Acțiune în constatare. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1298

ȘEDINȚA DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR

-- -- JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

-- - JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

GREFIER-

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1488 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 11 martie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 18 martie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 1488 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- au fost respinse excepțiile invocate de către pârâta, și pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, B și AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii D pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 01.09.2001 și până la pronunțarea hotărârii a desfășurat activitatea juridică în funcția de consilier juridic din cadrul CJP D și să fie obligată pârâta la înscrierea în carnetul de muncă a acestei funcții.

În motivarea acțiunii a arătat faptul că până în data de 01.09.2001, reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de consilier juridic în cadrul D, iar în baza adresei nr. 4495/18.07.2001, Casa Județeană de Pensii D i-a solicitat transferul în interes de serviciu, astfel că începând cu data de 01.09.2001 a fost angajat în funcția de consilier în cadrul CJP

Încadrarea reclamantului la CJP Daf ost făcută în funcția de consilier în cadrul compartimentului executare silită, întrucât în statul de funcții nu există postul de consilier juridic, iar în cadrul respectivului compartiment, deși avea funcția de consilier a desfășurat o activitate juridică specifică unui consilier juridic.

Prin sentința nr. 2233 din 22 mai 2007, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul.

Prin Decizia nr. 8215 din 26.11.2007, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul declarat de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr. 2233 din data de 22 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-. A casat sentința și trimis cauza pentru rejudecare pe fond la prima instanță, urmând ca în rejudecare, se fie avute în vedere, atât prevederile dreptului intern cu privire la angajarea funcționarilor publici, cât și prevederile Protocolului nr. 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a se analiza dacă prin refuzul pârâtei de aoa ngaja pe reclamantă pe un post corespunzător activității efective desfășurată, nu este de natură să afecteze noțiunea de bun, în sensul protocolului.

Primind dosarul spre rejudecare, aceasta a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- și s-a dispus citarea părților.

La data de 11.03.2008 reclamantul a depus la dosar completare la acțiune prin care a arătat că își întregește acțiunea formulată solicitând chemare în judecată a CNPAS B ca ordonator principal de credite și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici ca organ central de specialitate al administrației publice cu competențe în domeniul managementului funcțiilor și funcționarilor publici, precum și obligarea acestora la modificarea statului de funcții de către CNPAS B și CJP D în calitate de ordonator principal de credite, respectiv ordonator secundar de credite și avizarea lui de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2008 instanța a dispus introducerea și citarea în cauză, în calitate de pârâți, a CNPAS B și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

La data de 27.05.2008, pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, argumentată de faptul că reclamantul nu poate lărgi cadrul procesual în cazul rejudecării cauzei, precum și excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile conform art.7 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind prematur formulată și respectiv ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

În cauză a formulat întâmpinare și pârâta CNPAS B prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod pr. Civ. se vor analiza cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a ANFP și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocate în cauză de către pârâta ANFP.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv ( este obligat ) în raportul juridic dedus judecății.

În speță, se constată că în privința pârâtei ANFP este justificată calitatea procesuală pasivă a acesteia, în raport de precizarea acțiunii reclamantului, aflată la fila 2 din dosar, ca urmare a expunerii considerentelor în decizia nr. 8215/2008, pronunțată de către Curtea de Apel.

Așadar, dat fiind că reclamantul a formulat capăt de cerere având ca obiect modificarea statului de funcții, în condițiile în care organigrama este stabilită de către CNP și avizată de către pârâta ANFP, se constată că există raport juridic obligațional între reclamant și pârâta ANFP.

În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de către pârâtă, se constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, de vreme ce obiectul acțiunii îl constituie în principal constatarea faptului că reclamantul a desfășurat activitate juridică de consilier juridic, temeiul juridic al acțiunii fiind dispozițiile Legii 188/1999, și nu atacarea unui act administrativ tipic sau atipic cu privire la care s-ar fi aplicat dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.

Față de aceste considerente, dat fiind că excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile constituie excepții de fond, absolute și peremptorii, instanța constată că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și probele administrate în cauză, instanța reține că în baza adresei nr. 9445/18.07.2001, prin care Casa Județeană de Pensii Das olicitat D transferul în interes de serviciu al reclamantului, astfel că începând cu data de 01.09.2001 a fost angajat în funcția de consilier în cadrul CJP

Prin decizia nr. 40/15.07.2003, emisă de către pârâta Casa județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale C, s-a dispus încadrarea reclamantului în funcția de consilier principal în cadrul Serviciului juridic executare silită, având ca atribuții specifice funcției de execuție reprezentarea Casei Județene de Pensii D în instanțe în litigiile cu angajatorii, cu asigurații și pensionarii, așa cum reiese din fișele postului anexate la filele 18-21 din dosarul de fond.

