Actiune in anulare act administrativ. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.--

DECIZIA NR.406/C/2009-

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

- - - judecător

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

- - - grefier

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire - în comercial - formulată de revizuienta- "A " SRL S M,cu sediul ales în B M, str. -, nr.32,.1, jud. M în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, jud.S M și intimata debitoare- " "cu sediul în S M, str. -, nr.7. J-, CUI -- prin lichidator judiciar EXPERT,cu sediul în S M,-/A, jud. S M, împotriva deciziei nr.192/C din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosarul nr.-, având ca obiect acțiune în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru revizuienta -"A "SRL - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.71 emisă de Baroul Maramureș - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata debitoare - " " - prin lichidator judiciar EXPERT și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea de revizuire este legal timbrată că suma de 10 lei, achitată prin chitanța nr.- din 4 august 2009, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că revizuienta a depus la dosar note scrise, după care:

Reprezentanta revizuientei depune la dosar jurisprudența Curții de Apel Cluj și note de ședință, arătând că dosarul instanței de fond conține 3 volume care ar trebui să existe la prezenta cauză pentru a se putea pronunța pe excepție și pe fond, impunându-se atașarea întregului dosar de faliment.

Instanța,respinge solicitarea reprezentantei revizuientei, întrucât prezenta cerere de revizuire se poate soluționa și cu suplimentul aflat la dosar.

Reprezentanta revizuientei solicită ca oad oua cerere, suspendarea prezentului litigiu întemeiată pe prevederile art.244 pct.1 cod procedură civilă, pe considerentul că există două litigii pe rolul Curții de APEL ORADEA în dosar - cu obiect acțiune în anulare, contestației în anulare și dosar nr- al Tribunalului Satu Mare care are obiect revizuire a sentinței civile 465/F/3.12.2008 dată în dosarul de faliment 468/2006, pentru dovedirea acestei cereri depune la dosar citațiile emise de instanțe în aceste dosare.

Instanța, respinge cererea revizuientei ca neîntemeiată, nefiind aplicabile prevederile art.244 pct.1 cod procedură civilă, soluționarea prezentei cereri de revizuire nu depinde de soluționarea cererii de revizuire formulată împotriva sentinței pronunțate de TRIBUNALUL SATU MARE în fond și nici de soluționarea contestației în anulare formulată împotriva aceleiași decizii și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Reprezentanta revizuientei, solicită respingerea excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac, arătând că, prin hotărârea atacată, curtea de apel a soluționat cauza care a fost atacată doar cu recurs nu și cu apel, respingând recursul ca nefondat dar verificând și aspecte de fond, cât și celelalte aspecte astfel cum rezultă din decizia curții fila 31 dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DEAPEL

DELIBERÂND:

Asupra cererii de revizuire formulată, constată următoarele:

Prin decizia nr.192/C din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr- a fost respins recursul declarat de recurenta - A SRL SMî mpotriva sentinței nr.465/F din 3 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE care a fost menținută în totul.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește repunerea lichidatorului judiciar în termenul legal de introducere a acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare din 29 noiembrie 2008, încheiat între societatea falită și -"A "SRL, instanța de recurs a apreciat ca fiind corectă aplicarea prevederilor art.103 alin.1 și 2 Cod procedură civilă de către judecătorul sindic. Depășirea termenului de 18 luni de la data deschiderii procedurii prevăzut de art.81 din Legea nr.85/2006, pentru promovarea acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare din 29.11.2008, s-a datorat unor împrejurări care nu sunt imputabile lichidatorului judiciar Expert S

Deși debitoarea -" GRUP" a fost notificată repetat să predea documentele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, între care și lista bunurilor, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație. După cum reiese din extrasele de CF depuse la dosarul cauzei, cu ocazia dezbaterii fondului, cererea pentru anularea transferului fraudulos s-a formulat de către lichidator cu respectarea dispozițiilor legale procedurale, respectiv a art.81 din Legea nr.85/2006 raportat la prevederile art.103 Cod procedură civilă, depășirea termenului de 18 luni din Legea enței, datorându-se unui motiv mai presus de voința lichidatorului care nu a avut acces la actele prevăzute de art.28 din lege. Pe de altă parte, a fost respectat și termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării prevăzute de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, în condițiile în care lichidatorul a constatat existența faptică a imobilelor la data de 09.09.2008, în urma deplasării la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară S M, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 23.09.2008.

