Actiune in anulare act administrativ. Sentința 187/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 187/2009
Ședința publică din data de 23 aprilie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S- luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea promovată de reclamantele - - și - SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 martie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Curtea de APEL CLUJ prin sentința civilă nr.522 din 27.11.2006 a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 3/11.09.2006 pronunțată în dosar nr. 2/2006 de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie M reținând pentru a se pronunța în acest sens următoarele:
Reclamantele "" B M și "" O, prin acțiunea în anulare promovată împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din 11.09.2006 pronunțată în dosarul nr. 2/2006 al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie M, în contradictoriu cu pârâta " a solicitat anularea hotărârii arbitrale menționate și după administrarea de noi probe, obligarea pârâtei la plata sumei de 246.263,57 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de subantrepriză nr. 206/2001; a sumei de 403.379,73 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,2 % pe zi până la data de 10.08.2006 și în continuare până la completa acoperire a debitului; a sumei de 79.201,40 RON reprezentând dobânzi legale la nivelul ratei scontului, calculată pentru perioada 15.12.2003 - 15.03.2006 și în continuare până la achitarea integrală a datoriei și cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că. în fapt hotărârea atacată se impune a fi anulată întrucât tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală, părțile prin clauza compromisorie nestabilind modalitatea de constituire a tribunalului arbitral, urmează a fi incidente disp. art. 345 alin. 2.pr.civ.
Hotărârea arbitrală nu s-a pronunțat după o deliberare în secret, cu participarea celor 2 arbitrii în persoană, fapt ce trebuia menționat în cuprinsul hotărârii conform art. 3601.pr.civ. susțin de asemenea reclamantele.
Se mai invocă faptul că hotărârea arbitrală încalcă dispoziții imperative ale legii, motiv care atrage desființarea acesteia, raportat la disp. art. 364 lit. i pr.civ. susținându-se că deși prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzilor legale, Curtea a respins o astfel de cerere și a dispus expertului contabil să nu le ia în considerare în momentul calculării sumei pe care pârâta o datorează efectiv, însă decizia în speță se referă la clauza penală inserată în contractele de împrumut civile și este inaplicabilă în cadrul contractelor comerciale.
Hotărârea arbitrală nr. 3/11.09.2006 a fost pronunțată în dosarul nr. 2/2006 al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie Maf ost pronunțată de un tribunal arbitral compus din 2 arbitrii, iar în practicaua hotărârii s-a reținut că tribunalul a fost constituit în temeiul convenției arbitrale și a regulilor de procedură arbitrală emise de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie
Pretențiile formulate de reclamante și justificarea acestora s-a realizat prin invocarea prevederilor contractului de subantrepriză nr. 206/06.08.2001, iar clauza compromisorie din cuprinsul acesteia statuează în art. 20 denumit "litigii" că părțile contractante convin să soluționeze litigiile pe cale amiabilă, iar în caz de dezacord, se va recurge la arbitrajul comercial al Camerei de Comerț și Industrie.
Prevederile art. 345.pr.civ. statuează că părțile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de doi sau mai mulți arbitrii, însă dacă părțile nu au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de 3 arbitrii, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea, supraarbitrul, desemnat de cei 2 arbitrii.
Dispozițiile legale enunțate reglementează constituirea tribunalului arbitral, atât în situația în care prin convenție au fost stabilite regulile referitoare la constituire, cât și pentru ipoteza în care acestea nu sunt menționate în convenție.
Clauza compromisorie din convenție relevă doar că părțile au înțeles să soluționeze litigiile în fața tribunalului arbitral, fără a menționa care sunt modalitățile de constituire a tribunalului prin desemnarea arbitrilor.
În lipsa unei astfel de mențiuni, devin incidente disp. art. 345 alin. 2.pr.civ. care statuează că în această ipoteză litigiul urmează a fi soluționat de către un tribunal compus din 3 arbitrii, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea desemnat de cei 2 arbitrii.
Enumerarea motivelor pentru care poate fi desființată hotărârea arbitrală cuprinde și situația în care tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală.
Menționarea în cuprinsul convenției arbitrale doar a împrejurării că urmează ca eventualele litigii să fie soluționate pe calea arbitrajului, determină incidența disp. art. 345 alin. 2.pr.civ. iar nerespectarea dispozițiilor legale enunțate atrag desființarea hotărârii arbitrale pronunțate în aceste condiții.
