Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 873/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu privind achizițiile publice -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 873

Ședința publică din 07 mai 2009

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului formulate dePRIMĂRIA COMUNEI S - prin primar,cu sediul în comuna S, județul S,împotriva deciziei nr.705/ C3/209din 20 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 70/2009 deConsiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cu sediul în B,-, sector 3, în contradictoriu cu intimatele"" INTERNAȚIONAL L Dumbrăveni, cu sediul în județul S, localitatea Dumbrăveni, comuna cod de identificare fiscală -, număr de ordine în Registrul Comerțului J - și"".S,cu sediul în localitatea S, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns - pentru recurenta Primăria Comunei S, lipsă fiind intimații Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, "" Internațional Dumbrăveni și ""

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având în vedere excepția de litispendență ivită, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, conform art. 164 Cod pr. civilă.

Întrebat fiind, reprezentantul recurentei cu privire la excepția de tardivitate a contestației acesta a arătat că Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu s-a pronunțat asupra excepției. A arătat că SC Internațional a primit adresa nr. 103 din 12.01.2009 prin reprezentantul său -, la data de 14.01.2009.

Instanța, constatând plângerea în stare de judecată, a dat cuvântul părții prezente.

Reprezentantul Primăriei comunei S - primar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea contestației de către SC Internațional SRL Dumbrăveni, ca tardivă, respectiv admiterea plângerii și desființarea deciziei nr. 707/C3/ 209 din 20.02.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor din 20.02.2009, ca nelegală. A arătat că termenul prevăzut de lege fiind imperativ, însă nerespectat de către contestatoare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, eronat nu s-a pronunțat pe această excepție, ci pe fondul contestației, în sensul admiterii acesteia.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin contestația nr. 49 din 22.01.2009, sub nr. 1738 din 23.01.2009, SC - B Internațional SRL Dumbrăveni, comuna, județul Sas olicitat anularea deciziei de atribuire emisă de Primăria comunei S, județul S, în calitate de autoritate contractantă în procedură cerere de oferte organizată pentru atribuirea contractului de lucrări, având ca obiect "Demolare și construire Cămin Cultural S" județul S, respectiv anularea rezultatului procedurii și declararea ofertei sale ca fiind câștigătoare.

Procedând la soluționarea contestației, prin decizia nr. 705/C3/209 din 20.02.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a admis contestația în parte, dispunând anularea raportului procedurii și a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire.

Totodată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a dispus continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertelor admisibile și întocmirea unui nou raport al procedurii, măsurile dispuse urmând a fi aduse la îndeplinire în maxim 12 zile de la luarea la cunoștință despre conținutul deciziei.

Împotriva acestei decizii, autoritatea contractantă a formulat plângere înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 255/39/din 3.03.2009.

Totodată aceeași autoritate contractantă - Primăria comunei Saf ormulat plângere pe care a depus-o la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor înregistrată sub nr. 5331 din 3 martie 2009, instituție care a înaintat-o Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată la această instanță sub nr. 290/39 din 20.03.2009.

Având în vedere excepția de litispendență ivită, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.

În motivarea ambelor plângeri, autoritatea contractantă critică decizia atacată ca fiind nelegală, întrucât, deși a invocat excepția tardivității formulării contestației de către SC Internațional SRL Dumbrăveni, termenul prevăzut de lege fiind imperativ, însă nerespectat de către contestatoare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, eronat nu s-a pronunțat pe această excepție, ci pe fondul contestației, în sensul admiterii acesteia.

Examinând plângerea de față, întemeiată pe art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă,Curteaconstată următoarele:

Art. 256/2 din OUG nr. 34/2006 republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 94/2007(fostul art. 272 din OUG 34/2006, modificată prin art. 63 din OUG 94/2007), prevede următoarele:

"Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau, după caz, instanța judecătorească competentă în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de:

a) 10 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, despre un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor cap. IIsecțiunea a 2-,este mai maredecât pragurile valorice prevăzute laart. 55alin. (2) ";

b) 5 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor cap. IIsecțiunea a 2-,este egală sau mai micădecât pragurile valorice prevăzute laart. 55alin. (2).

Art. 55 al. 2 din același act normativ stipulează următoarele:

(2) Publicarea în Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care:

a) autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute laart. 8lit. a) - c), iar valoarea estimată a contractului/acordului-cadru de furnizare sau de servicii care urmează să fie atribuit/încheiat este mai mare decât echivalentul în lei a 125.000 euro;

b) autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute laart. 8lit. d) sau e), iar valoarea estimată a contractului/acordului-cadru de furnizare sau de servicii care urmează să fie atribuit/încheiat este mai mare decât echivalentul în lei a 400.000 euro;

c) valoarea estimată a contractului/acordului-cadru de lucrări care urmează să fie atribuit/încheiat este mai mare decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro.

In speță, contractul de lucrări având ca obiect "Demolare și construire Cămin Cultural ", județul S, are o valoare totală estimată, conform General aflat la 506-507 dosar, fond de 317,20 mii EURO (1.190,0 mii lei).

Așadar, cum această valoare este mai mică decât pragurile valorice sus-menționate termenul de formulare a contestației este de 5 zile.

Din dovada aflată la fila 10 dosar rezultă că SC Interna țional a primit adresa nr. 103 din 12.01.2009 prin reprezentantul său -, la data de 14.01.2009.

Ori contestația a fost depusă la Consiliul Național de Soluționare a la data de 23.01.2009, deci cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus-menționat.

De altfel chiar din numărul de înregistrare al contestatoarei însăși, respectiv 49 din 22.01.2009 rezultă că aceasta a fost formulată tardiv, contestatoarea fiind în eroare, arătând că a formulat contestația în termenul de 10 zile, în loc de 5 zile cum prevede articolul menționat.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, și având în vedere disp. Art. 283 rap. La art. 285 din OUG nr. 34/2006, modificată prin OUG 94/2007,Curteava admitere recursul Primăriei S, va modifica decizia nr. 705/C3/2009 din 20.02.2009 și în rejudecare, respinge ca tardivă contestația.

Pentrua aceste motive,

In numele Legii,

DECID E:

Admite recursul declarat de PRIMĂRIA COMUNEI S - prin primar, cu sediul în comuna S, județul S,împotriva deciziei nr.705/ C3/209din 20 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 70/2009 deConsiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cu sediul în B,-, sector 3, în contradictoriu cu intimatele"" INTERNAȚIONAL L Dumbrăveni, cu sediul în județul S, localitatea Dumbrăveni, comuna cod de identificare fiscală -, număr de ordine în Registrul Comerțului J - și"".S,cu sediul în localitatea S, județul S, și în consecință:

Modifică Decizia nr. 705/C3/209 din 20.02.2009 și în rejudecare, respinge ca tardivă contestația formulată de SC Internațional SRL Dumbrăveni împotriva deciziei de atribuire emisă de recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Ex.2/2.06.2009

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 873/2009. Curtea de Apel Suceava