Ulterior, reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare, în cadrul Serviciului juridic, conform Deciziei nr. 30/31.01.2005, și avansat la gradul de consilier grad superior, treapta 1 de salarizare prin Decizia nr. 66/01.02.2006.

În drept, acțiunea formulată de către reclamantul nu este fondată, urmând a fi respinsă.

Așadar, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 cod procedură civilă, solicitând constatarea faptului că începând cu data de 01.09.2001 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești a desfășurat activitate juridică în funcția de consilier juridic în cadrul CJP

Potrivit art. 111 cod procedură civilă,partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului"

Astfel, solicitarea reclamantului se circumscrie solicitării constatării unei situații de fapt, ori dispozițiile înscrise în art. 111 cod procedură civilă nu pot fi folosite pentru constatarea unei situații de fapt, acțiunea fiind inadmisibilă în aceste condiții.

Totodată, dacă reclamantul considera că funcția pe care este încadrat nu este în corespondență cu fișa postului, avea la dispoziția calea atacării în contencios administrativ a actului administrativ contestat, întrucât era încadrat pe un post și desfășura activitate de execuție specifică altui post, și nu modificarea statului de funcții de vreme ce cu acordul acestuia fusese încadrat în funcția de consilier și nu în funcția de consilier juridic, cu privire la care ar fi aplicabile dispozițiile Legii 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

De altfel, reprezentarea în instanță de către reclamant a pârâtei Casa Județeană de Pensii D este posibilă în baza art. 67 și următoarele cod procedură civilă, părțile putându-și exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar această situație nu creează în favoarea reclamantului o altă încadrare în funcția publică în care a fost numit.

Art. 43 alin. 1 din Legea 188/1999 dispune că,Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici", iar potrivit art. 45 alin. 1,Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate", având posibilitatea de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.

Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamantul nu este fondată, și a respins-

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susținut că soluția instanței de fond este greșită, deoarece obiectul acțiunii nu era reprezentat doar de constatarea unei situații de fapt ci și a unui drept, și anume dreptul la vechimea în specialitate, iar pe de altă parte instanța de fond deși a respins excepțiile invocate de ANFP, nu s-a pronunțat asupra modificării statului de funcțiuni.

În drept și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 299-316 Cod Pr. Civ.

În cauză au fost formulate întâmpinări de către CJP D și ANFP prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Curtea, analizând recursul formulat potrivit art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Acțiunea, așa cum a fost precizată ulterior casării cu trimitere, a fost calificată în mod corect de către instanța de fond ca fiind în principal o acțiune în constatare, constatarea faptului că începând cu data de 15.07.2003 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești a desfășurat activitate juridică în funcția de consilier juridic în cadrul CJP D" și în subsidiar o acțiune de modificare a statului de funcțiuni.

În ceea ce privește capătul principal al acțiunii, acesta se circumscrie situației constatării unei stări de fapt, și anume că reclamantul, deși este încadrat pe postul de consilier desfășoară în realitate activitate specifică postului de consilier juridic, astfel că instanța de fond, având în vedere dispozițiile art.111 Pr. Civ. a apreciat că o astfel de cerere este inadmisibilă, devreme ce nu tindea la constatarea existenței unui drept.

Referitor la capătul subsidiar, respectiv modificarea statului de funcțiuni, despre care reclamantul susținea în motivele de recurs, că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe, se poate observa că această susținere este.

Instanța de fond a analizat acest capăt și a reținut că, dacă reclamantul considera că funcția pe care este încadrat nu este în corespondență cu fișa postului, avea la dispoziția calea atacării în contencios administrativ a actului administrativ contestat, întrucât era încadrat pe un post și desfășura activitate de execuție specifică altui post, și nu modificarea statului de funcții de vreme ce cu acordul acesteia fusese încadrat în funcția de inspector și nu în funcția de consilier juridic, cu privire la care ar fi aplicabile dispozițiile Legii 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Ca atare, în mod corect fost respins și acest capăt, indicându-se temeiul juridic corect și demersurile ce ar fi trebuit efectuate de către reclamant, respectiv, atacarea în contencios administrativ a actului administrativ contestat" respectiv a dispoziției de încadrare pe un post ce nu corespunde din punct de vedere al activității desfășurate în mod efectiv.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel că in baza art. 312 alin.1 din Pr. Civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1488 din data de 25 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, CNPAS

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.jur.

2ex/02.06. 2009

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Craiova