Curtea, în considerarea argumentelor prezentate anterior, în temeiul disp. art. 364 alin. 1 lit. c și i pr.civ. a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, iar în temeiul disp. art. 366 alin. 1 teza a II-a pr.civ. a rămas investită cu soluționarea cauzei în fond.
Reclamantele A și SRL prin acțiunea introductivă de instanță promovată în contradictoriu cu pârâta SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 246.263,57 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză nr.206/2001 și 403.379,73 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi până la data de 10 august 2006 și în continuare până la completa acoperire a debitului, 79.201,40 lei dobânzi legale la nivelul ratei scontului BNR calculate pentru perioada 15.12.2003-13.03.2006 și în continuare până la achitarea integrală a datoriei și cheltuieli de judecată reprezentând taxa arbitrală și onorariu avocațial.
Critica hotărârii arbitrale sub aspectul care poate avea relevanță în această etapă procesuală realizată de reclamante a vizat împrejurarea că deși societățile reclamante au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță să le fie achitate de societatea pârâtă și dobânzi legale în sumă de 79.201,40 lei Tribunalul Arbitral invocând decizia în interesul legii nr.XI din 24.10.2005 a respins această solicitare ori decizia se referea la clauzele din contractele civile nefiind incidentă în cauză trebuind a fi aplicată prevederile art.43 comercial dobânzile curgând de la data scadenței obligației și calculându-se în conformitate cu prevederile art.3 din OG nr.9/2000.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii raportat la data de 1 august 2002 iar în ceea ce privește fondul cererii a învederat că nici până în prezent cei doi colaboratori nu și-au îndeplinit obligația de a semna procesul verbal ce urma a fi încheiat în baza situației de plată finală și a facturilor corespunzătoare astfel că pârâta a apreciat că nedepunerea documentelor finale de către cei doi colaboratori confirmă împrejurarea că aceștia au apreciat că suma încasată până la acel moment a acoperit integral lucrările executate, ori prin acțiunea depusă și din anexe nu rezultă modalitatea de calcul.
Referitor la dobânda solicitată pârâta a învederat că aceasta apare ca fiind abuzivă în condițiile existenței clauzelor penale și în raport de prevederile OG nr.60/2001 care guvernează convenția.
Convenția încheiată sub nr.206/06.08.2001 relevă că societățile reclamante s-au obligat să execute lucrările aferente obiectivului "închidere și ecologizare a minei Central", pentru aceste lucrări urmând să încaseze suma de 8.301.500.000 lei, iar în cazul altor lucrări suplimentare urmau să se încheie acte adiționale.
Contractul de subantrepriză nr.206/06.08.2001 încheiat între SRL în calitate de antreprenor general și A și SRL în calitate de colaboratori are ca obiect executarea lucrărilor pentru "închiderea și ecologizarea minei ".
Părțile au convenit la art.3 că valoarea contractului este de 8.301.500.000 lei reprezentând lucrări pentru închiderea și ecologizarea minei Central pentru alte lucrări urmând a se întocmi acte adiționale corespunzătoare conform ofertei prezentate de colaboratori și acceptate de antreprenorul general la prețurile și tarifele din oferta actualizată conform reglementărilor în vigoare.
Părțile au convenit că în valoarea contractului se include și cota de organizare de șantier calculată într-un cuantum de 1,5% din valoarea de bază.
Referitor la termen părțile au convenit ca lucrările să înceapă în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea convenției și să fie finalizate în condițiile cerute de antreprenorul general până la data de 1 august 2002 și în funcție de alocațiile bugetare ale investitorului.
Art.11 al convenției referitor la plata lucrărilor statuează că antreprenorul general va plăti colaboratorilor un avans de 10% din valoarea avansului dat de investitor vărsând în contul colaboratorilor în termen de 15 zile de la semnarea contractului suma corespunzătoare.
în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea de către antreprenorul general a sumelor rezultate din situațiile de plată provizorii și facturi fiscale înaintate de colaboratori în condițiile verificării și aprobărilor de către dirigintele investitorilor și antreprenorul general.
lucrărilor trebuia efectuată în proporție de 84% din situația lucrărilor real executate iar cu privire la decontarea finală s-a stabilit că plata convenită pentru executarea integrală a lucrărilor va fi solicitată de colaboratori în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării procesului verbal de recepție prin depunerea situației de plată finală și a facturilor corespunzătoare.
lucrărilor potrivit convenției părților trebuie realizată în formă scrisă și este convenită între antreprenorul general și investitori.
