Actiune in anulare act administrativ. Decizia 1594/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1594

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaAGENȚIA DE PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI, cu sediul în B, str. -,. 11 D-E, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 672 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, str. -, -. 2. 8 județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă, lipsă fiind recurenta-pârâtă Agenția de Prestații Sociale B.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că prin intermediul cererii de recurs pârâta Agenția de Prestații Sociale B a solicitat și judecata cauzei în lipsă, iar intimata reclamantă a depus prin serviciul registratură din cadrul instanței întâmpinare, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.

Intimata reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.În primul rând recursul formulat de pârâtă pleacă de la premisa greșită că indemnizația se cuvine părintelui și nu copilului, susținere total nefondată, fiind contrazisă atât de practica judiciară vastă în cazuri similare cât și de legiuitor prin modificările actelor normative, în ceea ce privește cuantumul indemnizației pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară.

Totodată susține că actele depuse la dosarul cauzei sunt în măsură să demonstreze dreptul ambilor copii la indemnizații similare ei având aceleași nevoi.

Pentru considerentele învederate solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1305/42/16.12.2008 la Curtea de Apel Ploiești, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: 1) anularea actului administrativ reprezentat de adresa-răspuns nr. 3711 din 15.11.2008; 2) obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 14.400 lei cu titlu de, indemnizație pentru creștere copil" pentru cel de al doilea copil.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în data de 16.01.2007 a dat naștere la doi copii gemeni, numitele - și pentru care pârâta a acordat o singură indemnizație lunară în sumă de 600 lei începând cu 01.04.2007.

Reclamanta precizează că sub nr. 3711 din 05.11.2008 a solicitat pârâtei plata retroactivă a indemnizației și pentru cel de al doilea copil minor, însă prin adresa înregistrată sub același număr din 15.11.2008, pârâta i-a comunicat că nu poate rezolva favorabil cererea sa, întrucât actul normativ nu prevede acordarea indemnizației pentru fiecare copil, în situația nașterii de gemeni.

Reclamanta a considerat că pârâta a interpretat greșit dispozițiile nr.OUG 148/2005, întrucât în cazul său operează decizia nr. 3386/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a art. 2 alin. 1 din nr.HG 1025/2006 și în care s-a apreciat că acordarea indemnizației lunare a fost raportată la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1 din Legea nr. 554/2004- legea contenciosului administrativ.

Pentru dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar următoarele acte: decizia nr. 6906 din 22.05.2007 privind aprobarea acordării indemnizației pentru creșterea copilului emisă de a județului B, răspunsul din 06.11.2008 emis de pârâta Direcția de Asistență Socială B și nr. 3711 din 15.11.2008 emis de Agenția județeană pentru Prestații Sociale B, certificatele de naștere pentru minorele și -, carte de identitate.

Pârâta B ( Agenția județeană pentru Prestații Sociale B) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a susținut că prin răspunsul înregistrat sub nr. 3711 din 15.11.2008 a informat-o pe reclamantă că nu poate da curs cererii sale întrucât cadrul legislativ în vigoare nu prevede acordarea indemnizației de creștere și îngrijire copil pentru fiecare dintre aceștia în cazul gemenilor, tripleților, etc.

În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 2, art. 6 alin.1 -4 din nr.OUG 148/3.11.2005.

Prin sentința nr. 8 din 26.01.2009, Curtea de Apel Ploieștia admis excepția necompetentei materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, în favoarea Tribunalului Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Pentru a pronunța această sentință, curtea a reținut că în conformitate cu art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004,coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d Cod pr. civilă, având în vedere că intimata emitentă Direcția de Muncă și Protecție Socială B reprezintă o autoritate publică județeană, contestarea actului emis de această autoritate este de competența în primă instanță a tribunalului și nu a curții de apel, în speță Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Drept urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-.

Pârâta Agenția de Prestații Sociale a județului Baf ormulat completare la întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate, susținând că împotriva deciziei nr. 6906 din 22.05.2007 reclamanta avea posibilitatea ca în termen de 30 de zile de la comunicare să o conteste și întrucât între data emiterii deciziei și data contestării, respectiv 22.12.2008 a trecut aproape un an și J, apreciază că termenul legal de depunere a contestației cât și cel de contestare în instanță au fost mult depășite.

Pârâta a susținut că dovada comunicării deciziei ar fi trebuit să fie confirmarea de primire, însă datorită suportării unor cheltuieli suplimentare ce nu au fost prevăzute în bugetul instituției expediția deciziilor s-a făcut fără confirmare de primire.

Pe fondul cauzei, pârâta a apreciat că dreptul la indemnizația pentru creștere și îngrijire copil nu are legătură decât indirect cu copilul, acesta se adresează strict părintelui ca să îl stimuleze să crească copilul în primele luni de viață.

În acest sens, pârâta a invocat art. 5 alin.1 din nr.OUG 148/2005 și art. 2 alin.3 din nr.HG 1025/2006.

Prin sentința nr. 672 din 21 mai 2009 Tribunalul Buzăua respins excepția de tardivitate invocată de pârâtă.

A admis acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PRESTAȚII SOCIALE B

A dispus anularea actului administrativ reprezentat de adresa- răspuns nr. 3711 din 15.11.2008 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.400 lei cu titlu de,indemnizație pentru creștere copil" pentru cel de-al doilea copil.