Cu privire la motivul de recurs vizând nelegala citare a recurentei pârâte -"A,OB" pentru termenele din 01.11.2008 și 03.12.2008, acesta este neîntemeiat, deoarece, așa cum reiese din încheierile de ședință încheiate la acele termene de judecată, recurenta a formulat cerere de amânare, după care nu s-a prezentat, deși a fost legal citată și, mai mult, instanța i-a acordat termen pentru depunerea de concluzii scrise.

Pe de altă parte, nu poate fi primită susținerea recurentei cum că, nu a existat dovada și certitudinea persoanei căreia agentul procedural i-ar fi înmânat citația pentru termenele din 05.11.2008 și, respectiv 03.12.2008, din moment ce în procesul verbal - dovada de îndeplinire a procedurii de citare se menționează expres că citația a fost înmânată administratorului sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței care a semnat de primire pe citație și totodată a aplicat și ștampila societății recurente.

De asemenea, raportat la obiectul prezentului litigiu, instanța a considerat că nu se impunea citarea Băncii Comerciale Române SA în proces, cum susține recurenta pârâtă, deoarece după cum reiese din prevederile art.85 alin.6 din Legea nr.85/2006, calitate procesuală pasivă în acțiunea în anulare, prevăzută la art.79 are doar debitorul și, după caz, cocontractantul său.

Referitor la fondul litigiului, instanța a reținut că potrivit art.79 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic, acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea - credință pentru a leza drepturile altor persoane sau încălca legea, în vederea obținerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane.

În ceea ce privește terțul cu care debitorul a încheiat actul, legea nu prevede complicitatea (participarea) acestuia la fraudă, ceea ce înseamnă că, proba cu privire la existența relei credințe, se referă numai la debitor, iar nu și la terțul cocontractant.

În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit contractului de vânzare cumpărare a cărei anulare se cere, debitoarea -" GRUP"SRL a vândut recurentei pârâte terenul în suprafață de 3022 mp. împreună cu secția de produse finite nr.2, situate în S M,- cu nr.top 2716/20 din CF 8288 S M și transcrise apoi în CF 21188 S M și de aici în CF 22281 S M, unde în urma unor operațiuni de comasare și dezmembrare dobândesc nr. cadastral 8918.

Este neîntemeiată afirmația recurentei cum că, prima instanță a soluționat procesul fără a intra efectiv în cercetarea fondului, având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus extras de carte funciară cu privire la imobilele în litigiu, aspect reținut și de judecătorul sindic care evidențiază acest lucru în considerentele hotărârii atacate.

Referitor la caracterul fraudulos al contactului de vânzare cumpărare din 29.11.2006, încheiat cu doar 5 luni înainte de pronunțarea sentinței nr.60/F din 13.02.2007, prin care s-a deschis procedura enței debitoarei -" GRUP"SRL S M, judecătorul sindic a reținut corect că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare debitoarea vânzătoarea avut cunoștință despre depunerea de către creditoare a cererilor privind deschiderea procedurii enței sale,iar pe de altă parte, din înțelegerea părților consemnată în contractul de vânzare cumpărare privindneînscrierea în coala de CF a privilegiului vânzătorului neachitat,rezultă că recurenta pârâtă a acționat împreună cu debitoarea -" GRUP" urmărind cu intenție deposedarea debitoarei de bunuri urmăribile, în detrimentul creditorilor.

De asemenea, caracterul fraudulos al acestui transfer rezultă și din faptul că la data înstrăinării imobilelor, debitoarea -" GRUP"SRL avea acumulate datorii, atât la bugetul statului, cât și față de terțe societăți comerciale.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la art.79 și 81 din Legea nr.85/2006, recursul declarat de recurenta -"A "SRL a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat cerere de revizuire - A SRL S M, solicitând admiterea cererii și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că, după darea hotărârii, a descoperit înscrisuri doveditoare, care pot fi considerate ca reținute de partea potrivnică iar în privința subscrisei nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În concret dos. cu nr. de mai sus are 3 volume, din care numai volumul 3 stat la baza judecării cererii lichidatorului cu privire la anularea contractului de vânzare încheiat între societatea vânzătoare (împotriva căruia numai după 5 luni de la data contractului s-a declanșat procedura enței) și societatea revizuientă.