Clauza penală convenită în cuprinsul art.19 din convenție stabilește că pentru nerespectarea termenilor stabiliți la art.2 al convenției colaboratorii vor plăti antreprenorului general o penalizare de 0,2% din valoarea obiectelor neterminate pentru fiecare zi de întârziere și la fel și antreprenorul general pentru nerespectarea termenelor de efectuare a plăților conform OG 18/1994.
Borderoul situațiilor de lucrări întocmit în noiembrie 2001 de către SRL relevă că devizul total în raport de valoarea prețului în ofertă a lucrărilor fizic executate este de 755.781.251 lei iar valoarea decontată actualizată este în valoare de 977.562.552 lei.
Raportul expertiză contabilă realizat în fața instanței arbitrale relevă că urmare a analizei documentelor prezentate reclamantele trebuiau să întocmească situații de lucrări pentru toate prestațiile efectuate care să fie verificate și aprobate de către dirigintele de șantier și în continuare să factureze materialele serviciile și materialele prestate iar din analiza celor prezentate ca atare s-a reținut că pârâta datorează reclamantei A suma de 48.896,50 lei din care iar reclamantei SRL suma de 2627,20 lei.
În cauză a fost dispusă efectuarea uneiexpertize tehnice judiciarestabilindu-se în sarcina expertului desemnat obligația de a identifica lucrările efectuate de societățile reclamante la obiectivul "închiderea și ecologizarea minei Central" conform contractului de subantrepriză nr.206/06.08.2001 precum și lucrările suplimentare efectuate de către acesta și valoarea lucrărilor.
Raportul de expertiză întocmit a relevat că la identificarea lucrărilor pe teren la Central s-a stabilit că lucrările executate sunt cele cuprinse în borderoul situației de lucrări pe anul 2001 în valoare totală de 4.494.062.684 lei fiind executate cu certitudine de reclamante iar din cuantumul lucrărilor cele care au fost scrise pe notele de comandă suplimentare au fost într-un cuantum de 134.631.095 lei.
Obiecțiunile la raportul de expertiză și răspunsul întocmit la acestea s-a evidențiat că nu s-a putut identifica prin mijloace tehnice care lucrări au fost efectuate într-un anumit interval de timp și împrejurarea că nu au fost întocmite situațiile de lucrări real executate care să reflecte starea de fapt existentă în mină.
Urmarea admiterii obiecțiunilor formulate de părți expertul desemnat a refăcut raportul de expertiză tehnică și s-a menționat că s-a procedat la identificarea lucrărilor pe teren la Central în prezența persoanelor care au semnat situația de lucrări executate și care au confirmat că lucrările executate sunt cele cuprinse în borderoul situațiilor de lucrări pe anul 2001 în valoare totală de 4.525.521.122 lei (anexa 3) care au fost executate cu certitudine de către reclamante.
lucrărilor executate la obiectivul închiderea și ecologizarea Minei Central întocmit de SRL și semnat de către antreprenorul general C SRL relevă că lucrările efectuate în perioada aprilie 2002 - mai 2002 au fost în cuantum total de plată de 611.135.020 lei.
Audiat în instanță expertul desemnat a relevat că identificarea obiectivelor a fost realizată mediat prin intermediul dirigintelui de lucrări întrucât reprezentanții pârâtei nu cunoșteau poziționarea acestora iar în ceea ce privește determinarea anului efectuării lucrărilor a relevat că normativele tehnice în construcții menționează că nu se poate stabili data ci doar perioada executării lucrărilor.
În cauză s-a administrat și proba expertiza contabilă efectuată de o comisie de trei experți desemnați de instanță care analizând documentele prezentate de către părți și anexate expertizei au evidențiat următoarele:
Pentru a răspunde obiectivului 1 experții au analizat cuantumul sumelor convenite de părți arătând că valoarea totală a contractului a fost de 830.150 RON iar în determinarea cuantumului penalităților de întârziere în raport cu clauzele contractuale au stabilit că în baza convenției totalul de plată ar fi fost 8.301.500.000 lei iar valoarea totală a cheltuielilor efectuate de SRL ar fi fost în sumă de 3.720.917.472 lei din care 2.416.059.907 lei achitați de către A și SRL.
