai ofertei declarate câștigătoare nu îndeplinesc cerințele minime impuse prin caietul de sarcini.

Așa cum a precizat și în punctul de vedere nr. 3420/23.05.2008 adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor ca răspuns la contestația depusă de, A consideră că este evident ca parametrii tehnici ai ofertei declarate câștigătoare îndeplinesc condițiile minime solicitate, respectiv dimensiunea hârtiei A4 se încadrează în solicitarea din caietul de sarcini de max. A3, iar timpul de încălzire al aparatului ofertat este de 0 secunde, conform prospectului tehnic al producătorului, mai mic decât max. 30 secunde impuse.

Totodată se menționează că oferta financiară depusă de AIe ste superioară, mai mare, decât oferta financiară depusă de 2 U T, ofertă declarată câștigătoare.

Analizând plângerea formulată sub aspectul motivelor invocate se consideră că aceasta este nefondată pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.

Prin caietul de sarcini din documentația de atribuire, cerințele minimale impuse pentru echipamentul, cu relevanță în soluționarea cauzei, au fost: dimensiune hârtie - maxim A3 și timpul de încălzire - mai mic sau egal cu 30 secunde.

Fișa și prospectul tehnic ale produsului " AR - ", depuse în oferta tehnică a - 2 U, menționează dimensiunea hârtiei - maxim A4, minim A6 și timpul de încălzire - "zero" secunde, tipul de echipament fiind model "auto ".

Raportul procedurii nr. 3144 din 13.05.2008 a menționat depunerea a 5 oferte admisibile, cel mai mic preț fiind cel oferit de - 2 U, în sumă de 325.460,20 lei, fără TVA, precum și decizia de atribuire a contractului respectivului ofertant.

În raport de cele de mai sus, Consiliul a constat că produsul ofertat de - 2 Uap rezentat un cu dimensiunea hârtiei de maxim A4, dimensiune care nu răspunde cerinței din caietul de sarcini ca dimensiunea hârtiei să fie maxim A3.

Dacă s-ar accepta interpretarea contrară în sensul că prin copiatoare cu dimensiunea hârtiei de " maxim A3" se înțeleg toate copiatoarele cu dimensiuni ale hârtiei de "până la 3", s-ar ajunge la situația în care autoritatea contractantă ar trebui să accepte copiatoare cu dimensiuni ale hârtiei de A4 ( ceea ce s-a și întâmplat în speță ), situație care a condus implicit la compararea unor oferte cu propuneri tehnice și financiare total diferite, în sensul în care s-a comparat un cu dimensiunea hârtiei de maxim A4, cu un cu dimensiunea hârtiei de maxim A3.

În concepția autorității contractante, chiar și o ofertă pentru un cu format numai A5 sau A6 ( plicuri ), ar trebui admisă ca și conformă, soluție evident eronată.

De altfel și contestatoarea a arătat că autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care a ales un format A4, în detrimentul unui format A3, pentru care prețurile sunt apropiate, iar din punct de vedere tehnic utilizarea ului format A3 este superioară ului format A4.

Câtă vreme autoritatea contractantă nu a precizat în documentația de atribuire dacă prin maxim A3 se înțelege că se ofertează un cu dimensiunea hârtiei, inclusiv A3, în cazul în care autoritatea contractantă constată că pentru procedura în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 209 alin.(1) lit. d) din ordonanță, în sensul că au fost depuse oferte care deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii de atribuire.

Față de cele de mai sus, în mod corect Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și a documentației de atribuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de către Inspectoratul Școlar al Județului A, cu sediul în AI, -, jud. A, împotriva

( continuare decizia nr. 864/CA/2008 dată în dosar nr- ).

Deciziei nr. 2270/240 C7/2131 din 30.05.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.07.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./22.09.2008

Președinte:Augustin Mândroc
Judecători:Augustin Mândroc, Nicoleta Vesa, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 864/2008. Curtea de Apel Alba Iulia