În volumul 1 din dosar la fila 132 din partea Grup SRL. există depusă o cerere de redeschidere prin care a afirmat că societatea nu poate fi prezumată a fi în ență datorită faptului că a adjudecat imobilul conform procesului verbal de adjudecare anexat.

Din Procesul - verbal de adjudecare din 17.11.2006 de la fila 134-135 dos. faliment rezultă că societatea -. Grup SRL. adjudecă imobilele înscrise în 8288 S M, nr. top 2716/1-21. Prin încheierea din 06.02.2007 judecătorul sindic constată că s-a solicitat de către creditoare notarea procesului asupra imobilelor situate în SMc uprinse în 8288 S M, sens în care dispune disjungerea cererilor formulate de creditoare privind notarea procesului asupra imobilelor identificate mai sus, acestea fiind de drept comun, motiv pentru care dispune înregistrarea acestor cereri sub dosar nou și fixează termen de judecată pentru data de 27.02.2007, sala 30, ora 12 complet 2 conform Regulamentului de Ordine Interioară.

La data de 13.02.2007 prin încheierea de la fila 158 dosar judecătorul sindic dispune numirea ca administrator judiciar Expert și dispune deschiderea procedurii debitorului pronunțând Sentința nr. 60/F/13.02.2007, fila 159 - 162 din dosar.

La fila 176 se află dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare nr. 27748/07.03.2007 publicat în Buletinul Procedurilor de ență nr. 550/07.03.2007 cu ORC SMa Sentinței sus - indicate.

Învederează instanței că afirmațiile lichidatorului judiciar - luate în considerare de instanța de fond și recurs ca temei al repunerii, lichidatorului în termen cu privire la inițierea unei acțiuni în anularea contractului de vânzare - cumpărare dintre și societatea noastră autentificat sub nr. -.11.2006 de BNP din S M - cum că acesta doar la data de 03.09.2008 a aflat într-un mod "cu totul întâmplător" de vânzare - nu sunt conforme cu realitatea și ascund ori o rea credință, ori o neglijență profesională gravă care a dus la ducerea în eroare a instanței, pronunțându-se sentința comercială nr. 465/F/03.12.2008 din cauza cu dos. nr- a Tribunalului Satu Mare și a Deciziei nr. 192/C/2009-R/14.05.2009 din cauza cu dos. nr. - a Curții de APEL ORADEA.

Consideră că pe parcursul soluționării dosarului în fața instanței de fond lichidatorul judiciar nu a dovedit în cauză cu nici o probă existența unei "împrejurări mai presus de voința sa" în sensul legii, care ar fi împiedicat-o să exercite acțiunea judecătorească raportat la faptul că existau probe la dosar, Procesul verbal de adjudecare fila 134-135, încheierea din 06.02.2007 de la fila 156, și raportat la faptul că pe de o parte evidență imobiliară este publică dar și la publicitatea care se realizează prin procedura enței.

Inducerea în eroare atât a instanțelor cât și a revizuientei s-a datorat neacvirării celorlalte volume ale dosarului de faliment la cauza în care s-a pronunțat hotărârea atacată prin prezenta și sentința comercială 465/F/03.12.2008.

Văzând astfel că cererea de repunere în termen al lichidatorului a fost inadmisibilă, însă datorită împrejurărilor mai sus arătate instanța nu a avut șansa și posibilitatea să efectueze verificările necesare, consideră ca întemeiată cererea de revizuire pentru motivul că după darea hotărârii, a descoperit înscrisuri doveditoare, care pot fi considerate ca reținute de partea potrivnică (lichidatorul, care trebuia să aibă cunoștință de acestea) iar din partea revizuientei nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, pentru simplul motiv al inexistenței lor la dosarul cauzei la momentul judecării cauzei, datorită neanexării celorlalte volume ale dosarului de faliment.

Subscrisa societate am luat la cunoștință de existența încheierii din 06.02.2007 doar în data de 30.07.2009 odată cu studierea tuturor volumelor dosarului de faliment.