Experții au evidențiat că penalitățile de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere au fost calculate în conformitate cu art.4 și 19 din contractul de subantrepriză nr.206/2001 astfel că cuantumul acestora nu poate depăși debitul stabilit în cuantum de 216.452 RON.
Concluzia în ceea ce privește acest obiectiv a fost că valoarea totală restantă de plată a pârâtei către reclamante este de 432.904 RON reprezentând restanțe în cuantum de 216.452 lei și penalități egale.
Raportul de expertiză mai evidențiază că valoarea lucrărilor facturate și încasate de către reclamante este în cuantum de 2.416.059.907 lei sau 241.606 RON iar în ceea ce privește existența unor facturi care să fi fost emise și să nu fi fost achitate experții au evidențiat că nu există în evidențele prezentate de părți astfel de facturi.
Experții au concluzionat în raport cu obiectivele stabilite de către instanță respectiv să se stabilească suma datorată de către societatea pârâtă în raport de contractul de subantrepriză că valoarea totală este de 432.904 lei sumă care se compune din 216.452 RON sumă neachitată și 216.452 RON penalități contractuale.
Referitor la valoarea cheltuielilor materiale, manoperă, utilaje, cazare, motorină, ulei, benzină raportat la lucrările de la înregistrate în documentele contabile ale SRL în anii 2001 - 2004 experții au evidențiat că acestea sunt în cuantum total de 372.092 RON neexistând însă o evidență analitică pentru.
Răspunzând obiecțiunilor formulate și încuviințate experții au evidențiat că au fost avute în vedere documentele prezentate și în limita cărora experții au fost investiți referitor la obiecțiunile vizând cuantumul penalităților au învederat că acestea sunt corect determinate astfel că pentru nici unul din obiective nu s-a impus refacerea acestuia sau reanalizarea nefiind necesară o reevaluare a probatoriului administrat în raport cu obiectivele stabilite.
Executarea cu bună credință a clauzelor contractuale este regula iar pentru ipoteza de excepție în care una dintre părți refuză să-și execute obligațiile contractuale deși partea cocontractantă a procedat la executarea obligației corelative partea poate cere concursul justiției pentru executarea ca atare a obligațiilor asumate.
Determinarea obligațiilor pe care părțile și le-au asumat nu poate fi realizată decât prin raportare la convenția care a legat părțile precum și prin raportare la regulile generale de interpretare a convențiilor.
Limitele clauzelor contractuale asupra cărora au convenit nu au fost contestate de către părțile litigante, punerea în executare a acestora nefiind realizată într-o modalitate care să confirme executarea întocmai a obligațiilor asumate.
Probatoriul administrat nu a relevat existența altor convenții care să determine modificarea clauzelor contractuale ori încheierea unor acte adiționale de natura celor menționate în cuprinsul contractului de subantrepriză nr.206/2001 cu aceeași finalitate.
Îndeplinirea obligației de executare a lucrărilor care au făcut obiectul convenției analizate s-a reținut ca fiind realizată, imposibilitatea determinării anului executării lucrării și separarea lucrărilor în raport de cele două reclamante nefiind de natură a înlătura concluzia că lucrările au fost executate astfel că se impunea determinarea măsurii în care a fost executată contraprestația corelativă respectiv plata sumelor convenite prin convenția încheiată.
Probele științifice administrate în cauză au relevat că din obligațiile asumate de pârâtă aceasta nu a executat obligația constând în plata sumei de 216.452 RON.
Clauza penală convenită în cuprinsul art.19 din convenție stabilește că pentru nerespectarea termenilor stabiliți la art.2 al convenției colaboratorii vor plăti antreprenorului general o penalizare de 0,2% din valoarea obiectelor neterminate pentru fiecare zi de întârziere și la fel și antreprenorul general pentru nerespectarea termenelor de efectuare a plăților conform OG 18/1994.
Încheierea contractelor comerciale este guvernata in dreptul românesc de principiul autonomiei vointei juridice si de principiul obligativitatii efectelor contractului, conform căruia "conventiile legal făcute au putere de lege intre partile contractante","pacta sunt servanda".
Clauza penala este definita de Codul Civil (art. 1066) ca fiind "aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unor obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i".