Pentru a pronunța acesta sentință Tribunalul a reținut că în ceea ce privește

excepția de tardivitate invocată de pârâta Agenția de Prestați Sociale B este neîntemeiată deoarece potrivit art. 2 alin.2 paragraf final din decizia nr. 6906 din 22.05.2007, reclamanta avea dreptul să conteste decizia pronunțată de către pârâtă la B,apoi la Tribunalul Buzău în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției contestației, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar din actele dosarului nu rezultă că pârâta a comunicat decizia către reclamantă.

În acest sens se au în vedere susținerile din completarea la întâmpinare (37), respectiv precizarea că dovada comunicării deciziei ar fi trebuit să fie confirmarea de primire, însă lipsa sursei de finanțare a cheltuielilor suplimentare a determinat expediția deciziei fără confirmare de primire,precum și lipsa dovezii de comunicare și în această ultimă situație pretinsă de pârâtă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sub nr. 3711 din 05.11.2008, reclamanta a solicitat pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială B, reorganizată în Agenția pentru Prestații Sociale B, să îi plătească indemnizația lunară pentru creșterea celui de al doilea copil.

Prin răspunsul nr. 3711 din 15.11.2008, pârâta i-a comunicat că în conformitate cu dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 6 din nr.OUG 148/2005 se află în imposibilitate de a-i acorda indemnizația solicitată, întrucât actul normativ nu prevede plata indemnizației pentru fiecare copil în situația nașterii de gemeni, tripleți, etc.

Instanța a constat că nr.OUG 148 din 03.11.2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului a fost adoptată de Guvern,din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor".

Prin urmare, titlul legii,susținerea familiei în vederea creșterii copilului" coroborat cu motivația de adoptare a acesteia, denotă intenția legiuitorului în acest sens, voință care trebuie respectată și prin interpretarea normelor din cuprinsul ordonanței.

Astfel, art. 1 alin.1 din nr.OUG 148/2005, atât în vechea redactare cât și în forma modificată de art. 12 din nr.OUG 226/30.12.2008, prevede dreptul la concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și o indemnizație lunară în cuantum de 800 lei până la 01.01.2007 și de 600 lei începând cu această dată (art. 2 din ordonanță), sau opțional în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei (art. 1 alin.1 modificat prin art. 12 din nr.OUG 226/2008).

Potrivit deciziei nr.6906/22.05/2007 emisă conform dispozițiilor ordonanței și Normelor metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG1025/09.08.2006, reclamanta a primit indemnizația lunară în vederea creșterii copilului în cuantum de 600 lei, acordată numai pentru unul din copii săi născuți gemeni,numitele și -.

Conform art. 61(1) din ordonanță persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art.1 au dreptul la concediu fără plata indemnizației pentru creșterea copilului după primele trei nașteri sau, după caz, după primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin.2.

Potrivit ultimei norme invocate, beneficiază de aceleași drepturi, respectiv indemnizația lunară pentru creștere copil și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.

Instanța a considerat că în mod greșit, unilateral, pârâta a interpretat dispoziția art. 6 alin.1,respectiv a apreciat neîntemeiat că indemnizația pentru creștere și îngrijirea copilului se cuvine pentru fiecare din primele trei nașteri.

Mai mult, în contradicție cu titlul legii și motivația adoptării ordonanței astfel cum s-a precizat, pârâta interpretează unilateral și dispoziția art. 6 alin.4 concluzionând astfel că reclamanta are dreptul la o singură indemnizație în cuantumul prevăzut de ordonanța de urgență.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău a formulat recurs pârâta Agenția de Prestații Sociale

Aceasta a susținut că în mod nelegal și neîntemeiat a fost obligată să plătească reclamantei suma de 14.400 lei cu titlu de indemnizație pentru creștere copil, pentru cel de-al doilea copil al reclamantei, întrucât legea nu a avut în vedere o asemenea situație, fiind prevăzută o singura indemnizație potrivit prevederilor OUG 148/2005.

Verificând actele si lucrările dosarului, văzând motivul de recurs precum și dispozițiile art. 304 Cod proc. civ, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a dat naștere la doi copii gemeni și a primit indemnizația prevăzută de OUG 148/2005 numai pentru unul dintre aceștia.

Faptul că în dispozițiile OUG 148/2005 nu se prevede situația plății indemnizației pentru fiecare copil în situația nașterii de gemeni, tripleți, etc, nu înseamnă că, în cazul reclamantei, deși situația de fapt este reală și clară unul dintre copii poate beneficia de indemnizație, iar celălalt nu, deși situația lor juridica este identică. Dealtfel prevederile OUG 148/2005 au fost modificate prin Legea 239 si 240 din 10.06.2009 prevăzându-se în mod explicit plata indemnizației pentru fiecare copil născut dintr-o sarcina gemelara de tripleți sau multipleți.

Ca atare, constatând legalitatea și temeinicia sentinței nr. 672/21.05.2009 a Tribunalului Buzău, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtaAGENȚIA DE PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI, cu sediul în B, str. -,. 11 D-E, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 672 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, str. -, -. 2. 8 județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. /4 ex.02.12.2009

Dosar fond - al Trib.

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Actiune in anulare act administrativ. Decizia 1594/2009. Curtea de Apel Ploiesti