Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 925/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 925/R-

Ședința publică din 10 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, împotriva Deciziei nr.3293/C8/60 din 25 iulie 2008, pronunțată de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, în dosarul nr.60/2008, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Plângerea legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2008 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 3 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Asupra plângerii de față, deliberând, constată:

La data de 5.09.2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, plângerea formulată de - SRL Rm.V în contradictoriu cu Consiliul Județean V împotriva deciziei nr.3293/C8/60 din data de 25.07.2008, pronunțată în dosarul nr.60/2008 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor ( ).

Plângerea, formulată în termen legal, a fost înaintată Curții de către, în conformitate cu art.283 din OUG nr.34/2006.

În motivarea plângerii s-a arătat că petenta a participat la atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect" aprovizionarea și distribuirea produselor lactate pentru elevi și preșcolari în anul 2007 - 2008, în conformitate cu OUG nr.96/2002.: --8 lapte, --4 lapte pasteurizat", autoritate contractantă fiind Consiliul Județean

Față de modul de întocmire a documentației de atribuire și a modului de derulare a procedurii în prima licitație, în care oferta sa a fost declarată ca neconformă, a formulat contestație care a fost soluționată favorabil prin decizia nr.2096/C6/2477 din 11.09.2007 prin care a anulat adresa nr.9711/24.07.2007 cu privire la selectarea ofertanților, începându-se o nouă procedură de atribuire prin negociere fără publicarea unui anunț de participare.

Prin contestația nr.905/28.11.2007 a atacat comunicarea nr.15872/27.11.2007 a Consiliului Județean V prin care i se aducea la cunoștință decizia de atribuire a contractului și motivul pentru care oferta petentei a fost respinsă.

Soluția pronunțată de, care a admis o excepție de autoritate de lucru judecat, a fost desființată prin decizia nr.649/R-C, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr- și pe cale de consecință s-a desființat decizia nr.79/C6/60/11.01.2008 și s-a trimis cauza spre rejudecare la.

Acesta a respins contestația, prin decizia nr.3293/C8/60 din data de 25.07.2008, ce face obiectul prezentei plângeri, decizie apreciată ca netemeinică și nelegală pentru următoarele rațiuni:

1.- nu a cercetat și verificat toate motivele invocate de petentă. Astfel, în conformitate cu disp.art.189 al.1 din OUG nr.34/2006, autoritatea contractantă are dreptul și obligația de a verifica sau controla capacitatea tehnică a prestatorului, în condițiile în care doi dintre ofertanți - - SRL și - SRL - au depus contracte de depozitare formale și identice ca locație.

De asemenea, trebuia controlată existența mijloacelor de transport necesare îndeplinirii serviciilor la care se obliga prestatorul, întrucât spre exemplu - SRL a prezentat un contract de închiriere a mijloacelor de transport marfă, fără identificarea acestora și numărul lor, fără a depune, pentru un număr de două autovehicule, formularele de autorizare sanitar - veterinară, prezentând doar 18 cărți de identitate ale acestora și un contract formal pentru depozitul frigorific, în timp ce petenta îndeplinea toate condițiile solicitate de autoritatea contractantă.

În mod nelegal s-a folosit procedura de negociere fără publicarea prealabilă unui anunț de participare, deoarece autoritatea contractantă avea dreptul de a aplica această procedură numai dacă se încadra în unul din cazurile prevăzute din art.122 din OUG nr.34/2006, ori elementul care a determinat întârzierea a fost chiar culpa exclusivă a autorității contractante.

Nici această procedură nu a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a așteptat perioada de timp pentru a verifica dacă s-au înregistrat contestații împotriva deciziei de atribuire a contractului; în fapt petenta a formulat contestația nr.905/28.11.2007 și în aceeași zi Consiliul județean a și încheiat contractul cu ofertantul declarat câștigător.

2.- Autoritatea contractantă a încălcat principiul ierarhiei forței juridice a actului normativ superior, deoarece consideră HG nr.1052/2004 cu putere superioară OUG nr.34/2006, deși hotărârea amintită restricționează participarea ofertanților care furnizează alte produse lactate decât lapte și încalcă principiul tratamentului reglementat de art.38 lin.1 din aceeași ordonanță.

În anul 2008 au fost adoptate prevederi exprese cu privire la participarea ofertanților care utilizează alte produse decât lapte.

La dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului Consiliul Județean V, prin care s-a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

La 10 octombrie 2008 s-au depus și concluzii scrise din partea petentei, care a reiterat motivele susținute în contestație și în plângere.