Clauza penala a fost definita ca fiind acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intărziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.
Clauza penala nu se cumulează cu executarea obligației principale, ea având un caracter alternativ, astfel că, in principiu, executarea obligației principale nu se poate cumula cu cea prevazuta in clauza penala, exceptie facănd doar daunele moratorii pentru intărziere la executarea obligatiei.
In cazul obligațiilor de a da o suma de bani, daunele-interese nu pot fi concepute in principiu decât sub forma daunelor moratorii.
Neexecutarea unei obligații de a da o suma de bani, cum este cea din prezenta cauză, nu poate da naștere, in principiu, la daune compensatorii, deoarece acestea s-ar identifica cu însuși obiectul obligației principale, care poate fi executata in natura. Daca debitorul nu-si execută obligația asumata, creditorul este îndreptățit sa obțină daunele prevăzute in clauza penală, nefiind nevoie ca acesta sa dovedească întinderea prejudiciului.
. prejudiciului determinată conform convenției părților, art 19 din contractul de antrepriză nr 206/2001 este limita maximă pe care o pot pretinde reclamanții, instituirea unei limite și a modalității de calculare a acesteia fiind realizată de părți prin convenție, calculul realizat de experți fiind în limitele convenției care a fost invocată în justificarea demersului judiciar, astfel că în aceste limite va fi admisă acțiunea sub acest aspect așa cum a fost dovedită în baza probatoriului administrat, în temeiul art 969 civ.
Aserțiunile reclamantelor vizând împrejurarea că nu au fost luate în considerare de către experții care au întocmit raportul de expertiză contabilă lucrările suplimentare identificate nu pot fi primite întrucât potrivit limitelor convenției încheiate între părți pentru a putea fi solicitată pe bază convențională în cadrul răspunderii contractuale realizarea acestora trebuia să aibă la bază convenții adiționale nu numai note de comandă suplimentare.
Apărările pârâtei au fost realizate exclusiv în fața instanței arbitrale și a vizat doar împrejurarea tardivității promovării cererii susțineri care în raport de data scadenței 15.12.2003 au fost înlăturate. Aserțiunile pârâtei vizând ignorarea împrejurării că au fost ridicate anumite sume din caseria unității nu pot primii valențele urmărite de aceasta având în vedere că efectele invocate se produc în planul activității fiscale a pârâtei.
Constatările expertizei tehnice sub aspectele relevante nu au produs efecte în ceea ce privește concluziile experților contabili astfel că apărările pârâtei și din această perspectivă nu pot fi primite.
Înalta Curte de Casație si Justiție in dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (O nr. 123 din 09.02.2006). a statuat că: rice clauza penala prin care se stabileste obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalitaților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legala, contravine prevederilor legi."
Hotararea instantei supreme vine sa ofere o solutie unitara in aplicarea dispozitiilor art.1, art.2 si ale art.3(1) si art.3(2) din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 (G nr. 9/2000) referitoare la rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti.
Doctrina a admis în mod constant că atât clauza penala cat si dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil deoarece ambele au aceeași finalitate.
Pretențiile reclamantelor vizând obligarea pârâtei și la plata dobânzilor aferente sumelor determinate anterior sunt nefondate din această perspectivă astfel că sub acest petit va fi respins.
Considerentele evidențiate au demonstrat că acțiunea promovată este fondată parțial astfel că va fi admisă în aceste limite, curtea în concluzie va dmite, în parte, acțiunea formulată de reclamantele B M și O cu împotriva pârâtei și va Obliga pârâta să achite reclamantelor suma de 216.452 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza convenției nr. 206/2001 și a sumei de 216.452 lei reprezentând penalități de întârziere și va respinge petitul privind obligarea la plata dobânzii.
Partea căzută în pretenții, pârâta L, în conformitate cu prevederilor art 274 pr civ va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar, onorariul experților desemnați și taxa de arbitraj în cuantum total de 27.084,87 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantele B M cu sediul în B M-, jud. M și O cu sediul în O-, jud. SMî mpotriva pârâtei cu sediul în O-, jud. S
Obligă pârâta să achite reclamantelor suma de 216.452 lei reprezentând cv. lucrărilor executate în baza convenției nr. 206/2001 și a sumei de 216.452 lei reprezentând penalități de întârziere.
Respinge petitul privind obligarea la plata dobânzii.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.084,87 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan