Acțiune în constatare. Decizia 1168/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV Șl FISCAL DOSAR NR--26.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1168
Ședința publică din 22 octombrie 2009 PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Patru
JUDECĂTOR 3: Măria Cornelia GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți, G, Tanul, împotriva sentinței civile nr. 542/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Orașul reprezentat prin Primar și Consiliul Local, având ca obiect, acțiunea în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă cu procură judiciară în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții prezente în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 18.11.2008, prin declinare de la Judecătoria Arad, reclamanții, G, Tanul, au chemat în judecată pe pârâții Orașul și Consiliul Local al Orașului și au cerut instanței să constate că sunt titularii dreptului de concesiune asupra suprafețelor de teren din zona a orașului, identificat conform planului de situație elaborat de SC SRL, suprafețe atribuite în concesiune ca urmare a derulării unor licitații publice din anul 1996; să fie obligați pârâții la încheierea contractelor de concesiune, având ca obiect suprafețele de teren; să oblige pârâții la întocmirea documentației necesare pentru deschiderea unor cărți funciare pentru suprafețele concesionate în vederea înscrierii dreptului de concesiune și să dispună A să înscrie cuvintele mențiuni în OF.
Prin sentința civila nr.542/25.03.2009, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune si a respins acțiunea.
în motivarea sentinței s-a reținut că la data sesizării instanței procedura de concesionare este reglementată de nr.OUG34/2006.
Se menționează că potrivit art.298 din ordonanța de urgență, contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se definitivează pe baza procedurilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Se arată în considerentele sentinței că procedura de concesionare a terenurilor invocată de reclamanți s-a derulat în anul 1996, perioadă în care erau aplicabile prevederile art.10-19 din Legea nr.50/1991.
Se precizează că întrucât Legea nr.50/1991 la art.17 și 18 nu prevede un termen pentru formularea contestației la licitație sau pentru încheierea contractului de concesiune, se aplică procedura și termenele generale de soluționare a unei cereri, respectiv art.1 și 5 din Legea nr.29/1990 în vigoare la data procedurii de concesionare.
Se învederează de către instanță că în cazul în care autoritatea publică contractantă a refuzat să încheie contractele de concesiune, reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze acesteia conform art.5 din Legea nr.29/1990 și apoi instanței, în termenul prevăzut de alin.2 și 5 al art.5 din lege.
Se retine că reclamanții s-au adresat instanței la data de 26.06.2008, dată la care dreptul la acțiune era prescris.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare asupra fondului către aceeași instanță.
În motivarea recursului se arată că,reclamanții consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
În acest sens, învederează faptul că termenul de 30 de zile avut în vedere de către aceasta în admiterea excepției de prescris a dreptului de acțiune, se raportează la acte administrative eliberate, sau care trebuiau a fi eliberate de către o autoritate sau instituție publică în urma înregistrării unei cereri în acest sens de către un petiționar.
În alte cuvinte, potrivit dispozițiilor art. 1 aliniatul 2 și art. 5 aliniatul 1 din Legea nr. 29/1990, termenul de 30 de zile aferent introducerii unei plângeri autorității emitente este aplicabil următoarele două situații:
- în cazul emiterii unui act administrativ.
În acest caz cel care se consideră vătămat prin emiterea actului administrativ se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ;
În cazul absenței unui răspuns dat petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sale.
Or, se menționează că având în vedere că reclamanții nu se află în nici unul din cazurile de mai sus, consideră că respingerea acțiunii sale, în temeiul excepției de prescripție a dreptului la acțiune, este dată în lumina unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
Astfel cum a reținut însăși instanța de fond, prevederile art. 17 și 18 din Legea nr. 50/1991 nu prevede un termen pentru formularea unei contestații sau pentru încheierea contractului de concesiune, dar dacă în cazul formulării unei contestații înțelege trimiterea care se face la prevederile art. 1 și 5 Legea 29/1990, fiind vorba în fapt despre o plângere împotriva unui act emis de către autoritatea contractantă, în ceea ce privește încheierea contractului, o asemenea trimitere este greșită.
Ori în lipsa unei asemenea sancțiuni, spre exemplu stingerea dreptului lor de a încheia contracte de concesiune, nu vede nici un impediment în încheierea acestora ulterior soluționării prezentului litigiu,cu atât mai mult cu cât pârâtul exprimă o poziție de neopunere față de petitele lor.
În susținerea celui de al doilea motiv de recurs, în mod succint învederează onoratei instanțe de control că reclamanții au participat în cursul anului 1996 la procedurile de licitație publică organizată de Primăria orașului în vederea atribuirii în concesiune a unor terenuri proprietate privată a unității administrativ teritoriale.
În urma acestei participări, recurenții menționează că li s-au atribuit în concesiune anumite suprafețe de teren neidentificate /neindividualizate situate în zona de est a orașului, singurul aspect care mai trebuie împlinit fiind consfințirea în formă scrisă a actului de voință al părților, respectiv îndeplinirea de către autoritățile locale a demersurilor aferente obținerii acestui deziderat.
Subliniază încă o dată că în ciuda inexistenței unui contract de concesiune în formă scrisă, imobilele care fac obiectul acestui litigiu s-au aflat în continua lor folosință pe întreaga perioadă, începând cu anul 1996 și până în prezent.
Prin urmare existenta contractelor de concesiune între intimată si reclamanți nu poate fi tăgăduită cu atât mai mult cu cât în calitate de concesionari și-au achitat de obligațiile care ne reveneau în urma atribuirii în concesiune a terenurilor care fac obiectul prezentului litigiu.
Legal citată pârâta-intimată nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat de reclamanții recurenți,prin raportare la motivele învederate de către aceștia, văzând și prevederile art. 304 ind. 1 și următoarele Cod proc civ, precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
În anul 1996, Primarul Orașului a derulat mai multe proceduri de licitație publică în vederea obținerii în concesiune a unor terenuri proprietate privată a unității administrativ teritoriale, la care reclamanții-recurenți au participat achitând în acest sens taxă de participare de 10.000 lei, iar ca urmare a adjudecării terenurilor au achitat un avans de 70.000 lei sumă fixă și o diferență în funcție de suprafața de teren adjudecat, fiind atribuite în concesiune anumite suprafețe de teren, neidentificate, neindividualizate, situate în zona de a orașului.
Reclamanții menționează că după identificarea și parcelarea terenului în vederea înscrierii acestuia în cartea funciară, autorității publice ii revenea obligația de a concesiona terenurile în condițiile respectării prevederilor documentațiilor de urbanism și de amenajare a terenurilor, însă orașul nu și-a îndeplinit această obligație.
Starea de fapt menționată este cea prezentată de reclamanți și reținută astfel de către instanță.
Reclamanții precizează că procedura de concesionare s-a derulat sub incidența Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor potrivit căreia autoritatea publică locală avea obligația ca în baza procesului verbal de adjudecare a licitației să încheie actul de concesiune care se va înregistra de către concesionar în evidențele de publicitate imobiliară, în termen de 10 zile de la adjudecare, iar pe de altă parte în lipsa stabilirii de către pârâtă a termenului de concesiune și a faptului că această concesionare, s-a făcut în scopul construirii de locuințe, durata concesiunii este dată pe durata existenței construcțiilor.
Curtea constată că acțiunea reclamanților-recurenți a fost promovată la data de 26.06.2008, dată la care procedura de concesionare este reglementată de nr.OUG34/2006. în acord cu prevederile art.298 din ordonanța de urgență,contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se definitivează pe baza procedurilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Curtea constată că, așa cum au susținut și reclamanții-recurenți și cum a reținut prima instanța, că procedura de concesionare a terenurilor invocată de reclamanți s-a derulat în anul 1996, perioadă în care erau aplicabile prevederile art.10-19 din Legea nr.50/1991.
Legea nr.50/1991 nu prevede un termen pentru formularea contestației la licitație sau pentru încheierea contractului de concesiune,astfel că în această materie sunt aplicabile procedura și termenele de soluționare a unei cereri, respectiv art.1 și 5 din Legea nr.29/1990, act normativ care era în vigoare la data la care s-a derulat procedura de concesionare, și anume 1996.
Curtea constată că soluția reținută de prima instanță în sensul că reclamanții aveau posibilitatea să se adreseze autorității publice care refuză perfectarea contractelor de concesiune și ulterior instanței de judecată conform art.5 din Legea nr.29/1990 este legală.
Curtea constată că soluția primei instanțe este în acord cu aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge recursul promovat ca fiind neîntemeiat.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, Tanul, toți cu domiciliul procesual ales în A,-,. 2, jud. A, la, în contradictoriu cu pârâții Orașul și Consiliul Local,-, jud. A, împotriva sentinței civile 542/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad -secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-
la act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
-
Red./28.10.2009
Tehnodact /2 ex./28.10.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Patru, Măria Cornelia