Menținează că în mod firesc nu a avut cunoștință de celelalte volume ale dosarului de faliment deoarece nu a fost parte în procedura falimentului până ce lichidatorul nu i-a chemat în judecată (23.09.2008) formându-se volumul 3 al dosarului de faliment.

Solicită a se observa că a dobândit cu bună credință imobilul de la, a contractat un credit bancar (Contract de credit nr. 13/956 din 30.01.2007 - banca finanțatoare BCR), a achitat integral contravaloarea bunurilor prin virament bancar. Contractul de credit prevede clar obligația societății A de a utiliza creditul pentru achiziționarea imobilului - Secție produse finite 2 (hală producție geamuri și uși termopan ) și teren în suprafață de 3.022mp, de la vânzător SRL. S M, cumpărat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9684 din 29.11 2006 și a facturii fiscale nr. -.

Lichidatorul nu a făcut și nici nu va putea să facă dovada unei atitudini de fraudare din partea rvizuientei a creditorilor vânzătorului pentru simplul motiv că nu există fraudă. Banii au intrat în contul, prețul a fost prețul pieței, la vânzare a prezentat certificat constatator nr. 31335/21.11.2006 emis de către ORC de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE din care a rezultat că la data emiterii nu există notat mențiuni cu privire la ența societății vânzătoare.

Dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare nr. 27748/07.03.2007 publicat în Buletinul Procedurilor de ența nr. 550/07.03.2007 cu ORC SMa Sentinței nr 60/F/13.02.2007 privind deschiderea procedurii enței debitoarei este din luna martie 2007, iar imobilul a fost cumpărat de subscrisa în luna noiembrie 2006. în calitate de dobânditor de bună credință nu avea de unde ști că societatea va intra în procedura enței, nefiind notată nici în cartea funciară somație sau litigiu cu privire la imobilul cumpărat.

Menționează că în cursul anului 2007 - 2008 în baza autorizației de construire nr. 366/21.11.2007 emisă de Primăria Municipiului S M, a efectuat extinderi la clădirea inițială și a investit în îmbunătățirea construcției peste 3.500.000 RON, adică peste 35 miliarde lei vechi.

revizuienta are în mod curent linie de producție la care lucrează 90 angajați chiar în clădirea cumpărată și modificată (extinsă și modernizată) în mod legal de la

Pe de altă parte, consideră că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Instanța dispune prin Sentința Civilă nr. 465/F/03.12.2008 următoarele:

- în temeiul art. 79 raportat la art. 25 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006 anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 9684/29.11.2006 de BNP din S M, încheiat între vânzătoarea falită S M și pârâta cumpărătoare ASM, jud. M, cu privire la imobilul teren în suprafață de 3.022 mp și construcțiile înscrise în nr. 8288 SMs ub nr. cadastral 2716/20 de sub, respectiv Secția de produse finite 2 (hala producție geamuri și uși termopan) fără stație trafo, imobile situate în S M,-, jud. M;

- dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare anulat, respectiv restituirea de către pârâtă către debitoarea falită S M, a imobilelor transmise prin contractul de vânzare cumpărare;

- dispune radierea din nr. 8288 SMa dreptului de proprietate al pârâtei A asupra bunurilor de mai sus și înscrierea în a dreptului de proprietate asupra acestor imobile al debitoarei falite S M;

Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 192/C/2009-R din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. -;

Atât lichidatorul judiciar odată cu înregistrarea acțiunii, cât și instanțele cu ocazia pronunțării hotărârilor trebuiau să observe că imobilul din litigiu la ora actuală este identificat în altă carte funciară, respectiv cartea funciară nr. 22281 S M nr. cadastral 8918, transcris din cartea funciară 21188 S M nr. top 2716/20.