Examinând decizia nr.3293/C8/60 din 25.07.2008 a, ce face obiectul prezentei plângeri, prin prisma motivele încadrate în disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Prin contestația nr.905/28.11.2007, - SRL Rm.V a solicitat suspendarea de drept a procedurii de atribuire și luarea măsurilor necesare pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru distribuirea produselor lactate elevilor și preșcolarilor, autoritate contractantă fiind Consiliul Județean

- SRL a contestat rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr.15872/27.11.2007 a Consiliului Județean V, iar, examinând contestația, a pronunțat decizia sus menționată, prin care a respins-o ca nefondată.

În considerentele deciziei, s-a menționat că pe rolul s-a aflat dosarul nr.3838/2007 cu privire la contestația împotriva unei alte comunicări cu nr.13146/8.10.2007 privind rezultatul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, soluționată prin decizia nr.3366/C6/3838 din 20.11.2007 a, care a respins contestația - SRL ca nefondată, dispunându-se continuarea procedurii de atribuire.

După declararea drept câștigătoare a ofertei depusă de - SRL ( la 27.11.2008 ), s-a formulat contestația nr.905/28.11.2007 apreciată de ca nefondată, întrucât autoritatea contractantă a declarat ca neconformă oferta depusă de către - SRL, deoarece nu corespunde cerințelor documentației respective, prin care s-a solicitat evaluarea prioritară a ofertelor care conțin numai furnizarea de lapte. Deși a luat la cunoștință de cerințele documentației la data intrării în posesia acesteia, - SRL nu a contestat-o conform normelor legale în vigoare, însușindu-le tacit.

Avându-se în vedere HG 1052/2004, art.II, autoritatea contractantă a formulat în documentația descriptivă cerințele de aprovizionare cu lapte sau folosirea laptelui pasteurizat, stabilindu-se ordinea în care se declară oferta câștigătoare, prioritară fiind aceea care conține furnizarea de lapte și doar în situația în care oferta nu este la nivelul necesarului putându-se folosi lapte pasteurizat și produse derivate.

A mai reținut că autoritatea contractantă a respectat dispozițiile referitoare la obiectul procedurii de atribuire, deoarece denumirea de "lapte " este diferită de "apte pasteurizat", având coduri diferite și nu s-au introdus obstacole nejustificate de natură a restrânge concurența între operatorii economici, specificațiile tehnice impuse referindu-se la produsul lapte ce pot fi îndeplinite de orice furnizor al acestui produs.

Posibilitatea acceptării livrării de lapte pasteurizat constituie o soluție în cazul inexistenței ofertei de lapte, astfel încât oferta contestatoarei care a menționat lactate de bază 67% din care lapte pasteurizat 45% și 33% produse echivalente nu corespunde cerințelor din caietul de sarcini.

Concluzia la care a ajuns este temeinică și legală, în condițiile în care prin caietul de sarcini autoritatea contractantă a solicitat livrarea produsului lapte cu prioritate, cu respectarea cerințelor prevăzute de anexa nr.2 la HG nr.932/2002, pct. 2.1. modificată prin dispozițiile HG 1052/2004 - acte în vigoare la acel moment - precum și de precizările transmise de MIRA la 20.07.2007, în calitate de coordonator al acestei acțiuni.

La stabilirea criteriilor de selecție a ofertelor au fost avute în vedere dispozițiile art.2 alin.2 și art.38 alin.1 din OUG nr.34/2006, întrucât specificația reprezintă caracteristicile produsului lactat ( produs ultrapasteurizat) fără a reprezenta o marcă de fabrică sau de comerț.

S-au avut în vedere caracteristicile acestui lapte care poate fi păstrat o perioadă îndelungată, cât și nivelurile de performanță pentru produsele de panificați și lactate prevăzute prin anexa nr.2 la Regulamentul de aplicare a OUG nr.96/2002 aprobat prin HG nr.932/2002.

Toate aceste cerințe și stabilirea priorității în care pot fi declarate câștigătoare ofertele au fost cuprinse în caietul de sarcini, împotriva căruia nu s-a formulat contestație conform dispozițiilor 272 alin. 5 din OUG nr.34/2006. Potrivit acestora, contestația care se referă la prevederile documentației de atribuire poate fi depusă numai până la data stabilită pentru depunerea ofertelor.