Văzând faptul că pe de o parte se dispune restabilirea situației anterioare, iar pe de altă parte instanța dispune radierea din cartea funciară nr. 8288 S Marmatei a drepturilor noastre în care carte funciară în mod actual societatea nu are înscris nici un drept asupra nici unui imobil, consideră că sunt în prezența unor dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire

Pe de altă parte, fără a se face mențiune expresă despre celelalte funciare și fără a se dispune ca efect al restabilirii situației anterioare și radierea ipotecilor băncii finanțatoare - constituite în favoarea BCR în baza contractului de credit nr. 13/956 din 30.01.2007 și a contractelor de credit ulterioare, credite ce însumează total 2.000.000 lei (conform adresei 1707/05.08.2009 a băncii), se află din nou în ipoteza prevăzută de lege a unor dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Consideră că sunt dispoziții contrare cele privind restabilirea situației anterioare, fără a se dispune radierea ipotecilor notate în favoarea băncii, și fără a dispune partajarea imobilului, anume construcția cumpărată de construcția nouă - extindere hală edificate de către subscrisa de la momentul intervenirii contractului a cărei anulare s-a cerut și până în momentul de față, extindere care are o suprafață de 1.000 mp desfășurată și care a fost inexistentă la data semnării contractului de vânzare cumpărare.

Societatea falită nu ar putea deveni proprietarul extinderii sub nici o formă deoarece nu are temei legal sau contractual, având în vedere că această contrucție a fost edificată de către A în baza autorizației sus indicate cu contribuție financiară proprie și finanțare bancară.

Așa cum a invocat este dobânditor de buna credință, bună credință care se prezumă (art. 1898, art. 1899 alin. 2. civ. art. 30 din Legea nr. 7/1996), iar reaua credință a societății A nu există și de aceea nici nu putea fi dovedită pe parcursul soluționării acțiunii introductive de instanță.

Daca în cartea funciara s-a înscris un drept real, în condițiile legii, în folosul unei persoane, se prezuma că dreptul exista în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credintă, cât timp nu se dovedește contrariul.

Mai învederează investițiile efectuate și finanțate de către revizuientă ca dobânditor de bună credință, afectarea celor peste 90 de salariați și a familiilor acestora, adică impactul social ce s-ar produce în cazul în care societatea ar pierde imobilul fără nici o despăgubire, investițiile și producția zilnică.

Pentru considerentele prezentate solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, schimbarea în tot a hotărârii atacate și judecând pe fond respingerea cererii privind anularea contractului de vânzare cumpărare.

Intimații Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE și - SRL S M, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță.

La termenul din 22.10.1009 instanța invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de revizuire în temeiul prev. art.322 cod procedură civilă, raportat la obiectul și soluția pronunțată de instanța de recurs.

Revizuienta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac apreciind că decizia atacată este o hotărâre care evoca fondul în sensul cerut de art.322 cod procedură civilă.

Examinând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.322 cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recursatunci când evocă fondul,se poate cere în cazurile prevăzute la punctele 1-9.

Condiția de a fi vorba de ohotărâre de fondeste prevăzută de art.322 cod procedură civilă în mod explicit numai în cazul hotărârilor pronunțate de către instanțele de recurs.

Așa fiind, în ce privește această categorie de hotărâri, pot fi atacate pe calea revizuirii, hotărârile pronunțate de tribunale și curțile de apel în urma rejudecării fondului după casare,nu și acelea prin care recursul a fost respinssau a fost admis, dar s-a casat cu trimitere în vederea rejudecării.

În speță, prin decizia nr.192/C/14.05.2009 a Curții de APEL ORADEA, a fost respins recursul declarat de recurenta - A împotriva sentinței nr.465/F/3.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, fără a se evoca fondul litigiului, menținându-se situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâri a fost recurată.

Drept urmare, decizia Curții de APEL ORADEA de respingere a recursului nu poate forma obiect al revizuirii în sensul art.322 cod procedură civilă și pe cale de consecință instanța va admite ca fondată excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac invocată din oficiu și va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta - A SRL S

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă revizuirea declarată de revizuienta- "A " SRL S M,cu sediul ales în B M, str. -, nr.32,.1, jud. M în contradictoriu cu intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, jud.S M și intimata debitoare- " "cu sediul în S M, str. -, nr.7. J-, CUI -- prin lichidator judiciar EXPERT,cu sediul în S M,-/A, jud. S M, împotriva deciziei nr.192/C din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Dată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red.dec.

În concept-27.11.2009

Tehnored.5 ex.

În 3.12.2009.

3 com.

-revizuienta- - "A " SRL S M,B M, str. -, nr.32,.1, jud. M

intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,-

intimata debitoare- " "cu sediul în S M, str. -, nr.7. J-, CUI -- prin lichidator judiciar EXPERT,S M,-/A

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Actiune in anulare act administrativ. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Oradea