Ca urmare, cerințele din caietul de sarcini nu mai pot face obiectul plângerii în această fază, cu atât mai mult cu cât - SRL a formulat o contestație împotriva comunicării nr.13146 din 8.10.2007 (alta decât cea care face obiectul prezentei cauze, cu nr.15872/27.11.2007), privind rezultatul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, respinsă ca nefondată prin decizia nr.3366/C6/3838 din 20.11.2007 a, care a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Împotriva acestei decizii nu s-a formulat plângere, situație care rezultă din adresa nr.12268 din 7.10.2008 a.

Cu prilejul pronunțării acestei decizii au fost examinate aceleași motive de nelegalitate a procedurii de atribuire ca și cele susținute în prezenta plângere.

Cert este că la acest moment nu mai poate fi examinată susținerea petentului în sensul că s-au prevăzut în caietul de sarcini cerințe contrare legii, cât timp nu s-a uzat de căile specifice în termenele stabilite de OUG nr.34/2006 în privința lor.

Desființând decizia nr.79/C6/60 pronunțată de pe excepția de autoritate de lucru judecat prin prisma existenței celeilalte decizii cu nr.3366/C6/3838 din 20.11.2007, Curtea de APEL PITEȘTI ( care a pronunțat decizia nr.649/RC/20 iunie 2008) a avut în vedere faptul că această decizie privea legalitatea procesului verbal de stabilire a rezultatului în faza de negociere, în timp de contestația finalizată prin decizia curții supune verificării nerespectarea de către autoritatea contractantă a criteriilor enunțate în documentația licitației.

Pronunțându-se pe fond prin decizia ce face obiectul prezentei plângeri, a avut în vedere în mod legal că nu s-au formulat contestații referitoare la cerințele din caietul de sarcini și că oricum, acestea corespund actor normative în vigoare la acel moment.

Faptul că ulterior elaborării caietului de sarcini ar fi fost adoptată o hotărâre de guvern cu nr.714 publicată în Monitorul oficial nr.511 din 8.07.2008, prin care sunt definite produsele lactate ca fiind lapte, lapte pasteurizat, etc. nu are relevanță în cauză, pentru că un act normativ nu poate retroactiva potrivit principiului constituțional consacrat de art. 15 alin.2 din Constituția României.

Nu se poate pretinde că ar exista o încălcare a ierarhiei actelor juridice, deoarece HG nr.1052/2004 nu restricționează participarea ofertanților, ci este dată în aplicarea OUG nr.96/2002, stabilind criteriile de calitate necesare participării la licitație.

De asemenea, faptul că s-ar fi încheiat contractul de achiziție publică la aceeași dată la care s-a formulat contestația nu este de natură a conduce la o altă soluție, prin prisma celor arătate anterior (partea putând fi îndreptățită, dacă s-ar fi dovedit realitatea susținerilor sale, doar la obținerea unor despăgubiri).

În ceea ce privește folosirea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, Curtea constată lipsa de interes a petentei în susținerea acestui motiv, în condițiile în care autoritatea contractantă i-a transmis invitația de participare și aceasta a fost unul dintre cei trei ofertanți.

Urmează a se verifica și susținerea referitoare la realizarea controlului pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite în caietul de sarcini.

Astfel, potrivit radiogramei nr.2495/ MP/08.05.2007 a MIRA, după desemnarea câștigătorului licitației, înainte de încheierea contractului, urma a se realiza controlul la firma câștigătoare pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite în caietul de sarcini. Acest lucru s-a realizat, întocmindu-se procesul verbal de control nr. 13923 din data de 18.10.2007.

Ceilalți participanți - printre care și cel declarat câștigător - au prezentat contracte de închiriere pentru un depozit frigorific, iar în urma verificării s-a încheiat procesul verbal de control nr.13923/18.10.2007, care atestă existența spațiului de depozitare.

Un alt participant, - SRL, deși a prezentat inițial 18 autorizații pentru mijloacele de transport a complinit lipsurile până la finalizarea procedurii de atribuire, dovedind că are 20 de mijloace de transport autorizate sanitar - veterinar.

În concluzie, constatându-se că decizia este legală și temeinică, Curtea va respinge plângerea împotriva acesteia ca nefondată, în temeiul art. 285 alin. 4 din OUG nr. 34/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, împotriva Deciziei nr.3293/C8/60 din 25 iulie 2008, pronunțată de CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, în dosarul nr.60/2008, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEȚEAN

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/3 ex

6.11.2008

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 925/2008. Curtea de Apel Pitesti